Oct 1 2017

Despre maratonul din țarc

Vitalie Sprînceană

Nu am o problemă că bulevardul Ștefan cel Mare e uneori blocat din cauza la tot felul de evenimente – politice, comerciale. Nu am o problemă să ies cu 10-15 min mai devreme din casă atunci cînd am nevoie să ajung în centru în zilele cînd bulevardul e ocupat.

Pentru că și eu, de cîteva ori pe an (la Marșul Feminist, la Marșul Diversității, la alte evenimente) îmi folosesc dreptul de a bloca bulevardul (sau alte străzi) pentru a exprima diverse poziții civice și politice. Nu ocupăm tot bulevardul dar tot acoperim 1-2 benzi și cauzăm destule incomodități orășenilor. Cu un scop nobil, dar oricum tot ocupăm spații publice.

Deci, îs perfect ok că în scest sfîrșit de săptămînă bulevardul a fost blocat pentru a face loc maratonului din Chișinău (care e o inițiativă comercială, desigur, un eveniment corporativ prin intermediul căruia alde Kaufland își spală imaginea). Fie.

Ceea ce mă deranjează e limitarea evenimentului la un aspect pur mediatic – e un eveniment mediatic glamuros vizitat de multă lume bună care vrea poze cu ”modul sănătos de viață”. Și cam atît.

Și ar putea fi mult mai mult decît un prilej de like-uri pe facebook. O platformă de discuție, de exemplu. Sau chiar o platformă de acțiune. Pentru că, scoasă din contextul mediatic, alergarea de azi e un exercițiu glamuros făcut într-un țarc din centrul orașului. Pentru că participanții știu că, în afara acestei zile cînd li s-a pus la dispoziție întreg bulevardul, în celelalte 365 zile ale anului ei nu au elementar unde alerga prin oraș (cu excepția celor cîțiva fericiți care trăiesc lîngă lacul Valea Morilor sau parcul Valea Trandafirilor, unde se mai poate alerga printre cărucioare, biciclete și pietoni). An de an dispare infrastructura sportivă a orașului, cea care ar putea face posibil ”modul sănătos și moda la alergat” promovate de organizatori.

Stadionul de la Ciocana e demult sub construcție (o afacere dubioasă cu arestați și oameni înșelați dar și un oraș văduvit de un stadion cu pistă de asfalt ce poate fi utilizată în orice anotimp al anului), Stadionul Republican a fost închis, pe urmă transformat în depozit de lemne care au ars și nu mai poate fi folosit, Stadionul Dinamo a fost arat și urmează a fis dat sub construcție… Despre trotuarele ca spațiu de alergat nu e nimic de spus – ele sînt atît de pline de automobile încît nici nu se poate merge pe ele, darămite să fugi…

Iar faptul că participanții la maraton preferă să umple facebook-ul și mass-media cu poze (gen eu îs bravo că alerg_ în loc să umple cutiile poștale ale primăriei Chișinău și ale guvernului cu scrisori și solicitări pentru infrastructură sportivă, e trist.

Pentru că dacă nu o cer, n-o vor avea. Și vor fi nevoiți să alegere întotdeauna ca azi. În țarc adică. Unul glamuros, cu postere ale unor sponsori bogați, înconjurat de muzică bună și camere de televiziune. Dar totuși în țarc.


Sep 30 2017

Religiozitatea comodă, adică atunci cînd convine

Vitalie Sprînceană

Vreo patru ani în urmă, a fost Patriarhul Kiril la Chișinău. În timpul vizitei, a depus, cu mult-mult tam-tam flori la basorelieful mitropolitului Bănulescu-Bodoni (fost Librărie Academică, acum magazin Orange).

Ceva vreme ”preafericita urnă cu flori”, inaugurată de un ditamai patriarh și un mitropolit, a stat lîngă basorelief și pe urmă a fost măturată de acolo, pentru că strica vidul magazinului Orange. N-a ajutat-o că a fost inaugurată de ditamai patriarul. Tovarnîi vid e mai important…


Un caz oarecum exemplar pentru ”religiozitatea” locală. Exaltată atunci cînd ajută la ceva (să cîștigi o rublă, să dai în cap la gay și feministe, să nu plătești impozite). Și ignorată de îndată ce încurcă la ceva (la cîștigatul unei ruble, de exemplu).
p.s. prima poza e de azi, 2017. a doua, de calitate mai proastă, e din 2014.


Sep 21 2017

opoziții tăcute.

Vitalie Sprînceană

Mă uit că opoziția moldovenească zisă anti-oligarhică n-a scris nici o critică, un comentariu sau o luare de poziție pe tema modificărilor în Codul Muncii (care fragilizează drepturile angajaților într-un hal fără de hal). Azi acest proiect de lege a fost re-votat de parlament.
Și înțeleg de ce aceasta, opoziția, e singură pe stradă (vorbind pe teme cosmice de genul schimbării codului electoral, Unirea) iar cealaltă parte a poporului preferă să o ignore.

Pe de altă parte sînt mirat cît de motivați și insistenți sînd deputații să ia drepturile angajaților moldoveni…

 


May 7 2016

Privatizarea mobilă…

Vitalie Sprînceană

”Raymond Williams a formulat conceptul de privatizare mobilă pentru a surprinde o trăsătură importantă a vieții cotidiene în civilizația urbană modernă în condițiile sistemului capitalist. Oamenii au căpătat inițial acces la mobilitate virtuală prin intermediul radioului și televiziunii. După apariția sateliților în anii 6o, în cazul televiziunii, oamenii puteau să privească în dormitorul lor imagini în timp real din orice colț al lumii. Privatizarea mobilă a fost extinsă mai departe de tehnologiile digitale, așa-zisele ap-mcds (eng. all-purpose mobile communication devices, rom. dispozitiv mobil de comunicare cu scop generalist). Mini-casetofoanele personale portabile de tip Walkman deja crea un spațiu audio privat pentru individul care se deplasa în spațiul fizic la începutul anilor 80, proces care a fost accelerat de apariția telefoanelor mobile la începutul anilor 90. Foarte rapid, telefonia și muzica au fost combinate în noile Iphone (și alte dispozitive înrudite). Individul dinamic, în mișcare continuă, însoțit de o coloană sonoră personală, on-line și conectat permanent – este figura ideală a culturii capitalismului cool în sfera consumului și, într-o oarecare măsură, și în sfera producției” (Jim Mcguigan, Neoliberal Culture: Palgrave Macmillan, 2015).