Sep 25 2022

despre poliția moldovenească doar de rău

Vitalie Sprînceană

Hai să vorbim despre poliție…
Nu despre cea rusă – cu ea totul e clar: ea servește o dictatură autoritară personală care a declanșat un război de agresiune împotriva unui vecin. Poliția rusă e arma obedientă a regimului Putin – și servilismul ei nu va face decît să crească: nu e greu de imaginat că polițiștii ruși vor căuta să fie cît mai utili regimului ”pe loc” (persecutînd disidența reală și imaginară) pentru a evita să fie trimiși pe front…
Hai să vorbim despre poliția moldovenească. Spre deosebire de poliția rusă, poliția moldovenească servește un regim democratic care respectă drepturile și libertățile omului. Am exagerat, evident. Unicul lucru adevărat din fraza de mai sus e că poliția moldovenească servește…Însă nu servește, cum ne-am aștepta, democrația (regimul de drepturi și libertăți) ci…partidele de la guvernare (care, regulă generală, nu sînt niciodată prietene cu democrația).
Tocmai cînd mă gîndeam că, după acel moment de rușine (pentru poliție și pentru societate) în care poliția intimida un grup de protestatari (pe noi, de la Occupy Guguță) cu motivul nesimțit că nu am avea documente pe tobele pe care le folosim la protest (și azi toți cei care au fost implicați din partea poliției și-au păstrat epoleții și poate chiar au crescut în carieră) gradul de penibilitate al poliției nu are cum cădea mai jos, iată că vine un alt moment, egal de rușinos.
E vorba de momentul în care poliția cere primăriei capitalei să interzică un protest (al simpatizanților lui Șor) în centrul orașului pe motiv că participanții la protest fumează în locuri publice (!), își fac nevoile în spațiul public și, în general, încalcă bunele moravuri.


Mă așteptam ca moravurile poliției să nu se schimbe prea mult (dacă tot e vorba de moravuri) – orice guvernare moldovenească iubește să întărească bîta represivă a poliției cît poate, că să-și asigure loialitatea – dar nu mă așteptam ca noul management, tehnocrat și ”pro-european” al instituției să fie la fel de servil și la fel de antipatic drepturilor cetățenilor precum era sub ”oligarhie”.
Mă așteptam ca poliția să slujească guvernarea, dar nici chiar pe față – propunîndu-i acesteia să-i măture protestul pe un motiv atît de ridicol precum e fumatul în public…
(Evident, primăria Chișinău, aia care trebui să dea curs invitației poliției de a interzice protestul, tot nu se prea are cu dreptul la protest și exprimare liberă al cetățeanuluii – cît face doar bravada, la fel de nesimțită a primarului, de a permite sau interzice proteste după bunul plac – vezi exemplul Marșului Diversității).
Reiterez că mă doare în cot de Șor și mai reiterez că poliția asta care e vajnică în a interzice protestatarilor lui Șor prezența în spațiul public e tot aceeași poliția care i-a permis lui Șor să fugă din Moldova (îl puteau reține și pe el pe vreun pretext cu moravurile și fumatul în public, laolaltă cu Plahotniuc și alți fugari).
Reiterez că mă doare în cot și de această guvernare care o să plece și ea, la fel cum au venit și au plecat și celelalte (Deși poate e cazul să le amintim că exact asat e poliția care v-a persecutat, v-a instalat dispozitive de ascultare în dormitoare, v-a săltat de la monumentul lui Ștefan în 2018 pentru a-i sluji pe alți oameni vajnici din acea vreme, și e aceeași poliție care, probabil, o să vă aresteze și o să vă persecute pe viitor cînd veți ieși de la butoanele puterii.)
Nu mă doare în cot însă cînd văd că inșii cu bastoane și cu monopolul legitim la violență, pentru a place guvernării se războiesc cu cetățenii – cu babe care vînd pătrunjel, cu inși care fumează în public – în timp ce protejează criminalitatea – de la Șor la cei care ridică construcții ilegale în oraș la cei care înșeală oameni cu apartamente etc. 


Sep 4 2022

Ion Druță la 94 ani

Vitalie Sprînceană
Ieri a fost ziua de naștere a lui Ion Druță – scriitor și politician…Omul a făcut 94 ani, aproape un secol de viață…
Și ce viață!!!
O mare parte din această viață, cel puțin pe partea de poziție publică, Ion Druță a stat pe baricade. Nu cred că îl putem numi disident – Druță nu a participat sau făcut pichete sau proteste în URSS, dar opozant a fost.. Și încă este…
Scrierile lui literare scot în evidență o opoziție ideologică față de proiectul modernist sovietic, o opoziție ce-și are rădăcina într-o perspectivă conservatoare, a micului țăran. Viziunea țărănească asupra pămîntului, naturii, rîurilor, istoriei, tradiției este contrapusă, în scrierile lui Druță, logicii moderniste care se ia la harță cu natura, care bagă animalele în ferme și creează agricultură intensivă industrială…
Critica pe care Druță o face sistemului sovietic e o critică rurală, anarhist-colectivistă chiar… Din această perspectivă Druță e mai anti-sovietic (fiind anti-modernist) decît unii disidenți. Cu atît mai mult e mai anti-comunist decît unii care și-au descoperit vocația de anti-comunist abia după prăbușirea URSS…
Filiala locală a partidului comunist, condusă de Bodiul, care nu înghițea nici un fel de critică, nu putea, evident, accepta o poziție rural-tradiționalistă astfel că Druță a plecat la Moscova…unde a și rămas (în capitală era mai ”liber” decît în provincie).
Ion Druță e și unul din nașii ”mișcării de renaștere națională” – emanația locală a perestroicăi. În fapt, momentul de naștere a mișcării este legat de un faimos eseu al său în care vorbește despre starea limbii, a solului și apelor republicii. Se distanțează însă rapid de această Mișcare și de Frontul Popular pe care aceasta l-a emanat din cauza derivei naționaliste a acesteia.
După 1990 Ion Druță pilotează, aproape de unul singur, corabia internaționalismului local și reconcilierii. În locul naționalismului deșănțat promovat la Chișinău (și care are consecințe toxice la Comrat și Tiraspol), Druță promovează ideea unei reconcilieri etnice și a conviețuirii pașnice dintre popoarele care trăiesc pe teritoriul Moldovei…
Și de data asta Druță nu a prea plăcut noii elite politice (mai ales clasei intelectuale, îmbătată în tranziție de naționalism, și care nu-i putea ierta lui Druță nici disidența post-sovietică, nici pe aia sovietică – în contrast cu majoritatea ”unioniștilor” post-1990, care au făcut cariere glorioase de partid în comunism, Ion Druță nu a fost niciodată membru de partid)…
Ce rămîne din Druță?
Rămîne multă literatură care povestește, mult mai real decît operele realismului socialist și mult mai veridic decît scriiturile anti-comuniste scrise după 1990 (de genul Temei pentru Acasă a lui Dabija) despre schimbările din satul moldovenesc în anii 40-60, despre dispariția lumii tradiționale țărănești sub tăvălugul tractoarelor, colhozurilor, pesticidelor și complexelor zootehnice…E o literatură scrisă bine, accesibil și veridică…
Rămîne și un model de comportament politic – de a avea curajul să zici lucruri neplăcute sub orice regim…La capitolul acesta, mulți dintre cei care îl critică pe Druță, nu prea au cu ce se lăuda…
Mai rămîne, invizibilă și implicită, dar foarte importantă – unica idee rezonabilă de organizare politică a vieții în Republica Moldova – modelul unei ”case comune”, a înțelegerii și comunicării inter-etnice, a evitării cu orice preț a conflictelor etnice și depășirea naționalismul etnic (cu potențial de conflict și război civil) cu o formă de patriotism civic și comunitar…E o idee druțiană cu origini probabil multiple: modul de viață comunitar traditional rural din perioada pre-sovietică, internaționalismul sovietic, un fel de ortodoxie ecumenică etc…
Lucru paradoxal, această idee, unica linie politică rezonabilă, a fost și este implementată (de nevoie) de politicienii moldoveni care însă nu l-au prea respectat pe cel mai mare autor al ei… Snegur (după ce a cochetat cu naționalismul) a redescoperit ”casa noastră comună” în 1994, cînd Transnistria era deja ruptă iremediabil iar Găgăuzia era cam pe cont propriu, Voronin a preluat idea sub forma ”statului polietnic” (idee pe care a deraiat-o într-un nationalism modlovenesc anti-românesc dement)…Și Igor Dodon, și Maia Sandu – atunci cînd vorbesc în toate limbile pentru a cerși voturi și cînd se pronunță pentru unitate națională și pentru înțelegere între etnii, tot la Ion Druță fac (inconștient) referințe, fără să-și dea seama.
La și mai mulți ani, Ion Druță!


Aug 26 2022

”țara mică cu inimă mare” ca ideologie de stat

Vitalie Sprînceană
Că tot a scris și Vlada Ciobanu, și am scris și eu anterior, am decis să revin la sloganul ”Moldova, țară mică cu inimă mare”.
Văd că apare peste tot – congrese politice, sărbători naționale, campanii de promovare a țării.
A evoluat, de la un titlu prost de articol la brand național iar acum e un fel de nouă ideologie de stat.
Faptul în loc de comitetul central, noua ideologie e propagată de așa-zisa clasă de creativi afiliată guvernării, nu e decît în noul duh al timpului…
Ca toată ideologia oficială, pentru a fi ”veridică” ea trebuie să corespundă realității…sau măcar unei părți a ei. Sau, să fiu și mai ”marxist”, să vrea să schimbe această realitate după chip și asemnănare…
Și aici stă partea cea mai dificilă a campaniei – realitatea curentă a ”crizei refugiaților”. Care e departe de a fi un paradis al generozității, așa cum trîmbițează ”inimiștii” pe la tribune și pe internet.
un exemplu al ”generozității” sînt taxi-urile ilegale de la Palanca, care stau acolo din prima zi de război, și transportă refugiați la Chișinău prin înșelăciune (costul unei călătorii se poate ridica, conform spuselor unor victime, pînă la 300-400 euro). Taximetriștii nu eliberează bonuri fiscale, amenință călătorii că îi dau jos în cîmp dacă nu plătesc cît cer ei, sînt obraznici, uneori amenință personalul organizațiilor care transportă gratuit.
Din chiar prima zi despre acest fenomen de jecmănire a refugiaților știe presa, știu miniștri, știu polițiștii (personal am vorbit cu cîțiva comisari), știu PR-iștii de la guvern, știu cei de la ANTA, știu cei de la Centrul Unic de gestionare a crizei, știe și avocatul poporului..
Și niciunul din demnitarii care varsă lacrimi de crocodili pe tema ”inimii mari” nu a ridicat un deget să rezolve problema…
Alt exemplu, tot despre inima mare și generoasă…La Palanca a fost amenajată o autogară provizorie care oferă servicii de bază refugiaților. E un fel de oază de ”socialism” (aș vrea ca și cetățenii moldoveni să beneficieze zilnic de asemenea tratament) – refugiații beneficiază de mîncare, transport, asistență medicală și psihologică ș itoate astea gratuite. Statul cu inima mare nu a cheltuit nici un leu cu această construcție. Nici cu un metru pătrat de gard, nici cu un WC. Toate serviciile, inclusiv electricitatea, sînt acoperite de organizații internaționale – UNHCR, OIM, SWissaid, Helvetas, Solidarites și alte zeci…La Otaci organizațiile internaționale au mai amenajat ceva similar, chiar dacă la o scară mai mică.
Prin contrast, la Criva, Ocnița, Mirnoe, Basarabeasca și alte zeci de puncte unde organizațiile internaționale nu au amenajat nimic, statul cu inimă mare a lăsat trecerile astea în paragină. La Criva, chiar lînga punctul de trecere a frontierei există un mic spațiu amenajat și menținut de cîțiva voluntari inimoși. Acest stat cu inimă mare nu a găsit măcar două paturi pliabile pentru ca refugiații care trec noaptea frontiera să nu doarmă la podea…
Și mai sînt, zeci și sute de exemple…Tot despre conținutul real al campaniei de pr despre ”inima mare”.
Supărarea mea pe oficializarea sloganului și pe transformarea lui în imn politic de stat nu ține doar de faptul că el nu descrie în nici un fel realitatea.
Mă deranjează la culme să văd că e folosit nu pentru a face lucruri, ci pentru a ascunde, într-o lălăială dulceagă, faptul că lucrurile nu se fac…


Aug 19 2022

Beția patriotardă cu ”Țara mică cu inimă mare” trebuie oprită

Vitalie Sprînceană
Ar trebui să oprim beția asta patriotardă cu ”Țara mică cu inimă mare”, mai ales pe partea în care acest bred devine brand de țară și mai ales pe partea în care autoritățile statului cooptează acest slogan prost pentru diverse sindrofii politice (de exemplu așa-zisele Zile ale Diasporei).
Să luăm lucrurile pe rînd.
Întîi, sloganul nu este despre stat – adică despre guvern, primării, parlament sau președintă. E despre societate care, într-un moment de maximă urgență s-a mobilizat și a absorbit fluxul de refugiați din Ucraina demonstrînd o solidaritate fără precedent. Statul era absent în povestea aia și e o nesimțire acum ca acesta să-și aroge careva merite…
Statul e absent și acum din povestea despre solidaritate cu persoanele refugiate din Ucraina. De exemplu, nu le acordă acestora statutul de protecție temporară care ar garanta persoanelor refugiate în mod automat drepturi. (Dacă le-am acorda drepturi, ar trebui să le respectăm, a zis un înalt funcționar dintr-un minister de forță). În schimb, guvernul dă refugiaților drepturi cu țîrîita, iar uneori chiar le iau înapoi (cum e cazul cu dreptul la libera circulație).
Transportul refugiaților pe teritoriul Moldovei e gestionat de organizații umanitare precum Acted sau alte inițiative voluntare (guvernul a organizat, prin ANTA, transport în doar primele săptămîni și aia e un caz ilustru de incompetentă)…
Alt exemplu, în centrele pentru refugiați gestionate de stat nu sînt mai mult de 5000 oameni, ceea ce e întotdeauna sub 10 % din numărul total de persoane refugiate care trăiesc în țară într-un moment dat. Și aceste 5 mii de persoane sînt de cele mai multe ori hrănite de World Food Program, îmbrăcate de alte organizații, asigurate cu resurse financiare de UNHCR etc…(Nu ajutăm refugiații din bugetul public, se laudă autoritățile, ca și cu asta ar fi mare prilej de mîndrie).
Doi, sloganul e fals. Oceanul de solidaritate a ținut doar 2-3 săptămîni după care s-a transformat într-un ocean de apatie, cu mici furtuni de ostilitate. Povestea cu solidaritatea s-a stins.
Oamenii nu-și mai deschid casele pentru refugiați, ba chiar, de multe ori, izgonesc familiile de ucraineni din casele lor.
Pentru aproape fiecare istorie frumoasă de la începutul războiului, există cîte una urîtă din luna martie încoace. Sute de istorii urîte cu persoane cu dizabilități, cu persoane cu dependențe, cu persoane de etnie romă, cu indiferență a statului – de la un medic din Ștefan Vodă care refuză acordarea ajutorului medical unei refugiate pe motiv că nu ar avea medicamente, la administratori de centre de refugiați care dau afară refugiați în plină noapte pentru că nu le place culoarea pielii lor, la birocrați care inventează mii de hîrtiuțe ce complică viața refugiaților la fiecare pas.
Adevărata campanie a guvernului și societății este cea prin care refugiații sînt încurajați, îndemnați, forțați să plece mai departe din Moldova pe motiv că ”în alte țări e mai bine”…
Guvernul (la toate nivelele) nu a făcut nimic să alimenteze solidaritatea inițială și să o amplifice (cu excepția conferințelor de presă și a sindrofiilor). Familiile locale care își deschid casele sînt plătite de UNHCR, cele care dau casele în folosință refugiaților – de CRS.
În loc să umblăm cu conferințe despre ”cît de solidari” am fost în primele două săptămîni de război, ar trebui să ne pregăm să fim solidari din nou. Războiul nu s-a terminat, iar dacă vine un val nou de refugiați, cele 5 mii de locuri de cazare ale statului se vor umple în 2-3 zile… Și nu mai sînt alte locuri. Nicăieri.


Jun 29 2022

Reformele în educație – scurt comentariu despre ipocrizia criticii politice…

Vitalie Sprînceană

Există în Moldova un fel de lege ironică în privința politicilor publice potrivit căreia nu prea contează ce se face ci, mai ales, contează cine o face…
Dacă o fac ”prietenii” atunci e bine și minunat și excelent, iar dacă același lucru îl fac ”rivalii” atunci e jale și amar și lucrul nu e de aur dar de c..cat…
(Ar trebui să mai adăugăm un element de context al acestei situații: alți neni, în alte părți decid asupra lucrurilor care se vor face în Moldova, iar aborigenilor nu le rămîne decît să ”implementeze” și libertatea îndoielnică de a lua una din cele două poziții posibile: de a face sau de a critica pe cei care o fac. Alte libertăți precum cea de a nu face pentru că contravine interesului public sau pentru că e impopulară printre cetățeni, nu există.)
Să luăm un exemplu oarecum celebru: optimizarea școlilor…
Setul de politici ce prevedea reducerea numărului de școli și comasarea altor școli pentru a reduce din cheltuielile publice considerate a fi ineficiente, a fost agreat de către Guvernul Moldovei și Banca Mondială prin anii 2006-2007. Programul urma să fie implementat pînă în 2015.
Guvernarea comunistă a pornit implementarea măsurilor agreate cu Banca Mondială din 2007-2008… Pentru ”opoziție” (pe vremea aia opoziția era ”pro-europeană” iar guvernarea ”pro-rusă”) și presa ce o simpatiza asta nu putea decît să fie o măsură proastă ce trebuia neapărat criticată în cei mai duri termeni.
De unde și oceanul de cerneală despre cum optimizarea transformă satele în colonii (eu sînt de acord!) în loc să le modernizeze, despre cum banii economisiți pe educație nu se văd nici în calitatea sporită a educației după reformă, nici nicăieri în altă parte, despre cum organizațiile internaționale care le împing nu trebuie ascultate deoarece, ca să citez o jurnalistă de la Ziarul de Gardă din îndepărtatul an 2008: ”ce știu organizațiile internaționale despre neliniștea copiilor de la Leordoaia”?
Și presa ”anti-comunistă” huiduie ministra educației de atunci, Larisa Șavga, că nu ar avea studii în domeniul educației, că ar ști doar merceologie și deci nu s-ar pricepe deloc la domeniul care îl gestionează…
3 ani mai tîrziu fosta opoziție e acum la Putere și …. ce credeți, continuă să implementeze, cu același zel și același avînt aceleași politici de optimizare a școlilor.
Doar că, de data asta, întrucît o fac ”ai noștri”, optimizarea școlilor e un lucru bun și necesar sau, conform aceluiași ziar, un lucru just, ”cauzat de depopulare şi scăderea numărului de copii”.
Nu mai contează, evident, că reforma e promovată de o ministră a educației care tot nu are studii în domeniul educației și e doar economistă.
Ceea ce pentru Șavga era un handicap – merceologia, pentru Maia Sandu e un avantaj – ea e manager eficient.
Evident, cei care vorbesc altceva, zice cu aplomb același ziar, nu fac decît să răspîndească falsuri…
Partea comică e că, fosta guvernare comunistă care s-a topit între timp și s-a scurs spre Partidul Socialiștilor a preluat, exact în același mod, fostele argumente ale opoziției.
Aplaudacii și criticii de serviciu s-au schimbat cu locuri dar au continuat să implementeze cu zel și sfințenie programul agreat cu Banca Mondială…
Să luăm un alt exemplu: comasarea universităților. E o discuție cu barbă în societatea moldovenească dacă și ce format de organizare a învățămîntului universitar ar fi cel mai potrivit pentru o țară ca a noastră, cum acesta poate fi adaptat din perspectiva dilemei eterne – adaptare la cerințele imediate ale pieței vs cercetarea teoretică fundamentală…În această discuție complexă guvernările moldovene au o singură soluție – comasarea universităților.
Care nu rezolvă nimic, evident, și e cel mult o simulare de aflare în treabă dar…pentru PR e mai bine decît nimic.
Aici opoziția și guvernarea (și presa ce le deservește) sînt la fel de flexibile (un cuvînt frumos pentru a desemna fățărnicia).
Anul 2008, guvernarea comunistă (comunistă doar cu numele, evident) inițiază un plan de comasare a unor institute și universități. Victor Stepaniuc e fața ”publică” a reformei (pe vremea aia era considerat ideolog al partidului și ocupa funcția de viceprim-ministru). Una dintre măsurile propuse era de a comasa Institutul de Filologie și Institutul Patrimoniului Cultural.
Opoziția ”pro-europeană” evident, nu putea fi de acord cu asta. Și apar articole despre planul ”diabolic” al lui Stepaniuc, despre accentele anti-românești ale acestei măsuri…
Anul 2022, ministerul Educației vine cu un plan similar de comasare a universităților…Acesta este ambalat, ca și data trecută într-un plan de modernizare a universităților, consolidare a cercetării științifice și alocare a unor mijloace financiare suplimentare… Adică aceeași justificare – comasăm ca să economisim bani – care e vîndută cu titlul de modernizare.
Evident, tăcere în sînul presei ”pro-guvern” și a societății civile care o deservește. Zarvă este doar în cealaltă tabără, din motive de înțeles: ei ar fi fost nevoiți să facă același lucru (pentru că alte soluții nu există în imaginație) dar…se bucură că o fac alții pe care îi pot critica…


Jun 12 2022

ziua Rusiei e și ziua rușilor anti-război

Vitalie Sprînceană
Legat de faptul că azi e Ziua Rusiei, ar trebui să atragem atenția nu doar asupra lui Putin (care, să mai repet truismul arhicunoscut, nu reprezintă Rusia – la fel cum Maia Sandu, Igor Dodon și ceilalți nu reprezintă Moldova, la fel cum fiecare din noi face diferența între stat și patrie și comunitate), ci și asupra rușilor ordinari.
Încă caut un istoric/o istorică curajoasă care ar scrie despre responsabilitatea colectivă și istoria acestui concept – dar pînă atunci ar trebui să facem această distincție esențială…
O cunoscută, cercetătoare la Moscova, îmi spunea că un coleg al său, de la o universitate provincială, a îndrăznit să critice războiul (pe care propaganda de stat îl numește ”operațiune specială”) și a fost concediat de la universitate. Omul, doctor habilitat în științe socio-umane, profesor universitar, a devenit neangajabil – nu-l ia nimeni nicăieri la vreo universitate, muzeu, instituție culturală – și a fost nevoit să se angajeze ca și curier de livrare a hrănii la Yandex…Însăși cunoscuta mea (din motive evidente nu dau nume) a fost și ea angajată anul trecut la o universitate rusă și, tot pentru condamnarea războiului pe postări pe rețele sociale, a fost quasi-concediată de la universitate: i-au zis că nu îndeplinește nu știu ce normative, i-au tăiat din bonusuri, apoi din salariu iar acum în genere nu-i mai plătesc salariul. Ca să nu o concedieze cu tam-tam, administrația probabil nu va mai prelungi contractul acesteia din toamnă (în Rusia, ca și în Moldova, contractele cadrelor didactice cu universitățile se încheie doar pe un an, ca să fie profesorul/lectorul cuminte).
Acesta e contextul în care trăiesc milioane de oameni în Rusia – cu riscul de a fi aruncați în stradă, lăsați fără lucru, persecutați, arestați sau chiar băgați la pușcărie în caz că critică puterea…
Lumea uită că Putin poartă două războaie simultan – unul în Ucraina, contra unor ”naziști” imaginari, și altul pe intern, contra unor oameni reali care sînt impuși să se conformeze, sînt hărțuiți, umiliți, închiși…
Și dacă pentru primul război au fost imaginate sancțiuni (deocamdată inutile), condamnări și rezoluții la cele mai înalte tribune, al doilea e aproape invizibil pentru lumea externă…
Nu celebrez zilele oficiale ale țărilor (nici a Moldovei n-o celebrez), dar cred că azi ar trebui celebrați (și să ne exprimăm solidaritatea) față de cei care refuză Rusia lui Putin și își imaginează și luptă pentru o altfel de Rusie: democrată, pașnică, demilitarizată, justă…
Unele și unii sînt cunoscuți: Rezistența Antimilitară Feministă, Mișcarea ”Vesna”… Altele și alții protestează și acționează anonim și invizibil: ajută refugiați, lipesc afișe și postere în spațiul public, organizează pichete, traduc și distribuie cărți, construiesc platforme ce ocolesc blocajele statului rus, blochează liniile de cale ferată, adună informație despre soldații morți, demaschează minciunile propagandei ruse…
Toți fac o muncă comună – construiesc o altfel de țară în care rușii ar putea trăi în pace cu ei și cu vecinii lor.


May 22 2022

despre Casa Mare a elitismului moldovenesc…

Vitalie Sprînceană
În legătură cu ultima tărăşenie legată de Natalia Morari, mai importante decit lucrurile pe care lumea le comenteaza – casa mare si rostul ei, mi se par chestiile cu care bomondul este de acord.
Adica, chestia cu casa mare este o prostie.
Mai problematic mi se pare comentariul ei despre “docilitatea” genetica a moldovenilor, o idee in privinta careia bomondul local sta pe aceeasi pagina cu Natalia Morari.
Argumentele ca moldovenii sint docili in mod traditional, ca mamaliga nu explodeaza, ca moldovenii nu vor sa lupte ca ucrainenii, ca moldovenii nu sint ucraineni (francezi, germani, americani, români sau oricare alt popor care organizeaza un mic protest), ca docilitatea ne e inscrisa in “codul genetic” al natiunii, adica toata amestecatura de elitism arogant, dispret fata de prostime (care voteaza nu cu cine trebuie), regretul de a fi “ilita” intelectuala a unui popor nepotrivit, dispretul fata de trairile cetatenilor ordinari, comentariile rasiste si eugenice (avem mentalitate inferioara in raport cu alte popoare, iar asta e inscrisa in adn si codul genetic), militarismul afisat si dorinta de a varsa singele altora pentru a ne dovedi apartenenta “la civilizatie” – in privinta acestor atitudini bomondul moldovean care a comentat furios “casa mare” nu doar ca nu le gaseste problematice, ci chiar le impartaseste impreuna cu Natalia Morari (unii din criticii ei chiar le-au vocalizat in emisiunile Nataliei impreuna cu ea).
De asta imi e frica mai mult – de lucrurile cu care ei si ele sint de acord.
Pe linga detaliile insignifiante despre care se cearta – semnificatia Casei Mari – mi se par cu totul inofensive.