May 2 2022

Presă, panică, război…

Vitalie Sprînceană

În contextul discuției despre panică, mass-media și anonimat, pornită de la o bîrfă distribuită pe larg de The Times despre posibilitatea unui desant asupra Moldovei, ar trebui să revenim la o discuție mai veche despre presă și funcția ei. Sau chiar, mai filosofic, despre rostul ei în societatea modernă a informației.
Se vorbește atît de des că presa trebuie să vîndă încît se omite că presa ar trebui, întîi de toate, să informeze, să creeze comunități, să adune oameni grămadă pentru diverse cauze comune, să transmită cunoștințe, adică să educe.
Situația asta, proastă din punct de vedere al responsabilității pe care trebuie să o aibă presa față de societate mai ales pe timp de război în vecinătate, este cît se poate de normală din perspectiva unei paradigme care vede presa doar ca agent de vînzare de informație, a cărei funcție nu este să educe, să construiască zilnic o națiune/societate, ci doar să culeagă gologani din gură cască ce intră pe site-uri în căutare de știri, bîrfe, minciuni și orice text/imagine ce aduce vizitatori suplimentari pentru o dugheană mediatică…
Altfel spus, adunătura de site-uri, canale de telegram, ziare și portaluri de știri care distribuie într-o nebunie orice bășină legată de Moldova fără a-i verifica sursa (de ce ar mai fi nevoie de o asemenea presă cînd poți configura o alertă google despre Moldova care să-ți zică orice mențiune a numelui în oceanul de internet?) nu reprezintă un complot mediatic, nici măcar neîndemînare ori lipsă de profesionalism (este și asta în destulă cantitate) ci este presa moldovenească mainstream, modul ”legitim” de a opera și activa al jurnalismului de la Chișinău…
Cînd o redacție preia o bîrfă și, în loc să o verifice (așa cum zice Codul Deontologic care-i bun doar de ignorat), o traduce și o publică, e semn că e ceva putred în redacția aia, de la știriști la redactori. Cînd chestia asta o fac majoritatea surselor media, inclusiv din cele ”respectabile” e semn că e putred ceva la nivelul breslei în general…
Presa care educă are grijă de informația pe care o transmite, se gîndește la impactul și funcțiile ei.
Presa care doar vinde informație (indiferent dacă informația e adevărată sau nu) e interesată doar de numărul de vizualizări, laik-uri și alți indicatori ce pot aduce bani sau faimă sau ambele.
(”Surse care au dorit să își păstreze anonimatul”, ”insight-uri”, ”dezvăluiri inedite”, ”scurgere de informație” – sînt tot atîtea nume pe care presa le inventează pentru a da greutate și credibilitate bîrfelor sau chiar minciunilor.)
Din perspectiva asta, a contoarelor de vizualizări și bani ce trebuie să se învîrtă, pentru negustorii de informație, nu contează deloc ce zvon vînd – că e vorba că Angelina Jolie are 7 degete la o mînă, că Tom Cruise e scientolog, mormon și catolic, că Papa de la Roma are șapte copii ori că ”există un plan de a face un desant în Moldova”.
Iar războiu, evident, vinde… Vinde totul: știri, poze, video, bîrfe, minciuni…


Feb 22 2022

Ciorba războinică din regiunea noastră înseamnă, pe termen scurt și mediu niște importanți pași înapoi.

Vitalie Sprînceană
Ciorba războinică din regiunea noastră înseamnă, pe termen scurt și mediu niște importanți pași înapoi..
Prevăd o intensificare a rusofobiei în zonă – în Ucraina și alte țări, va deveni ”tot mai patriotic” să fii suspicios față de ruși, vorbitori de rusă, simpatizanți ai Rusiei etc..Asta ar putea șubrezi puținele drepturi ce protejează drepturile minoritățile naționale. În Moldova, rusofobia va fi însoțită, ca de obicei, de găgăuzofobie.
Discuția despre Transnistria și cum, și în ce condiții construim un stat comun va fi amînată. Cum nu a existat o viziune de integrare a Transnistriei ce ar include autonomie locală pentru ambele maluri, descentralizare, anumite garanții pentru diverse grupuri etnice și culturale, ea n-o să apară în curînd… În loc de încredere, între cele două maluri vor fi construite poduri de suspiciune (pe față), și contrabandă și scheme pe fundal.
Importante discuții despre echitate, justiție socială, democrație participativă vor fi probabil suspendate sau ignorate sub pretextul că ”vin rușii”, ”nu avem cînd să ne jucăm de-a democrația”, ”trebuie cu orice preț să îi curtăm pe prietenii noștri occidentali”, ”e obligatoriu să băgăm bani în puști și tunuri” etc. Va fi extrem de greu să critici corporații occidentale pentru că încalcă drepturile muncii și reglementările ecologice din moment ce ”Occidentul e unicul nostru prieten” și ”e bine că, în această zonă incertă vin măcar niște investitori”. Va fi greu să ceri participare și democrație pe subiecte precum ”Stadionul Republican” din moment ce ”Nato ne apără de ruși”. Va fi extrem de complicat să direcționezi bani spre educație cînd toată lumea în jur vrea tancuri și rachete…
Legat de asta, e foarte probabil ca ”patriotismul” și ”protecția suveranității” sî restrîngă niște drepturi și să consolideze autoritarismul economic și politic local…Sub pretextul ”luptei cu propaganda rusă” și ”cu știrile false” (tot rusești) vor fi restrînse libertăți precum cea de exprimare, gîndire și expresie (Parlamentul deja pregătește un proiect de lege). Probabil se va împinge, tot sub pretext securitar, Legea Big Brother…
Nu doar că azi e complicat, mîine nu va fi mai ușor.


Feb 21 2022

Evaziunea fiscală de ieri, de azi, dintotdeauna

Vitalie Sprînceană

Discuțiile despre eșecurile dezvoltării economice a Moldovei insistă mult pe ”mentalitate”, ”corupție”, ”politicieni incompetenți”… Asta pe partea ”ideatică”…
Pe partea materială, a relațiilor structurale și a forțelor economice ce împing economia și societatea într-o direcție sau alta, explicațiile trebuie căutate în altă parte…
Evaziunea fiscală, de exemplu, a sabotat partea socială a statului în toți cei 30 ani de ”independență”. Banii au mers spre ”mediul de afaceri” în loc de sfera socială sau cea de investiții…
În 1997, de exemplu, evaziunea fiscală în Moldova era estimată ca fiind 500 milioane lei (125 milioane dolari la cursul 4.5 lei per dolar), ceea ce reprezenta cam 20 % din veniturile bugetului național.
Lucru surprinzător – greutatea evaziunii fiscale a rămas cam aceeași (și după 25 ani evaziunea fiscală e tot cam la 20 % din veniturile bugetului – 1 miliard de euro la o cifră de venituri ale bugetului de 80 miliarde lei).
Anual, 20 % din bogăția țării e ”furată” pe diverse căi, și asta se întîmplă de 30 ani…
(sursă infografic: Buletinul Moldova in Transition, nr. 2, noiembrie 1998, Centrul de Investigații Strategice și Reforme, p.62).


Oct 26 2021

Mitropolia și problema gazelor

Vitalie Sprînceană

Știe cineva dacă Mitropolia Moldovei are o poziție pe problema gazelor?
A zis cumva Mitropolitul că merge la Moscova să îl roage personal pe șeful Gazprom să dea dovadă de niște spirit creștin și să se împartă mai ieftin și mai cu milă din gazul pe care bunul Dumnezeu l-a dat din abundență rușilor dar nu a dat deloc fraților lor întru credință moldoveni?
Că, iarna vine peste toți laolaltă?
Că tot se laudă că e chezășie a prieteniei moldo-ruse, Biserica ar fi fost instituția potrivită să mai atenueze din discuțiile despre ”prețul de piață” (că doar nu vinzi fraților tăi de credință chestii la preț de piață!)
Am căutat pe paginile eparhiilor și tot e tăcere despre gaze.
Eparhiile sînt active dar pe alte teme decît cele despre care îngheață enoriașii.
Eparhia Ungheni se bucură de o diplomă la festivalul ”A ruginit frunza din vii”.
La Bălți Marchel adună semnături…nu pentru gaz, împotriva Convenției de la Istanbul…Asta îl doare pe el.


Oct 26 2021

Nostalgii după KGB…

Vitalie Sprînceană

Întrebare la Radio Erevan:
– Va mai fi nevoie de KGB în anul 2021 pentru a-i intimida pe disidenți, intelectuali, ziariști, activiști civici, alți cetățeni care gîndesc și pun întrebări incomode?
– Nu, pînă atunci ei se vor învăța să se intimideze, să se urmărească, să se denunțe și să se cenzureze reciproc…
Pentru a instaura poliția gîndirii nu e nevoie de dictatori, e suficient un grup de cetățeni ”bine intenționați” și ”patrioți”.
(Autorul postării din captura de imagine este economist la Expert-Grup).


Oct 25 2021

Mansardele care ard…și problema locativă în municipiul Chișinău

Vitalie Sprînceană
Primarul general al capitalei, Ion Ceban a propus azi, ca ”fiecare familie din cele 20 care au avut de suferit în urma incendiului mansardelor din strada Pelivan va primi suma investită la procurarea apartamentului, în conformitate cu contractul.” Adică, locuitorii municipiului vor plăti, din buzunarul public, daunele cauzate de incendiu.
Lumea a dezbătut azi dacă e corect să achităm din bani publici pierderi private, dacă nu cumva oamenii care s-au mutat în construcții de lemn și rîzînă au și ei o vină ori dacă generozitatea primarului are și altă explicație decît campania de PR pentru a se constitui în principalul opozant al puterii și a arunca o provocare autorităților naționale…
Toate discuțiile – despre ”corectitudine”, despre ”vină” ori despre ”politică” sînt importante, dar ele trebuie integrate într-o altă discuție, mai generală și mai mare, pe care autoritățile o evită – discuțiile despre problema locativă în municipiul Chișinău.
După prăbușirea URSS – în cadrul căruia fiecare putea spera că va fi asigurat cu un fel de spațiu locativ în funcție de necesități și fără legătură cu starea lui materială – statul a lăsat problema locativă pe seama pieței ”libere”.
Cetățenii (cu excepția unor grupuri care au continuat să trăiască ”în socialism” și să se bucure de locuințe subsidiate – judecători, procurori etc) au fost forțați să își rezolve problema fundamentală a dreptului la locuință prin intermediul pieței, și fără participarea statului.
Piața a făcut ce a știut ea mai bine – a crescut prețurile (sub impactul unei cereri, întîi reale, apoi speculative) și a făcut locuințele inaccesibile pentru mii de orășeni.
În lipsa unor programe publice locative (cum are fiecare țară care se respectă) ce ar oferi locuințe subsidiate, locuințe sociale, ajutor pentru plata chiriei – orășenii trebuie să scoată din buzunarul propriu pentru fiecare metru pătrat de locuință pe care îl închiriază ori îl cumpără.
În unele familii, pentru plata chiriei se duc pînă la jumătate de cheltuielile disponibile (iar uneori și mai mult) și asta ar fi fost oriunde un strigăt de alarmă, nu și în Chișinău, unde soluția prețurilor exagerate la spațiu locativ a fost… creșterea și mai mare a prețurilor.
Pentru familiile ce nu-și pot permite să trimită un membru ”în diaspora” să trimită bani pentru apartament, piața a propus, mecanismul mansardelor (în ”colaborare” cu autoritățile locale dornice să facă un ban dintr-o schemă și să arate ”că lucrează”). Esența programului era că primăria garanta 100 % la credite imobiliare în cadrul unui program municipal. Programul se referea și la locuințe în blocuri noi, dar cea mai populară componentă a acestuia se referea la construcția de mansarde – deasupra etajului superior al unor blocuri locative au fost înălțate mansarde. Pentru că criteriul principal a fost prețul – cumpărătorii făceau parte din categorii ce nu puteau plăti prețul de piață – și pentru că controlul calității a fost inexistent, companiile de construcție implicate în programul mansardelor au redus din costul și calitatea materialelor de construcție și astfel s-a ajuns la utilizarea masivă a plasticului și lemnului…Pe lîngă asta companiile au sacrificat din izolarea termică, din lucrări inginerești și rețele.
Dar oamenii care trăiesc pe salariul mediu pe economie nu-și puteau permite altceva și erau bucuroși că au un colț al lor, fie și din lemn și rîzînă. Era cel mai ieftin, oricum.
La doar cîțiva ani de la inaugurarea mansardelor acestea au început să ardă. Pe Albișoara. La Botanica pe Independenței. La Buiucani pe strada Sucevița. Acum pe strada Pelivan.
Și vor mai arde probabil – nu e greu de presupus că într-o locuință volatilă, construită din materiale inflamabile – orice scînteie, scurt-circuit, muc de țigară nestins poate provoca un incendiu.
Asemenea situații ar trebui să fie prilej de reflecție. Și acțiune.
Municipalitatea trebuie să dezvolte o politică în domeniul locuințelor sociale și să ajute diversele grupuri care au dificultate în a-și procura o locuință proprie. Se poate învăța de la experiențele din Austria, din Franța (unde 16 % din locuințe sînt locuințe sociale), din Germania, din Suedia și zeci de alte țări. Locuințele sociale ar fi o soluție de durată – investind niște bani, nu mari, municipalitatea cîștigă pe termen lung.
Problema locativă nu poate și nu trebuie lăsată doar pe seama pieței. Pînă la o limită, locuința nu este un bun de lux ori un capriciu, de care te poți lipsi. E o necesitate fundamentală.


Sep 22 2021

Despre oligarhi și banii lor.

Vitalie Sprînceană

A scris ieri presa că banii fiului lui Vlad Filat, confiscați de autoritățile britanice (jumătate de milion de parai) vor merge pentru ”angajarea unor asistenți personali pentru asistarea și îngrijirea persoanelor cu dizabilități severe timp de patru luni”.

Feciorul fostului macho Nr. 1 al țării (prin cumul a exercitat și funcția de prim-ministru dar și pe cea de ”autor” al schemei ”Moldova-poveste de succes) nu a putut justifica proveniența unor bani pe care-i folosea pentru a închiria o locuință de lux la Londra și fiscul britanic i-a confiscat. 

Tot săptămîna asta, un tînăr unionist ce a căzut, cu idealul unirii cu tot, atît de tare încît a ajuns să distribuie pe rețele sociale înregistrări audio confidențiale care i-au fost strecurate cel mai probabil de prieteni cu epoleți, a dat drumul unui fragment audio în care fostul macho Nr. 1 al țării, Vlad Filat, cică transmitea bani (cam un milion de lei) unei televiziuni ca aceasta să îi spele imaginea…Sună a fi credibil.

Între timp, primăria satului Lăpușna, locul de baștină a acestui Casanova, se chinuie să găsească cîteva sute de mii de lei pentru a acoperi costurile de întreținere și funcționare a Centrului Comunitar pentru Tineri și Copii ”Perspectiva”.
Centrul a fost creat încă în 2008, și a fost finanțat parțial din bugetul local, parțial din cel raional, parțial din alte surse (fundații etc) dar anul acesta s-a închis. Primăria din sat nu are bani (își strînge buzunarul pentru că are de implementat un proiect cu Fondul Ecologic și are de adunat o contribuție de un milion și ceva), consiliul raional la fel nu e prea generos. 

Centrul oferea diverse servicii copiilor din familii vulnerabile – o ciorbă caldă, asistență psihologică și educațională etc. 

Costurile de activitate ale acestui centru erau de cam 600 mii lei pe an (cam jumătate din banii pe care cică îi dă Filat lunar pentru spălarea imaginii la TV și cam de 15 ori mai puțin decît banii confiscați de la fiul lui Filat de autoritățile britanice). 

Pentru mulți copii și tineri acest centru era ca o familie.

Familia asta s-a închis.Ori s-a răcit. În orice caz nu mai este. Și nu se știe cînd va fi. 

Este loc, în această istorie, de o indignare legitimă despre faptul că, în loc să fie mai activ pe plan social – mai ales din punct de vedere al asistenței pentru grupurile vulnerabile – statul moldovenesc își abandonează viitorii cetățeni. 

(Nu doar copiii sînt victime ale acestei austerități forțate – centrul de plasament pentru persoane vîrstnice, din cîte pricep, nu se lăfăie nici el în bani dar are noroc de o fundație austriacă – Concordia – căreia îi pasă mai mult de bătrîni decît statului moldovenesc). 

Mai este loc și de o altă indignare – despre relația dintre oligarhi-politicieni, fantasmele din capul lor și locul lor de baștină. 

Pe vremea cînd era prim-ministru și cel mai bun prieten al Angelei Merkel și a lui Joe Biden, Casanova de Lăpușna a aburit opinia publică ”descoperind” ruinele unei curți domnești la Lăpușna. Implicațiile erau evidente – nu putea ditamai prim-ministru să fie fecior de colhoznic născut în provincie, el nu putea fi născut decît într-o fostă curte domnească (la cît servilism era în jurul ”voievodului” nu m-aș mira dacă vre-un lacheu i-ar fi făcut un arbore genealogic care să-i tragă originile direct din Alexandru Lăpușneanu). 

”Voievodul” avea probabil proiecte mari – să-și facă un muzeu care să vorbească mai ales despre el. 

În schema asta, al cărei preț se ridica la vreo 700 mii euroi, au fost atrase niște fonduri europene dar a fost pusă în jug și primăria locală, care trebuia să dea 11 % (bugetul unui centru comunitar pentru vreo 2-3 ani). 

Lucrările de reconstrucție (de fapt de inventare) a curții domnești s-au oprit rapid, în 2017, din lipsă de bani. Voievodul era deja aruncat de pe Olimpul politic și își ducea zilele la penitenciarul Nr. 13, iar proiectele de turism voievodal la Lăpușna era cea mai mică grijă a lui…

Ironic că, o parte din banii furați de ”al vostru Vlad Filat” au fost confiscați și se întorc acum sub forma unor prestații sociale. 

E tragic că, omul Filat putea să își ajute satul (nu să îl îngroape), să își facă un bun nume (nu doar pe Pornhub) și să facă un lucru bun pentru satul său… 

Cum se mai spune în satul meu: copiii ăia i-ar fi zis cîndva un ”Mulțumesc”. 

N-o să-i zică. 

Ei n-o să zică ”Mulțumesc” nici statului ce nu găsește cîteva sute de mii de lei pentru asistență socială pentru copii în dificultate dar găsește anual cîteva zeci de milioane pentru Arena Chișinău – ”centrul comunitar pentru copiii lui Candu și a bomondului de la capitală).