Jul 2 2015

Postmodernism identitar moldovenesc

Vitalie Sprînceană

(imagine a unui cort ”unionist” în centrul orașului).

Pe o latură găsim sloganul ”Moldovenii sunt Români” – un mesaj esențialist din seria ”Suntem români și punctum!”, ”Suntem români pentru că suntem români!” care sugerează că un grup (moldovenii) ar fi români pentru că, dincolo de dorința lor individuală, ar exista o serie de elemente ”primordiale”  – neam, teritoriu, crez, tricolor – care îi încadrează într-o națiune. Moldovenii ar fi deci români independent de capriciile și considerațiile lor personale.

Pe cealaltă latură citim îndemnul ”Alege să fii Român!”, un mesaj cu sensul: e în puterile tale să-ți alegi identitatea și dacă tot o faci, în loc să te declari cetățean al universului, marțian, feminist, ecologist, corporatist de ce nu ai alege să te declari român? Pe această latură sugestia e că identitatea ta națională ar fi de fapt o alegere conștientă și deliberată, un gest personal asumat, dincolo de orice condiționări colective…

Oferta de identități e ca-n supermarket: găsești produse identitare pentru primordialiști pe un raft și alte produse identitare pentru constructiviști pe alt raft.

Postmodernism identitar.

Și uite-așa se construiește, social și politic, o națiune în timp real, aproape în regim live…


Nov 25 2013

proiecte, proiecte

Vitalie Sprînceană

De vreo săptămână am pornit proiectul Platzforma.md (PZF). Ambițiile sunt mari, dar și eforturile. Din acest motiv blogul va trece, cel puțin pe o perioadă, pe un plan secundar. Voi publica texte aici, dar în temei articole pe care le scriu pentru PZF sau bucăți scurte.

Cursa lungă e pe PZF (e alegerea mea!), iar blogul spranceana.com rămâne mai degrabă ca un spațiu de antrenament.


Feb 16 2012

feminisme ipocrite…

Vitalie Sprînceană

Nicăieri nu transpiră mai mult ipocrizia (forma moale pentru xenofobie) feminismelor occidentale variantă New York sau Paris decât în faptul de a agita pe față steagul emancipării feminine de sub dominațiile valorilor masculine patriarhale (Africa și lumea musulmană reprezintă țintele tradiționale), și de a căuta, pe dos, în piața muncii pe post de bone anume femei ce provin din lumea patriarhală. Pentru că, vezi bine, ar fi flexibile, calde, răbdătoare, ascultătoare, șantajabile, lipsite de drepturi și dotate cu multă-multă ascultare. Adică tocmai pentru că poartă în bagaj valorile ”reacționare”.

”Femeile africane sunt de nădejde. Cele asiate – reci și inexpresive, iar arăboaicele prea dure cu copiii.” – e mărturisirea unei mame pariziene ce folosește serviciile unei bone-emigrante din Coasta de Fildeș, culeasă de Caroline Ibos într-o carte ce urmează să apară în primăvară.

Parisul nu se deosebește prea mult, în acest sens de alte metropole ce participă într-o economie transnațională a ”dădacelor” – femei filipineze sau columbiene pentru New York și Washington, dar și Singapore, tinere din China continentală pentru Hong Kong.

…Chestia asta o fac și xenofobii de diferite orientări, ce nu se sinchisesc să se dea în circ moral la tema incompatibilităților culturale între nativi și străini, dar care tot preferă să angajeze un mexican să culeagă roșii (pe care, vorba unui comedian celebru, mâna invizibilă a pieței nu vrea să le culeagă singure), un român să strângă căpșunele ori o moldoveancă să aibă grijă de bătrânețile mamei, pe care copiii ocupați cu luptele pentru emanciparea lumii nu au cum să le ducă în spate.

În acest punct al schizofreniei morale, între feminismele liberale și xenofobiile occidentale nu există absolut nici o diferență.


Jan 30 2012

integrare europeana prin revolutie sexuala

Vitalie Sprînceană

Umberto Eco în The Guardian: ”Șovinismul European poate fi combătut doar printr-o revoluție sexuală. Programele de schimb universitar Erasmus au creat mai mulți europeni decât subsidiile culturale generoase ale Uniunii Europene.

Un tânăr catalan poate întâlni în cadrul lor o fată flamandă. Ei se îndrăgostesc, pornesc o familie și devin europeni. La fel și copiii lor. Această idee ar trebui făcută obligatorie – nu doar pentru studenți, ci și pentru șoferi de taxi și muncitori. Majoritatea europenilor ar trebui să petreacă ceva timp în alte țări din cadrul Uniunii.”


Nov 24 2011

evreii intre cultura si biologie

Vitalie Sprînceană

E cel puțin un argument interesant. Nu am fost în totalitate convins de această explicație culturală – cauzele stau doar în atitudini și valori – dar e un mare-mare pas dincolo de (ne)raționamentele rasiste ce explică diferențele în școlarizare și mobilitate socială între evrei și neevrei în termeni biologici.

Cultura e mai argumentabilă decât biologia.

Aștept să citesc întreaga carte.

“Spre deosebire de colegii lor creștini, în mare parte analfabeți, băieții evrei ca regulă știau să scrie și să citească în ebraică. Părinții lor nu puneau linguri de argint în leagăne, ci erau preocupați de hrana spirituală. Părinții evrei știau exact câte abilități culturale precum lectura, scrisul sau artimetica pot contribui la succesul copiilor lor, în timp ce pentru mulți părinți și preoți creștini, pănă hăt în secolul 20 era valabilă avertizarea că ”lectura strică ochii!”.

Această constelație de factori e responsabilă pentru diferențe semnificative în nivelul de educație și mobilitate socială. În 1869, 14.8 % din copiii încadrați în gimnazii proveneau din familii evreiești, chiar dacă populația mozaică a orașului era doar de 4 %. În 1886, 46.5 % din din copiii evrei în Prusia continuau educația dincolo de școala primară și pînă în 1901 această proporție a crescut pănă la 56.3 %. În același timp interesul copiilor cretini pentru educația superioară a crescut de la 6.3 la 7.3 %.”

Götz Aly. “Warum die Deutschen? Warum die Juden? Gleichheit, Neid und Rassenhass 1800 – 1933” (S. Fischer Verlag, August 2011).

a se citi un fragment în engleză pe signandsight.com

 

 


Jun 7 2011

despre o moarte…a comunismului

Vitalie Sprînceană

 

Moartea definitivă a socialismului și a sistemului simbolic asociat cu el, în pofida existenței unui partid ce pretinde a moșteni niscaiva moaște, ar trebui constatată în mod oficial și indiscutabil la terasa de lângă Palatul Național (cred că acesta era zis Octombrie pe vremea aia în târg).

Se vor găsi acolo 16 bastoane portdrapel ce îndeplineau funcția oficială de a reprezenta republicile surori (în număr de 15) plus steagul de familie (al URSS). Plăcea-mi-ar să găsesc una-două imagini de epocă, cu pânzele unionale fâlfâind, dar   nu-s nicăieri la îndemână.

O bună bucată de tranziție bastoanele portdrapel au petrecut-o în singurătate, pentru că nu se încumeta nimeni să le agațe ceva în vârf…Recent (pentru mine-i recent, că am văzut bucuria asta săptămâna trecută, ajuns acasă) au fost re-împodobite cu 16 drapele identice verzui-aurii-albui. Ce reprezintă o corporație – Starîi Melnik, care fabrică bere. Semn că s-au schimbat vremurile cu totul. Și au venit morale noi…Și-i vremea să îngropăm mâța anti-comunismului. Că o murit demult.

 


May 19 2011

cateva opinii despre blog

Vitalie Sprînceană

Toată lumea, sau multă lume, are blog. Pe blog se scrie, se postează imagini sau fişiere video, se discută despre ce se scrie, etc.

 

Ȋnainte să deschizi un blog, te întrebi, probabil : « de ce vreau să deschid un blog ? »

 

De ce să vrei să deschizi un blog ?

 

Alte două întrebări. Prima : de ce să scriu ? Cînd deschizi un blog, scrii (faci şi alte lucruri, dar de foarte multe ori mai şi scrii). Cînd deschizi un blog, scrii. Dar de ce scrii ? De ce vrei să scrii ?

 

Cînd scrii, ai ceva de scris. De spus.

 

Cînd scrii, ai gîndit ceva, ai gîndit ceva şi ai decis că trebuie să scrii ceea ce ai gîndit. De ce, cînd gîndeşti ceva, vrei să şi scrii  acel gînd ?

 

Prima întrebare e aceasta : de ce scriem ? Mai bine spus : avem cu adevărat ceva de spus ca să ne apucăm de scris ?

 

Putem să facem legătura cu a doua întrebare.

 

Cînd ai un blog, scrii (crezînd că ştii de ce scrii). Dar scrii pentru cineva. Un blog înseamnă, printre altele, să te raportezi la celălalt. Un blog înseamnă să scrii, dar să scrii cuiva, să scrii pentru cineva, să scrii raportîndu-te la cineva (altfel, daca nu ai nevoie de celălalt, de ai mai deschide un blog ?). A două întrebare : cînd deschizi un blog, ce ai să-i spui celuilalt ? Ai cu adevărat ceva de spus, ceva ce ar atrage atenţia şi celorlalţi ?

 

Ȋntr-un cuvînt : de ce scrisul, de ce gîndul tău scris în public ? (adică pe blog, printre alte bloguri, deci în raport cu alţii, bloggeri sau non-bloggeri).

 

Atît.

autor: B.

p.s. biletul de mai sus a fost scris de un vechi și constant cititor al blogului și se face ecoul unor polemici purtate cu B. în privința oportunității deschiderii/menținerii unui blog. În dezbaterile cu pricina partitura mea e a celui care consideră că aproape oricine poate (chiar trebuie) să-și facă blog. Opiniile lui B. pot fi citite mai sus.