de ce vor americanii sa ne cunoasca? (2)

Cinam aseară la universitate cu Alex. Simultan, ne găseam angajați într-o intensă scărpinătură de limbă, adică discuții relaxate, glume, chestii hazlii…Cred că ajunsesem să pomenesc despre cum am încălcat codul vestimentar (și încă un alt cod) la Mărțișor – sărbătoarea moldovenilor din DC – tocmai fusesem rugați să venim la costum, și am fost chiar … Read more

sa se modifice dar sa nu se schimbe nimic…cu pederasti

O idee fugară despre polemica (link1 link2) cu privire la legea anti-discriminare (numele oficial) sau legea ”pederastică” (porecla pusă de inșii care strigă cât e ziulica de mare că Dumnezeu e iubire)…Ca digresiune lirică, în modul cel mai ”bâcesc” cu putință, adică cu lovituri aplicate adversarului în testicule, nu în argumente, o parte a creștinilor … Read more

jurnal duminical(1)

N-am multe argumente, ci doar niște intuiții: ce-ar fi dacă Iluminismul (Luminile) nu ar reprezenta decât un accident al istoriei, o epistemă (Foucault) apărută într-un context particular al istoriei unei regiuni (Occidentul) și răspândită apoi, în mare parte cu forța militară sau violență – arme, războaie, colonialism și rasism – în restul lumii? Ironiile pe … Read more

despre o bucurie ce nu se mai termina – fuhrerismul

Am recunoscut în acest pasaj șefi de instituții de stat ”democratice”, ganguri la universități, politicieni și șefi de partid, gazetari, polițiști și puzderie de altă gloată… Ar fi, după mine, unul dintre principiile fundamentale ale funcționării dictaturilor autoritare aiurea pe glob și pe malurile Bâcului. Esența lui constă în exaltarea voinței ca sursă a normelor … Read more

Ceausescu si …decorul

M-am îndrăgostit, cu o oarecare frică, de o scenă-cadru ce se întâmplă undeva pe la minutul 59. Ceaușescu mergea, cu vizită de lucru, la o fabrică de automobile. În limuzina deschisă, dictatorul și încă cineva ce-l însoțea, traversează un drum pustiu, cu gropi, străjuite, pe laturi, de șantierele în construcții ale unor blocuri, dar și … Read more

rasism cu fata umana

…Pe la sfârșitul anilor 80 se fredona, în Bulgaria, un cântecel al formației ”Lotos”  , cu un titlu năstrușnic  – ”Vreau să fiu negru” – pe versurile lui Nikolai Iskârov. Primele două rânduri sunau cam așa: ”Vreau să fiu negru, negru în Alabama, negru, negru, negru, în statul Alabama” și transmiteau un mesaj subversiv: trăiești mai bine negru … Read more

apel catre…oameni buni

Din 31 ianuarie voi preda limba română pentru începători unor adulți americani curioși… Foarte curioși chiar. Lecțiile au loc sâmbăta, la The George Washington University, Washington DC cu suportul și sub egida organizației non-profit The Global Language Network. Muncă pe gratis, cum ar veni. Activitățile de predare se inspiră din filosofia full-immersion: misiunea profesorului e … Read more