Cinam aseară la universitate cu Alex. Simultan, ne găseam angajați într-o intensă scărpinătură de limbă, adică discuții relaxate, glume, chestii hazlii…Cred că ajunsesem să pomenesc despre cum am încălcat codul vestimentar (și încă un alt cod) la Mărțișor – sărbătoarea moldovenilor din DC – tocmai fusesem rugați să venim la costum, și am fost chiar somat, pe durata sărbătorii, să-mi iau hainele ”oficiale”, fapt care m-a amuzat nespus, că nu mă vedeam în cravată printre cartofi copți, vinete și salate…E, cum povesteam asta, iată că ne auzim strigați de la masa vecină:
– Privet, zdravstvuite, zice o tanti mai curând plinuță, și, după vestimentație, din stafful cantinei. Poartă un ecuson la piept pe care stă un nume de Amanda, așa încât ne mai uimim odată cum fătuca poate vorbi rusește.
– Privet, răspundem noi.
– Eu studiez relații internaționale, și mi-am ales să mă specializez pe Rusia…
– Frumos, zic eu.
– E grea rusa, zice tanti.
– Grea, ca orice limbă.
– Nu, mult mai grea.
– De ce rusa? Poate ar fi cazul să treci la chineză, zice Alex. În 100 ani toată lumea va vorbi fie hindi fie chineză…
– Păi, m-am îndrăgostit de limba rusă. Îmi place mult de tot. De fapt, am învățat-o din cauza unui om, Alexandru…
Se așterne o pauză de 2-3 secunde, răstimp în care aproape că sugerez un Pușkin, dar…
– Ovecikin, își termină fătuca propoziția. Când a venit în America m-am îndrăgostit de el imediat. E un jucător de hochei extraordinar. Merg regulat săi văd meciurile. Și vreau să învăț rusa pentru a putea sta de vorbă cu el în limba lui maternă…
– Uf, îmi scapă mie o ironie. Ovecikin a venit demult în SUA și o fi vorbind deja o engleză aproximativă, dacă până la atâta…
– Eu vreau să-i vorbesc în limba lui…
Dacă mai adaug și faptul că cetățenii americani își plătesc de obicei studiile, că îi costă o căruță de bani, fac tabloul și mai strident…Era destul că un hocheist poate stârni interesul unei fete zăpăcite din America pentru o limbă ciudată, nefolositoare…