Sep 4 2022

Ion Druță la 94 ani

Vitalie Sprînceană
Ieri a fost ziua de naștere a lui Ion Druță – scriitor și politician…Omul a făcut 94 ani, aproape un secol de viață…
Și ce viață!!!
O mare parte din această viață, cel puțin pe partea de poziție publică, Ion Druță a stat pe baricade. Nu cred că îl putem numi disident – Druță nu a participat sau făcut pichete sau proteste în URSS, dar opozant a fost.. Și încă este…
Scrierile lui literare scot în evidență o opoziție ideologică față de proiectul modernist sovietic, o opoziție ce-și are rădăcina într-o perspectivă conservatoare, a micului țăran. Viziunea țărănească asupra pămîntului, naturii, rîurilor, istoriei, tradiției este contrapusă, în scrierile lui Druță, logicii moderniste care se ia la harță cu natura, care bagă animalele în ferme și creează agricultură intensivă industrială…
Critica pe care Druță o face sistemului sovietic e o critică rurală, anarhist-colectivistă chiar… Din această perspectivă Druță e mai anti-sovietic (fiind anti-modernist) decît unii disidenți. Cu atît mai mult e mai anti-comunist decît unii care și-au descoperit vocația de anti-comunist abia după prăbușirea URSS…
Filiala locală a partidului comunist, condusă de Bodiul, care nu înghițea nici un fel de critică, nu putea, evident, accepta o poziție rural-tradiționalistă astfel că Druță a plecat la Moscova…unde a și rămas (în capitală era mai ”liber” decît în provincie).
Ion Druță e și unul din nașii ”mișcării de renaștere națională” – emanația locală a perestroicăi. În fapt, momentul de naștere a mișcării este legat de un faimos eseu al său în care vorbește despre starea limbii, a solului și apelor republicii. Se distanțează însă rapid de această Mișcare și de Frontul Popular pe care aceasta l-a emanat din cauza derivei naționaliste a acesteia.
După 1990 Ion Druță pilotează, aproape de unul singur, corabia internaționalismului local și reconcilierii. În locul naționalismului deșănțat promovat la Chișinău (și care are consecințe toxice la Comrat și Tiraspol), Druță promovează ideea unei reconcilieri etnice și a conviețuirii pașnice dintre popoarele care trăiesc pe teritoriul Moldovei…
Și de data asta Druță nu a prea plăcut noii elite politice (mai ales clasei intelectuale, îmbătată în tranziție de naționalism, și care nu-i putea ierta lui Druță nici disidența post-sovietică, nici pe aia sovietică – în contrast cu majoritatea ”unioniștilor” post-1990, care au făcut cariere glorioase de partid în comunism, Ion Druță nu a fost niciodată membru de partid)…
Ce rămîne din Druță?
Rămîne multă literatură care povestește, mult mai real decît operele realismului socialist și mult mai veridic decît scriiturile anti-comuniste scrise după 1990 (de genul Temei pentru Acasă a lui Dabija) despre schimbările din satul moldovenesc în anii 40-60, despre dispariția lumii tradiționale țărănești sub tăvălugul tractoarelor, colhozurilor, pesticidelor și complexelor zootehnice…E o literatură scrisă bine, accesibil și veridică…
Rămîne și un model de comportament politic – de a avea curajul să zici lucruri neplăcute sub orice regim…La capitolul acesta, mulți dintre cei care îl critică pe Druță, nu prea au cu ce se lăuda…
Mai rămîne, invizibilă și implicită, dar foarte importantă – unica idee rezonabilă de organizare politică a vieții în Republica Moldova – modelul unei ”case comune”, a înțelegerii și comunicării inter-etnice, a evitării cu orice preț a conflictelor etnice și depășirea naționalismul etnic (cu potențial de conflict și război civil) cu o formă de patriotism civic și comunitar…E o idee druțiană cu origini probabil multiple: modul de viață comunitar traditional rural din perioada pre-sovietică, internaționalismul sovietic, un fel de ortodoxie ecumenică etc…
Lucru paradoxal, această idee, unica linie politică rezonabilă, a fost și este implementată (de nevoie) de politicienii moldoveni care însă nu l-au prea respectat pe cel mai mare autor al ei… Snegur (după ce a cochetat cu naționalismul) a redescoperit ”casa noastră comună” în 1994, cînd Transnistria era deja ruptă iremediabil iar Găgăuzia era cam pe cont propriu, Voronin a preluat idea sub forma ”statului polietnic” (idee pe care a deraiat-o într-un nationalism modlovenesc anti-românesc dement)…Și Igor Dodon, și Maia Sandu – atunci cînd vorbesc în toate limbile pentru a cerși voturi și cînd se pronunță pentru unitate națională și pentru înțelegere între etnii, tot la Ion Druță fac (inconștient) referințe, fără să-și dea seama.
La și mai mulți ani, Ion Druță!

no comments   |  tags: , | posted in critica sociala, polemici

Aug 26 2022

”țara mică cu inimă mare” ca ideologie de stat

Vitalie Sprînceană
Că tot a scris și Vlada Ciobanu, și am scris și eu anterior, am decis să revin la sloganul ”Moldova, țară mică cu inimă mare”.
Văd că apare peste tot – congrese politice, sărbători naționale, campanii de promovare a țării.
A evoluat, de la un titlu prost de articol la brand național iar acum e un fel de nouă ideologie de stat.
Faptul în loc de comitetul central, noua ideologie e propagată de așa-zisa clasă de creativi afiliată guvernării, nu e decît în noul duh al timpului…
Ca toată ideologia oficială, pentru a fi ”veridică” ea trebuie să corespundă realității…sau măcar unei părți a ei. Sau, să fiu și mai ”marxist”, să vrea să schimbe această realitate după chip și asemnănare…
Și aici stă partea cea mai dificilă a campaniei – realitatea curentă a ”crizei refugiaților”. Care e departe de a fi un paradis al generozității, așa cum trîmbițează ”inimiștii” pe la tribune și pe internet.
un exemplu al ”generozității” sînt taxi-urile ilegale de la Palanca, care stau acolo din prima zi de război, și transportă refugiați la Chișinău prin înșelăciune (costul unei călătorii se poate ridica, conform spuselor unor victime, pînă la 300-400 euro). Taximetriștii nu eliberează bonuri fiscale, amenință călătorii că îi dau jos în cîmp dacă nu plătesc cît cer ei, sînt obraznici, uneori amenință personalul organizațiilor care transportă gratuit.
Din chiar prima zi despre acest fenomen de jecmănire a refugiaților știe presa, știu miniștri, știu polițiștii (personal am vorbit cu cîțiva comisari), știu PR-iștii de la guvern, știu cei de la ANTA, știu cei de la Centrul Unic de gestionare a crizei, știe și avocatul poporului..
Și niciunul din demnitarii care varsă lacrimi de crocodili pe tema ”inimii mari” nu a ridicat un deget să rezolve problema…
Alt exemplu, tot despre inima mare și generoasă…La Palanca a fost amenajată o autogară provizorie care oferă servicii de bază refugiaților. E un fel de oază de ”socialism” (aș vrea ca și cetățenii moldoveni să beneficieze zilnic de asemenea tratament) – refugiații beneficiază de mîncare, transport, asistență medicală și psihologică ș itoate astea gratuite. Statul cu inima mare nu a cheltuit nici un leu cu această construcție. Nici cu un metru pătrat de gard, nici cu un WC. Toate serviciile, inclusiv electricitatea, sînt acoperite de organizații internaționale – UNHCR, OIM, SWissaid, Helvetas, Solidarites și alte zeci…La Otaci organizațiile internaționale au mai amenajat ceva similar, chiar dacă la o scară mai mică.
Prin contrast, la Criva, Ocnița, Mirnoe, Basarabeasca și alte zeci de puncte unde organizațiile internaționale nu au amenajat nimic, statul cu inimă mare a lăsat trecerile astea în paragină. La Criva, chiar lînga punctul de trecere a frontierei există un mic spațiu amenajat și menținut de cîțiva voluntari inimoși. Acest stat cu inimă mare nu a găsit măcar două paturi pliabile pentru ca refugiații care trec noaptea frontiera să nu doarmă la podea…
Și mai sînt, zeci și sute de exemple…Tot despre conținutul real al campaniei de pr despre ”inima mare”.
Supărarea mea pe oficializarea sloganului și pe transformarea lui în imn politic de stat nu ține doar de faptul că el nu descrie în nici un fel realitatea.
Mă deranjează la culme să văd că e folosit nu pentru a face lucruri, ci pentru a ascunde, într-o lălăială dulceagă, faptul că lucrurile nu se fac…

no comments   |  tags: , | posted in critica sociala, polemici

Feb 22 2022

Ciorba războinică din regiunea noastră înseamnă, pe termen scurt și mediu niște importanți pași înapoi.

Vitalie Sprînceană
Ciorba războinică din regiunea noastră înseamnă, pe termen scurt și mediu niște importanți pași înapoi..
Prevăd o intensificare a rusofobiei în zonă – în Ucraina și alte țări, va deveni ”tot mai patriotic” să fii suspicios față de ruși, vorbitori de rusă, simpatizanți ai Rusiei etc..Asta ar putea șubrezi puținele drepturi ce protejează drepturile minoritățile naționale. În Moldova, rusofobia va fi însoțită, ca de obicei, de găgăuzofobie.
Discuția despre Transnistria și cum, și în ce condiții construim un stat comun va fi amînată. Cum nu a existat o viziune de integrare a Transnistriei ce ar include autonomie locală pentru ambele maluri, descentralizare, anumite garanții pentru diverse grupuri etnice și culturale, ea n-o să apară în curînd… În loc de încredere, între cele două maluri vor fi construite poduri de suspiciune (pe față), și contrabandă și scheme pe fundal.
Importante discuții despre echitate, justiție socială, democrație participativă vor fi probabil suspendate sau ignorate sub pretextul că ”vin rușii”, ”nu avem cînd să ne jucăm de-a democrația”, ”trebuie cu orice preț să îi curtăm pe prietenii noștri occidentali”, ”e obligatoriu să băgăm bani în puști și tunuri” etc. Va fi extrem de greu să critici corporații occidentale pentru că încalcă drepturile muncii și reglementările ecologice din moment ce ”Occidentul e unicul nostru prieten” și ”e bine că, în această zonă incertă vin măcar niște investitori”. Va fi greu să ceri participare și democrație pe subiecte precum ”Stadionul Republican” din moment ce ”Nato ne apără de ruși”. Va fi extrem de complicat să direcționezi bani spre educație cînd toată lumea în jur vrea tancuri și rachete…
Legat de asta, e foarte probabil ca ”patriotismul” și ”protecția suveranității” sî restrîngă niște drepturi și să consolideze autoritarismul economic și politic local…Sub pretextul ”luptei cu propaganda rusă” și ”cu știrile false” (tot rusești) vor fi restrînse libertăți precum cea de exprimare, gîndire și expresie (Parlamentul deja pregătește un proiect de lege). Probabil se va împinge, tot sub pretext securitar, Legea Big Brother…
Nu doar că azi e complicat, mîine nu va fi mai ușor.

no comments   |  tags: | posted in critica sociala, polemici

Jan 19 2022

Despre banii noștri…care lucrează pentru altcineva

Vitalie Sprînceană

Foarte rar sînt de acord cu lucruri spuse de Igor Dodon…(E un fel de vîntură lume mai interesat de felul cum arată în oglindă și în presă decît de orice altceva).
Dar e deocamdată unicul om care are curajul (post-factum, că pe vremea cînd avea puterea în mînă curajul îi secase misterios) să vorbească despre faptul că Republica Moldova are niște rezerve valutare care ajută pe alții, fac creștere economică în altă parte, nu au nici un efect asupra stabilității economice a țării și, în vremuri ca astea – cu triplă criză: pandemică, economică și energetică – tare ar prinde bine dacă ar fi băgați în economia națională pentru a acoperi niște creșteri de prețuri, a da ceva viață economiei, a ajuta cetățenii țării să iasă cu bine și sănătoși din criză…
Banca Națională a Moldovei are o rezervă valutară de aproape 4 miliarde de euro, dintre care jumătate sînt sub forma unor titluri de valoare și altă jumătate sub formă de depozite în bănci occidentale. Banii ăștia, care teoretic sînt rezerva pentru vremuri grele (zile negre, cum zice proverbul) alimentează creșterea economică în altă parte (titlurile de stat impulsionează economia țărilor care le-au emis iar depozitele sînt folosite de sistemul bancar occidental).


Moldova nu se atinge în nici un fel de ele – guvernul e gata să se împrumute cu dobîndă la băncile interne, să facă scutiri de TVA, să se împrumute de la donatori externi și alte acrobații (să taie din cheltuieli sociale și de infrastructură) – dar doamne ferește să se atingă de banii ăștia…
O parte din banii ăștia puteau fi folosiți pentru ajutor oamenilor în pandemie (cum au făcut alte guverne), pot fi folosiți pentru acoperirea creșterii speculative a prețurilor la gaze și energie.
Hai să folosesc strategia preferată a economiștilor: analogia cu gospodăria familială. Să admitem că eu, ca familie, am adunat niște rezerve de bani în vremuri prospere și i-am păstrat, ca orice ”om rațional”…Acum însă familia mea trece prin niște vremuri complicate. Ce fac eu, sau orice alt om ”rațional” în situația mea? Evident, mă duc la bancă și retrag o parte din rezervele pe care le-am făcut…Și trec cu bine de vremurile complicate.
De ce nu am face asta ca și societate?
…Găsesc doar două explicații, și ambele-s slabe…
Prima, că ar exista niște reguli de management financiar și o presupusă independență a băncilor centrale și în numele acestor reguli nu ne este permis să umblăm la banii ăia chiar dacă avem nevoie de ei… Regulile astea ”strașnice” evident, se aplică doar unor țări mici, pentru că greii își permit și să se supra-împrumute, și să îi forțeze pe cei mici să își păstreze rezervele valutare la ei și alte trucuri…
A doua, pentru că ideea e a lui Igor Dodon și noi sîntem gata să plătim dobînda de 7 ori la împrumuturi interne sau externe dar să nu fim de acord cu Dodon…
(Evident, nici Dodon nu e întotdeauna de acord cu Dodon, dar asta e altă discuție. Tot tristă). 

no comments   |  tags: | posted in idei, polemici

Jan 15 2022

Etica și geopolitica colțunilor de lînă

Vitalie Sprînceană
Noul patriotism tare la modă în această iarnă – cel de a rezista prin frig, de a avea demnitate să îngheți și de a umbla prin casă în cojoc doar pentru a face în ciudă lui Putin – e obscen.
Cineva trebuie să transmită asta multimilionarilor, specialiștilor în geopolitica peștelui, bărbilor vorbitoare de la Tv, comentacilor care-s tovarăși de drum ai puterii sau celor plătiți dar și altor moraliști care au umplut facebook-ul, televiziunea, presa și cam toate dispozitivele care emit silabe…E obscen și nerușinat ca inși care colindă lumea în limuzine, avioane private, care toacă mii de euroi pe kofibreikuri sau pe călătorii în Maldive să povestească celor peste 50 % din cetățeni care iau un salariu de pînă la 5000 lei pe lună din care hrănesc și lecuiesc o familie, despre virtuțile termostatului și a colțunilor de lînă…
(Cineva trebuie să le mai zică că această nouă formă de servilism față de guvernare nu are nimic demn și moral – e aceeași capitulare nedemnă a spiritului civic în fața potentaților zilei).
Nu e nici o demnitate în a îngheța, nu e nici un fel de rezistență să dîrdîi de frig – oricît ar gargarisi despre asta pe facebook multimilionarii sau specialiștii în a cheltui mii de euro pe lună pentru laude puterii.
… Am o relație particulară cu frigul – îl suport, dar de nevoie. Nu-s ”friguros” dar îmi place să îmi fie cald, adică să nu îmi pun problema dacă îngheț sau nu și înghețatul să nu fie o alegere.
Am strâns mult frig de-a lungul vieții. O parte din el a fost voluntar și opțional – frigul pe care l-am adunat iarna la discoteca din sat cînd mergeam, pe un ger de -10 fără căciulă și mănuși: aveam o coafură de protejat iar căciula o strica așa că…ea rămînea acasă iar eu mergeam frumos și înghețat la club.
Altă parte din frig a fost îndurată de nevoie, fără ca eu să pot alege ceva…Ori de cîte ori trec toamna sau iarna pe lîngă o băltoacă mă străpunge cîte un junghi în degetele de la mîini: amintirea cînd veneam în cuibote la școală și trebuia să le spălăm la ulucul din fața școlii. Drumul spre școală trecea prin mult-mult-mult glod care se depune pe cizme, pantaloni, scurtă și el trebuia lepădat la ușa școlii. Asta însemna să te apropii de ulucul plin de o apă glodoasă de consistența smîntînii, să iei una din multele cîrpe aruncate jos, să bagi cîrpa și mîna în apa rece ca gheața și să ștergi cizmele…
Intri în clasă iar acolo e doar cald din cauza respirațiilor zecilor de copii. În rest e frig și rece. Reci sînt radiatoarele, reci sînt ferestrele, reci sînt băncile și tabla și creta. Cazangeria funcționează la capacitate redusă și e ca și cum nici nu ar fi. (Frigul în școală a durat pînă în momentul în care cineva s-a apucat și a dărîmat sistemul centralizat de încălzire și a construit în locul lui sobe tradiționale – ele mai scoteau și fum dar reușeau să încălzească sala de clasă la un nivel acceptabil.)
Pînă anul trecut la casa părintească din sat nu am avut gaz…Ne încălzeam cu materie organică, cum s-ar zice acum. Balonul de gaz (butelia) a fost un lux pe care ni-l putea permite doar uneori. Mîncarea o făceam, ca majoritatea oamenilor din sate, la cuptorușul de afară. Băgam pe foc rîpcă, ogrinji, crenguțe, table și bețe de răsărită, haragi putrezi. Așa pregăteam mîncarea, încălzeam apă pentru spălat, fierbeam rufele pentru înălbire…
În casă am făcut focul, pînă prin 93-93, cu cărbuni. Semușka sau gazovîe. Pe urmă cărbunii au dispărut – erau prea scumpi. Am trecut la lemne.
Satul avea mai multe păduri și fîșii forestiere în jur și de acolo ne incalzeam cele o mie și ceva de suflete ale satului. Uneori tata lucra paznic la tăierile forestiere și în acei ani primeam o figură de lemne (nu am mai înțeles nici pînă acum cît lemn înseamnă asta- știu doar că sînt niște metri cubi, mulți). În alți ani nu aveam figură așa că mergeam la pădure și aduceam lemne singuri.
Zilnic, toamna și iarna, după ce veneam de la școală și mîncam, plecam în pădure. Părinții ne pregăteau cîte o bucată de sîrmă, să putem lega sarcina de vreascuri, și mergeam la pădure. Ne duceam și adulți și copii. Luam lemne uscate – nu are sens să tai copaci verzi dacă aduci lemne doar pentru seara aia și pentru dimineața următoare: ele nu ard. Ajungi în pădure, fiecare își căuta lemne pe măsură: noi, copiii, luam vreascuri subțiri, de aprins focul sau pentru cuptoruș, adulții luau lemne mai groase, pentru sobă.
Cînd era zăpadă urcam sarcina de lemne pe săniuță și ne era ușor. Cînd nu era zădapă duceam lemnele în spate…Chestia aia era parșivă: rogi un adult să lege bine sarcina de lemne ca să stea compact, apoi o ridici pe spate și o rotești pînă găsești o poziție așa încît spinii sau crengile să șadă comod pe spate și să nu te înghimpe, apoi găsești un mod în care să apuci sarcina și mergi șontîc-șontîc spre casă. Numeri fiecare pas, mai muți sarcina de pe un umăr pe altul pînă ajungi acasă. Vîntul te șuieră din toate părțile, uneori te plouă și te bate vîntul…Îngheți…Dar nu ai cui te plînge – toată lumea face asta.
Zi de zi, ani la rînd…
Seara, la soba caldă, te bucuri că ai contribuit și tu la căldura casei, te încălzești și te gîndești că mîine iar va trebui să ajungi la pădure…
În jur era frig. Auzeam de la părinți și alți colegi tot istorii despre frig: cineva a făcut tizic să se încălzească și cam scoate fum dar…e cald. Altcineva făcea foc cu coji de nucă. Cineva a pus mobilă pe foc, altcineva s-a încălzit cu toată biblioteca. Oamenii băgau pe foc tot ce arde – încălțăminte, resturi vegetale și animale, mobilă, lemn de construcție, stuf…
Sînt amintiri scumpe, pe care le țin aproape de inimă…Era și un fel de demnitate acolo – cea a unor oameni care luptau zi de zi cu condițiile adverse și supraviețuiau…
Dar nu era nimic patriotic acolo…
Subzistența nu e patriotism, nici sărăcia. De aia înghețatul nu e act de rezistență și colțunii de lînă nu-s armă de luptă.
E rezonabil să te aștepți ca, în secolul XXI (o să folosesc acest trop ros pînă la os) să fie rezolvat măcar problema frigului (V to vremia kogda nashi kosmicheskie korabli borozdiat….) și ca orice definiție a nevoilor și grijilor umane să includă, în această epocă, dreptul la un nivel confortabil de căldură.
Nu trebuie să rezolvăm problema frigului pe cont propriu (așa cum zic martorii termostatului), nici pe contul înghețului voluntar (așa cum zic ”rezistenții” de la TV), ci ca societate.
Avem suficiente resurse interne pentru a mobiliza bani ce ar acoperi creșterile de prețuri la resursele energetice – Banca Națională are niște miliarde de euro care stau degeaba, statul bagă bani în prostii precum Arena (care pot fi reduse), și e demult timpul să umblăm la reforma sistemului fiscal pentru a adopta un sistem progresiv – nu e normal ca cei cu 10 apartamente și sute de mii de lei venituri să plătească tot 12 % impozit ca și cei care ridică 7000 lei și stau în chirie.
Apoi mai sînt bani care se duc anual în paradisuri fiscale și ei trebuie opriți. Apoi anulate paradisurile fiscale precum IT. Apoi reduse scutirile și privilegiile unor sectoare precum Horeca care are reduceri la TVA…Apoi de gîndit la eficiența energetică a clădirilor, unde e posibil, la utilizarea resurselor regenerabile…
Dar înghețatul în colțuni de lînă nu e o opțiune.

no comments   |  tags: , , | posted in idei, polemici

Oct 26 2021

Nostalgii după KGB…

Vitalie Sprînceană

Întrebare la Radio Erevan:
– Va mai fi nevoie de KGB în anul 2021 pentru a-i intimida pe disidenți, intelectuali, ziariști, activiști civici, alți cetățeni care gîndesc și pun întrebări incomode?
– Nu, pînă atunci ei se vor învăța să se intimideze, să se urmărească, să se denunțe și să se cenzureze reciproc…
Pentru a instaura poliția gîndirii nu e nevoie de dictatori, e suficient un grup de cetățeni ”bine intenționați” și ”patrioți”.
(Autorul postării din captura de imagine este economist la Expert-Grup).

1 comment | posted in critica sociala, imagini, internet, polemici

Oct 18 2021

Convenția de la Istanbul și fantomele ei…

Vitalie Sprînceană
Mitropolitul Vladimir a scris o postare-avertizare pe pagina Mitropoliei în care se arată indignat de mai multe decizii ale guvernării: cea de a transforma furtul miliardului în datorie publică (de acum cîțiva ani), cea de a stabili pensia minimă sub nivelul minimului de existență și nu măcar la nivelul salariului mediu, cea de a nu rezolva încă problema gazelor naturale în ajun de iarnă, cea de a aresta procurorul general al țării pe motive inventate, cea de a consolida verticala puterii în stat, cea de a continua cheltuirea a sute de milioane de lei pentru construcția Arenei Chișinău.
Mitropolitul a declarat tranșant; ”este cu totul inadmisibilă promovarea și adoptarea unor legi ce ar contrazice istoria, credința ortodoxă, cultura și moralitatea, dar și tradițiile poporului nostru.”
O indignare legitimă, evident, și binevenită…
Glumesc.
Nu interesează pe mitropolitul-limuzină nimic din toate astea. Principalul bărbat în rochie a țării doar și-a exprimat un fel de mînie că Parlamentul a adoptat, între altele, o lege care protejează femeile de ”sfînta bătaie” pe care partenerii lor se credeau ”în drept” s-o aplice.
Mitropolitul, și nici biserica pe care o păstorește nu au probleme cu bătaia pe care o iau regulat femeile din Moldova. Pe ei îi ”doare” nu durerea femeilor, ci faptul că aceasta ar putea, în sfîrșit să se termine…
Tot legat de sperietoarea pe care o tot agită socialiștii, foștii troli democrați și mitropolia în legătură cu Convenția de la Istanbul (pe numele ei complet, Convenția privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice) mă gîndeam că, în anumite circumstanțe aceasta chiar nu ar fi fost necesară sau obligatorie. Și Moldova se putea lipsi de ea.
De exemplu, dacă biserica ortodoxă din Moldova se pronunța hotărît și constant, zi de zi, an de an, prin toate mijloacele și instrumentele împotriva violenței domestice și violenței împotriva femeilor: predici, condamnări morale, luări de atitudine, acțiuni de ajutorare a femeilor victime, mecanisme de mobilizare a comunității împotriva violenței de gen etc.
La fel și ”moraliștii” din Partidul Socialiștilor. Aceștia, pe de o parte sînt suficient de ipocriți să nu-și amintească că în 2019, cînd Kozak le-a dat ordinul să nu voteze cu oligarhul, au semnat în Acordul de Coaliție cu Acum și promisiunea de a ratifica Convenția. Dar memoria le e scurtă. Mai scurtă decît deputăția lui Igor Dodon.
Pe de altă parte, dacă în loc să tot poarte horugviile cu ”valori tradiționale” și să tolereze tacit violența față de femei, socialiștii ar fi consolidat și multiplicat instrumentele prin care statul și instituțiile sale protejează femeile de violență, luptă împotriva cauzelor structurale ale acesteia, are grijă ca violența de gen să fie pedepsită probabil semnificația și utilitatea Convenției nu era atît de mare…
Și adoptarea ei nu era atît de imperioasă.
Mă rog, știm cu ce s-au ocupat atît Mitropolia cît și partidul ”valorilor tradiționale” – au strîns rublă și dividente politice pentru zile mai rele.

no comments   |  tags: , , | posted in idei, polemici

ankara escort ankara escort