blog implicat

Cineva trebuie să oprească avalanșa de articole din presa străină (și locală) dedicate efortului de găzduire a persoanelor refugiate în Moldova și care sînt scrise în cheia: ”cea mai săracă țară din Europa demonstrează un spirit excepțional de solidaritate cu victimele războiului”.

Efortul de solidaritate al moldovenilor trebuie discutat, lăudat și criticat (acolo unde este nevoie – de exemplu pe partea de discriminare a unor grupuri de refugiați precum romii) dar nu doar din perspectiva sărăciei populației moldovenești.
Scriiturile de genul ăsta nu ne zic nimic despre realitatea din teren ci doar transmit prejudecata autorilor textelor că săracii, în condiții normale, adică de pace, nu ar fi generoși și darnici ci niște bestii zgîrcite și egoiste.
Ca și cum generozitatea ar fi o trăsătură ce apare, printre grupurile cele mai sărace, doar cu ocazia unor crize majore.
A te mira că săracii ajută victimele războiului înseamnă să crezi, undeva în adîncuri, că săracii nu ar fi capabili de gesturi generoase, de curaj și omenie.
Înseamnă, la modul general, să stigmatizezi sărăcia și să o asociezi cu egoismul și zgîrcenia.
Evident, imaginarul capitalist de tip liberal, vede generozitatea ca fiind o trăsătură asociată doar cu miliardari precum Bill Gates sau George Soros, sau ca o virtute a celor bogați și crede că săracii nu sînt capabili de asemenea comportamente.
Studiile și cercetările empirice zic că lucrurile stau invers – că săracii donează, proporțional cu averile lor, mult mai mult decît bogații. Săracii însă nu dispun de fundații și nu fac campanii de PR în jurul actelor de generozitate.

Războiul a schimbat Ucraina. Și asta e o realitate.
Deși (încă) nu este implicată direct în acest război (și sperăm să nu fie), Moldova este afectată de situația din Ucraina.
Războiul va schimba și Moldova. Încă nu știm cum exact, dar știm că acest conflict e un moment de cotitură în care multe dintre lucrurile care ni se par ”de la sine înțeles” vor fi reașezate pe alte temelii, multe din discuțiile neterminate ale societății moldovenești vor trebui reluate în alți termeni.
De exemplu cea despre educație, cea despre protecția și garanțiile minoritățile naționale, cea despre limba rusă etc.
Citesc o statistică a Ministerului Educației despre înmatricularea copiilor refugiați în instituțiile de învățămînt:

” În ceea ce ține de limba de instruire solicitată, 37 de copii optează pentru limba română, 40 pentru ucraineană, iar 554 din solicitanți aleg limba rusă”.

Altfel spus, 90 % din copii aleg să studieze în limba rusă.
Și cred că proporția va rămîne la fel. Parțial, din motive obiective – Moldova nu a avut nici pînă la război o infrastructură culturală și educațională în limba ucraineană foarte dezvoltată (un liceu și jumătate și o bibliotecă municipală e cam puțin pentru grupul etnic cel mai numeros din țară!). Așa încît, copiii refugiați nu au altă alegere decît să se înscrie în Moldova într-o filieră educațională de limbă rusă. (Ceea ce aduce trauma suplimentară că limba rusă e, la moment, și limba agresorului, iar o realitate în care copiii care fug de un război studiază în limba celui care le-a agresat țara…aduce suficiente traume suplimentare).
La fel (în aceleași proporții) situația va fi similară și pe piața muncii. Ucrainenele și ucrainenii care vor dori să muncească și să locuiască în Moldova se vor confrunta cu situația că pagina de internet a Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă practic nu are variantă în limba rusă, că paginile în limba rusă ale instituțiilor de stat (primăriile, diversele instituții de stat ce presteaza servicii) sînt de rîsul găinilor (dacă sînt în genere).
Societatea moldovenească, la rîndul ei, va trebui să accepte mai multă vorbire rusească (și ucraineană), adică mai mult discurs neromânesc în spațiul public, în sistemul educațional.
(Ceea ce nu va fi deloc ușor: îmi povestea cineva că încă în primele zile ale războiului un lector la o universitate moldovenească a refuzat să vorbească cu studenții din grupa rusă în limba rusă din motivul că … e limba ocupantului…Ceva mai încoace, în timpul unei emisiuni la o televiziune locală povesteam istoria asta despre faptul că, dacă Moldova va primi refugiați pe termen lung, va trebui să facă deriva de la modelul imaginar al statului unitar mononaționa, care e doar în capul unora, la realitatea statului multietnic. Interlocutorul din studio, după ce m-a ascultat, mi-a șoptit: Asta nu e bine!)
Asta e realitatea. De care deja trebuie să ne pregătim.