Feb 13 2017

Ziua Radioului

Vitalie Sprînceană

E ziua radioului azi și e un prilej de amintiri: ani la rînd (vreo 15) am ascultat Radio Moldova (la radio prin fir – așa-zisa радио точка. Azi la ședința operativă a primăriei aflu că au rămas încă în oraș vreo 23 mii de astfel de conexiuni)… Teatrul radiofonic, povestea de seară, o melodie pentru tine, modern club 805 – erau nume de emisiuni pe care le așteptam cu nerăbdare.
Pe urmă, la Sofia, student fiind, am ascultat Radioul public bulgar – BNR (și ceva radio rock)..
Întors în Moldova am ascultat în temei RFI, BBC Moldova (unde am avut și o scurtă încercare de a lucra, din care n-a rămas nici măcar o urmă pe internet în arhiva redacției în limba română)  și Radio Moldova. O perioadă foarte scurtă am ascultat Nashe Radio, unde se dădea rock rusesc, dar pe urmă l-au închis.
În America am ascultat NPR (National Public Radio), BBC și, pe internet, cîteva radio-uri franțuzești: France Info, France Culture, RFI, Rock FM (București și Moskova)…
Acum ascult France Info, France Culture, Deutschland Radio Kultur, Ekho Moskvy, BBC, FIP, uneori Radio Moldova Actualități…(și mai multe emisiuni de la alte posturi de radio, în temei pe net).
De fiecare dată cînd călătoresc undeva, pornesc radioul și ascult stațiile locale (chiar dacă nu înțeleg limba)…Așa am ascultat radiouri suedeze, macedonene, croate, italiene, daneze, spaniole, poloneze etc.
Iubesc radioul…

Nostalgia mea cea mai mare este radioul prin fir.
La radio prin fir ascultam meciurile echipei naționale de fotbal (televizorul alb-negru “Рекорд В-312” ni se stricase  pentru că curentul electric se deconecta din două în două ore iar uneori nici tensiunea nu era suficientă). Dintre meciurile memorabile, țin minte că am ascultat unul în 1995 între Moldova-Bulgaria și care s-a jucat pe stadionul Republican…(Bulgarii tocmai veneau după mondialul din America pe care îl văzusem și am ascultat cu sufletul la gură întreg meciul).
Tot la radio prin fir părinții ascultau seriale mexicane populare de genul Alondra – le dădeau atunci și la tv și la radio. Era satul pustiu ca la război cînd se dădeau filmele astea.
O altă chestie fascinantă legată de radioul prin fir era că acesta lucra o vreme chiar și după ce se deconecta energia electrică așa că puteam asculta și pe intuneric, la lumina lămpii de gaz sau a candelei de ulei.


Jan 2 2012

aleg Moldova pentru ca imi place

Vitalie Sprînceană

Nişte  gânduri despre plecări, reveniri şi străinătăţi adunate ad-hoc în cadrul unui interviu la Radio Chişinău.

A se asculta aici.


Aug 9 2011

intre cateva sfarsituri si alte cateva inceputuri

Vitalie Sprînceană

 

Jurnalul săptămânal al lui Vitalie Sprânceană la Radio Europa Liberă (pe site se găsesc și niște poze plus înregistrarea audio).

Luni

Sunt prins între câteva sfârșituri, și alte câteva începuturi.
Sfârșește aventura de o lună care s-a numit grupul de lectură. Ne-am adunat câțiva inși, în fiecare luni și joi, în parcul Valea Morilor să citim și să-l discutăm pe Pierre Bourdieu – sociolog, filosof și intelectual francez, unul dintre marile nume ale științelor sociale contemporane. Ceea ce părea o nebunie – să găsești oameni care vor să citească lucruri serioase și încurcate pe durata vacanței, pe deasupra fără remunerare – a căpătat treptat chipul unei normalități. Grupul a ieșit funcțional. Și viu. Mă bucur că așa oameni există. Inclusiv la Chișinău.

Particip la școala de vară Mobilitate Socială și Modernizare în Europa Centrală și de Est în secolul XX, coordonată de colegii de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Petru Negură și Diana Dumitru. Organizare bună și participare selectă, atât externă: Sorin Antohi, Alexei Miller, Don Calb, Victor Carady, cât și internă: Igor Cașu, Andrei Cușco, Petru Negură. Cel mai mare atu al școlii este inter-disciplinaritatea, adică abilitatea organizatorilor de a aduna, sub acoperișul unei discuții istorici, sociologi, politologi, filosofi, critici literari, antropologi și lingviști. Întrebările vin din tot atâtea domenii. Această „Castalie” temporară va avea, promit coordonatorii, o continuitate. Cel puțin în următorii 3 ani – o oportunitate unică pentru tinerii pedagogi din Moldova de a construi și menține contacte personale cu lumea academică din afară.

Marți

Mă aflu în penultima săptămână a sejurului moldovenesc. Vacanța de vară ia sfârșit pe 16 august, când zbor înapoi în America. Intru în zona ritualică – despărțirea, ca și întâlnirea, ascultă de niște reguli stricte: să te vezi cu ăla și celălalt, să pronunți anumite vorbe, având permanent în minte subtila avertizare că cuvintele de despărțire trebuie să poarte un sens special. Amărăciunea unor despărțiri e dizolvată în cheful petrecerilor, iar a altora e consumată așa, fără îndulcitori.

Seara mă văd cu Vasile Ernu la Terasa Uniunii Scriitorilor. Unde berea e indecent de ieftină. Ne cunoaștem de pe internet, cum e cazul și cu alți oameni cu care m-am văzut săptămânile astea. Fiecare nouă întrevedere infirmă teoria că internetul, în special rețelele de socializare, ar constitui o pierdere de vreme. Din contra – am cunoscut atâția oameni noi și faini pe facebook încât am devenit prieteni și în viața reală. Avantajul internetului, îmi zice un amic, rezidă în faptul că-ți dă timp să-i cunoști pe oameni. Te apropii de ei pe îndelete. Spre deosebire de viața reală în care toată lumea se grăbește. Cu Vasile discutăm despre oameni, cărți, Chișinăul anilor 90, stânga, dreapta, stratificare, discriminare și excluziune. Are planuri mari. Și multe. Îl invidiez pentru energie.

Miercuri

Număr bobocii. Cei ai șederii în Moldova. Am răsfoit cărțile ce aveau o oarecare legătură cu subiectul tezei mele de doctor – Globalizarea religioasă – și comunitatea pe care o studiez în detaliu: baptiștii moldoveni. N-am găsit prea multe lucruri. Comunitatea baptistă e prea recentă pentru a lăsa ceva urme în bibliotecă.
Seara organizez o mică petrecere. Cu legume coapte și ceva carne friptă. Facem toate astea la balconul apartamentului pe care-l închiriez. Bineînțeles că afumăm balconul iar fumul ce se ridică  o nemulțumește pe vecina de sus care ne amenință că aduce un covor prăfuit și-l scutură peste noi și peste bucatele noastre. Zice că n-a auzit așa prostie: să faci legume coapte la balcon. Ne sugerează că am putea aduce și o vacă la etajul 8. Îi spun că alte soluții nu avem, că nu facem gălăgie și că, în afara fumului, nu văd alt deranj pentru ea la care doamna insistă să ne strice petrecerea, de data asta cu lada de gunoi pe care ar răsturna-o cu mare plăcere și furie asupra noastră. Mă uimește faptul că reușește, în doi timpi să ardă toți pașii unui dialog, inclusiv posibilitatea unei înțelegeri. În locul discuției – amenințări, în locul dialogului – și mai multe amenințări. Unde o fi linia de mijloc?

Joi
Ultima întâlnire a grupului de lectură. Vizionăm un film documentar – Sociologia ca artă marțială – ce-l urmărește pe Pierre Bourdieu în diferite ipostaze: activist, profesor universitar, intelectual angajat. Ne despărțim cu promisiunea că ne mai vedem. La alte întâlniri cu cărți. Ar fi rândul lui Karl Marx, zice lumea. Pe care trebuie să-l recitim atent. Ca să ne descurcăm cu el și cu trecutul viitorului luminos prin care a trecut întreaga țară.

Vineri
Școala de vară e găzduită de o pensiune turistică situată pe șoseaua Chișinău-Leușeni, între raioanele Ialoveni și Strășeni. Noaptea dorm în oraș – un vechi tabiet căruia îi rămân încă fidel. Ajung la pensiune în două etape: întâi până la Suruceni, spre care pornește în fiecare dimineață un microbuz de la Autogara Centrală, apoi din Suruceni iau o mașină de ocazie. Așa am făcut ieri, și alaltăieri, și marți. Așa gândesc să procedez astăzi. Dar… socotelile de la gară nu se prea potrivesc cu cele ale drumului… Întâi că microbuzul iese din autogară cu 15 min întârziere. Ceea ce înseamnă că am și întârziat deja înainte să pornim. Ajunși la Șoseaua Balcani, șoferul oprește la marginea orașului și ne anunță: Mai departe nu mergem! De ce?, îndrăznesc să-l întreb. Mașina s-a defectat, mă taie vizibil iritat șoferul. Ca și  cum automobilul n-ar fi trecut o revizie tehnică ce l-a declarat „normal” și „în funcțiune”. Absență totală a predictibilității. Din ambele capete. A pornit cu întârziere. Și nici la destinație n-a mai ajuns. Drept că nu ne-a luat bani, dar am pierdut o căruță de timp.

Mașinile de ocazie ce ar  lua pasageri întâmplători se lasă așteptate. Mă ia, într-un târziu, un flăcău ce merge spre Bacău cu care stăm la taclale. La ieșire nu vrea să-mi ia bani. Am, zice, bani destui. Aveam nevoie de cineva cu care să schimb o vorbă.

Ajung pe gratis. Dar am plătit destul din timpul meu.

*
Vitalie Sprânceană: Născut la 6 iulie 1982 in satul Coropceni, Telenești. A studiat științe politice la bulgari. După aia filosofie – la moldoveni. Acum învață sociologie la americani. Printre anii de studiu a amestecat și niște ani de muncă: reporter la un ziar, operator la un net club, funcționar public, lector la universitate. Citește. Scrie. Înoată. Blogger activ și implicat.