Sep 23 2012

Tinerii si viitorul din trecut

Vitalie Sprînceană

Le Monde publică în ediția de azi un articol (aici imagine) despre nostalgia ceaușistă a tinerilor și adolescenților din România.

2/3 din ei (65.5 %) se declară nostalgici față de perioada ceaușistă. Și tot atâția declară că perioada comunistă era mai bună din punctul de vedere al respectului față de lege.

Partea delicată a acestor atitudini e că ele aparțin unui grup de vârstă ce nu a trăit nici o clipă în comunism/ceaușism.

De unde vine atunci opinia favorabilă despre dictatură? De la profesori (41 % dintre ei sunt percepuți de elevi ca fiind nostalgici după Ceaușescu și vremea lui), părinți și bunici.

Semn că:

– ar trebui să chestionăm (și pe alocuri chiar să demolăm) credibilitatea ”martorului ocular”, cel care ar fi văzut cu propriii ochi vremurile și ar putea să le repovestească exact cum au fost. Martorii oculari, și ei, ar trebui priviți cu suspiciune.

– utopiile politice ale prezentului nu mai fertilizează solul trecutului ci sunt ancorate în trecuturi. Imaginare, din punctul de vedere al realității. Reale, din punctul de vedere al experienței ”trăite”.

În majoritatea cazurilor ideologiile contemporane ce bântuie spațiul românesc își propun cel mult să restaureze/recompună/restabilească avataruri diferite ale unui illo tempore (timp de aur): societate patriarhală tradițională, comunitate ”autentică” etc.

Prăbușirea ultimului proiect utopic – comunismul – și tranziția dură care i-a urmat, au cauzat nostalgii pentru vremurile în care viața era aparent mai simplă. Noua utopie – capitalismul – e mult prea asediată zilnic de știri privind crize economice, colapsuri și măsuri de austeritate încât să mai adune speranțe.

– faptul că tot ce se reține despre Ceaușescu în memoria colectivă a națiunii e figura ”respectului față de lege” (și asta în pofida cercetărilor și arhivelor ce indică exact contrarul – abuzuri aleatorii și violență sistemică susținută) dă de gândit asupra unor deficituri de traducere. A trecutului în prezent și viitor. De care se fac vinovați învățătorii (care-s nostalgici, dar, ca clasă au fost afectați cel mai mult de tranziție). Apoi părinții. Politicienii. Ce au făcut din procesul moral al comunismului (în diversele sale avataruri: dosariadă, investigare a practicilor, lichidarea consecințelor și despăgubirile) un lung șir de matrapazlâcuri politice.

– viitorul democrației în România pare destul de problematic de vreme ce generația ce vine din urmă hrănește nostalgii față de ”respectul față de lege” (eufemism pentru mâna forte a unui lider ce ar putea ține țara în chingi).

– discursurile ”științifice” și culturale (ale intelectualilor, majoritatea dintre ei anti-comuniști de meserie) nu prind deloc rădăcini în straturile de jos ale solului urban. Cum ar veni, anti-comunismul nu se aude la Pipirig, deși e strident în anumite cartiere ale Bucureștiului. Ar fi momentul potrivit pentru o sociologie a vieții intelectuale și culturale ce ar identifica agenții de transmisie și ponderea lor. Surprize vor fi destule.


Jan 16 2012

pneuri si gloante

Vitalie Sprînceană

Aștept cu o intensă nerăbdare rezultatele expertizei balistice în incidentele cu împușcături de la granițe (Vadul lui Vodă și Cahul) – e cumva straniu că ”oamenii legii” împușcă în pneuri (curios că întotdeauna în cele din partea șoferului) și nimeresc în torace…

Poate ar trebui ca militarii să facă mai multe exerciții și antrenamente la poligon?

 

 


Jan 12 2012

Sistem de vot uninominal in Republica Moldova!

Vitalie Sprînceană

E, mi se pare, cel mai potrivit moment pentru o schimbare. Una întreagă (la cap) ce s-ar deosebi de jumătățile de măsură plimbate prin promisiuni de la un politician la altul. O schimbare ce nu ar inventa lideri politici noi (pentru că nu prea e de unde), nici nu ar găsi prin vreo fundătură retorică vreun slogan încă virgin (tot nu-s), netăvălit prin bătăliile electorale locale.

Ar trebui să schimbăm (parțial sau în totalitate) sistemul electoral proporțional pe liste de partid cu unul majoritar pe circumscripții locale uninominale.

Să dăm mai multă libertate alegătorului și mai puțină șefului de partid. Să-l facem pe deputat responsabil în fața celui care l-a ales, nu în fața șefului de SRL politic ce l-a înscris pe o listă de partid.

Soluția asta, repet, nu ar aduce din neant politicieni noi, curați și buni. Dar i-ar face mai buni pe cei existenți (și răi). I-ar constrânge să acționeze mai responsabil, ar elimina stimulii comportamentului arbitrar (eu cred că o mare vină pentru calitatea proastă a politicienilor moldoveni o joacă și sistemul prost de aranjamente instituționale și legale ce le dă undă liberă în toate și leagă total mâinile și ochii alegătorilor). Și ar adăuga și un mecanism de pedeapsă pentru ”infracțiuni”.

Nu prea există argumente științifice în folosul unui sistem electoral sau altuia – ambele țin de posibilitatea de a alege, dar există marele argument că am încercat deja sistemul electoral proporțional și nu a mers deloc în nici un moment din cei 18 ani de istorie ai săi.

Pe toată această durată am avut parte mai ales de necazurile procesului electoral proproțional, și mai puțin de părțile considerate pozitive ale acestuia.

Printre alte nevoi:

– un președinte de țară (Vladimir Voronin) căruia Constituția îi oferea doar atribuții protocolare dar care, prin faptul că a fost la cârma mașinăriei de partid, a reușit să fie și judecătorul numărul unu al țării, și primul creștin, și cel mai mare statistician, și boss al guvernului, parlamentului, poliției, ministru, ambasador și linvistul de frunte al țării.

– oligarhi ce și-au plasat strategic și periodic ouă în coșurile tuturor partidelor, care ouă scoteau pui și cocoși la vremea cuvenită sub forma unor legi convenabile.

– șefi de partid ce și-au condus proiectele ideologice întocmai precum niște afaceri private, angajând cumătri, nepoți și rude.

– partide ce au făcut comerț cu locurile de pe liste, cedând unor presiuni din partea unor inși murdari ce doreau să se curățe ori măcar să-și tragă niște imunitate parlamentară, așa încât negoțul cu funcții a devenit un business foarte profitabil.

– de ceva vreme niște deputați ce nu se sfiesc să-și bage picioarele-n ea de lege prin invocarea unor ași în mânecă (înțelege șuturi în fund legilor), prin încălcarea deliberată a prevederilor constituționale. Because they can! Pentru că nu se găsește vreo pârghie prin intermediul căruia i-aș putea sufla două înjurături deputatului Godea și altor ca el.

Am gustat mult mai puțin din beneficiile multlăudate ale sistemului de vot proporțional precum ar fi constituirea și consolidarea unor platforme ideologice și doctrinare ori dezvoltarea culturii politice…

Sistemul de vor majoritar pe circumscripții uninominale locale (raionale, bunăoară) nu e minunea lui Dumnezeu și nici soluția magică ce ar transforma rahatul în etilic ori în miere. Politichia moldovenească are destule metehne transmisibile de la sistem la sistem: corupție, interpenetrarea cu sfera economică și cea interlopă încât să poată fi lecuită peste noapte.

Responsabilizarea deputatului în fața alegătorului, însă, ar avea meritul de a ne implica și pe noi cetățenii, în procesul politic, de a ne da o armă de auto-apărare în fața tupeului unor nesimțiți cu carnet de partid.

Cum? Referendum.

Cine? Țara și cetățenii ei. Politicienii par să aibă alte treburi.


Dec 1 2011

politica e o competitie dura de idei: Egipt, 2011

Vitalie Sprînceană

Așa arată siglele participanților la alegerile parlamentare din Egipt de duminică.  Accesibile, inteligibile (sper că mesajul partidului cu tancul nu e pacifist!)…

Ar fi de imitat prin campaniile noastre electorale – plictisesc deja capii de leu, balanțele și săbiile.

În sfârșit o țară în care dezbaterea Canon vs Nikon a devenit problemă națională.

surse: BBC

the Daily Mail

shortlist

 

 

 


Sep 19 2011

se impusca, Ioane

Vitalie Sprînceană

Există un fel de rușine a crimei. Întunericul nopții, spațiile ascunse ale unor hale părăsite, pădurile dense, orele anormale precum dimineața devreme ori seară târziu, conspirația și taina, măștile ce acoperă fața ori mănușile ce șterg urmele – astea ar constitui inventarul sumar al tertipurilor prin care inșii cu intenții rele dosesc, ascund, disimulează, tăinuiesc, acoperă, dosesc sau feresc  actul crimei de vederea publică, de normalitate, de viața obișnuită.

Această rușine a crimei asumă, conștient și inconștient, o anormalitate deplină a actului, convingerea că infracțiunea reprezintă un act imoral, deci trebuie ascuns cât mai adânc cu putință.  Banditul care se ascunde după un felinar și se străduie să elimine orice urmă a crimei are în minte linia clară ce desparte infracțiunea de viața normală. El știe, în orice moment, că face un lucru interzis…Că trece niște granițe. Morale, juridice, sociale.

E, asta așa e pe la alții. La noi, ca de obicei, e ca la nimeni. Crime ca cea săvârșită azi, în plin centrul Chișinăului, în care un ins a fost împușcat lângă Biblioteca Națională, alături de Teatrul pentru Copii ”Licurici” și la 50 m de parcul public cu prozatori, poeți, Eminescu, nunți, îndrăgostiți, adică locurile unde oamenii obișnuiți își petrec timpul împreună cu copii lor fac parte din categoria crimelor excepționale. Care forțează scoaterea crimei din anormalitate.

Între actul imposibil (omor) și viața normală granițele sunt suprimate. Infracțiunea nu mai are rușine. Nici nu se mai ascunde. Nici nu se crede amorală. Din contra. A reușit să pervertească normalul, pentru a-l anula…

Înclin să cred că acest omor nu e doar o reglare de conturi între niște tâlhari. E o lecție cu morală. A cărei public suntem noi, restul cetățenilor, cei care ne vedem de treabă și construim vise. Și mai credem că a ucide e păcat. Și mai spunem asta și copiilor noștri.

Tocmai din acest motiv omorul de la Terasa Galaxy reprezintă un act politic. Pentru că ne privește pe toți ca o comunitate întreagă. Oricine dintre noi putea fi martorul involuntar al omorului, sau chiar victimă a lui. E politic și pentru că vrea să desființeze normalitatea noastră.

Mai e politic și din multe alte motive, mai banale: victima e ginerele unui fost șef al departamentului anti-corupție, fost politician; asasinii, cel puțin așa reiese din declarațiile de presă, au la activ destulă experiență în ale ucisului și pe care Justiția moldovenească i-a achitat, tolerat, lăsat la libertate ori de câte ori a putut.

Mulțumim, cu această ocazie tuturor miniștrilor de Justiție, democrați și comuniști.

text apărut inițial pe Vox Publika.


Sep 16 2011

toti suntem egali in fata injuraturii! (crestinii la fel)

Vitalie Sprînceană

Motto:

Dumnezeul meu ba tantalau nu numai dragoste are,ci si ura! (sursa)

Așa înjură creștinii ortodocși moldoveni:

Sodomitule, sorosiști, mârlan poponar-euro-masonofil, stână sodomită, popândăi, jidomasoni, liberalo-pederast, Europenetrați, bestie satanică (variație: satană marxistă), lepădături satanice, pederast practicant/pederast ideologic, bolnav de europenoză sau americanită, berbece. sursa

Apoi, curve din cabala jidomasonică. sursa.

După, masoni, caracatiță jidomasonică, jigodie soromasonică (astea trebuie, vorba unui evlavios, atacate și lovite fără milă și polemică inutilă), slujitorul satanei (asta e mai tradițională), homus/homuș sovoUE, maimuță tâmpită ca și tat-to Lucifer, fiul sodomiei (aici ar fi o contradicție cu realitatea și cu argumentele creștine, or, dacă din cuplările homosexuale nu se poate concepe, cu atât mai mult fiii sodomiei  țin de domeniul imposibilului) sursa.

Bâdlă satanică (simbioză perfectă a fenii din pușcărie și a retoricii de inspirație biblică, быдло (rus) semnifică animalitate), jidovine (cu referire la evrei), curve vândute satanei (despre protestanți), mâncător de fecale, adeptul soroso-sodomei. sursa.

Democrație-demonocratică, post-sovietici descreierați, debili marxiști-sioniști, pedofili, europenismul=jidomarxismul=liberalism-democrație, fiul holerei și sodomeisursa

Iude plătite din gros de peste hotare care mănâncă  pâinea crescută de mâinile trudite ale ţăranilor noştri, trădători de frumos şi sfânt care sapă, ca dihorii, la temelia credinţei, lupi răpitori şi marionete ale răului, iudă a neamului, colcăit satanic ale unei persoane rătăcite şi bolnave duhovniceşte sursa

Așa înjură secularii și laicii:

Politiceni proști, preoți tâmpiți ai ortodoxiei ruse, popime hamelioneană rusă, politicieni „dansatori” în fața preoțimei descreerate și Kremlinului, spălare a creierilor cu ortodoxism!   sursa.

Năpârci rusofone, râsuri, sursa

După, lepădături, mancurți, mongoloizi, trădător de patrie și neam, păcat oftigos, lingăi, ticălos, spurcat, jeg, iuda iudelor care a vândut satul baptiștilor, pe voi la gunoi,porifere mizerabile!!!!!, curvă răsf@#$tă, homo-moldoberbecus, comuist. sursa.

În felul următor înjură patrioții:

Mutant al regimului sovietic de ocupație, lichele, om lipsit de Dumnezeu și de țară, criminal, tartori roșii, jigodie cu mințile spălate, adept al martorilor lui hrenova. sursa

Haimanale politice de toata mâna, pseudosavanți bicisnici (astea-s de pe blogul unui pretins poet care scrie pericol eminent in loc de pericol iminent), trădători din naștere, cu toții datornicii serviciilor secrete rusești, gunoaie politice, pseudointelectuale, pseudopatriotice, boseci de toata mâna, nemernici, tărfăloage de pseudosavanți. sursa.

Ar fi de comentat varietatea de teme și motive – masoni, evrei, comploturi, Rusia, trădători, animale – dar în spatele ei stă unitatea fundamentală și indivizibilă a indignării legitime ce nu-și găsește nicidecum o altă formă de exprimare decât înjurătura.

Fiecare înjurător, cum se și cuvine, suduie în numele unui adevăr universal sau al vreunui principiu sacru…

Lista ar trebui completată cu înjurăturile minorităților naționale și ale celor religioase, ale intelectualilor (ceva mai elaborate, dar tot ocări), politicienilor (păpușar, hoț, mafiot ar fi un început bun), țăranilor și cam ale tuturor cetățenilor.

Ca să înțelegem de ce nu iese un dialog public acătării în țara noastră pe nici o temă…

p.s. părere proprie: De departe înjurăturile creștinilor par cele mai diverse și inventive…În procesul lecturii eram foarte aproape de a uita că D-zeu este iubire. Noroc că m-a luminat insul citat în motto.


Sep 13 2011

cat de real este pericolul terorismului islamic in Europa?

Vitalie Sprînceană

Inspirația vine dintr-o remarcă a lui Talal Asad (în Rethinking Secularism, edited by Craig Calhoun, Mark Juergensmeyer and Jonathan VanAntwerpen, Oxford University Press 2011) care a lecturat un raport Europol despre terorismul în Europa din 2007 și a descoperit că în anul precedent, adică 2006, din totalul de 498 acte de terrorism săvârșite în Europa, musulmanii se făceau vinovați doar de unul. Cel mai mare număr de acte teroriste îi avea ca autori pe separatiștii din regiunea bască.

Curios nevoie mare, eu am deschis ultimul raport Europol. Acolo, mare grozăvenie. Frecvența actelor de terorism comise de musulmani a crescut în doar 4 ani de tocmai 3 ori! De la 1 la 3. Din totalul de 249 crime teroriste. Mișcările separatiste adună 160 împreună. Chiar și anarhiștii și extrema stângă se fac responsabili de vreo 40 de acte teroriste.

În contrast, peste 47 % din numărul de persoane arestate pentru terorism sunt suspectate că ar fi conectate la rețele islamice.

Astea-s cifrele reale despre ”hoardele de teroriști musulmani” ce ”planifică și execută necontenit acte de violență contra moravurilor bătrânei Europa” și pe care Europa, zic, binevoitorii ei, trebuie să-i țină la hotare, să-i înece în mare, să-i trimită înapoi în Africa.

Cifrele povestesc însă multe lucruri și despre oameni. Despre zelul extraordinar zel al poliției de a aresta musulmani cu duiumul. Despre isteria mediatică alimentată de politicieni oportuniști din toate părțile continentului. Despre o anume tăcere a mass-media cu privire la atentatele separatiste sau anarhiste, dublată de o gălăgie infernală când e vorba de crime musulmane, ar constitui un alt filon explicativ. Despre o paranoia colectivă ce bântuie în discursul public european.

Despre frica noastră de a trăi în lumea pe care o creăm.