blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Tag: history

despre dictatori apusi si din cei care nu au rasarit inca

 Abisal fragment în de-două-ori-voluminoasa biografie a lui Hitler și a vremii lui scrisă de Ian Kershaw (în total s-ar adăuga vreo 2000 pagini):

”Hitler reprezintă suicidul prin excelență. El nu menține vreo legătură în afara propriului ”ego”… El se găsește în poziția privilegiată a celui care nu iubește nimic și pe nimeni în afară de propria persoană… De aceea el poate îndrăzni totul pentru a-și păstra sau crește puterea…care stă singură între el și moartea rapidă.” (din volumul jurnalistului german Sebastian Haffner, Germany: Jekyll and Hyde)

Mai încolo:

Un motiv important din care Hitler s-a dovedit a fi o ”ghicitoare înfășurată într-un mister în interiorul unei enigme” este goliciunea persoanei private a acestuia. El a fost, așa cum s-a mai spus în repetate rânduri, aproape o nepersoană… În afara politicii viața lui Hitler era un gol.  În contrast, Napoleon, Bismark, Kennedy și Churchill au avut substanță de personalitate și în afara vieții publice… Hitler nu a avut viață privată după cum nu a avut o altă zonă decât politică unde ar fi putut să se retragă…Privat și public au fuzionat complet și au devenit inseparabile.”

despre geografii

 

De obicei nu deconectez televizorul pe durata pauzelor publicitare, chit că acestea, întrerup adeseori emisiunile favorite în locurile cele mai nepotrivite. La fel, nu schimb postul de radio când între două piese un Big Brother nevăzut decide că tocmai ar fi cazul pentru o bucată de reclamă… E în firea lucrurilor, îmi zic, ş-apoi, unele spoturi sunt chiar funny. Banii, cred, sunt lucrul care mişcă chestiile astea televizate, inclusiv cele high si super-elitiste. Fără ei n-am putea băga pe unde nici măcar una din multele înjurături „aristocrate” la adresa celor mulţi la număr şi puţini la minte… Dacă n-ar fi idioţenia maselor, posibilitatea existenţei elitelor ar fi îndoielnică (Mă-nchin ţie, gospodină necunoscută, care ai răbdarea să vezi toate serialele şi să procuri prafurile alea idioate cu nume ciudate: Tide, Bonux, Ariel, din dijma pe care o oferi tu sistemului ajung şi eu, cultivatul de mine, să văd emisiuni mai de Doamne ajută, documentare, emisiuni de analiză!)…

Mă rog, banii nu fac cultură. Dar, mai important e că, cu ajutorul lor, aceasta circulă şi se reproduce…

Toate gândurile astea şi alte câteva, care vor fi publicate la vremea lor, mi-au venit pe durata vernisării unei expoziţii – „The European Discovery of the Black Sea”, organizată de Ambasada Bulgariei la Chişinău la Muzeul Naţional de Istorie… Bulgarii şmecheri au reuşit să bage 2 expoziţii în una: o expoziţie de hărţi ale regiunii Mării Negre şi… o alta, cu bijuteriile turistice ale litoralului bulgar… e o chestie normală, zic, să poţi corela, în cadrul unui act cultural, latura spirituală şi cea materială… până la urmă materialul este doar o parte a realului/adevăratului, a cărui altă latură este spiritualul… poate e timpul să facem politică culturală teafără, cu ciocanul în mână, vorba lui Nietzsche.

Altfel, hărţile sunt splendide. Odorul neîndoielnic este reprezentarea alegorică a Europei făcută de Sebastian Münster la 1580. Continentul nostru apare sub forma unei regine, a cărei coroană este Hispania, inima – Gallia (Franţa de astăzi), mâna dreaptă – Italia (o fi din cauza regiunii papale?). Abia pe poalele rochiei regale au încăput Bulgaria, Grecia, Scythia, adică noi.

Raporturile de putere ale hărţii se văd imediat: o Europa creştină, capul şi părţile vitale ale căreiia sunt alcătuite din ţările catolice, mai jos, spre abdomenul şi bazinul figurii sunt statele protestante, abia la coadă fiind aranjate ţările ortodoxe. Ce contează că la vremea aia Bulgaria şi Grecia, cu Constantinopol cu tot, sunt sub dominaţie otomană? În dreapta figurii stă Africa, iar în stânga – Scandia.

S-ar putea ca harta asta să fie primul manifest pentru o Europă unită… Chiar dacă ar fi mult de discutat principiile după care s-ar face această unire…

Organizatorii expoziţiei au avut nefericita inspiraţie de a prezenta hărţile într-un amestec de genuri, epoci şi stiuluri. O categorisire cronologică era mult mai OK. Chiar aşa, anumite trăsături ale „logicii geografice” sunt observabile.

Întâi, cartografia nu se ocupă mai puţin de prescrierea lumii, decât de descrierea ei. Prescrierea înţeleasă ca descriere după anumite principii ar fi modul în care lumea este pusă pe hartă, pe hârtie. Nu sunt naiv să cred că harta geografică e o simplă reflectare a lumii după principiul oglinzii. Harta e o ierarhie, şi lucrul ăsta se vede imediat ce treci de la hărţile vechi, dinaintea sec. XVIII la cele noi, compilate după noua cartografie egalitară, în care lumea e alcătuită exclusiv din puncte, de aceeaşi dimensiune. Prin contrast, hărţile medievale, lipsite de grija scării şi a proporţiilor – scara lor valorică era puţin alta – Dunărea, mult prea groasă, este un ciot în jurul căruia se adună ţările europene. Pentru mine, omul cultivat geografic al sec. XX este de neînţeles bunăoară, prezenţa râuleţului Sena (ce străbate Parisul) pe hartă, cu atât mai mult cu cât cartografii n-au găsit loc pentru Nistru, Nipru, Volga, râuri incomparabil mai mari decât pârăul din Paris… Altfel, pentru medieval raţiunea din care anumite lucruri sunt prezente sau absente pe hartă ţine de o scară simbolică: conform ei, Sena era un mare râu european, pentru că în jurul ei era viaţă, cultură, efervescenţă, creştinism, iar în jurul Volgăi, Nistrului sau Niprului era o pată neagră, absentă în viaţa culturală a continentului din acea vreme…

Apoi, există o neînţelegere legată de exactitatea hărţilor. Un student m-a întrebat dacă europeanul putea ajunge în orice parte a continentului utilizând aceste hărţi? Răspunsul meu a fost: da, fără îndoială. Asta era scopul lor, atunci şi acum. Totuşi, ei se deplasau/mişcau în altă lume. O lume în care direcţiile geografice aveau sensuri simbolice, în care anumite locuri, centre religioase sau culturale erau spărturi în continuitatea geografică a lumii, reprezentând aglomeraţii de sacru şi simboluri… Lumea noastră e alta. Am pierdut acel tip de vizibilitate, în numele unui egalitarism geografic: lumea e reprezentată prin fâşii unitare de spaţiu cartografic, în care setul de simboluri şi convenţii se aplică în mod egalitar: munţi, ape, râuri etc… unica concesie făcută vechiului mod de gândire, ierarhic, este cerculeţul roşu prin care însemnăm capitalele…

 

 

 

 

 

 

“diavolul” în Biserică:

 

 

 

 

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén