Apr 23 2013

primaria costeretelor.

Vitalie Sprînceană

Edilul Dorin Coștereață și primăria sa au mai tras o țeapă orașului: monumentul istoric din strada  Alexei Șciusev, 52 care urma să fie renovat, a fost demolat cu totul.
Cuvinte nu-s. Doar din alea urîte și tare urîte.

credit foto Alexei Dimitrov.


Apr 3 2013

estetici selective

Vitalie Sprînceană

Fragmente din procesul de ”înfrumusețare” a unei mici zone din fața unui bloc locativ de la Ciocana: a fost adus sol nou  pe care probabil vor fi plantați cîțiva arbuști.
Cum solul nu putea veni de la sine, el a fost adus cu camionul.
Roțile camionului au distrus (transformat în noroi) o suprafață de spațiu verde de vreo 3 ori mai mare decît cea supusă ”înfrumusețării”.
Rezultatul net – o mică fîșie verde și o imensă fîșie de glod alături.
Banca aia verde, folosită de îndrăgostiți, copii, bătrîni sau inși ce joacă cărți, a fost sacrificată de dragul a 3 arbuști decorativi ce pot fi văzuți doar de la etajele 6 și mai sus.
În fotografie mai apar și niște spații de parcare din fața blocului, acaparate ilegal și imoral de către unii locatari cu stele în frunte, în detrimentul celorlalți.

 


Feb 3 2013

subotnicul de … duminica

Vitalie Sprînceană

Am fost la Rotonda din parcul Valea Morilor. Cu mai mulți oameni. Urma să facem nițică curățenie și sper că ne-a reușit, cel puțin parțial. A venit destulă lume: cetățeni, reporteri, membri ai unor partide, un politician, un fel de star local de televiziune, funcționari publici, tineri, oameni în vîrstă și chiar cîțiva copii.

Fiecare a făcut ce a putut. Unii au strîns pietre, alții au adunat gunoiul în saci, reporterii au filmat și fotografiat – a fost de lucru pentru toată lumea.

Și mai rămîne…

Curățenia de azi nu poate fi considerată decît una cosmetică – rotonda, scările și havuzurile au nevoie de reparație capitală, una posibilă doar cu eforturi imense și buzunare largi.

E însă prima. De aia foarte importantă.

p.s. Evenimentul a fost organizat pe facebook, unde există deja un grup foarte activ ce gîndește și propune strategii de viitor, planuri de acțiuni și divizare a responsabilităților.

E o trezire din somn a Chișinăului civic, sper.

 

 

 


Jan 24 2013

Se cauta un obraz pentru o primarie. Cea a municipiului Chisinau.

Vitalie Sprînceană
Am solicitat de la Primăria Municipiului Chișinău, pe data de 19 decembrie 2012, pachetul de acte ce a stat la baza eliberării Certificatului de Urbanism pentru pizzeria Sbarro din Scuarul Europei.
Ieri, 23 ianuarie 2012, copiile documentelor au ajuns în cutia poștală. În total 17 file.
Am scanat cele mai dubioase și controversate documente. Unele din ele, pot spune, sunt chiar de-a dreptul bizare.
Încep cu Avizul Sanitar nr. 192, eliberat Întreprinderii Individuale ”Calac” la 14 iunie 2000.
Două lucruri de comentat:
1. Avizul, eliberat inițial ÎI ”Calac”, era valabil doar pînă la 10.06.2002. Primăria l-a acceptat în calitate de act valabil la 10 ani după expirarea acestuia.
2. Acest aviz sanitar din 2000 se referea la o suprafață de 70 m.p. Certificatul de Urbanism nr. 609/11 din 05.07.2011 indică o suprafață de 80 m.p. În 10 ani au mai apărut de undeva încă 10 m.p. Cîte unul pe an.
Certificatul de Urbanism face și el parte din lista lucrurilor ”interesante”. Două lucruri de comentat și la el.
1. A fost eliberat la 05.07.2011 și avea valabilitate de 12 luni, adică pînă în iulie 2012. În decembrie 2012, cînd Ș.O.M.  TREISI SRL a demarat lucrările de construcție, acest certificat nu mai era valabil. Asta ar însemna că lucrările de construcție au fost ilegale de la bun început.
2. Certificatul, așa expirat cum era, nu permitea executarea lucrărilor de construcție iar asta iar înseamnă că Ș.O.M. TREISI SRL era în ilegalitate de la bun început.
A se vedea și cei 10 m.p. suplimentari care au apărut dintr-o sursă misterioasă.

 

 

Extrasul din Registrul  de stat al întreprinderilor și organizațiilor nu indică în calitate de gen de activitate pentru Ș.O.M. TREISI SRL executarea unor lucrări de construcție. Doar activități imobiliare.

 

 

Lucrările au fost coordonate, așa cum reiese din această listă, încă în 2000 de către ÎI ”Calac”. Nu-i clară deloc modalitatea în care Ș.O.M. TREISI SRL a intrat în posesia drepturilor de arendă, la fel cum nu e clară modalitatea în care un certificat eliberat în 2000 pentru un agent economic poate fi utilizat în 2012 pentru alt agent economic.
Setul de acte pe care primăria mi l-a prezentat e destul de confuz. Dacă astea sunt toate actele în baza cărora a fost eliberat Certificatul de Urbanism, atunci nu pricep cum a fost posibilă eliberarea acestuia.
De asta consider lașă decizia primarului Dorin Chirtoacă de a nu  pedepsi funcționarii din cadrul primăriei ce s-au făcut vinovați de eliberarea certificatului în baza unor acte expirate care conțin și o serie de inexactități (povestea celor 10 m.p. e de departe cea mai ciudată).
Dacă mai există și alte acte atunci primăria m-a informat prost.


Jun 7 2011

despre o moarte…a comunismului

Vitalie Sprînceană

 

Moartea definitivă a socialismului și a sistemului simbolic asociat cu el, în pofida existenței unui partid ce pretinde a moșteni niscaiva moaște, ar trebui constatată în mod oficial și indiscutabil la terasa de lângă Palatul Național (cred că acesta era zis Octombrie pe vremea aia în târg).

Se vor găsi acolo 16 bastoane portdrapel ce îndeplineau funcția oficială de a reprezenta republicile surori (în număr de 15) plus steagul de familie (al URSS). Plăcea-mi-ar să găsesc una-două imagini de epocă, cu pânzele unionale fâlfâind, dar   nu-s nicăieri la îndemână.

O bună bucată de tranziție bastoanele portdrapel au petrecut-o în singurătate, pentru că nu se încumeta nimeni să le agațe ceva în vârf…Recent (pentru mine-i recent, că am văzut bucuria asta săptămâna trecută, ajuns acasă) au fost re-împodobite cu 16 drapele identice verzui-aurii-albui. Ce reprezintă o corporație – Starîi Melnik, care fabrică bere. Semn că s-au schimbat vremurile cu totul. Și au venit morale noi…Și-i vremea să îngropăm mâța anti-comunismului. Că o murit demult.

 


May 15 2009

naravuri…

Vitalie Sprînceană

Reconstrucţia clădirii Parlamentului ca studiu al caracterului “naţional”.

Notă:

1. aşa este evacuat gunoiul de construcţie pe europeneşte.

2. tradiţii locale…


May 12 2009

cartografii urbane

Vitalie Sprînceană

 

De ceva vreme, în staţiile transportului public urban din Chişinău au apărut nişte hărţi ale cetăţii, cu descrierea detaliată a rutelor de transport, geografia fizică (lacuri, râuri, parcuri) şi cea administrativă (străzi, bulevarde, cartiere). Răspândite mai ales în zona centrală a oraşului, hărţile în cauză asigură o busolă necesară celor aproape 1 milion de oameni (locuitorii înşişi, apoi oaspeţii şi vizitatorii) care îi colindă străzile zilnic.

Cum însă se întâmplă de obicei, iniţiativa oarecum grăbită a autorităţilor municipale (îmi permit să atribui actului o conotaţie politică, pentru că hărţile au fost plasate în lunile imediat apropiate  alegerilor parlamentare din 5 aprilie) de a îmbrăca oraşul în straie civilizate,  a colportat mai degrabă un caracter formal, de bifă, un fel de „las să fie!”, iar efectul urmărit a fost vizibilitatea, mai puţin utilitatea instrumentului…

Hărţile sunt în totalitate user unfrienly, greoaie, de fapt, nişte rebusuri pe care cetăţeanul trebuie să le dezlege de fiecare dată când s-a rătăcit în jungla urbană, sau caută un punct de reper…

Limba în care sunt scrise este una tipic funcţionărească, tehnică chiar, un fel de ghid birocratic scris de birocraţi pentru (alţi) birocraţi. Oraşul pe care-l descriu hărţile nu este cel al cetăţenilor, nici cel al utilizatorilor, ci cel văzut, între două cafele, pe ecranul calculatorului sau agăţat pe peretele din cabinetul vreunui  cartograf de la primărie. 

 

Din punct de vedere tehnic, hărţile sunt fără îndoială reprezentări reuşite şi exacte ale oraşului. Dar aglomeraţiile de patrulatere, linii, cercuri, pete albastre şi verzi, toate presurate cu cifre în culori diferite, care indică rutele de transport, cifrurile, scara, numele oficial al unor străzi nu devin prin aceasta, automat utile. Pentru că sistemul de coordonate este construit în totalitate din repere administrative: străzi, bulevarde, intersecţii, foarte utile şi comode funcţionarului obişnuit să gândească oraşul în zone „şahistice”, încadrate în zone cu adrese concrete, sectorul X, strada Y, care se găseşte, pe hartă, în pătratul D5, din păcate total netrebuincioase unui individ cu request particular: Spitalul nr. 1, maternitatea municipală, Piaţa Centrală, Cinematograful „Patria”, Banca de Economii, Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, biroul de paşapoarte, serviciul stare civilă, magazinul „Nunta”, cimitirul evreiesc de la Buiucani, lacul din Valea Morilor, Asociaţia „Alfa”, Circul, Policlinica nr. 10, Andy’s Pizza Botanica etc… 

 

 

 

 

Acest test al utilităţii ar însemna:

accesibilitatea instrumentului (una din legile de fier spune că acesta trebuie programat având în vedere  nivelul intelectual al individului aflat cel mai jos în ierarhie). Nu are rost să faci, aşa cum au făcut funcţionarii de la primărie, o hartă în care se descurcă doar licenţiaţii în geografie. E nevoie de una simplă, accesibilă deopotrivă pentru tanti Vera de la Coloniţa cât şi pentru academicianul Mihai Cimpoi (no offence, maestre!). e de la sine înţeles că hărţile trebuiau făcute având-o în vederepe tanti Vera…Ca şi cum, ai propune un motor de căutare pe internet, în cadrul căruia, pentru a căuta un nume oarecare, ar fi nevoie să introduci vreo 50 comenzi sofisticate cu logaritmi şi ecuaţii de gradul 3… vedeţi experienţa Google. Şi Windows.

poliglotismul instrumentului – acesta trebuie să „vorbească” cât mai multe „limbi”. De preferinţă pe toate. În cazul hărţilor, de la ele ne-am aştepta să vorbească limbajul academicienilor, al mulgătoarelor şi al funcţionarilor. Adică să ofere o interfaţă comodă fiecărui vizitator unic. Să reprezinte mai mult decât cartografierea administrativă a oraşului, ci şi pe cea politică, culturală, socială, comercială, medicală cu reperele de rigoare. O adresă de tipul: bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, 134 (Oficiul Central, Poşta Moldovei, una dintre cele mai solicitate de curând), să fie rapid reperabilă, pe hartă, în diverse sisteme (imaginare) de coordonate: vizavi de Primărie, lângă Mcdonalds, la 3 cartiere distanţă de Piaţa Centrală, între supermarchetul Nr. 1 şi Gemenii etc.

Acest principiu al poliglotismului cartografic este implementat, cu succes, de şoferii de maxi-taxi, care fixează, drept reper, pe panourile informative fixate pe parbrizul unităţii de trasnport, varii centre de atracţie: mall-urile, gările, piaţa Centrală, Spitalul Republican, 40 ani, cinematografele. 

 

Acelaşi tip de cartografiere „populară” este utilizat de şoferii pe rutele internaţionale: Cahulul este un oraş suficient de mare, îşi are străzile lui, patrulatere, fâşii etc., magazinul „Busuioc” însă (chiar dacă are probabil o adresă administrativă exactă), spre care face trimitere autorul anonim, e suficient de recognoscibil de cahuleni astfel încât aceştia să-l găsească rapid şi să explice şi altora cum s-o facă. 

 

 

interuzabilitate. Încercaţi, cu ajutorul acestei hărţi, să ghidaţi un cetăţean care nu ştie oraşul spre Stadionul republican sau blocul nr. 5 al Universităţii de Stat…zadarnic.

 

 

Fără îndoială, sunt posibile mai multe tipuri de lectură ale oraşului: una (de fapt, un univers întreg) aparţine poeţilor, alta a arhitecţilor, una a demografilor, alta a inginerilor care proiectează reţelele de cabluri şi fire electrice, una a liceenilor, alta a bătrânilor, una politică, alta comercială sau ornitologică etc… între ele, o ierarhie valorică clară apare ca fiind imposibilă, dar una, contruită din perspectiva utilităţii stă în putinţă – mă îndoiesc, chiar dacă nutresc o fascinaţie deosebită pentru ea, că o hartă poetică a oraşului, elaborată în termeni de: casă părintească, parc cu cireşi în floare, oraşul alb, castani, fete mustoase ar putea servi drept o busolă sigură prin oraşul „real”… De aia, harta trebuie să fie inteligentă, poliglotă ca un roman polifonic… Până una-alta, hărţile din staţiile oraşului Chişinău sunt monologuri.