blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Tag: calatorii Page 1 of 2

moldo-italiene (5)

Vine vorba cu o prietenă ce locuiește în Italia de ceva vreme și despre reîntoarceri. Benevole și forțate. Primele foarte rare. Al doilea tip e frecvent chiar dacă cu variații: întoarcerea poate fi prilejuită de bătrânețe, neputință, planuri de viitor în Moldova ori lipsă de loc de muncă în Italia.

Prietena povestește despre un asemenea caz de revenire:

E vorba de un cuplu. Ea încă are de lucru că bătrâni bolnavi și neputincioși se mai găsesc în Italia dar pentru el visul apenin e pe sfârșite. Cu criza asta nu se prea construiește și deci nu e nevoie de forță de muncă. Așa că e nevoit să se întoarcă. Mă rog, nu vine pe loc gol – au casă la Ialoveni, mare, cu 2 etaje, cu ogradă și grădină. Casa-i și bucuria și buba. Bucurie pentru că e un loc de trai dar bubă pentru că întreținerea ei costă mult – încălzire, lumină, transport, menținere și amenajare. El va trebui neapărat să lucreze dar probabil nu va fi suficient. Ea va trimite bani că altfel nu se descurcă…

E a doua istorie de acest gen pe care o aud și mă gândesc că o fi vorba de mai mult decât un incident izolat. O fi vre-un trend. Cu familii ce trăiesc la distanță. Cum au trăit și până la momentul imigrației. O schimbare însă: atunci cei care rămâneau pe loc, în Moldova, trăiau în bojdeuci de lut și case cu olane iar acum așteaptă pachetul cu euro și măsline în case cu termopan și țiglă metalică.

Cum ar veni se mai schimbă vremurile.

moldo-italiene (4)

Doruri și nostalgii. După ceva vreme, mâncare și bere (vremea e universală, mâncarea este chinezo-italiană iar băutura – olandeză) discutăm cu fostul meu coleg de bancă despre nostalgii. Eu nu prea am. Prietenul le are – față de vrea dinainte, față de timpurile de aur ale adolescenței când urnitul munților din loc părea o treabă de copil, când viața era mai simplă iar lumea mai puțin stricată. Pomenim și despre dor. Despre cel de țară.

– Nu merg acasă pentru țară. Nici măcar pentru sat, dealurile lui ori pădurile ori iazul ori vreunul dintre drumurile unde mi-am petrecut copilăria. Mă duc pentru părinți și câțiva  prieteni.

…Adică un dor ce încape într-o ogradă.

Așa arată probabil noua geografie transfrontalieră a Moldovei – o rețea  de ogrăzi (în care încap feciori și fiice, soți și soții, părinții și bunei) conectate global la suflete de bone și zidari în Roma, Paris, Madrid, Lisabona și Moskova.

grecesti 2 (Pontus Euxinus)

Așa arată Marea Ionică în cam toată regiunea în care stau zilele astea: insula Corfu și împrejurimile. Azi am fost pe insula Paxos, la sud de Corfu. Acolo apa era la fel – turcoaz. Iar fundul – cretă albă. Ori calcar.

Nu e de mirare că apei de la nord grecii i-au zis Pontus Euxinus, adică Marea Neagră. În comparație cu apa asta orice alt fel de mare e neagră.

grecesti (1)

 Cât de dependent sunt de lucrurile învățate și sedimentate în minte și corp an de an! Îs om de uscat, e clar și am tot fost instruit să supraviețuiesc pe uscat.

Am ieșit pentru prima oară la o mare bogată în vegetație și floră submarină– cea Ioniană și nu mă satur să mă scufund de 4-5 ori pe zi pentru a speria un banc de pești, a pipăi o stea de mare sau a crea un vânt acvatic pentru un pâlc de alge. Și totuși văd prin ochelarii obișnuiți de înot (n-am stat să scot 14 euro din buzunar pentru utilajul de snorkelling că nu-i diferență grozavă) alge pe care le evit, arici de mare de care mă feresc, stânci și depresiuni submarine la fundul cărora se întrezăresc obiecte, scoici și jocuri de lumini. Și mi-e frică de păianjenii de mare și aricii de mare (și numele acestor animale trădează o simetrie dorită față de uscat!), și mă uit cu groază la găurile negre ce se iscă între stânci!

calatorii ateiste

În zbor – drumul New York-Tokio durează 14 ore – citesc Christofer Hitchens. God is not great. O compilație standard a ateismului militant. Cosmologia religioasă nu e în regulă, morala inspirată din religie are un caracter dubios, principiile morale nu necesită o autoritate supranaturală (din contra, prezența acesteia le deteriorează)…

Aripile avionului tremură ușor, însuși aparatul se zguduie când trece prin turbulențe. Mai mult decât Dumnezeu mă gândesc că ar fi bine ca inginerii de la Delta Airlines să fi inspectat cu respect fiecare piuliță a fuzelajului și aripilor…

Cetatea Alba – Akkerman – Belgorod-Dnestrovsky – Bilhorod-Dnistrovskyi

Mărturiile fotografice ale unei vizite. Istoricul (inexistent) din mine n-a prins prea multe din legendele şi specificul fiecărei bucăţi de zid… Sper că fotograful să fi surprins ceva…

Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc frumos şi de importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestată arheologic încă din atichitate. Astăzi, Cetatea Albă, (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa)…

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor.

sursa text: istoria.md

Fragment de zid…Alături un fragment de fostă lume industrială.

Turnuri…De metal, de piatră.

Turn de observație.

Șanțul mare din afara zidurilor care, zice-se, avea până la 20-25 m adâncime.

Altă vedere a șanțului mare.

Șanțul mare…cu tot cu ziduri

Intrarea principală (profil)

Intrarea principală (frontal)

Blazon. S-ar putea să fie al cetății, s-ar putea să fie stema raionului.

Bucată de zid.

Vedere spre limanul Nistrului

Foc!

Turnul de la intrarea în cetate

Curtea interioară a cetăţii.

 

Nume pe piatră…O fi “urma unor apărători ai cetăţii” 🙂

Pământ pârjolit…Se vede că aşteptau năvălirea tătarilor.

 

Citadela. Ultimul refugiu în caz că cetatea cade. În citadelă se găsea de obicei tezaurul.

Două oraşe, unul vechi şi unul.

 

 

Urme de schije…

Fragment de minaret…

d-ale Odesei

sursa imagine

Scările lui Potiomkin…Sau ale lui Eisenstein. Atracția principală a Odesei. Să mai zică cineva că cinematografia ar fi doar o artă. E un tip de memorie. Aveam în minte, în timpul cât am urcat și coborât scările, obsesia căruciorului din ”Crucișătorul Potiomkin”. Era, acel cărucior, mai real decât celelalte lucruri!

La Odesa mai e ceva decență: berea costă, chiar pe litoralul mării (plaja publică Arcadia), ca în oraș…Seara târziu se mai dau și pături, pentru clienți, căci spre noapte se face frig.

 

 

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén