Vine vorba cu o prietenă ce locuiește în Italia de ceva vreme și despre reîntoarceri. Benevole și forțate. Primele foarte rare. Al doilea tip e frecvent chiar dacă cu variații: întoarcerea poate fi prilejuită de bătrânețe, neputință, planuri de viitor în Moldova ori lipsă de loc de muncă în Italia.
Prietena povestește despre un asemenea caz de revenire:
– E vorba de un cuplu. Ea încă are de lucru că bătrâni bolnavi și neputincioși se mai găsesc în Italia dar pentru el visul apenin e pe sfârșite. Cu criza asta nu se prea construiește și deci nu e nevoie de forță de muncă. Așa că e nevoit să se întoarcă. Mă rog, nu vine pe loc gol – au casă la Ialoveni, mare, cu 2 etaje, cu ogradă și grădină. Casa-i și bucuria și buba. Bucurie pentru că e un loc de trai dar bubă pentru că întreținerea ei costă mult – încălzire, lumină, transport, menținere și amenajare. El va trebui neapărat să lucreze dar probabil nu va fi suficient. Ea va trimite bani că altfel nu se descurcă…
E a doua istorie de acest gen pe care o aud și mă gândesc că o fi vorba de mai mult decât un incident izolat. O fi vre-un trend. Cu familii ce trăiesc la distanță. Cum au trăit și până la momentul imigrației. O schimbare însă: atunci cei care rămâneau pe loc, în Moldova, trăiau în bojdeuci de lut și case cu olane iar acum așteaptă pachetul cu euro și măsline în case cu termopan și țiglă metalică.
Cum ar veni se mai schimbă vremurile.