Sep 19 2011

se impusca, Ioane

Vitalie Sprînceană

Există un fel de rușine a crimei. Întunericul nopții, spațiile ascunse ale unor hale părăsite, pădurile dense, orele anormale precum dimineața devreme ori seară târziu, conspirația și taina, măștile ce acoperă fața ori mănușile ce șterg urmele – astea ar constitui inventarul sumar al tertipurilor prin care inșii cu intenții rele dosesc, ascund, disimulează, tăinuiesc, acoperă, dosesc sau feresc  actul crimei de vederea publică, de normalitate, de viața obișnuită.

Această rușine a crimei asumă, conștient și inconștient, o anormalitate deplină a actului, convingerea că infracțiunea reprezintă un act imoral, deci trebuie ascuns cât mai adânc cu putință.  Banditul care se ascunde după un felinar și se străduie să elimine orice urmă a crimei are în minte linia clară ce desparte infracțiunea de viața normală. El știe, în orice moment, că face un lucru interzis…Că trece niște granițe. Morale, juridice, sociale.

E, asta așa e pe la alții. La noi, ca de obicei, e ca la nimeni. Crime ca cea săvârșită azi, în plin centrul Chișinăului, în care un ins a fost împușcat lângă Biblioteca Națională, alături de Teatrul pentru Copii ”Licurici” și la 50 m de parcul public cu prozatori, poeți, Eminescu, nunți, îndrăgostiți, adică locurile unde oamenii obișnuiți își petrec timpul împreună cu copii lor fac parte din categoria crimelor excepționale. Care forțează scoaterea crimei din anormalitate.

Între actul imposibil (omor) și viața normală granițele sunt suprimate. Infracțiunea nu mai are rușine. Nici nu se mai ascunde. Nici nu se crede amorală. Din contra. A reușit să pervertească normalul, pentru a-l anula…

Înclin să cred că acest omor nu e doar o reglare de conturi între niște tâlhari. E o lecție cu morală. A cărei public suntem noi, restul cetățenilor, cei care ne vedem de treabă și construim vise. Și mai credem că a ucide e păcat. Și mai spunem asta și copiilor noștri.

Tocmai din acest motiv omorul de la Terasa Galaxy reprezintă un act politic. Pentru că ne privește pe toți ca o comunitate întreagă. Oricine dintre noi putea fi martorul involuntar al omorului, sau chiar victimă a lui. E politic și pentru că vrea să desființeze normalitatea noastră.

Mai e politic și din multe alte motive, mai banale: victima e ginerele unui fost șef al departamentului anti-corupție, fost politician; asasinii, cel puțin așa reiese din declarațiile de presă, au la activ destulă experiență în ale ucisului și pe care Justiția moldovenească i-a achitat, tolerat, lăsat la libertate ori de câte ori a putut.

Mulțumim, cu această ocazie tuturor miniștrilor de Justiție, democrați și comuniști.

text apărut inițial pe Vox Publika.


Jan 24 2011

razboi total cu moarte inclusa in pachet. Domodedovo si altele

Vitalie Sprînceană

Un kamikaze a explodat la aeroportul din Domodedovo. Între 25 și 35 de cadavre au ”împlinit” misiunea teroristului.

Mă gândesc la câteva lucruri:

  • Cum ne putem feri/păzi de această violență distribuită la nimereală? Ce se poate face atunci când liniile dușman-prieten, război-pace, front-spațiu în spatele frontului, militar-civil sunt blurate, fluide, șterse așa încât orice situație poate deveni luptă, orice individ dușman și orice proces social (călătorie, nuntă, odihnă) se transformă lesne în front și câmp de bătălie?
  • Suntem gata să ne împăcăm cu ideea că trăim într-o lume a războiului total, în care, alături de milioanele de roluri ce le avem: tată, facebook-ist, șofer, profesor, mulgător, bucătar, s-au mai adăugat și cele ale potențialei victime, în orice moment și în orice timp? Putem liber desființa Armata Națională, cine dracu are nevoie de ea și de tancurile ei când se explodează în aeroport?
  • Explozii ca astea, dacă se repetă și dacă măsurile rămân aceleași, ne vor priva, într-un sfârșit de unicul lucru ce ne face animale sociale – spațiul public. Transformarea acestuia în amenințare, loc populat de posibile pericole ce trebuie pacificate adică securizate la infinit (bariere, megafoane, camere de supraveghere, soldați cu câini, scanere). Nu știu dacă teroriștii își vor atinge scopurile politice, dar o sanitizare a spațiilor publice prin sterilizarea lor și prin eliminarea lor ca locuri ale întâlnirilor spontane ale oamenilor, deja poate fi prezentată ca un rezultat intermediar… Înapoi, la grotă, pardon, în casă, pe cuptor, asta-i calea de evoluție a omenirii…Vom comunica on-line, vom cumpăra on-line, vom învăța on-line, vom fute on-line, vom trăi on-line, vom face politică on-line…
  • Mă gândesc și la absurditatea strigătoare la cer a gesturilor criminale ale unor taximetriști (eu aș da 10 ani de pușcărie unor asemenea tipi) ce deservesc aeroportul Domodedovo și care cer acum până la 20 mii ruble (600 dolari, adică de vreo 30 ori mai scump) călătorilor îngroziți ce vor pur și simplu să se întoarcă acasă după coșmarul ăsta sângeros…Sper să nu aud voci ale unor fundamentaliști ai pieței ”libere” ce mi-ar demonstra că, mă rog, prețul e legitim, pentru că așa-i cererea (multă-multă) și oferta (prea puțină) și prețul n-ar reflecta decât un fel de ”echilibru” temporar al pieței. Eu încă cred că piața trebuie abolită în situații excepționale ca astea!