blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Category: politica Page 1 of 8

În loc să lichidăm sclavia mărim numărul stăpînilor de sclavi

Guvernul propune un șir de amendamente la Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova în scopul ”facilitării” angajaților străini în economia națională.
Evident, economia are nevoie de muncitori străini pentru că în majoritatea sectoarelor se înregistrează deficit constant de forță de muncă.
Proiectul va fi examinat azi la Guvern.
Proiectul își propune să dea mînă liberă exploatării forței de muncă ieftine din străinătate fără prea multe obligații pentru statul moldovenesc.
Altfel spus, statul moldovenesc vrea să dea mînă liberă angajatorilor să facă ceea ce fac alte companii și angajatori din alte țări cu muncitorii/-oarele din Moldova: să exploateze.
Proiectul e unul discriminatoriu pentru muncitorii/-oarele ce s-ar încumeta să vină în Moldova.
Guvernul propune cîteva modificări:

  • este simplificată procedura prin care angajatorul dovedește posesia de spațiu locativ pentru muncitorii imigranți.
  • este eliminată cerința prin care agenții economici care solicită permisuri de muncă pentru muncitori străini se obligă să le plătească cel puțin salariul mediu pe economie.
  • este introdusă prevederea potrivit căreia muncitorii străini pot prelungi permisele de ședere doar pentru 3 ani consecutivi (pentru a evita situația în care muncitorii străini ar vrea să își aducă și familiile).
    Mă pronunț împotriva proiectului din următoarele motive:
    Eliminarea restricției privind obligativitatea plătirii de către angajator a salariului mediu pe economie deschide calea spre exploatarea unor muncitori străini în sectoare în care deficitul este cauzat…inclusiv de salarii scăzute.
    Această măsură slăbește și muncitorii/muncitoarele din Moldova întrucît angajatorii, în loc să ridice salariile, pot acum ușor recurge la import de forță de muncă străină ieftină pentru a suplini deficitul. În rezultat va fi proastă atît situația muncitorilor străini cît și a celor locali. Exploatarea pe intern va fi dublată și de o exploatare pe extern.
    Mai departe, prevederea precum că muncitorii străini pot sta doar trei ani (cu justificarea rasistă că dacă ar sta mai mult ar putea căpăta dreptul de a-și întregi familiile și în acest fel vor beneficia de dreptul de protecție socială, educație, sănătate, adică, în limbajul proiectului de lege ”vor fi o povară pentru sistemul de protecție socială”) este una xenofobă și degradantă.
    E nedemn și inuman că muncitorii imigranți sînt tratați și exploatați strict doar ca forță de muncă, nu și ca oameni care pot decide să rămînă ori să își aducă familiile. E nedemn ca străinii să aibp dreptul de a munci în Moldova doar atît…cît să nu fie eligibili pentru plăți și politici sociale la care evident vor contribui.
    E condamnabil că, în loc să participe la un efort internațional de protejare a muncitorilor străini la nivel global, guvernul Moldovei promovează și susține politici prin care exploatarea este continuată și amplificată.
    În loc să susțină sclavii (că cam asta sînt majoritatea muncitorilor moldoveni în afară) autoritățile propun să înmulțească numărul stăpînilor de sclavi.

Unioniștii sînt ultimii bolșevici.

Unioniștii sînt ultimii bolșevici. Unionismul moldovenesc e ultimul milenarism politic local.
Dacă desemnăm bolșevismul ca obsesia politică de a răsturna ordinea existentă (întruchipată în stat) și de a face astfel loc unei noi lumi, radical diferită de cea actuală, dacă îl concepem mai departe ca încrederea fanatică că acest lucru (construcția unei lumi noi) nu este doar posibilă, ci și inevitabilă (pentru că așa ar fi fost scris în legile istoriei), dacă îl gîndim ca o mișcare militarizată (cel puțin verbal), construită pe modelul unei mici armate, sub formă centralizată, subordonată scopului general – atunci, dintre toate mișcările politice locale unionismul se aliniază cel mai bine acestor caracteristici. (Poate nu întîmplător cei mai fervenți unioniști au ieșit din cadrele fostului Partid Comunist al RSSM. Poate nu întîmplător unioniștii marchează toate aniversările RSSM cu o grijă pe care nici ”nostalgicii sovietici” nu o au).
Unionismul este unica mișcare politică din Moldova ce urăște cu pasiune propriul stat (nici Lenin probabil nu disprețuia atît de mult Țarul și Imperiul precum unioniștii urăsc ”avortonul pactului Ribentropp-Molotov”) și care își dorește atît de mult cît mai curînda dispariție a acestuia…
Lumea idilică ce va veni după Unire are mult din descrierile naive ale socialismului ”utopic” (și cu scenele pastorale din cărțile poștale și revistele Martorilor lui Iehova) – o lume în care toate conflictele politice vor fi abolite, problemele Moldovei se vor rezolva cumva de la sine (cam aceeași schemă cu: statul va dispărea de la sine etc), Nistrul și Prutul se vor umple cu miere și lapte. E un fel de ultim idealism politic (chiar dacă cu atmosferă retro și cu mitologie de mijloc de secol XIX) într-o eră ce se declară era calculului politic, a eficienței și a ”realismului”.
Nici o altă mișcare politică locală nu oferă o schemă ”naturalistă”, deterministă chiar, în raport cu propriile scopuri politice. În majoritatea celorlalte ideologii e vorba de procese în care contează luptele, mizele se pot schimba (cum e bunăoară în eterna luptă cu corupția). În unionism Marele Eveniment (unirea) e inevitabil, el e destinul firesc, el e unicul viitor posibil, sfîrșitul istoriei etc. Unirea e atît de iminentă încît semnele ei sînt peste tot: unionistul Chirtoacă citește unirea și în pietre.
Și dacă celelalte partide și mișcări sînt compuse din hipsteri (alde PAS), gopnici (PSRM), fraieri (PPDA), cinici (PD, Pro-Moldova), unionismele din Moldova sînt compuse din soldați, care luptă pe front un război inegal, dar vrednic și măreț (și imaginar), împotriva tancurilor rusești. Retorica militară și fantoma luptei e atît de prezentă încît…unii unioniști (Șalaru) luptă cu tancurile rusești de pe monumentele Victoriei din 1945, chiar dacă tancurile alea sînt doar grămezi de fiare, alți unioniști (Chirtoacă) luptă cu tancurile rusești instalînd gherete prin oraș iar alți unioniști (Valeriu Munteanu) chiar și atunci cînd suferă de o boală precum coronavirusul tot luptă cu virusul de parcă ar lupta cu tancurile rusești…Lupta presupune și violență, uneori violență intra-grup. Violența e evident verbală și discursivă. Deocamdată. Unioniștii nu au avut control real asupra sistemului politic și deci nu știm dacă ar face vreo mare epurare după modelul ”idolilor”. Am zis de mai multe ori că mi-i teamă de discursul despre Basarabia ca pămînt românesc care omite oamenii și vorbește despre drepturi eterne asupra unui pămînt și care ignoră oamenii care trăiesc pe acest pămînt ori îi consideră ca aflîndu-se acolo ”ilegal”. Violența e retorică și e despre purificare, dușmanii unirii, sabotare a procesului unirii etc. Se găsește și violență fizică – Țîcu tot i-a tras un șut în fund, pentru unire, unionistului Chirtoacă pentru că nu urmează ”linia generală” a unionismului…
În contrast cu acest milenarism celelalte partide îs ”tusovci” naive. Integrarea Europeană, metanarativul progresist al partidelor politice moldovenești, nu are nici încărcătura ideatică similară, nici mitologia politică, doar seducția materială. Filorusismul lui Dodon în genere nu are nici un farmec pentru că reprezintă doar o alegere tactică.
Cel mai aproape, ca încărcătură religioasă, vine discursul anti-corupție, o găselniță reciclată ce îl reînvie periodic pe Andropov, dar anticorupția nu are un trecut istoric la care s-ar putea face referință (un trecut ”glorios” cum e România Mare), și nici pretenția de inevitabilitate…

Cu tristețe despre moțiunea de cenzură

Ziua de ieri a fost totuși o dezamăgire. Nu am vrut să treacă votul de neîncredere – era clar că grupul Rolex (Pro-Moldova, Partidul Șor) vrea nițel haos politic pentru a cîștiga timp, a face niște jocuri, a negocia niște tranzacții…
Nu mă așteptam ca opoziția neRolex (mă rog, așa își zic ei – Pas și PPDA) să se prindă în acest joc, care nu era al lor și care era despre pătarea lor.
Mă rog, s-au băgat în horă, era treaba lor să înțeleagă că acest joc este despre măscărirea lor.
Nu m-am așteptat să văd – atît de clar și atît de evident – absența totală a unui plan alternativ de țară al ”opozițiilor”.
(reproșurile, evident, merg tot spre grupul neRolex – Candu și Șor sînt în parlament pentru a-și acoperi fluxuri de bani și a-și negocia ani de pușcărie).
Însăși moțiunea e un text slab, un referat compilat din citate și declarații din ziare și TV – e mai degrabă un colaj, un proiect artistic, decît act prin care motivezi de ce dai jos un guvern.
Or, dacă ea e chiar motivație și atunci e clar că…opoziția nu avea motivație, nu știa de ce să dea jos guvernul, ce să pună în loc dar i se promiseseră că stelele (și banii) se vor aranja într-un anume fel… (dar ieri cerul a fost noros și stelele s-au aranjat nițel altfel).
Trebuie să suferi de o formă perversă de unionism al creierului ca să vrei să dai jos Guvernul pentru că ar fi întîlnit camioane cu ajutor umanitar din România pe strada Hîncești, și nu pe bulevardul Ștefan cel Mare…
Dezbaterea din parlament a fost și mai jalnică (și tare îmi pare rău pentru cîteva ore pierdute – poate ar trebui să cerem compensație și despăgubiri?).
Se știa că votul de neîncredere n-o să treacă – că banii din Miami și Tel Aviv nu rezolvă chiar totul (Gațcan a fost întors în partid cu forța). Coronavirusul are și el o parte de responsabilitate, blocînd două voturi ale opoziției (care oricum nu schimbau mare treabă).
În aceste condiții dezbaterea putea fi ocazia în care opoziția neRolex ar fi putut să arate că are o viziune despre cum să guvernezi o țară pe timp de pandemie, despre cum să refaci o economie la pămînt, despre cum să reconstruiești o societate și temeliile ei – sănătate, educație, protecție socială.
Aveau tribuna, aveau atenția, aveau prilejul.. și le-au înecat într-un ocean de prostie.
Luările de cuvînt ale opoziției (cu o mică excepție) au scos la iveală că…aceasta e în totală criză de idei, că a integrat moțiunea nu în răspunsul trecut și curent la pandemie ci în viitoarea campanie prezidențială din toamnă (în special ”dialogul” lui Igor Grosu cu Dodon a fost feeric!), că Opoziția voia să dea jos guvernul doar pentru că credea că are voturi, nu ca să pună ceva mai coerent în loc, că în afară de vechile șlagăre politice (federalizarea, veteranii, chestiunea transnistreană, corupția) opoziția nu ”cîntă” nimic nou pentru că…alte cîntece nu știe.
Unica intervenție ca lumea în acest karaoke politic a fost cea a deputatului Dan Perciun, care a vorbit și despre social, și despre faptul că guvernul nu ajută oamenii de rînd, că răspunsul la pandemie a fost unul ce a favorizat cîteva mari afaceri și ramuri ale economiei iar restul cetățenilor au trebuit să se descurce pe cont propriu. A fost o unică ocazie în care agenda socială a apărut în discuții. Dar cu o rîndunică nu faci primăvara și cu o intervenție bunicică de cîteva minute nu salvezi o moțiune ridicolă și o argumentare a ei în parlament demnă de emisiunea ”Teatru cu miniaturi”…
După ieri a devenit cumva clar că…răspunsul la pandemie al guvernului Chicu, tragic cum este, este unicul posibil în actuala configurație de oameni și idei politice. Opoziția nu ar fi gestionat altfel criza pentru că nu are o idee despre altfel (faptul că ar fi întîmpinat eventualele camioane cu ajutor umanitar nu la Telecentru dar în Grădina Publică sau în fața Catedralei, schimbă pozele de protocol, dar nu schimbă logica răspunsului la criză).
Tot după ieri a devenit cumva mai clar că agenda parlamentară e în totală ruptură cu agenda socială, economică și de protecție socială a țării.
Parlamentul are alte treburi…Și în parlament grupurile Rolex (ale puterii și ale opoziției) încă arvonesc și plătesc muzica…Republica oligarhică nu a murit, ea doar și-a schimbat forma. Așa-zisa democrație moldovenească continuă să fie împotriva cetățenilor.
Așa-zisa opoziție…nu e opoziție. Ea doar ocupă locul politic pe care ar trebui să îl ocupe o opoziție. Ea nu generează idei, ea nu are planuri și viziuni….E de formă acolo.
…Evident, nu am nici o simpatie pentru Ion Chicu și guvernul său – trupa aceasta de circari ambulanți a venit în Guvern pentru a pregăti campania electorală prezidențială a lui Dodon (și a face o rublă între timp), nu să gestioneze o pandemie. Dar incompetența lor nu e diferită în comparație cu cei care voiau să demită guvernul și cu eventualele candidaturi pe care voiau să le urce în loc.

Bill și Boris. Despre politica mare.

Bill discuta cu Boris.
Boris zice, in 1993, ca Sovietul Suprem nu-l asculta, ca e plin de comunisti si ca va trebui sa-l ignore si sa guverneze tara prin decrete prezidentiale pina la noi alegeri.
Bill intreaba daca armata e cu el apoi zice ca e ok si ca SUA ii vor da lui Boris 2.5 mlrd dolari pentru “reforme”.
Cam asa despre “politica mare”.

Despre virusul “chinezesc”…

Donald Trump insistă să numească coronavirusul Covid-19 drept virus chinezesc. În tabloidele americane (gen Usa Today) apar deja apeluri de ”pedepsire a Chinei că ar fi permis virusului să se răspîndească”…
În spațiul nostru, alt-rightul local (mai cu seamă filiera unionistă) folosesc aceeasi expresie – ”virus chinezesc”.
Cei mai aprigi ”alt-dreptiști” – unioniștii – găsesc o plăcere deosebită să scrie, la telefoanele și calculatoarele lor produse în China despre ”virusul comunist chinezesc”…(Am văzut asta atît la unioniștii de -sprezece ani, care au citit despre comunism la Ayn Rand, cît și la unioniștii ”vechi”, care au conspectat ședințele PCUS în anii 70 și au schimbat rapid Partidul și pe Lenin în anii 90 cu Unirea și România Mare).
Expresia ”virusul chinezesc” face carieră.
Și va face.
Numele virușilor e și el o chestie politică, desigur, una situată la intersecția unor mari lupte de putere și imagine.
Practica ”tradițională” a OMS pînă la mijlocul deceniului trecut e să numească virușii și/sau bolile cauzate de ei după numele locului în care acestea apăreau. Așa Zika, numele unei păduri din Uganda a dat numele virusului cu același nume care a făcut ravagii în Africa și apoi în cele două americi. Ebola, numele unui rîu în RD Congo și Sudanul de Sud, a dat și el numele unui alt virus din familia influenza. MERS e acronimul pentru Middle East Respiratory Syndrome și care a pornit din Orientul Mijlociu dar a avut victime și in Germania și Coreea de Sud.
Evident, are sens să legi numele virusului de locul în care acesta a apărut. Aceasta îți permite să vezi modul în care s-au produs mutațiile, cum a avut loc prima transmisiune la om, să urmărești răspîndirea ulterioară a virusului etc..
La fel de adevărat e, totuși, că dacă legi un virus/o boală de un loc construiești o schemă în care nu e deloc greu să afirmi că acel loc/țară ar avea o oarecare responsabilitate pentru apariția virusului…
(Liliecii sînt depozitul de viruși cel mai tipic și de la ei au sărit spre om mai mulți viruși în diverse locuri – Africa, Asia – dar asta nu contează pentru amatorii de a găsi vinovați.)
De la stereotipuri la rasism nu e decît un pas.
Anume pentru a evita stereotipurile OMS a început să dea nume tehnice ”virușilor”, evitînd asocierea cu locurile geografice…
Despre decizia asta se poate discuta la infinit, inclusiv despre faptul că ea reflectă luptă politică internă în interiorul OMS, unde China și Sua și alte țări încearcă să pună mîna pe instrumente de control ale organizației…
(OMS în genere e criticată în mod justificat în anumite aspecte.)
Să zicem însă că această practică de a lupta și cu stereotipurile și rasismul merită încurajată și chiar susținută. Și e justificată utilizarea numelor tehnice…
…Pentru alde Trump, evident, numele de SARS-CoV-2 sau Covid-19 sînt inutile, deoarece ele nu ajută cu nimic retorica anti-chineză care devine un consens general în SUA…China și ”amenințarea chineză” trebuie pomenite cu orice ocazie.
(Înainte de virus, pentru cine-și mai amintește, a fost războiul accizelor și taxelor între SUA și China, apoi cel despre tehnologia 5G și altele).
Nu e exclus ca retorica anti-chineză să se materializeze într-o nouă încercare de a impune sancțiuni Chinei ori măcar în vreo comisie inutilă…
China are destule păcate, inclusiv în gestionarea acestui virus. Transparența a lăsat de dorit, au fost încercări de a-i reduce la tăcere pe medici.
Însă lipsa transparenței nu e doar o meteahnă chinezească. Pe de altă parte încercarea de a pune un căluș în gură medicilor a devenit un sport internațional: Trump îi cere demisia medicului Fauci, șeful pe pandemie în SUA, în Moldova medicii care vorbesc sînt amenințați cu dosare penale…
De aici pînă la a învinui China pentru răspîndirea unui virus e o lungă cale de negîndire. Că doar nu te apuci să bombardezi Uganda din cauza că ai avut morți de Ebola, ori Arabia Saudită din cauza MERS (e drept, Vestul a bombardat Irakul, Afganistanul și Siria, dar nu pentru virus)… La fel și cu China. Or, în continuarea aceleiași logici, ne apucăm să bombardăm Marea Britanie, Italia, Franța și Rusia pentru că nu au ținut pandemia la ei acasă și au infectat și Moldova?
Evident poporul chinez ar trebui să își investigheze liderii să vadă dacă au făcut tot ce se putea face pentru a opri și controla virusul. Exact la fel, americanii, italienii, germanii, moldovenii au un drept să se interogheze dacă ceea ce au făcut chinezii a fost corect și suficient, dar trebuie să facă și pasul următor – să se întrebe ce au făcut și ”liderii lor politici”…
E loc de o comisie internațională sau un tribunal cetățenesc Covid-19 care ar investiga ce au făcut și ce nu au făcut statele lumii, unul cîte unul și mai ales împreună.
Discuția despre ”virusul chinezesc”, care substituie deocamdată acest proces/comisie, e una periculoasă și din motivul că substituie adevărata discuție despre responsabilitate cu o gargara cu steaguri.

Despre alegători, bîdle și partide

Zilele trecute m-am văzut cu un amic, suporter al unuia dintre partidele de la guvernare. Am vorbit despre una-alta apoi discuția a ajuns la alegerile locale din Chișinău, la dezbaterile între cei doi candidați etc.

Cum eu anunțasem deja pe facebook că nu merg la vot la ambele tururi mă așteptam ca amicul în cauză să încerce să mă convingă totuși să ies la vot.Din contra, l-am auzit zicînd:-

Eu tot stau acasă. Nu mai fac nici măcar efortul de a merge la secția de vot să stric buletinul. Am ce face într-o zi de duminică.

Mirat (pentru că-l știu activ și implicat și prezent la întîlniri și eveniment de partid) îl întreb:
– De ce?

Ezită o vreme apoi îmi spune:
”Partidul mă consideră bîdlă, de asta nu mă duc la vot. În campania precedentă, pentru parlamentare, ne-au zis că nu fac coaliție cu unii și cu alții. Pe urmă în iunie au făcut totuși. Au zic că e împotriva oligarhiei, că așa trebuie. Am înghițit (și nu-i înghițeam deloc pe oponenți) și am mers mai departe. O vară întreagă s-au ”risuit” pe la televizor despre cum trebuie să îngropăm chestii care ne despart, despre cum trebuie să ne respectăm și să încercăm să colaborăm în baza a ce ne unește (în loc să ne separăm pe lucurile care ne dezbină)…
Tăt era frumos cît era vară și erau prieteni și druji și aliați. Și ne convingeau și pe noi că e prietenie strînsă, că trebuie să uităm multe lucruri, că e bine să ne uităm nu în trecut dar în viitor.
Acum, că au ceva de împărțit (primării, ministere, poziții) iar se sfădesc, iar revin la istoria despre cum trebuie să dezgropăm trecutul, despre cum oponenții îs răi că în trecut au fost cu regimul, despre cum trebuie să ne mobilizăm ca să oprim nu știu ce…
Mîine, după alegeri, ei iar o să refacă coaliția (că nu au încotro) și iar o să îmi zică – ieri te-am rugat să uiți ce am zis și făcut alaltăieri, azi te rugăm să uiți ce am zis și am făcut ieri. Așa mă simt de parcă ei mă văd ca o turmă.
Și mi-am zis: eu stau acasă. O să votez cînd partidul o să îmi respecte inteligența și onoarea mea și n-o să mă prostească de la o zi la alta.”

Misiuni electorale…eșuate

O misiune au avut candidații în campania asta electorală din Chișinău care se încheie mîine (asta dacă nu-s contestări și anulări): să lase la o parte discuțiile despre ”geopolitică”, europenizare, unire, cumătri, nepoți, Plahotniuc, demnitate, mafie și să vorbească, dacă nu despre altceva (planuri de viitor despre țară și oraș) atunci măcar altfel (cu ceva respect, fără cocoșeală).
Și nu s-au isprăvit nici cu asta.
Ne putem gîndi la campania asta ca la o previzualizare a campaniei pentru alegerile prezidențiale de la anul…
Eu deja aștept al doilea contingent de sirieni, tancuri rusești, învierea calului lui Ștefan cel Mare etc.

Page 1 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén