Sep 25 2022

despre poliția moldovenească doar de rău

Vitalie Sprînceană

Hai să vorbim despre poliție…
Nu despre cea rusă – cu ea totul e clar: ea servește o dictatură autoritară personală care a declanșat un război de agresiune împotriva unui vecin. Poliția rusă e arma obedientă a regimului Putin – și servilismul ei nu va face decît să crească: nu e greu de imaginat că polițiștii ruși vor căuta să fie cît mai utili regimului ”pe loc” (persecutînd disidența reală și imaginară) pentru a evita să fie trimiși pe front…
Hai să vorbim despre poliția moldovenească. Spre deosebire de poliția rusă, poliția moldovenească servește un regim democratic care respectă drepturile și libertățile omului. Am exagerat, evident. Unicul lucru adevărat din fraza de mai sus e că poliția moldovenească servește…Însă nu servește, cum ne-am aștepta, democrația (regimul de drepturi și libertăți) ci…partidele de la guvernare (care, regulă generală, nu sînt niciodată prietene cu democrația).
Tocmai cînd mă gîndeam că, după acel moment de rușine (pentru poliție și pentru societate) în care poliția intimida un grup de protestatari (pe noi, de la Occupy Guguță) cu motivul nesimțit că nu am avea documente pe tobele pe care le folosim la protest (și azi toți cei care au fost implicați din partea poliției și-au păstrat epoleții și poate chiar au crescut în carieră) gradul de penibilitate al poliției nu are cum cădea mai jos, iată că vine un alt moment, egal de rușinos.
E vorba de momentul în care poliția cere primăriei capitalei să interzică un protest (al simpatizanților lui Șor) în centrul orașului pe motiv că participanții la protest fumează în locuri publice (!), își fac nevoile în spațiul public și, în general, încalcă bunele moravuri.


Mă așteptam ca moravurile poliției să nu se schimbe prea mult (dacă tot e vorba de moravuri) – orice guvernare moldovenească iubește să întărească bîta represivă a poliției cît poate, că să-și asigure loialitatea – dar nu mă așteptam ca noul management, tehnocrat și ”pro-european” al instituției să fie la fel de servil și la fel de antipatic drepturilor cetățenilor precum era sub ”oligarhie”.
Mă așteptam ca poliția să slujească guvernarea, dar nici chiar pe față – propunîndu-i acesteia să-i măture protestul pe un motiv atît de ridicol precum e fumatul în public…
(Evident, primăria Chișinău, aia care trebui să dea curs invitației poliției de a interzice protestul, tot nu se prea are cu dreptul la protest și exprimare liberă al cetățeanuluii – cît face doar bravada, la fel de nesimțită a primarului, de a permite sau interzice proteste după bunul plac – vezi exemplul Marșului Diversității).
Reiterez că mă doare în cot de Șor și mai reiterez că poliția asta care e vajnică în a interzice protestatarilor lui Șor prezența în spațiul public e tot aceeași poliția care i-a permis lui Șor să fugă din Moldova (îl puteau reține și pe el pe vreun pretext cu moravurile și fumatul în public, laolaltă cu Plahotniuc și alți fugari).
Reiterez că mă doare în cot și de această guvernare care o să plece și ea, la fel cum au venit și au plecat și celelalte (Deși poate e cazul să le amintim că exact asat e poliția care v-a persecutat, v-a instalat dispozitive de ascultare în dormitoare, v-a săltat de la monumentul lui Ștefan în 2018 pentru a-i sluji pe alți oameni vajnici din acea vreme, și e aceeași poliție care, probabil, o să vă aresteze și o să vă persecute pe viitor cînd veți ieși de la butoanele puterii.)
Nu mă doare în cot însă cînd văd că inșii cu bastoane și cu monopolul legitim la violență, pentru a place guvernării se războiesc cu cetățenii – cu babe care vînd pătrunjel, cu inși care fumează în public – în timp ce protejează criminalitatea – de la Șor la cei care ridică construcții ilegale în oraș la cei care înșeală oameni cu apartamente etc. 


Sep 25 2022

despre vot în bătaia puștii

Vitalie Sprînceană

Nu înțeleg bucuria susținătorilor lui Putin în privința anschluss-urilor care se întîmplă acum în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina (nu poți numi altfel așa-zisele referendumuri în care urna de vot este însoțită de ”pistolari”).
Elementul cheie în acest proces nu este urna de vot (care ar trebui să valideze exercițiul), ci soldatul înarmat cu automat care însoțește urna și forțează votul.
Altfel spus, nu e un caz în care arma protejează votul ci unul în care arma forțează votul.
Nu e greu de imaginat că apartenența (națională, etnică sau alianță supranațională) a pistolarilor s-ar putea schimba…Și că, în anumite condiții exact așa cineva ar putea face referendumuri cu vot în bătaia puștii pentru ieșirea din Federație a unor regiuni/entități etc.


Sep 21 2022

Escaladarea nebuniei

Vitalie Sprînceană

O să fie escaladare…Declararea mobilizării (fie și parțiale) în Rusia înseamnă amplificarea conflictului (ați observat că, aproximativ din aprilie, nimeni nu mai vorbește despre pace?).
Rareori sînt patetic (mi-i frică de ridicol) dar sînt momente în care ceva patetism mi se pare potrivit și la locul său.
Ca în situația asta… Cînd un război care părea absurd nu doar că nu s-a încheiat în două zile dar pare să se transforme într-un incendiu care va mistui totul. Și toată lumea aruncă lemne pe foc în ideea sinceră că contribuie la altceva decît…la perpetuarea focului.
Cîștigătorii războiului sînt clari – politicienii, elitele corporative, industria de armament, propaganda și alte industrii conexe.
Pierdanții sînt clari – atît miile de oameni care mor pe front (militari din clasele populare care sînt sacrificați de dragul interesului național), cît și alte mii care mor lîngă front (civili – femei, copii, bătrîni), cît și alte cîteva sute de milioane de oameni care sînt nevoiți să îndure foame și frig din cauza că niște cleptocrați care au făcut comerț și afaceri pînă acum, au decis să-și regleze conturile cu arme, drone, rachete și tancuri…
O să fiu patetic: nimic – frontiere, geopolitică, identitate națională, false tradiții și valori strămoșești – nu are prioritate asupra vieții umane. Niciuna din justificările ”înalte” ale războiului – interese naționale, securitate regională, sfere de influență, patriotism – nu costă nici măcar cît lacrima unui copil a cărei mamă e violată și al cărei tată e trimis să ucidă alți oameni ori să fie ucis, nici măcar cît lacrima unei bătrîne care a fost nevoită să își părăsească casa în care a trăit zeci de ani pentru că a fost bombardată. (Eu sunt aici cu Dostoievschi și Ursula Le Guin, nu cu Putin).
Cu atît mai mult nici o justificare de genul ”denazificare”, ”restabilirea adevărului istoric”, ”recuperarea teritoriilor” nu merită nici o viață de om.

Frontierele, granițele, convențiile voastre despre adevăr istoric și tradiție, minciunile despre sfere de influență și interese legitime sînt convenționale și arbitrare. Viața umană este absolută. Unica chestie absolută.


Aug 22 2022

Despre “arestarea opoziției”…și a electoratului

Vitalie Sprînceană
Așa cum se desfășoară lucrurile – reținerea lui Igor Doodon, percheziții la sediul partidului și la domiciliul contabilei – cel mai probabil PSRM va fi lichidat ca partid politic. Pentru capetele de acuzare în cauza lui Igor Dodon, fostul președinte al partidului, există puncte prevederi în Codul Penal care prevăd, atît pedeapsă individuală pentru făptași cît și lichidarea persoanei juridice.
Un scenariu similar se întîmplă și în cazul partidului politic Șor și lucrurile duc în aceeași direcție – lichidarea partidului.
Într-un sens guvernarea își arestează opoziția și o lichidează. Ceea ce în orice alt context ar fi stîrnit semne de îngrijorare și îngrijorări cu privire la alunecare în autoritarism – opoziția reprezintă interese legitime ale alegătorilor – dar în Moldova, unde lupta politică e deghizată în luptă anti-corupție, arestarea opoziției e un prilej de bucurie…
(Frumusețea ”anticorupției” ca practică politică constă tocmai în faptul de putea, prin intermediul luptei anticorupție, să elimini opoziția fără ca acest proces să pară ”nedemocratic”.)
Evident, Igor Dodon e un ins corupt, la fel ca și partidul său. Nu e mare șmecherie să pricepi că era imposibil ca, fără bani murdari (în diverse momente atît Ilan Șor cît și Vlad Filat au fost creditați că ar fi furnizat parai lui Igor Dodon pentru a părăsi PCRM și a lansa PSRM), un fost funcționar public să își cumpere partid, să-l extindă peste toată țara, să plătească televiziuni și alaiuri de jurnaliști, experți și blogherime….
Dar, ca să fie convingătoare, lupta asta anticorupție ar trebui să fie și coerentă – altfel spus, perchezițiile la PSRM ar trebui însoțite de percheziții și la Partidul Democrat, și la Partidul Comuniștilor (cu tot cu filiala ”reformatoare” a lui Ruslan Popa), și la Partidul Liberal (cu tot cu creanga sa ”reformatoare”), și la fostul partid Leancă (PPEM), și la AMN (Urechean se laudă în oraș că a vîndut postul de procuror general lui Plahotniuc și…nimeni nu se ia de el), și pe la televiziunile private ale acestora, la gurile lor vorbitoare de la TV și radio, la clasa blogherească și de troli a partidelor…Evident, pentru coerență deplină, lupta anticorupție ar trebui să intre și la partidul de guvernare, unde sînt destule personalități ce gestionează afaceri personale din pozițiile politice pe care le au.
Ca să rezum, nu am vreun sentiment aparte de milă pentru Dodon, Tauber, Șor sau alți pușcăriabili prezenți sau viitori (legea conform căreia în Moldova fiecare guvernare își bagă la dubă opoziția e la fel de validă ca și legea gravitației). Închiderea lor, și a businessurilor lor deghizate sub forma unor partide politice e o chestiune de timp. Și există suficiente încălcări și abuzuri comise de acești oameni și grupări ce justifică măsurile legale împotriva lor.
Întrebarea principială rămîne, în această situație: Dar cu alegătorii lor cum facem? Adică Dodon e doar Dodon, un ins superficial și ridicol, la fel și Șor, dar chiar și așa acești clovni și partidele lor de bufoni au primit 1/3 din voturi la alegerile din 2021. Cine o să îi reprezinte pe cei aproape jumătate de milion de alegători care le-au dat voturile?
Așa pocit și strîmb cum era, dar prin ambele partide își găseau un fel de reprezentare frica votanților găgăuzi de a nu fi absorbiți de moldoveni, grijile pensionarilor săraci de a supraviețui cumva, angoasele unor comunități – pensionari, precariatul urban, tineret din micile orașe provinciale – de a fi excluși din procesul politic.
Acum ”vocea” acestor grupuri e lichidată, într-un fel care seamănă uneori a răfuială politică iar prin asta, aceste grupuri sînt excluse din consensul politic ”pro-european, anti-corupție, pro-productivitate, capitalism pentru săraci și socialism pentru bogați” care se instaurează acum.
…Evident, se poate discuta în lung și în lat modul în care, de exemplu, Ilan Șor sau Mariana Tauber, cu hainele lor de mii de euro, ”reprezentau” pensionarii săraci ce se înghesuiau să cumpere salam de soia de la magazinele sociale Șor și votau ulterior pentru partid. La fel, se poate discută în ce fel multimilionarul Igor Dodon ”reprezenta” zecile de mii de votanți găgăuzi săraci care îi dădeau votul, ori alte mii de electorat vulnerabil din orășelele mici care îl vedeau ca un ”protector”. Asta însă e mai puțin despre Șor sau Dodon și mai mult despre specificul legislației privind partidele în Moldova care favorizează activismul politic al oamenilor cu bani și reduc oportunitățile de participare ale cetățenilor de rînd. Într-o țară în care, treptat, unica formă de activism politic tolerat de către putere este…votul la alegeri, în care, de la bugetul local la legile fundamentale, cetățenii nu au pîrghii să participe și să se implice, ajungem în situația în care un afacerist clovn ca Ilan Șor e vocea celor săraci.


Jun 12 2022

ziua Rusiei e și ziua rușilor anti-război

Vitalie Sprînceană
Legat de faptul că azi e Ziua Rusiei, ar trebui să atragem atenția nu doar asupra lui Putin (care, să mai repet truismul arhicunoscut, nu reprezintă Rusia – la fel cum Maia Sandu, Igor Dodon și ceilalți nu reprezintă Moldova, la fel cum fiecare din noi face diferența între stat și patrie și comunitate), ci și asupra rușilor ordinari.
Încă caut un istoric/o istorică curajoasă care ar scrie despre responsabilitatea colectivă și istoria acestui concept – dar pînă atunci ar trebui să facem această distincție esențială…
O cunoscută, cercetătoare la Moscova, îmi spunea că un coleg al său, de la o universitate provincială, a îndrăznit să critice războiul (pe care propaganda de stat îl numește ”operațiune specială”) și a fost concediat de la universitate. Omul, doctor habilitat în științe socio-umane, profesor universitar, a devenit neangajabil – nu-l ia nimeni nicăieri la vreo universitate, muzeu, instituție culturală – și a fost nevoit să se angajeze ca și curier de livrare a hrănii la Yandex…Însăși cunoscuta mea (din motive evidente nu dau nume) a fost și ea angajată anul trecut la o universitate rusă și, tot pentru condamnarea războiului pe postări pe rețele sociale, a fost quasi-concediată de la universitate: i-au zis că nu îndeplinește nu știu ce normative, i-au tăiat din bonusuri, apoi din salariu iar acum în genere nu-i mai plătesc salariul. Ca să nu o concedieze cu tam-tam, administrația probabil nu va mai prelungi contractul acesteia din toamnă (în Rusia, ca și în Moldova, contractele cadrelor didactice cu universitățile se încheie doar pe un an, ca să fie profesorul/lectorul cuminte).
Acesta e contextul în care trăiesc milioane de oameni în Rusia – cu riscul de a fi aruncați în stradă, lăsați fără lucru, persecutați, arestați sau chiar băgați la pușcărie în caz că critică puterea…
Lumea uită că Putin poartă două războaie simultan – unul în Ucraina, contra unor ”naziști” imaginari, și altul pe intern, contra unor oameni reali care sînt impuși să se conformeze, sînt hărțuiți, umiliți, închiși…
Și dacă pentru primul război au fost imaginate sancțiuni (deocamdată inutile), condamnări și rezoluții la cele mai înalte tribune, al doilea e aproape invizibil pentru lumea externă…
Nu celebrez zilele oficiale ale țărilor (nici a Moldovei n-o celebrez), dar cred că azi ar trebui celebrați (și să ne exprimăm solidaritatea) față de cei care refuză Rusia lui Putin și își imaginează și luptă pentru o altfel de Rusie: democrată, pașnică, demilitarizată, justă…
Unele și unii sînt cunoscuți: Rezistența Antimilitară Feministă, Mișcarea ”Vesna”… Altele și alții protestează și acționează anonim și invizibil: ajută refugiați, lipesc afișe și postere în spațiul public, organizează pichete, traduc și distribuie cărți, construiesc platforme ce ocolesc blocajele statului rus, blochează liniile de cale ferată, adună informație despre soldații morți, demaschează minciunile propagandei ruse…
Toți fac o muncă comună – construiesc o altfel de țară în care rușii ar putea trăi în pace cu ei și cu vecinii lor.


May 4 2022

Tineri, Moldova, politică

Vitalie Sprînceană

Un capitol interesant din sondajul IRI Moldova publicat zilele trecute este cel despre tineri și viziunile lor politice…
(Chiar dacă sondajele generaliste sînt, de obicei, sociologie de calitate îndoielnică, merită să ne aplecăm asupra lor atunci cînd acestea nu doar că zic, ci chiar ”urlă” asupra unor realități).
Sondajul scoate la iveală ”apolitismul” și ”dezinteresul” aproape total al tinerilor față de politică.
Mai puțin de 10 % din tineri au făcut voluntariat pentru o cauză politică, doar 12 % au participat în vre-un protest, 8 % au făcut cea mai accesibilă formă de activism – au postat pe rețele sociale știri politice sau despre probleme sociale, doar 3 % au donat bani pentru o cauză politică sau au făcut parte din vre-un grup sau informal cu agendă politică…
Doar 4 % sînt membri ai vreunui partid politic. (datele se coroborează cu studii aprofundate precum European Values Study etc).
Situația asta explică, probabil, rata de absenteism electoral redusă a tinerilor în comparație cu alte grupuri de vîrstă.
Ea semnalează intrarea în scenă a unei generații care nu doar că nu se prea interesează de politică (viața de partid etc) dar nu prea crede și nu prea face eforturi colective pentru a realiza schimbări. Vremea organizațiilor politice de masă – partide, mișcări sindicale – pare să fi apus pentru o generație pentru care calitatea de membru într-o organizație nu mai contează deloc.
Evident, prăbușirea organizațiilor de masă nu se referă doar la partide – fenomenul e valabil și pentru sindicate, și pentru cluburi sportive, și pentru asociații voluntare, și pentru biserică.
Toate aceste instituții și forme de organizare colectivă în masă sînt într-un declin total.
E un semnal de alarmă nu doar pentru politicieni (care au trata partidele ca feude personale iar asta le-a desconsiderat ca vehicul politic), ci și pentru întreaga societate: o generație care credea în efortul colectiv (credință ”construită” prin eforturile unui/unor partide) e înlocuită de o generație care nu mai crede în eforturi colective și pentru care acțiunea politică e aia, individuală pe cont propriu. Sau deloc.


Jul 29 2021

Despre democrație, popor și constituție în chestiunea Stadionului Republican

Vitalie Sprînceană

La decizia CC de azi în privința Stadionului Republican nu sînt prea multe de adăugat.
Pe de o parte, Curtea doar a constatat că șmechereala aia din decembrie 2020, cu votul din Parlament în 3 minute, cu un proiect adunat în grabă pe o fițuică de 3 rînduri și cu mînjeală pe ochi că asta ar însemna ”reîntoarcerea stadionului în proprietatea statului” e neconstituțională. Era de așteptat. Curtea doar a constatat că simularea aia nu are valoare legală pentru că s-a făcut cu încălcări. 

Orice ar lălăi acum PSRM, o fițuică de 2 rînduri înjghebată în 5 min nu trece în nici un fel drept preocupare constantă pentru soarta stadionului. 

Pe de altă parte, Curtea nu a examinat modul în care bucata de teren a fost juruită ambasadei SUA.
Și asta e problemă. Și despre asta vorbim atunci cînd zicem că ”Stadionul este Republican”. 

Chiar dacă am lăsa la o parte aspectul politic al problemei (că partidul democrat a dat stadionul ca ambasada să tacă despre anularea alegerilor locale din Chișinău), tot rămîn multe probleme. 

Chestiunea s-a rezolvat tot fără discuții publice. Nici parlamentul, nici guvernul, nici ministerul Culturii nu au organizat vreun eveniment de consultare publică pe acel proiect de lege. Unica formă de consultare a fost publicarea proiectului de lege pe pagina inutilă particip.gov.md. Chiar și sugestiile și comentariile lăsate acolo (sau trimise pe adresa parlamentului, cum am făcut noi) nu au fost luate în calcul. Pentru că parlamentul se grăbea și avea alte interese. 

Și dacă CC invocă faptul că proiectul PSRM+Shor din decembrie 2020 nu e constituțional pentru că opoziția nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a face comentarii, adică nu a avut posibilitatea să se expună, atunci același argument ar trebui folosit pentru a evidenția un subiect politic și mai important care a fost exclus din procesul decizional în privința Stadionului – cetățenii Republicii Moldova. 

Și dacă invocă dreptul încălcat al deputaților, CC ar trebui să constate și încălcarea dreptului cetățenilor de a participa la proces. 

Anularea unei decizii nelegitime – proiectul PSRM-Shor din decembrie 2020 – nu trebuie să servească drept justificare și legitimare a unei alte decizii nelegitime – legea din 2018. 

Ce urmează?

E greu de zis.
Pentru mine soluția ar fi revenirea la etapa zero, adică la momentul cînd decidem că avem un teren în centrul orașului și demarăm un proces larg, cu implicarea tuturor locuitorilor orașului, pentru a decide soarta acestuia. Adică, ne întoarcem la discuțiile de dinaintea deciziei cu ambasada și pornim un proces care poate avea ca finalitate logică un referendum local. În acest proces, fiecare parte să își prezinte argumente, să le discute, să le confrunte. Lasă ambasada, Shor, activiștii, artiștii, urbaniștii să convingă orașul că soluția lor e cea mai potrivită. Iar locuitorii și locuitoarele orașului să decidă la referendum dacă pe teritoriul stadionului va fi grădină urbană, parc, disneyland, blocuri sau ambasadă. 

Din punct de vedere politic e soluția cea mai democratică. 

Azi am participat la un mic protest. Pentru că nu puteam să tăcem. Poate vom mai face și altele. Altă miză, decît scoaterea chestiunii la o discuție generală și transformarea procesului în unul participativ, nu avem. 

Am auzit azi diverse opinii. 

Unii, specialiștii în geopolitică de lejancă, zic că am da moară la apa rușilor și jucăm nu știu ce carte anti-americană. Răspund: ne interesează respectarea regulilor și principiilor democratice în orice condiții. Și nu vrem să le sacrificăm nici de dragul ambasadei SUA sau altor potentați. Dacă sacrificăm democrația pentru a face pe placul americanilor sau altcuiva, n-o să avem în curînd democrație și o vom sacrifica pentru orice fleac. Iar democrația trebuie respectată mai ales în momentele principiale. 

Alți comentatori, numărători de bani, zic că e un chilipir bun pentru Moldova și că trebuie să luăm rubla (nu știu cîte trilioane de euro) și să zicem mulțumesc. Răspund: dacă vindem democrația pe bani mari, o să ajungem să o vindem și pe bani puțini. Pentru că ne declarăm intenția de a o vinde. Și eu cred că nu există bani pe lumea asta care să cumpere principiile democratice. Iar cei care fac argumentul ăsta nu duc gîndul pînă la capăt. 

Nu sînt nici pro-rus, nici anti-american (chiar dacă unii tare ar vrea să mă bage în tot felul de liste), nici nu vînd principiile la kilogram. 

Sînt un om pro-democrație și în această chestiune acesta este singurul meu interes.


ankara escort ankara escort