Sep 17 2019

Bella Ciao

Vitalie Sprînceană

La începutul lunii septembrie am fost la o nuntă la o rudă. Nunta era semi-tradițională – pe de o parte petrecerea a mers după toți pașii scenariului unui asemenea eveniment – legătoare, prima masă, a doua masă, valsul mirilor etc. Pe de altă parte ”nuntașii” au făcut și niște inovații – nu au avut nași, în loc de flori au cerut oaspeților să aducă cărți ce au mers ulterior la o școală internat.
Muzica a fost și ea semi-tradițională (nu fusesem demult la o nuntă și nu mai știu ce se mai ascultă-cîntă pe acolo) – ba muzică retro (moldovenească, sovietică și românească), ba hip-hop și disco…La un moment lăutarii au început să cînte Bella Ciao…
Stîngistul din mine a tresărit: am fost plăcut surprins să aud un cîntec politic la o nuntă. Mai mult, un cîntec de partizani, un cîntec de rezistență (alți prieteni mi-au zis că la alte nunți se cîntă regulat muzică unionistă – Cîntă cucul etc..).
Evident am dansat și am strigat versurile din toți bojocii. Am fost și mai plăcut surprins că și alți oameni le știau (deja mă și gîndeam la un cerc clandestin de muzică stîngistă). Am fost de-a dreptul șocat că grupul care cînta cel mai avan (și care știa versurile toate) era un grup de tineri despre care știam că sînt, în mod sigur, departe de orice interes sau activitate politică…
Tineretul apolitic cînta Bella Ciao și eu nu înțelegeam ce se întîmplă…
Mi-a explicat cineva după ce s-a sfîrșit cîntecul: majoritatea îl cunosc dintr-un serial spaniol despre o bandă de inși care jefuiesc bănci, serial preluat de Netflix și distribuit în toată lumea…
A-a-a, mi-am zis, asta era.
(Eu nu am văzut serialul și nici nu cred că apuc să îl văd degrabă – am prea multe filme de văzut. Faptul că filmele cu bandiți prind la tineri e de o banalitate ce nu mai surprinde… 10-15 ani în urmă prietenii mei priveau Fratele (Brat) și Petersburgul Banditesc, două filme rusești despre killeri și fredonau cîntezele de acolo – și era mult rock. Fadcinați tinerilor cu filmele banditești a rămas doar că, între timp, producătorii de filme au schimbat coloana sonoră. În loc de rock acum e Bella Ciao.)
…În lipsa unei educații politice coerente, la nivelul educației formale (școală, universitate) și informale (în mass-media publică), rămîne să ne rugăm de producătorii de filme de masă să bage elemente de educație politică în filme: cîntece, istorii etc.



Aug 19 2019

Săracii contra săracilor…

Vitalie Sprînceană

Pe Armeneasca, mai la vale de Stefan cel Mare, o batrinica vinde marar si patrunjel…Un politist se apropie de ea si ii spune, pe un ton obraznic, sa se care de acolo ca nu are voie sa vinda pe locul ala…- Pai, vind ca trebuie sa ma hranesc, fac un ban nu tare mare, zice batrina. – Hai, ie-te de aici, sa nu te vad. Daca te mai prind apu n-o sa-ti fie usor. In toata ziua vii si in toata ziua te plingi ca nu ai ce minca…Aici nu se poate vinde si gata…

Discutii de astea sint zeci, poate sute in oras zilnic… Is parte din “lupta cu morile de vint”, adica cu comertul ambulant pe care o duce primaria orasului…Un fel de simulare de aflare in treaba…

Lasam la o parte discutia (foarte importanta de altfel) despre microeconomie, economie a subzistentei, caracterul partinitor al interventiei politiei (care lasa sa scape criminali dar se razboieste cu batrinele care vind patrunjel), caracterul negindit al inerventiei primariei (care in numele “esteticului” ia pinea de la gura unor oameni)…

E relevant de meditat asupra faptului ca, atit politistul (un sergent, cel mult un locotenent) cit si batrinica fac partea din aceeasi clasa: cea a celor cu venit si posibilitati mici. Adica saraci. (Daca venea dintr-o familie mai instarita politistul cu pricina era ceva ofiter si nu era trimis sa “faca ordine prin vinzatorii cu marar”). Probabil tinarul vine din vreo familie saraca pentru care slujba in politie rezolva mai multe probleme: cariera garanta, pachet social, conditii privilegiate de pensionare. Pe scurt o viata personala si profesionala destul de confortabila. Plus comoditatea morala ca esti..de partea legii.

Batrina e si ea parte din aceeasi clasa. Doar ca, pentru ea cariera nu e in fata ci in spate. Si, probabil, cariera are un echivalent mic in bani sub forma de pensie…Care nu ajunge. Care trebuie suplimentata…

Intilnirea dintre cei doi e insa mediata de forma institutionalizata a conflictului de clasa: el e de partea legii, cu dreptatea statului sub forma de baston si pistol, ea e de partea “ilegala”, care e criminalizata…


Jan 27 2019

Sate violente cu bătrîni și bătrîne

Vitalie Sprînceană

De cîteva zile văd, prin buletinele știri, că se întîmplă tot mai multe cazuri cînd cupluri de bătrîni din sate sînt jefuiți, bătuți etc (un caz la Soroca, altul la Drochia etc).
În satul meu, Coropceni, acum cîțiva ani era ”activ” un violator ”specializat” în bătrîne pe care poliția nu l-a mai găsit (poate nici nu l-a căutat, că îs prinși să monitorizeze proteste)…
Satele devin tot mai mult zone de violență, mai ales asupra bătrînilor, femeilor singure etc.


Jan 6 2019

Viniete de iarnă (Coropceni, 2019)

Vitalie Sprînceană

Toată ziua a nins. Ninge și acum. Ninge calm, fără grabă.
În sat ninsoarea înseamnă mult: ea aduce un fel de căldură (oximoron, evident) și liniște. Și pace. Ninge egalitar, peste tot: peste casele la care a venit cineva, ninge peste casele în care nu a venit nimeni, ninge și peste casele în care nu mai trăiește nimeni demult. Ninge peste prietenii, peste dușmănii, peste indiferențe, peste veselie.
A nins în ajunul Crăciunului și aceste două lucruri puse laolaltă – Crăciun și ninsoare – produc un fel de efect de calm și … liniște.
A nins și peste casa primarului (care a trecut recent de la un partid trecut pe la guvernare la un partid care se află acum la guvernare). A nins și peste casele oamenilor de dreapta, și peste casele oamenilor de stînga, și peste casele celor indeciși…
A nins și peste ”barul” din sat care nu dă bonuri fiscale. Mă rog, ei bat în casă o anumită sumă (de ordinul a cîteva mii de lei) iar restul îi trec așa, pe alături de aparatul de casă… E păgubit statul de mii de lei impozite dar…cine stă să numere acum bani. Mai ales că asta se întîmplă de ani de zile peste tot în țară. Mai ales că se întîmplă cu știrea organelor fiscale de la raion care…au și ele partea lor.
A nins și peste camioneta magazinului social ambulant al lui Șhor, care vine în fiecare duminică în centrul satului, pe locul fostului magazin alimentar de stat (construit în vremea sovietică și care nu mai lucrează demult) și vinde produse ”sociale” (în sensul de mărfurile cele mai utilizate – crupe, pîine, conserve, mezeluri) la prețuri ”sociale” (în sens de prețuri scăzute). Nu știu cum funcționează, din punct de vedere legal, acest magazin-caravană. Oamenii oricum merg acolo să-și ia diverse lucruri: salam, pîine etc. E mult mai ieftin, iar într-un sat sărac cuvîntul ”ieftin” e cel care deschide uși și pune oameni în mișcare… Clar că magazinul ambulant al lui Shor crează competiție neloială magazinelor din sat. Într-o altă lume probabil lucrurile ar funcționa altfel. Nu și în Moldova. (Nu mă apuc să apăr capitalismul dar…parcă ar fi cazul să fie un fel de concurență loială dacă tot e economie de piață).
Ninge…peste toate ninge.


Dec 15 2018

Poștași…

Vitalie Sprînceană

Anul acesta, de Ziua Abonatului, n-o sa mai abonez nimic. 
Nu mai e poștaș/poștașă in sat si oricum nu mai are cine sa duca ziarele oamenilor. 
Aici sintem ca societate. Aici, ca societate, am pierdut lupta contra propagandelor externe și interne de orice fel. 
Pentru că, dacă gazeta ta nu poate ajunge la oameni (și gazeta e mijlocul de informare cel mai ieftin), atunci oamenii se vor informa altfel – de la tv, de pe internet…Acolo unde spațiul pentru gîndire critică, pentru puncte de vedere alternative este mult mai mic, acolo unde mizele și luptele sînt mult mai mari (profit, click bait, troli, interese economice, politice și geopolitice etc).


May 21 2018

viitorul fără viitor: școală, șanse, oameni.

Vitalie Sprînceană

Azi în sat, într-o scurtă vizită.
Am ajuns, cu Teatru Spălătorie la școală, unde vorbim cu copiii despre Holocaust, memoria istorică, stereotipuri, discursuri de ură etc.
Interlocutorii noștri sînt elevii de clasa a IX, ultima clasă din gimnaziu, care își petrec ultimele zile pe băncile acestei școli.
Le ia puțin pînă să se deschidă – chiar dacă îi anunțăm că vrem o discuție liberă cu ei, fără profesor, fără note și fără ”răspunsuri corecte”, faptul că sînt într-o sală de clasă, în bănci, că sala e aranjată ca la lecție, toate astea îi fac puțin reticenți la început. Dar ulterior, după ce discuția iese din cadrul: ce știți despre? și începem cu: cum credeți?, ei se încălzesc și avem o discuție destul de personală…
După discuție vorbim cu cineva din administrația școlii, întîi despre discuția însăși apoi despre elevi.
Sînt clasa a IX, în două zile termină anul școlar (mai au examene, dar astea-s formalități: anii lor de școală în gimnaziul Coropceni sînt gata). Mă interesează ce vor face mai departe.
Întreb:
– Vor merge în satul vecin?
Mi se răspunde:
– Nu, că acolo tot gimnaziu de 9 clase e.
– Și la Sărăteni, acolo era un liceu?
– L-au închis că nu erau elevi. Nici la Negureni nu mai e.
– Deci a rămas doar la Telenești?
– Da, doar acolo.
– Bun, să zicem că un copil/o copilă vrea să meargă la liceu, ca să ajungă după asta cumva la universitate, asta înseamnă că ar trebui să meargă la liceu la Telenești?
– Da, așa e.
– Liceul dă cămin?
– Nu cred, majoritatea stau pe la gazde. Dar poate fi și un cămin acolo.
– Vor avea burse?
– Nu, era o discuție dar nu a mers prea departe.
– Deci depinde de buzunarul părinților?
– Da…
Ca să fac un rezumat, copii dintr-un gimnaziu de genul celui din Coropceni au cîteva ”alegeri”:
– să meargă la munci în afară (un drum ales de mulți, mai ales din cei care au adulți – părinți, frați mai mari – în afară)
– să meargă la o școală profesională (toată lumea le cere acestor copii să se decidă în privința viitorului, adică, la nici 15 ani deja să facă ”alegeri” despre ce vor să fie în viață). Eu nici pînă la 20 ani nu eram sigur ce vreau să fac. Nici azi nu-s sigur că ceea ce fac e ceea ce vreau să fac și în viitor.
– să meargă la liceu (pentru a ajunge ulterior la universitate). Pentru asta părinții trebuie să fie suficient de avuți ca să-și permită gazdă+întreținere+bani de transport+bani de buzunar+bani pentru manuale pentru un suflet în plus…
Evident, astea nu-s alegeri. Pentru că lipsește cel mai important element – cel de a avea alegerea de a alege. Copiii ăștia nu au această alegere. Pentru că din cele trei opțiuni doar ultima – universitatea – ar fi o alegere care ar permite alte alegeri și ar deschide alte orizonturi, posibilități de creștere etc. Celelalte sînt opțiuni de supraviețuire ce pot fi ulterior schimbate cu greu…
E o istorie tipică pentru un sat sărac din Moldova. Și pentru copiii săi. Și pentru sistemul educațional al țării. Care creează clase și privilegii pe loc gol. De fapt, pe criteriu de loc de trai. Pe de o parte, copiii din localități mici, departe (și scumpe) de centrele raionale, care-s forțați să aleagă nealegînd școli vocaționale sau calea migrantului. Pe de altă parte copii din locații urbane sau mai centrale care au un liceu și au alegerea de a-l absolvi sau nu, de a merge la universitate ori nu.
Între timp, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării discută despre uniforme școlare (peste lipsa de licee, peste condițiile din toaletele liceelor, peste lipsa de profesori). Pe care tot părinții urmează să le cumpere…


Jan 11 2018

Tineri, frumoși … și neinformați

Vitalie Sprînceană

Un sondaj despre complotism și credința în teorii conspiraționiste realizat de IFOP (Institutul Francez al Opiniei Publice) a găsit că tinerii reprezintă categoria cea mai înclinată să creadă în teorii conspiraționiste: printre persoanele de pînă la 35 ani se găsesc de 2 ori mai multe persoane (21 % contra 11 %) care cred în diverse comploturi decît printre persoanele din grupul 55 ani și mai mult…
Cam atît despre creșterea gradului de informare corectă și calitatea informației învățate în epoca internetului.

Sondajul mai găsește, între altele, că cel puțin 79 % dintre respondenți cred cel puțin într-o teorie a conspirației. Cei mai mulți, 55 % cred că Ministerul Sănătății ar avea o înțelegere cu industria farmaceutică pentru a ascunde ”adevărul” despre nocivitatea vaccinelor. Alți 54 % cred că CIA ar fi implicată în asasinarea președintelui Kennedy. Se găsesc și alte 9 % care cred că Pămîntul e plat.