Jun 20 2022

Dreptul la întruniri publice între Constituție și nacialiniși

Vitalie Sprînceană

Ieri nacialnișii de toate rangurile au făcut o demonstrație ca la carte despre cît costă dreptul vostru și al nostru la întrunire. (Un secret: nu costă nimic în fața capriciilor lor).
Întîi nacialnicul local, din primăria Chișinău, a încercat să vă spună că dacă aduce o remorcă de nisip și piatră pe care o trîntește aiurea la un colț de stradă și numește asta ”lucrări de reparație” atunci orice marș și paradă agreată în prealabil se supendă, pentru că așa îi convine lui. (După ce o întreagă primărie a plîns ieri, duminică, că ar vrea să lucreze dar nu poate, azi cineva a măturat remorca de nisip și piatră. Reparația s-a terminat pentru că că…nici nu trebuia să aibă loc.)

În această imagine este ”marea reparație” de duminică, în timpul Pride-ului, sub forma unui muncitor, a unui sac de ciment și a unei remorci de piatră și nisip (foto Victor Chironda).

În această a doua imagine este porțiunea de trotuar și drum a doua zi, după ce marea reparație a fost evacuată (foto Vitalie Sprînceană).

Noroc că poliția se supune altor nacialniși, și parada a avut lor. Dar trebuie să rețineți că, indiferent de drepturile care le aveți, tot se găsește cineva care își poate băga picioarele în ele prin chichițe absurde de procedură, prin ”procedee” tehnice precum ”programarea unor reparații” sau ”redirecționarea traficului urban exact pe traseul marșului vostru”.
Și dacă nacialnicului local nu i-a ieșit să facă o strîmbă, nacialnișii din centru au predat un master-class prin care au reușit să oprească un … concert protest al unor cetățeni care au altă opinie decît guvernarea. Evenimentul, autorizat în prealabil, s-a desfășurat altfel decît au prevăzut organizatorii. În bună tradiție cu poliția din vremea lui Plahotniuc, miliția reformată a refuzat organizatorilor instalarea scenei și a echipamentului din motivul că aceștia nu au putut ”să demonstreze caracterul juridic al bunurilor obținute și conformitatea acestora”. Organizatorii ar fi trebuit să găsească pentru cabluri, baterii, microfoane acte de proveniență, contract de chirie, garanția de securitate a tehnicii, etc.
Adică documente oficiale pentru fiecare baterie sau cablu.
Altfel spus, ca să oprească un protest politic, poliția invocă chichițe tehnice care stau, în lectura oricărui sergent cu epoleți, deasupra dreptului vostru constituțional la întrunire.
Poliția face, cu alegătorii lui Șor, Dodon și Voronin exact ce făcea anterior cu mișcările de protest anti-Plahotniuc: le cere documente pe tobe, trompete etc…Asta s-a întîmplat cu noi, Occupy Guguță, în 2019 în drum spre Nisporeni. Asta se întîmplă acum cu alți oameni care protestează…(Poliția a rămas aceeași, o bîtă în mîna oricui o stăpînește).
Pentru cine a înțeles, mesajul zilei de ieri a fost clar: drepturile voastre și ale noastre (încă) depind de hatîrul nacialnișilor din primărie și guvern.


Jun 19 2022

De ce merg la Pride?

Vitalie Sprînceană

Răspunsul simplu: pentru că mă duc să apăr un principiu – cel al drepturilor egale pentru toți.
Drepturi egale? Da, drepturi egale – de exprimare a opiniei, de participare în procesele politice, de utilizare a spațiilor publice, de afișare publică a identității, de exprimare a afecțiunilor și sentimentelor.
Pentru toți? Da, pentru toți cei care se pronunță pentru extinderea drepturilor și libertăților democratice, pentru cei care nu vor să limiteze drepturile altora, pentru cei a căror viziune despre lume nu este despre îngrădire a participării ci despre extinderea ei.. (De aia nu susțin marșurile fasciștilor, teroriștilor, pedofililor, criminalilor – pentru că viziunea lor despre lume nu e despre mai multe drepturi pentru toți ci despre ”mai multe drepturi pentru X” și limitări/îngrădiri/persecuții pentru Y”.) Pe șleau: cît mai multă democrație pentru prietenii democrației.  Încă nu am auzit un argument ”plauzibil” de ce ar trebui să ne fie frică de gay, și cu atît mai mult de ce le-am îngrădi dreptul la liberă exprimare. Și n-o să-l aud. Pentru că nu e. Bîlbîiala cu ”valorile” și ”ofensarea majorității” nu trece drept argument. E doar violență camuflată, o bîtă deghizată drept argument.
Un principiu? Da. Principiile trebuie apărate și trebuie să se aplice pentru toți. Consecvent. Fără excepții. Dacă îngrădim azi libertatea de expresie pentru cineva pentru că nu ne place, iar mîine suspendăm opinia altcuiva pentru că nu ne convine, poimîine o să ni se îngrădească și nouă dreptul de a vorbi și nu o să avem de ce ne plînge. La fel și cu celelalte libertăți – de întrunire, de exprimare a convingerilor, secretul corespondenței, inviolabilitatea domiciliului și restul. Principiile trebuie implementate nu doar pentru cei cu care sîntem de acord ci mai ales, pentru cei care nu ne plac. Pentru că mîine s-ar putea să fim noi cei care nu plac cuiva. Și unica soluție viabilă e să ne punem de acord că principiile astea se aplică tuturor, fără excepție, și celor din majoritate, și celor din majoritate, și celor de la putere, și celor de la guvernare. Pentru că oricînd aceștia se pot schimba cu locul.
Mai am evident și alte cîteva motive mai ”emoționale”.
În primul rînd un sentiment de solidaritate cu toți oprimații și nedreptățiții. Întotdeauna sînt cu cei oprimați împotriva opresorilor. Cu muncitorii împotriva angajatorilor care abuzează. Cu femeile împotriva bărbaților agresori, a poliției care îi protejează pe aceștia și a societății-stat care tolerează acest comportament. Cu vînzătoarele de pătrunjel persecutate de poliția care îi protejează pe contrabandiști. Cu diverse grupuri etnice minoritare (romi, vorbitori de rusă, bulgari, găgăuzi) pe care o anume majoritate vrea să îi facă să ”dispară” ori refuză să le creeze condiții pentru a-și păstra cultura și limba. Cu refugiații contra puterilor imperialiste agresive ce le bombardează casele și orașele și îi pun pe fugă. Cu persoanele fără adăpost împotriva unei societăți care produce și reproduce oameni fără case. Cu opoziția care e redusă la tăcere de către guvernare. Cu copiii bătuți de părinți alcoolici și abuzivi. Cu gayii împotriva unei majorități care se pretinde, o dată în an, că e sfîntă și neprihănită și religioasă pînă în măduva oaselor.
Și aceasta e a doua emoție ce mă motivează să particip – greața față de ipocrizie și fățărnicie.
Pentru că, doar în legătură cu gayii această societate pretinde că e ”morală” și că ”e bazată” pe valori creștine. În celelalte zile ale anului și în raport cu alte grupuri și situații, morala și valorile creștine îs ignorate de parcă nici nu ar exista.
Își amintesc (sau le amintește cineva) de morală celor 90 % din tați care nu plătesc pensie alimentară copiilor lor după divorț? Își amintesc de ”dragoste” ”creștinii” din vina cărora 40 % din femei sînt abuzate fizic, 15 % din femeile între 15-18 ani sînt abuzate sexual? Nici cei care practică evaziunea fiscală scoțîndu-și bogățiile în off-shore și astfel lipsesc de pensii oameni care au muncit onest o viață, lipsesc de medicamente oameni bolnavi, lipsesc de manuale și școli copiii – nici ei nu-și amintesc de ”dragoste și morală”… Decît cînd e Pride.
Pentru că în raport cu gayii orice coțcar, abuzator, minciunos, ipocrit crede și vrea să pară ”moral”.
Exact de asta merg la Pride. Ca să nu le dau acest drept ”moral”. 


Jun 11 2022

Jurnalismul de companie…Harghel Mihăiel, Cristal și prietenii lor

Vitalie Sprînceană
N-am nici o simpatie față de ”bloggerul” Harghel, și nici față de alți servitori mediatici – Mihăieș, Cristal, Gandrabur și alte legiuni de lingăi – ai oligarhiei Plahotniuc. Tovarășii au aruncat avan, cu entuziasm și pasiune, tone de rahat peste oamenii care îndrăzneau să critice ori să încurce Partidului Democrat să preia țara. Au făcut jurnalism ”de companie” în care și-au culcat vocile și opiniile sub linia generală a partidului corporație.
Evident, niciunul dintre ei nu e jurnalist și, la limită, nu ar trebui să se revendice de la acest statut. Jurnalismul înseamnă să respecți anumite norme tehnice și morale (stipulate în Codul Deontologic) – prioritatea interesului public, prezentarea opiniilor tuturor părților relevante pentru subiect, verificarea informațiilor, prezentarea a cel puțin două surse independente, oferirea dreptului la replică etc.
Niciunuia dintre ei nu le-a păsat de asta pe vremea cînd slujeau Partidul Democrat – erau pe cai mari, scriau denunțuri, calomnii, ode și osanale, înjurau oponenți, discreditau mișcări, oameni și organizații, se băgau nepermis în viața privată a oponenților partidului…Așa era comanda, și băieții o executau cu sîrg.
(Nu-s jurnaliști nici mercenarii mediatici ai actualei guvernări care, fiind îmbătați la fel de putere, se prefac că regulile nu-s pentru ei).
Totuși, istoria cu cercetarea ”bloggerului” Harghel într-un dosar de trafic de influență și finanțare ilegală a partidului mi se pare trasă de păr.
Nu că nu aș crede că Harghel nu ar fi putut fi implicat în ceva de genul.
Doar că știu că, nici banul nici influența nu venea de la Harghel, care era o mică piuliță într-o mașinărie ticăloasă, ci de la ”diaspora” din Cipru de Nord (Plahotniuc)…
Mă rog, dacă tot nu poate pune mîna pe ei, procuratura se apucă de cine găsește: dacă nu au prins șoferul și proprietarul mașinăriei, se iau de cel care schimbă uleiul și șterge din cînd în cînd parbrizul…
La fel de curios e faptul că, dacă tot aniversăm 3 ani de ”trai liber de Plahotniuc, încă nu există o cauză penală și acțiuni de cercetare pe încercarea PD de a uzurpa puterea în stat, pe blocarea fizică a instituțiilor statului de către mercenarii cu mușchi ai lui Țuțu, pe deciziile ilegale de atunci ale Curții Constituționale – adică pe situația în care PD-ul amenința să pornească un război civil în țară doar pentru a rămîne la putere…
Candu, Filip, judecătorii CC, Costea Țuțu își caută de viață (și de afaceri) ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic.
Pe fundalul lor, cercetarea penală a lui Harghel e un act inutil – nu vă luați de el, luați–vă de stăpînii lui!


May 22 2022

despre Casa Mare a elitismului moldovenesc…

Vitalie Sprînceană
În legătură cu ultima tărăşenie legată de Natalia Morari, mai importante decit lucrurile pe care lumea le comenteaza – casa mare si rostul ei, mi se par chestiile cu care bomondul este de acord.
Adica, chestia cu casa mare este o prostie.
Mai problematic mi se pare comentariul ei despre “docilitatea” genetica a moldovenilor, o idee in privinta careia bomondul local sta pe aceeasi pagina cu Natalia Morari.
Argumentele ca moldovenii sint docili in mod traditional, ca mamaliga nu explodeaza, ca moldovenii nu vor sa lupte ca ucrainenii, ca moldovenii nu sint ucraineni (francezi, germani, americani, români sau oricare alt popor care organizeaza un mic protest), ca docilitatea ne e inscrisa in “codul genetic” al natiunii, adica toata amestecatura de elitism arogant, dispret fata de prostime (care voteaza nu cu cine trebuie), regretul de a fi “ilita” intelectuala a unui popor nepotrivit, dispretul fata de trairile cetatenilor ordinari, comentariile rasiste si eugenice (avem mentalitate inferioara in raport cu alte popoare, iar asta e inscrisa in adn si codul genetic), militarismul afisat si dorinta de a varsa singele altora pentru a ne dovedi apartenenta “la civilizatie” – in privinta acestor atitudini bomondul moldovean care a comentat furios “casa mare” nu doar ca nu le gaseste problematice, ci chiar le impartaseste impreuna cu Natalia Morari (unii din criticii ei chiar le-au vocalizat in emisiunile Nataliei impreuna cu ea).
De asta imi e frica mai mult – de lucrurile cu care ei si ele sint de acord.
Pe linga detaliile insignifiante despre care se cearta – semnificatia Casei Mari – mi se par cu totul inofensive.


May 6 2022

Populație RSS Moldovenească – R. Moldova (1990-2015)

Vitalie Sprînceană

Citesc un volum de indicatori statistici, care a fost publicat de comitetul central al URSS pentru statistică în anul 1991.
Volumul prezintă cifre despre diverși indicatori ai economiei și societății sovietice din anii 1989-1990.
O parte interesantă a volumului sînt cîteva prognoze demografice făcute pentru o perioadă de 25 ani, pînă în 20015, de către demografii sovietici pentru URSS în general și pentru republicile sovietice în parte.
RSS Moldovenească (cu tot cu Transnistria) urma să atingă, conform demografilor sovietici, borna de 5 milioane către anul 2000, iar către 2005 populația țării ar fi fost de 5.4 milioane de oameni.
La cel mai apropiat recensămînt de această bornă – BNS găsea în Moldova (fără Transnistria) o populație de cam 3 milioane și 300 mii. Transnistria, cu cele 400 mii ale ei tot nu ridica cifra peste 4 milioane. Cifrele recensămîntului erau umflate, evident – o mare parte a populației care era plecată la muncă peste hotare a fost numărată ca fiind ”pe loc”.
O altă prognoză interesantă ține de raportul dintre populația rurală și urbană. Potrivit demografilor sovietici către 1995 populația urbană ar fi depășit, pentru prima oară, populația rurală, iar în 2005 raportul dintre populația urbană și populația urbană ar fi fost 54 % la 46 %, adică reflecția inversată a situației din 1989…
Realitatea e că, cel puțin oficial, Moldova și în 2005 și în 2020, e încă o țară rurală în care 57 % din populație încă locuiește la sate. (Evident, cifra trebuie suspectată de imprecizie – ea nu ține cont de populația informală, fără viză de reședință, a orașelor, mai ales a capitalei).


May 4 2022

Tineri, Moldova, politică

Vitalie Sprînceană

Un capitol interesant din sondajul IRI Moldova publicat zilele trecute este cel despre tineri și viziunile lor politice…
(Chiar dacă sondajele generaliste sînt, de obicei, sociologie de calitate îndoielnică, merită să ne aplecăm asupra lor atunci cînd acestea nu doar că zic, ci chiar ”urlă” asupra unor realități).
Sondajul scoate la iveală ”apolitismul” și ”dezinteresul” aproape total al tinerilor față de politică.
Mai puțin de 10 % din tineri au făcut voluntariat pentru o cauză politică, doar 12 % au participat în vre-un protest, 8 % au făcut cea mai accesibilă formă de activism – au postat pe rețele sociale știri politice sau despre probleme sociale, doar 3 % au donat bani pentru o cauză politică sau au făcut parte din vre-un grup sau informal cu agendă politică…
Doar 4 % sînt membri ai vreunui partid politic. (datele se coroborează cu studii aprofundate precum European Values Study etc).
Situația asta explică, probabil, rata de absenteism electoral redusă a tinerilor în comparație cu alte grupuri de vîrstă.
Ea semnalează intrarea în scenă a unei generații care nu doar că nu se prea interesează de politică (viața de partid etc) dar nu prea crede și nu prea face eforturi colective pentru a realiza schimbări. Vremea organizațiilor politice de masă – partide, mișcări sindicale – pare să fi apus pentru o generație pentru care calitatea de membru într-o organizație nu mai contează deloc.
Evident, prăbușirea organizațiilor de masă nu se referă doar la partide – fenomenul e valabil și pentru sindicate, și pentru cluburi sportive, și pentru asociații voluntare, și pentru biserică.
Toate aceste instituții și forme de organizare colectivă în masă sînt într-un declin total.
E un semnal de alarmă nu doar pentru politicieni (care au trata partidele ca feude personale iar asta le-a desconsiderat ca vehicul politic), ci și pentru întreaga societate: o generație care credea în efortul colectiv (credință ”construită” prin eforturile unui/unor partide) e înlocuită de o generație care nu mai crede în eforturi colective și pentru care acțiunea politică e aia, individuală pe cont propriu. Sau deloc.


Apr 4 2022

Ortodoxia ca victimă colaterală a războiului în Ucraina

Vitalie Sprînceană

Patriarhul Kiril a ținut azi o liturghie în biserica principală a forțelor armate rusești aflată în satul Kubinka.
În cadrul liturghiei Patriarhul a afirmat că Rusia este o țară ”iubitoare de pace” și a binecuvîntat soldații care luptă pentru Patrie și nu-și cruță viețile pentru binele ei…
”Înrolarea” Patriarhului în armata rusă și înregimentarea, la modul general, a Bisericii Ortodoxe Ruse în armata rusă și în războiul (care nu e ”război” dar operațiune specială în cadrul căruia sînt uciși oamenii ca în război) semnalează un cerc complet: prăbușirea ortodoxiei ca ultimă ”limbă” universală în regiune.
Referința la o tradiție religioasă și la un Dumnezeu comun era unica punte oarecum funcțională între cele două popoare de pînă la război. Celelalte limbaje cu potențial universal nu funcționau: pe de o parte narativele naționaliste construiau trecuturi și viitoruri separate, iar pe de altă parte ambele țări au respins, din varii motive, moștenirea internaționalistă comună în cadrul URSS.
Realitatea că Patriarhia Rusă sub Kiril s-a culcat sub statul rus și sub Putin și au devenit parte a statului rus și a politicii externe a acestuia, a născut, în contrapartidă, o dalaveră cu Patriarhia Kieveană și Biserica ortodoxă. În această istorie, consumată în anii 2018-2019, o parte a bisericii ortodoxe ruse din Ucraina și-a declarat independența și s-a constituit într-o biserică autocefală care să servească necesitățile religioase ale poporului ucrainean.
La fel ca și Kiril, șeful Bisericii Ortodoxe din Ucraina, mitropolitul Epifaniu, binecuvîntează soldații ucrainei ce-și apără Patria și spune că actul de a omorî dușmanul invadator nu este un păcat.
E clar, Kiril se referă la Rusia atunci cînd vorbește despre Patrie iar Epifaniu are în vedere Ucraina cînd zice același lucru. Ceea ce îi unește pe ambii, pe lîngă faptul că se referă la patrii diferite, este că niciunul dintre ei nu se referă la Patria comună creștină – Împărăția lui Dumnezeu, Adam, Eva, Cain și restul mitologiei creștine.
Unul îl vede pe Dumnezeul național vorbind limba rusă, iar altul – ca cetățean ucrainean. Fiecare preferă să localizeze această Împărăție mai aproape de turta boierului pe care îl servește. (Evident ambii se află în erezie din punct de vedere doctrinar, dacă filetismul ar mai scandaliza pe cineva). 
Asta înseamnă că nici ortodoxia nu mai oferă o limbă universală (ori cel puțin mai generală decît idiomul naționalismului) care ar crea poduri între popoare dincolo de capriciile puterii.
Viitorul regiunii va fi probabil naționalist iar ortodoxia, ca un limbaj cu potențial universal, va fi una din victimele colaterale ale acestui război stupid și inutil.