May 21 2018

viitorul fără viitor: școală, șanse, oameni.

Vitalie Sprînceană

Azi în sat, într-o scurtă vizită.
Am ajuns, cu Teatru Spălătorie la școală, unde vorbim cu copiii despre Holocaust, memoria istorică, stereotipuri, discursuri de ură etc.
Interlocutorii noștri sînt elevii de clasa a IX, ultima clasă din gimnaziu, care își petrec ultimele zile pe băncile acestei școli.
Le ia puțin pînă să se deschidă – chiar dacă îi anunțăm că vrem o discuție liberă cu ei, fără profesor, fără note și fără ”răspunsuri corecte”, faptul că sînt într-o sală de clasă, în bănci, că sala e aranjată ca la lecție, toate astea îi fac puțin reticenți la început. Dar ulterior, după ce discuția iese din cadrul: ce știți despre? și începem cu: cum credeți?, ei se încălzesc și avem o discuție destul de personală…
După discuție vorbim cu cineva din administrația școlii, întîi despre discuția însăși apoi despre elevi.
Sînt clasa a IX, în două zile termină anul școlar (mai au examene, dar astea-s formalități: anii lor de școală în gimnaziul Coropceni sînt gata). Mă interesează ce vor face mai departe.
Întreb:
– Vor merge în satul vecin?
Mi se răspunde:
– Nu, că acolo tot gimnaziu de 9 clase e.
– Și la Sărăteni, acolo era un liceu?
– L-au închis că nu erau elevi. Nici la Negureni nu mai e.
– Deci a rămas doar la Telenești?
– Da, doar acolo.
– Bun, să zicem că un copil/o copilă vrea să meargă la liceu, ca să ajungă după asta cumva la universitate, asta înseamnă că ar trebui să meargă la liceu la Telenești?
– Da, așa e.
– Liceul dă cămin?
– Nu cred, majoritatea stau pe la gazde. Dar poate fi și un cămin acolo.
– Vor avea burse?
– Nu, era o discuție dar nu a mers prea departe.
– Deci depinde de buzunarul părinților?
– Da…
Ca să fac un rezumat, copii dintr-un gimnaziu de genul celui din Coropceni au cîteva ”alegeri”:
– să meargă la munci în afară (un drum ales de mulți, mai ales din cei care au adulți – părinți, frați mai mari – în afară)
– să meargă la o școală profesională (toată lumea le cere acestor copii să se decidă în privința viitorului, adică, la nici 15 ani deja să facă ”alegeri” despre ce vor să fie în viață). Eu nici pînă la 20 ani nu eram sigur ce vreau să fac. Nici azi nu-s sigur că ceea ce fac e ceea ce vreau să fac și în viitor.
– să meargă la liceu (pentru a ajunge ulterior la universitate). Pentru asta părinții trebuie să fie suficient de avuți ca să-și permită gazdă+întreținere+bani de transport+bani de buzunar+bani pentru manuale pentru un suflet în plus…
Evident, astea nu-s alegeri. Pentru că lipsește cel mai important element – cel de a avea alegerea de a alege. Copiii ăștia nu au această alegere. Pentru că din cele trei opțiuni doar ultima – universitatea – ar fi o alegere care ar permite alte alegeri și ar deschide alte orizonturi, posibilități de creștere etc. Celelalte sînt opțiuni de supraviețuire ce pot fi ulterior schimbate cu greu…
E o istorie tipică pentru un sat sărac din Moldova. Și pentru copiii săi. Și pentru sistemul educațional al țării. Care creează clase și privilegii pe loc gol. De fapt, pe criteriu de loc de trai. Pe de o parte, copiii din localități mici, departe (și scumpe) de centrele raionale, care-s forțați să aleagă nealegînd școli vocaționale sau calea migrantului. Pe de altă parte copii din locații urbane sau mai centrale care au un liceu și au alegerea de a-l absolvi sau nu, de a merge la universitate ori nu.
Între timp, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării discută despre uniforme școlare (peste lipsa de licee, peste condițiile din toaletele liceelor, peste lipsa de profesori). Pe care tot părinții urmează să le cumpere…


Jan 11 2018

Tineri, frumoși … și neinformați

Vitalie Sprînceană

Un sondaj despre complotism și credința în teorii conspiraționiste realizat de IFOP (Institutul Francez al Opiniei Publice) a găsit că tinerii reprezintă categoria cea mai înclinată să creadă în teorii conspiraționiste: printre persoanele de pînă la 35 ani se găsesc de 2 ori mai multe persoane (21 % contra 11 %) care cred în diverse comploturi decît printre persoanele din grupul 55 ani și mai mult…
Cam atît despre creșterea gradului de informare corectă și calitatea informației învățate în epoca internetului.

Sondajul mai găsește, între altele, că cel puțin 79 % dintre respondenți cred cel puțin într-o teorie a conspirației. Cei mai mulți, 55 % cred că Ministerul Sănătății ar avea o înțelegere cu industria farmaceutică pentru a ascunde ”adevărul” despre nocivitatea vaccinelor. Alți 54 % cred că CIA ar fi implicată în asasinarea președintelui Kennedy. Se găsesc și alte 9 % care cred că Pămîntul e plat.


Jan 6 2018

Sărbători fericite!

Vitalie Sprînceană

Așteptăm un microbuz spre Gara de Nord. Vine 117. Urcăm. 

Pe la o bucată de drum urcă o bătrînică. Are două genți pe care le pune alături de șofer. 

La Unic microbuzul oprește ca să mai ia călători. Se uită la genți și nitam-nisam se apucă să strige:

– Ce e cu gențile astea aici? Ce fel de rîsuri de genți îs astea?

– Genți ca gențile, răspunde femeia. 

– Nu genți da rîsuri. 

– Uită-te la tine, răspunde femeia. 

– Plătește pentru genți, zice șoferul și iese să fumeze. 

…Sînt gata să plătesc pentru gențile femeii dar, cînd se urcă înapoi, șoferul nu mai comentează nimic. Nu comentează nici cînd bătrînica coboară la Ismail.

Cînd un grup de alți călători coboară la Gara de Nord, șoferul le urează voios: Sărbători Fericite! 


Nov 23 2017

reprezentativitatea fără participare nu e democratică

Vitalie Sprînceană

Nu mă prea implic în discuțiile despre sistemul electoral mixt vs sistemul electoral proporțional.
Pentru că e o discuție ce caută soluții superficiale unei probleme profunde: criza reprezentativității în genere.
Adică, ceea ce contestez eu nu este o anumită formă de reprezentare (că e mixtă, că e proproțională) ci reprezentarea însăși.
Mi se pare tare problematică ideea că trebuie să rezumăm întreaga participare politică la faptul de a alege un grup de oameni care să aibă toate pîrghiile de guvernare pe 3-4 ani.
Eu mă pronunț și militez pentru democrație participativă – una în care politicienii co-conduc, în care electoratul co-participă la elaborarea și adoptarea deciziilor.
Asta nu are treabă cu sistemul electoral ci cu necesitatea unor instituții și proceduri politice noi: bugetare participativă, instituții și proceduri participative, consultații publice, transparență etc.


Feb 13 2017

Ziua Radioului

Vitalie Sprînceană

E ziua radioului azi și e un prilej de amintiri: ani la rînd (vreo 15) am ascultat Radio Moldova (la radio prin fir – așa-zisa радио точка. Azi la ședința operativă a primăriei aflu că au rămas încă în oraș vreo 23 mii de astfel de conexiuni)… Teatrul radiofonic, povestea de seară, o melodie pentru tine, modern club 805 – erau nume de emisiuni pe care le așteptam cu nerăbdare.
Pe urmă, la Sofia, student fiind, am ascultat Radioul public bulgar – BNR (și ceva radio rock)..
Întors în Moldova am ascultat în temei RFI, BBC Moldova (unde am avut și o scurtă încercare de a lucra, din care n-a rămas nici măcar o urmă pe internet în arhiva redacției în limba română)  și Radio Moldova. O perioadă foarte scurtă am ascultat Nashe Radio, unde se dădea rock rusesc, dar pe urmă l-au închis.
În America am ascultat NPR (National Public Radio), BBC și, pe internet, cîteva radio-uri franțuzești: France Info, France Culture, RFI, Rock FM (București și Moskova)…
Acum ascult France Info, France Culture, Deutschland Radio Kultur, Ekho Moskvy, BBC, FIP, uneori Radio Moldova Actualități…(și mai multe emisiuni de la alte posturi de radio, în temei pe net).
De fiecare dată cînd călătoresc undeva, pornesc radioul și ascult stațiile locale (chiar dacă nu înțeleg limba)…Așa am ascultat radiouri suedeze, macedonene, croate, italiene, daneze, spaniole, poloneze etc.
Iubesc radioul…

Nostalgia mea cea mai mare este radioul prin fir.
La radio prin fir ascultam meciurile echipei naționale de fotbal (televizorul alb-negru “Рекорд В-312” ni se stricase  pentru că curentul electric se deconecta din două în două ore iar uneori nici tensiunea nu era suficientă). Dintre meciurile memorabile, țin minte că am ascultat unul în 1995 între Moldova-Bulgaria și care s-a jucat pe stadionul Republican…(Bulgarii tocmai veneau după mondialul din America pe care îl văzusem și am ascultat cu sufletul la gură întreg meciul).
Tot la radio prin fir părinții ascultau seriale mexicane populare de genul Alondra – le dădeau atunci și la tv și la radio. Era satul pustiu ca la război cînd se dădeau filmele astea.
O altă chestie fascinantă legată de radioul prin fir era că acesta lucra o vreme chiar și după ce se deconecta energia electrică așa că puteam asculta și pe intuneric, la lumina lămpii de gaz sau a candelei de ulei.


Nov 25 2016

Utopiile din Transnistria

Vitalie Sprînceană

M-am obișnuit să fiu, pentru străinii care vizitează Moldova, ghid pentru Transnistria. E destul de aproape (doar 2 ore cu microbuzul de la Chișinău), știu limbile și am un interes aparte pentru procesele din regiune (despre care, în cealaltă parte a timpului, nu afli prea multe în Moldova: există o indiferență totală la Chișinău față de Transnistria și viața cotidiană de acolo).
Merg deci pentru că îmi place.
Majoritatea vizitatorilor vin deja cu ceva cunoștințe pre-existente despre Tiraspol, regim, războiul din Transnistria (majoritatea cunosc mai multe despre Transnistria decît despre Moldova!). De obicei atitudinea față de Transnistria e una de fascinație: faptul de a fi un stat nerecunoscut în ditamai Europa, de a fi, cel puțin la nivel declarativ, o rămășiță a fostei lumi sovietice adaugă un fel de fascinație a unei Americi nedescoperite încă.
E desigur o atitudine orientalistă – vizitatorul ce vine din peisajul bine ordonat al lumii vestice crede că ajunge într-un teritoriu încadrat într-un regim temporal special (pre-modern), unul scos din istorie, separat de evoluția politică și economică a lumii (în fapt, o simplă excursie la cel mai obișnuit magazin ar distruge acest mit: asortimentul de mărfuri în Tiraspol, Chișinău sau Kiev este același – Camel, Snickers, Orbit, Colgate, Chupa Chups etc, semn că globalizarea economică nu ține cont de convenții politice).
În frecventele călătorii am întîlnit două abordări orientalist-utopice ale Transnistriei.
Prima construiește, tipic, Transnistria ca un fel de Mosfilm în aer liber, muzeu al realității sovietice sub cerul deschis, cu Lenin, cu tancuri, cu foc veșnic, cu siluete ale unor fabrici și uzine etc. În această abordare Tiraspolul reprezintă un ghețar rupt din URSS-ul anilor 80 și conservat așa cum a fost. Călătorii care caută această utopie (de obicei tineri stîngiști occidentali care n-au prins o zi de URSS dar ”își amintesc” din varii lecturi despre realitatea sovietică. Transnistria e, în acest discurs un teritoriu virgin pre-capitalist, un focar de rezistență împotriva globalizării și economiei de piață, o ultimă rămășiță (mică dar mîndră!) a Marelui Vis al Societății Juste.
A doua utopie, ceva mai puțin ancorată în proiecția unui trecut imaginar peste un cotidian ”exotic” a apărut recent și am început să o aud abia abul trecut. Un prieten german mi-a spus că a auzit de la alți colegi că Transnistria ar fi un fel de rai pentru biciclete.
Motivul, l-am întrebat eu?
Păi, lumea zice că nu-s automobile acolo, că străzile sînt cam pustii și deci este spațiu berechet pentru biciclete.
Cum ar veni, zona ar fi ”pustie”, ”nelocuită suficient” iar asta tocmai o face atractivă pentru comunitățile de bicicliști și adepți ai traiului eco din regiunile supraaglomerate ale lumii occidentale.
…Bineînțeles, la nivel faptic ambele utopii sînt false. Dar poveștile pe care ele le-au generat circulă și atrag noi și noi vizitatori spre Tiraspol.


Jan 14 2016

martori

Vitalie Sprînceană

Cîteva zile în urmă mergeam pe blvd. Moscovei. În întîmpinare veneau două femei de  vreo 50-55 ani fiecare. S-au oprit în fața mea și una din ele m-a întrebat dacă m-ar interesa o discuție pe teme religioase.
”Sunt ateu”, am răspuns.
”În acest caz poate luați această revistă, și îmi întinde un ”Turnul de Veghe”. Ca ateu puteți găsi ceva ce vă interesează.”
Iau revista, și mă uit pe copertă. Tema numărului este onestitatea. ”De ce să fim cinstiți?” scrie pe copertă.
O îndoi și o bag în buzunar…
Ieri eram pe strada Alba Iulia, în drum spre o licitație cu pămînturi publice pe care, împreună cu alți cîțiva oameni, încercam să o oprim. Mă opresc iar alte două Martore ale lui Iehova.
Mă întreabă același lucru: dacă m-ar interesa o discuție pe teme religioase.
”Sunt creștin ortodox, răspund. Sunt foarte atașat de credința mea.”
Îmi vine același răspuns: ”În acest caz poate luați această revistă, și îmi întinde un ”Turnul de Veghe”. Ca creștin ortodox puteți găsi ceva ce vă interesează.”
Oarecum ciudat.