Jan 16 2022

Eminescu…să vă judece

Vitalie Sprînceană
E simbolic că ziua națională a culturii e legată de numele unui poet sărac, mort la 39 ani, cu afecțiuni psihice netratate, unul care, pentru a supraviețui a făcut tot felul de munci precare – sufleor, copist, bibliotecar, revizor, ziarist… Un fel de ”artist independent” din ziua de azi…
Evident, establishmentul cultural local – cel pentru care cultura înseamnă turism rural, festivaluri de operă și plăcinte pe fundal de sate părăsite și chestii kitchoase precum tîrgurile de Crăciun ar fi preferat un alt poet, mai aproape ca și conștiință de clasă – feciorul de boier și negustor (antreprenor) Vasile Alecsandri, de exemplu, dar canonul e canon și nu te apuci acum să-l demolezi chiar dacă, ca și conștiință de clasă, boernașul Alecsandri e mai aproape decît blogerașul și golanul Eminescu…
Simbolic pentru că, întregul efort instituțional al ministerului culturii nu stă în crearea unei infrastructuri culturale pentru a asigura accesul cetățenilor la cultură și pentru a recruta și educa talente, ci merge spre promovarea turismului și a businessurilor culturale ce aduc ruble – festivaluri de tot soiul (plăcinte, mărar, sarmale, operă), trasee turistice și restul.
În ipoteza fantastică că ar trăi un Eminescu azi, acesta nu ar prinde nici o finanțare la ministerul culturii – pentru că nu vinde, nu e industrie creativă, nu face festival și nici măcar nu rămîne doar în poezia lui: scrie și despre politică și chiar critică partidul pe care-l simpatizează (nici un partid, de la PSRM la PAS nu ar tolera așa ceva). Mai mult, un Eminescu contemporan n-ar prinde nici audiență la ministrul culturii pentru a-și spune păsul – n-are cînd ministrul să se ocupe de ”scena independentă” fiind prea ocupat să promoveze ouăle-ochiuri ale nu știu cărei pensiuni rurale.
Evident, nu ar prinde nici un cabinet sau alt spațiu de scris (că nu prinde nici un scriitor), probabil nici editare de carte (nu se mai vinde poezie, domnule), nu mai zic de burse, finanțări și restul (pentru că ele nu-s, în genere)…
Poate ar fi venit la vreunul din spațiile de la Zemstvei, să facă poezie, discuție și meditație dar l-ar fi alungat afară ministerul culturii pentru că nu a plătit factura la curent…
(N-am nici o simpatie pentru angajamentul politic al lui Eminescu dar, fiind și eu ”artist independent” cu cîteva job-uri și profesii, mi-i mai aproape cumva decît alții anume pe partea asta..)
Dacă vi se pare treaba asta implauzibilă vedeți documentele și politicile ministerului culturii.
Pentru tot sectorul cultural independent – oamenii care, prin efortul și munca lor voluntară întrețin de ani de zile spații (Zpațiu, Apartamentul Deschis, Spălătorie), fac educație artistică, culturală și politică, scriu cărți, editează reviste, fac filme și expoziții – ministerul nu a găsit decît cîteva milioane de lei (între 3 și 5) care trebuie împărțiți și la reviste culturale, la uniunile de creație – de două ori mai puțin decît pentru trăsnaia de tîrg de crăciun cu luminițe, scenă și izvar din scuarul Palatului Național…
Sectorul cultural independent nu există pentru ministerul culturii care s-a transformat într-o agenție de turism ce vinde bilete la festivaluri pe fundal de sate părăsite…Nu există spații – nici expoziționale, nici de creație. Nu există nici resurse…
Sînt niște golani…Vor fi celebrați după ce vor muri…


Dec 22 2021

Mîndria de a fi…prostit

Vitalie Sprînceană

Sînt mîndru că sînt cetățean al Republicii Moldova, că mă tratez în spitale fără ascensor ori uneori fără încălzire, că copiii îngheață în școli, că bătrînii au pensii sub pragul subzistenței dar că banii noștri care ar contribui la rezolvarea acestor probleme sînt înglodați în Arena de la Stăuceni…

…Spitalul raionul din Telenești (în imagine) nu are ascensor. Și nici nu a avut vreodată. Mă rog, e o clădire cu doar două etaje și poate..nici nu e mare greutate să ridici un etaj pe scări. Asta dacă ești sănătos.
Pentru că clădirea e totuși una de spital iar acolo grupul țintă de cetățeni care nu prea au sănătate și vin să și-o refacă.
La spitalul raional din Telenești sala de operații e la etajul 1, iar sălile de recuperare (așa-zisele palate) sînt la etajul 2. Ceea ce creează anumite incomodități – pacientul/pacienta, dacă e grav, e operat la etajul 1 iar după operație trebuie transportat la etajul 2 la recuperare.
Nu întotdeauna este suficient personal medical pentru a transporta pacienții la recuperare de la etajul 1 la etajul 2 așa că pacienții se văd nevoiți, de obicei, să își găsească singuri pe cineva care să îi urce pe scările înguste (cum ar veni, dacă ești bolnav, trebuie să te gîndești cum să găsești 1-2 oameni sănătoși care să te ”plimbe” cu targa de la un etaj la altul). Alteori apropiații lor colindă străzile din împrejurimi sau iau pe cineva din piață pentru a face treaba asta…
Personalul nu e de vină pentru situația asta: personal pur și simplu nu prea este. Și dacă este atunci e insuficient.
Starea asta de lucruri (un spital fără ascensor în care bolnavii trebuie să se gîndească și ei cum vor ”urca” pe targă de la etajul 1 la 2, nu e doar la spitalul raional din Telenești…Cred că-i la fel în majoritatea spitalelor raionale din Moldova (cel puțin e la fel în cele 10-15 pe care le-am văzut eu)…
Asta e îngrijirea medicală de care beneficiază cea mai mare parte a populației țării, cei care nu au bani de MedPark sau de Centrul de Analize German (ele-s aici doar ca ilustrație, nu că aș avea ceva împotriva lor). Și situația e neschimbată de zeci de ani.
Nu se va schimba, evident, nici la anul.
Pentru că în bugetul de stat pentru anul 2022 nu s-au găsit bani pentru un ascensor pentru spitalul raional din Telenești. Nici pentru alte dotații de care ar avea nevoie spitalul.
S-au găsit însă bani pentru altceva. De exemplu pentru salarii de 80 mii lei lunar pentru judecătorii CC (echivalentul pensiei anuale a 3-4 pensionari de la țară)…
Tot în buget s-au găsit bani pentru o altă nedreptate – alocarea a 68 milioane de lei pentru Arena Națională. Asta pentru anul 2022.
Ca să fie nedreptatea (și nesimțirea) și mai mare, azi Guvernul a alocat 67 milioane de lei pentru Arena Națională…din contul bugetului pentru anul 2021.
E mult sau puțin acești 68 +67=135 milioane de lei pentru un obiect inutil, pornit de guvernarea oligarhică, continuat de guvernarea ”coruptă” și care urmează a fi finisat de ”guvernarea oamenilor buni”?
Hai să punem acești bani într-un context al priorităților statului în cel al priorităților de investiție – cheltuielile de investiție ale statului sînt modurille în care planificăm și construim viitorul.
135 milioane de lei investiție în Arena Chișinău sînt…de 4 ori mai mult decît bugetul total de investiții al Ministerului Culturii pentru anul viitor (34 milioane votate de Parlament)… Ceea ce înseamnă că viitorul pregătit de guvern…e fără cultură. Ne așteptam la ceva mai mult de la un parlament plin de ”oameni culți”.
135 milioane de lei aruncați în vînt la Stăuceni – Arena e o schemă imobiliară și financiară care îmbogățește doi oameni și sărăcește o țară întreagă – înseamnă de 3 ori mai mult decît bugetul de investiții al Ministerului Sănătății (43 milioane). Și asta în an pandemic. Și asta în pandemie…
Asta înseamnă că în domeniul sănătății guvernul are aceleași priorități: cine poate, supraviețuiește, cine are de murit să moară.
O parte din acești bani (din miliardul de lei pe care îi plătim pentru Arenă) puteau să ajungă la spitalul raional din Telenești pentru ascensor sau pentru un spațiu amenajat pentru dializă (ca să nu meargă bolnavii de dializă tocmai la Chișinău de trei ori pe săptămînă).
Arena Națională, mai degrabă decît bătutul pe loc pe dosarul ”miliardului furat”, reprezintă testul de ruptură sau continuitate al guvernării actuale. Adică, măsura schimbării: faci o ruptură cu bandiții cleptocrați și politica lor de sărăcire a bugetului public ori continui implementarea proiectelor lor inutile cu o altă ”justificare”?
Cum guvernarea ”oamenilor buni” e, ca și guvernările precedente, o guvernare lașă (arogantă, dar oricum lașă), decizia de azi a venit pe furiș. În septembrie, cînd subiectul transferului de bani către Arenă a apărut pe ordinea de zi a ședinței guvernului, prim-ministra Gavriliță a amenințat că va face o evaluare-investigație-cercetare despre schemele din jurul proiectului, oportunitatea construcției obiectului, interesele din jurul lui etc…
În nota informativă a deciziei de azi nu era nimic despre evaluare-investigație-cercetare. Pentru că…nu s-a făcut. Și pentru că între timp guvernarea oamenilor buni a învățat o lecție de la celelalte guvernări ale oamenilor răi – dacă ceva nu îți convine, te prefaci că nu există.


Apr 6 2021

Despre fotbal și orașul sexist…

Vitalie Sprînceană
Primăria, în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal va amenaja terenuri de fotbal la niște licee în capitală.
Intenția e oarecum bună – stimularea modului sănătos de viață și practicarea sportului în școală e o măsură bună, pe fundalul dispariției terenurilor și stadioanelor din oraș în ultimii ani (îs zeci de terenuri și stadioane care au fost date ”sub construcție” de blocuri de locuit.)
Partea negîndită a intenției e o infrastructură sportivă ce ar fi … mai puțin sexistă.
Știu, nimeni nu le încurcă pe femei să practice fotbalul, dar nimeni nu încurcă autoritățile să întrebe fetele și femeile ce fel de spații sportive și-ar dori ele așa încît să nu fie nevoite…să joace fotbal doar pentru că altă infrastructură sportivă nu e.
Realitatea e cea mai mare parte a terenurilor de sport din cartiere au dotări de jocuri sportive ”bărbătești”– fotbal, baschet, volei și nu trebuie să ne mirăm deloc, în acest caz, că 95 % din spațiile de skateboard și cam tot atîta din terenurile de fotbal din Europa sînt ocupate permanent de băieți. Pentru construcția unor spații utilizate aproape exclusiv de băieți sînt cheltuite 75 % din alocațiile publice pentru spații de de recreere. Există diferențe semnificative în privința utilizării spațialității de către tineri și tinere: geografa franceză Edith Maruéjouls arăta că, în timpul pauzelor dintre lecții elevii și elevele folosesc în moduri diferite spațiile de recreere ale școlii: fetele tind să ocupe spații periferice și practică activități sedentare, ce nu ocupă mult spațiu iar băieții, din contra, tind să ocupe locațiile centrale și să practice activități – fotbal, de exemplu, sau hîrjoană – care nu doar că ocupă spațiile centrale ci tind să invadeze și spațiile periferice în care stau fetele.
Așa arată orașul sexist.


Feb 22 2021

Ziare sovietice… și contemporane

Vitalie Sprînceană

Citesc multă presă sovietică de cîteva luni. Mă documentez pentru ceva care..cînd o să fie…atunci o să se vadă ce e. 

Răsfoiesc ziare raionale, centrale, pentru copii, pentru adolescenți, de nișă…

Involuntar fac comparație cu presa actuală (din care citesc mult, ca omul care vrea să fie cu știrile la zi). 

O primă concluzie – nici un ziar actual nu se apropie, ca și concept, ca și idee de ziar, ca și misiune de un ziar raional din anii 70-80. Iau exemplul ziarului raional ”Cuvîntul Comunist” din Telenești: acel ziar are cîteva rubrici permanente. Seringa e pagina de umor și satiră. Are apoi rubrică dedicată controlului popular (norodnic), rubrică dedicată mediului și ecologiei, rubrică dedicată medicinii, rubrică dedicată scrisorilor cititorilor, rubrică dedicată soldaților. Ziarul găduiește: știri din raion, știri din republică, știri din URSS, știri din lume, educație politică, știri despre cosmos, articole despre tehnică, comentarii politice. Fiecare număr (și la un moment dat ziarul apare de 2-3 ori pe săptămînă) conține corespondență din diverse sate și gospodării ale raionului. Reporterii ies zilnic pe teren și fac materiale de acolo. Sînt examinate pînă și scrisorile anonime (apoi se scrie dacă alarma a fost falsă). Oamenii trimit reacții, scrisori. În timp, au loc diverse discuții între cititori – pe teme morale, despre carieră și viitor, despre relații de familie (un fel de facebook în care cineva scrie o ”postare” și apoi altcineva îi răspunde peste o vreme cu ”un comentariu”). Ziarulavea cititori (nu mă refer la tiraj) adică o comunitate ce-l citește, urmărește, utilizează ca tribună, caută alți oameni cu interese similare. 

Ziarul educă, mobilizează, informează, energizează, manipulează…

În contrast orice ziar ”republican” actual e un ziar de Chișinău, de fapt un ziar despre Centrul orașului Chișinău și acoperă, în 60-70 % evenimente și situații ce se întîmplă în perimetrul Parlament-Președinție-Parlament-Primăria municipiului Chișinău. 

Cealaltă parte a Moldovei, neChișinăul, apare în știri doar în cazuri excepționale – festival, accident rutier, omoruri și crime, pensiuni turistice… Pentru toate ziarele ”centrale” Chișinăul e cadrul normal al vieții țării, ceea ce e în afara lui – e excepție, aberație nenaturală ce e abordată doar cînd iese în evidență cu ceva ”extraordinar”. Ca un sat să apară în ziar trebuie să producă un eveniment excepțional, iar pentru o băltoacă din Chișinău să ajungă subiect de știre națională e un lucru normal… 

Ziarul vinde, puțin informează și manipulează mult (mai ales prin tăcere, adică prin ignorarea subiectelor incomode). 

O a doua concluzie – în așa-zisa independență în presa moldovenească s-a întîmplat un lucru semnificativ – a dispărut omul ordinar și viața lui. 

Orice ziar sovietic era plin de ”oameni de rînd” – comsomoliști, delegați la congrese de partid, mulgătoare, tractoriști, agitatori, culegători de tutun, croitorese, legumicultori, constructori, bețivi. Poveștile lor umpleau pagini de ziar. Viețile lor erau discutate, întoarse pe față și pe dos, judecate din diverse perspective. Reporterii (numiți pe atunci corespondenți) ziarului frămîntau glodul pentru a alege perle de istorie individuală. 

Omul ordinar, omul de rînd era figura centrală a ziarului, cel care furniza cea mai mare (și mai vie și mai interesantă) bucată a acestuia, povestea veridică și plină în comparație cu cuvîntările seci ale diverșilor șefi și șefuleți pe care le mai publicau ziarele. 

Omul ordinar a fost înlocuit, în ziarele actuale, cu politicieni, staruri și starlete, dar mai ales politicieni și știri despre politicieni și aproape nu mai apare în ziar. 

În locul poveștilor nuanțate, conflictuale, țintite pe viața individuală a omului ordinar, ziarele actuale bagă clișee generaliste despre ”electorat”, ”oamenii de la țară”, ”agricultori” etc. 

Viața lui nu mai interesează pe nimeni – în epoca zisă cea mai democratică, omul ordinar a fost evacuat din istorie.


Feb 20 2021

Despre tinichele…

Vitalie Sprînceană

Aflu că președinta Maia Sandu i-a retras tinicheaua ”Ordinul Republicii” lui Vlad Plahotniuc. 

Citez din comunicatul de presă al președinției: ”O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.”

Multă zarvă pe rețele și în presă – în sfîrșit s-a făcut un act de dreptate, în sfîrșit a fost restabilit prestigiul distincției, un act curajos și hotărît în lupta cu oligarhia…

Fiind mai sceptic, eu zic să nu confundăm lupta cu oligarhia și lupta cu tinichelele. 

Pentru că îs lucruri complet diferite. 

Tinicheaua aia (zisă și Ordinul Republicii) nu e mare treabă dacă o are și Erdogan, și Iurie Leancă (cel care a girat furtul miliardului din impostura de simplu prim-mistru), și Ivan Bodiul (Stalin-ul moldovenesc din RSSM), și Petru Lucinschi și o mulțime de alte persoane dubioase. 

(Cam toți demnitarii moldoveni care au prins o funcție cît de mică și-au dat-o ca un fel de supliment. S-au apreciat ei singuri pe sine, fără să aștepte ca ”dragostea” populară să le dea după merite).

Mai degrabă decît lupta goală cu tinichelele aș prefera lupta cu procesele care fac „tinichelele” posibile. 

Retragerea ordinului lui Plahotniuc ar fi, de exemplu, o nimica toată în comparație cu un act precum pedepsirea celor care i-au eliberat pașapoarte pe diverse nume lui Plahotniuc (și i-au permis astfel să fugă din țară), cei care l-au ajutat să-și scoată banii în off-shore, cei care l-au ajutat să facă tranzacții de oameni cu alde Erdogan (faptul că fostul șef SIS a plătit o simplă amendă nu mă încălzește deloc iar faptul că instanța refuză să desecretizeze hotărîrea mă răcește simțitor). 

Apoi, ar fi și mai bine dacă actuala putere nu ar fi continuatorul practicilor regimului contra căruia cică se luptă – nu l-ar proteja pe fostul șef SIS care a vîndut cetățenii turci, nu ar continua construcția matahalei de Arenă la Stăuceni, care a înghițit deja bani suficienți cît să acopere costul vaccinurilor pentru o bună parte a populației dar pentru care, grijuliu, an de an guvernările anti-oligarhice de toate culorile găsesc bani… 

Pe toate fronturile astea noutățile sînt triste. Iar epatajele cu tinichele nu sînt mai mult decît un fel de ritual vodoo sau o încercare de a alunga spiritele dintr-o casă bîntuită. 


Feb 2 2021

Cărțile între…drepturi de autor și dreptul de a ”le arunca”

Vitalie Sprînceană

Discuție bizară la o bibliotecă în Chișinău..
(Eu tocmai înregistrez 3 cărți pe care vreau să le împrumut).
O bibliotecară se apropie de masă:
– Vai, Dvs luați cărți în grafie chirilică, vechi? Vă interesează?
– Da, lucrez la o carte despre perioada aia, zic eu.
– Ce păcat că am aruncat majoritatea cărților în chirilică deja!
– Păi, continui, mai am și obiceiul de a digitaliza unele dintre ele și le urc pe internet să le mai citească și alții, mai ales cărți care nu au mai apărut cu grafie latină după 1990.
– Cum, le scanați?
– Da.
– Păi, e ilegal. Știți prevederile legii cu privire la drepturile de autor?
– Da, le cunosc. Cred că le respect.
– Biblioteca nu are dreptul să vă permită să scanați.
– Eu șterg referințele despre bibliotecă la editarea imaginilor…
– Oricum, cărțile astea sînt protejate de dreptul de autor, trebuie să treacă 70 de ani…
– Înțeleg, doamnă, dar…Dvs le aruncați pur și simplu. Eu încerc să le păstrez măcar în variantă digitală.
– Nu e legal că le scanați.
– Poate nu e legal că le aruncați?
Tăcere…
Și discuția parcă a murit: doamna se uită la mine nedumerită…apoi pleacă.
Îmi iau cărțile, urez o seară bună și plec.


Jan 12 2021

5 ani de la explozia de la cafeneaua ”La Soacra”

Vitalie Sprînceană

Zilele acestea se fac cinci ani de la explozia de la Cafeneaua ”La Soacra” din Piața Centrală – 4 persoane au decedat, alte cîteva au suferit leziuni grave…”La Soacra” a avut toate ingredientele pentru a deveni un fel de ”Colectiv” al Moldovei – moment de referință pentru corupția unor funcționari (cei care au dat autorizație de utilizare a buteliilor de gaz), pentru lăcomia unor afaceriști care au sacrificat siguranța angajaților de dragul a trei copeici de profit, pentru micile și marile cîrdășii dintre puternicii zilei care acoperă micile și marile mizerii.

În fapt, cazul ”La Soacra” a avut poate chiar mai multe ingrediente pentru a deveni un moment de trezire și autocritică la nivel local și național…Dar n-a fost să fie.

”La Soacra” și victimele ei au fost uitate (și își trăiesc discret viața cu greutățile și nenorocirea lor), cei care s-au făcut vinovați au ispășit pedepse simbolice ori și-au căutat de treabă ca și cum nu a fost nimic…De ce?

E o întrebare la care nu avem un răspuns ușor…

Să începem cu faptul că, spre deosebire de ”Colectiv” unde indignarea legitimă a societății a fost canalizată în acțiune politică apoi în politică de partid (așa a ajuns să cadă guvernul PSD al lui Victor Ponta, așa Iohannis și-a reconfigurat guvernarea), în cazul ”La Soacra” administrația politică a orașului se afla pe mîna ”forțelor binelui” (epavele alianțelor AIE, cu Dorin Chirtoacă și PL la cîrma orașului)…De asta întreg cazul a fost tratat ”ca incident” (eh, cîte nu se mai întîmplă în viață), și nu ca ”eșec” al administrației locale. Tragedia umană a fost rapid capturată și încadrată în jocurile politice din oraș și din țară, mai concret în luptele dintre PSRM și AIE…Încercările unora de a găsi pripit vinovați erau demascate de ceilalți ca fiind răfuială politică așa încît întreg procesul a devenit un circ politic fără sfîrșit (consilierii ”demiteau” funcționari pentru iresponsabilitate, primarul refuza să îi concedieze și tot așa). Nici măcar o demisie de onoare nu a fost. Puterea (Plahotniuc, Ghimpu) nu a permis ca acest caz să devină un scandal care să o chestioneze, opoziția a fost slabă și lipsită de imaginație pentru a face ceva mai mult decît spectacol în CMC (și a fost prea fricoasă pentru a utiliza acest caz drept o interogare majoră a practicilor guvernării).Asta pe partea politică…

Pe partea socială tragedia nu a avut mare ecou pentru că, pe de o parte, se integra în lungul șir de traume și tragedii cu care se confruntă muncitorii moldoveni la locul de muncă (e lucru cu risc,se știe că buteliile exploadează, am auzit în primele zile de după explozie). Pe de altă parte mass-media nu a avut o atenție constantă asupra cazului (spre deosebire de România), parțial din motivul că o parte din ea ținea chiar de holdingul ce se afla la putere și care nu era interesat să zăbovească prea mult asupra unui caz ce i-ar fi subminat puterea, parțial pentru că întreaga guvernare de atunci era un show ce oferea subiecte de știri mult mai ”interesante” decît niște morți în Piața Centrală… S-ar putea să fie la mijloc și faptul că, spre deosebire de Colectiv, unde victimele erau ”tinerii frumoși”, în cazul ”La Soacra” victimele erau niște muncitori și muncitoare (din care suferă cu duiumul zilnic și a căror suferința demult a fost trecută la fapt divers – aproape zilnic citim știri despre oameni care mor sau sînt răniți în accidente de muncă – a construcții, în fabrici – dar nu ne indignăm pentru că…nu e vorba de tinerii frumoși și liberi și creativi și educați, ci de niște simpli muncitori).

Evident, lipsa de ecou și impact a acestei tragedii se datorează și slăbiciunii unor forțe și mișcări de opoziție extra-parlamentare. Mișcarea activistă din Chișinău a fost și este prea slabă pentru a genera proteste masive față de cazuri ca acestea (sau ca altele similare). Partidele extra-parlamentare se activizează doar în jurul alegerilor…

Partea cea mai tristă a acestui caz nerezolvat (în sensul unui act de justiție care să restabilească niște dreptate pedepsind vinovații și să elimine pentru totdeauna niște practici) este că toate ingredientele care au făcut posibil cazul ”La Soacra” sînt pe loc, în zeci și sute locuri de muncă: angajați care muncesc ilegal și informal în condiții precare, autorități de verificare care dau certificate pentru localuri și locații ce nu corespund normelor de securitate, angajatori care sacrifică siguranța oamenilor de dragul a trei copeici…