Feb 10 2012

amenda… pentru o credinta in dumnezeu

Vitalie Sprînceană

O filă baptistă din istoria rezistențelor religioase din Uniunea Sovietică.

Documentul e prețios din cel puțin două motive:

- recuperează o istorie vie a comunităților evanghelice din Uniunea Sovietică și contribuie astfel la diluarea prejudecăților că cultele protestante și neoprotestante ar fi o prezență recentă pe ”tradițional” ortodoxe.

- nuanțează considerabil pretențiile Bisericii Ortodoxe din Moldova de a fi unicul ”disident religios” al epocii.

Nu cred că foarte mulți din cei care-și fac vânătăi acum că-s mari creștini (unii dintre ei foști securiști, oameni de încredere la partid, scriitori de scenari ide nunți comsomoliste, martiri religioși post-factum) s-ar putea lăuda cu un astfel de certificat de ”opoziție” de la regim.

Pentru cititorii blogului care nu vorbesc rusa: e o chitanță de amendă pentru ”Credință în Dumnezeu” în valoare de 50 ruble (cam jumătate de salariu) eliberată unei femei din orașul Obninsk, regiunea Kaluga.

sursa imagine (după Санников С. В. “Двадцать веков христианства )

P.S. Povestea colaboraționismului instituțiilor religioase cu statul totalitar sovietic nu este nici ea o rușine exclusiv ortodoxă.

Update: e de presupus că d-na Mișina  a fost sancționată conform art. 142 din Codul Penal al Republicii Sovietice Federale Ruse, redacția 1960, care era în 1974 încă în vigoare. Articolul prevede amendă de până la 50 de ruble sau munci publice pentru încălcarea regimului de separare a Bisericii de stat/școală. Totuși, pedeapsa a fost solicitată nu de organele de urmărire penală ci de o oarecare ”comisie administrativă”. Ar însemna că nu e vorba de răspundere penală ci administrativă.


Feb 10 2012

atei cu biserica

Vitalie Sprînceană

sursa imagine

Așa ar trebui să arate Templul Ateilor, gândit și dorit de Alan de Botton.

…Dificultatea de a gândi ateismul nu doar în afara creștinismului (majoritatea ateismelor occidentale se iau cu îndârjire de aceasta), ci în afara experiențelor religioase în genere.

Cum limba de când lumea a experiențelor transcendentale este cea religioasă iar instrumentul de ”pipăit” sacrul este ritualul, nu e de mirare că și ateii își doresc un templu, o bisericuță, o iconiță ceva.

E încă totuși religios secolul nostru.


Feb 9 2012

se cauta o omenire

Vitalie Sprînceană

– Eu nu întrețin doar relații comerciale cu persoana de celalată parte a tejghelei când îmi cumpăr cafeaua de dimineață, zice un coleg. Din contra, schimb 3-4 vorbe, o mai întreb de sănătate, pălăvrăgim despre familie. Știu bunăoară că are o fetiță de vreo 4 ani.

- La sala de sport deseori mă văd cu vânzătorul de la magazinul de băuturi alcoolice, continuă altul. Mai și discutăm acolo – cărți, filme, școală.

În cadrul cursului de Sociologie Economică (aici se găsește chilipirul de curiculă) niște lume face mare caz de afirmația lui Max Weber din Economy and Society cu privire la înclinația generală a pieței de a cultiva relații impersonale. (Citatul exact se găsește la pagina 636 din primul volum: ”Comunitatea pieței ca atare reprezintă relația cea mai impersonală în care oamenii pot intra unul cu altul…Acolo unde piața este lăsată să urmeze neabătură logica proprie, participanții ei tind să neglijeze personalitatea din celălalt și să se focuseze exclusiv asupra mărfii; nu există vreo obligație de reverență sau fraternitate între ei, și nu e loc pentru relații spontane susținute de empatie personală.)

Cică nu ar descrie ”realitățile sociale”. Cică ar neglija consecințele și contextul social al tranzacțiilor economice. Cică ar conține emoții și pasiuni ce nu încap în impersonalitatea  presupusă a pieței.

Ceva mai încolo se ivește și tema inegalităților conținute/ întreținute în economia globală: chinezi ce fabrică Iphone cu 20 cenți pe oră și în condiții oribile, pachistanezi ce croiesc pantaloni pentru același salariu.

Când vine vorba de motive și cauze consensul e aproape unanim: ăsta e lucrul implacabil, neutru, obiectiv și ”impersonal” (cuvântul a răsărit din nou în discuție) al pieței și al competiției. Așa, conchide colegul ce discută despre cărți cu vânzătorul de vinuri, funcționează logica economiei de piață.

Avem probleme încă să imaginăm omenirea întreagă (o putem scrie și cu literă mare, asta nu schimbă mare lucru). Cu atât mai mult s-o iubim (Dostoievschi, mai e vreme). Și măcar s-o jelim nu avem încă puteri.


Jan 27 2012

spectacolul politic…de toate zilele

Vitalie Sprînceană

Taică-meu încearcă să mă prindă cu ceva info nouă despre nealegerea președintelui. Vin de la Chișinău și în opinia lui ar trebui să știu ceva mai mult. Mama îl taie (și cu asta orice eventuală explicație a mea) scurt:

- Ajunge atâta politică! Parcă a  înnebunit lumea asta:  și la înmormântări și la nunți vorbește doar despre politică.

…Vremea nu mai este în topul preferințelor pentru a lega un capăt de vorbă. Nici femeile. La cele 3 canale TV pe care le avem la țară, telenovelele aproape lipsesc și ele…

Politicul ține loc de toate.

Politicizarea societășii moldovenești, sub aspectul penetrării de către spectacolul politic a tuturor sferelor vieții publice, e completă.

Bine am ajuns în Normalitate.


Sep 12 2011

eclectisme festive

Vitalie Sprînceană

Beau. Bere. La barul universității. Cu un prieten care s-a întors recent din Rusia, unde, timp de o vară, a jucat o nuntă și a scanat multe cărți. Ambele activități i-au cam decimat timpul. Celebrăm acum startul lui în viața familială…

În jur, în afara oamenilor, se mai găsesc și pereți, mese, scaune, uși, ferestre, lumină, gălăgie. Și vreo 10 televizoare, din alea mari cât cerul. Unul arată fotbal american. Altul clipuri muzicale. Un al treilea bagă fotbal european. Și mai altul tenis. La o margine, un al x-lea televizor transmite o serie de emisiuni dedicate aniversării a 10 a lui 11 septembrie 2001 – colea niște reportaje, interviuri, clipuri de arhivă…Toate televizoarele vorbesc constant, pe același ton și la același volum. Nu se aude niciunul.

Există multă tăcere și în gălăgie.


Aug 23 2011

cutremuristice

Vitalie Sprînceană

Zice pe facebook o prietenă, imediat după cutremurul de azi (a fost unul, de 5.9 grade, moderat îi zic specialiștii, eu însă m-am speriat ca de unul mare):

 În sfârșit, cu ocazia asta, mi-am văzut și vecinii.


Aug 9 2011

intre cateva sfarsituri si alte cateva inceputuri

Vitalie Sprînceană

 

Jurnalul săptămânal al lui Vitalie Sprânceană la Radio Europa Liberă (pe site se găsesc și niște poze plus înregistrarea audio).

Luni

Sunt prins între câteva sfârșituri, și alte câteva începuturi.
Sfârșește aventura de o lună care s-a numit grupul de lectură. Ne-am adunat câțiva inși, în fiecare luni și joi, în parcul Valea Morilor să citim și să-l discutăm pe Pierre Bourdieu – sociolog, filosof și intelectual francez, unul dintre marile nume ale științelor sociale contemporane. Ceea ce părea o nebunie – să găsești oameni care vor să citească lucruri serioase și încurcate pe durata vacanței, pe deasupra fără remunerare – a căpătat treptat chipul unei normalități. Grupul a ieșit funcțional. Și viu. Mă bucur că așa oameni există. Inclusiv la Chișinău.

Particip la școala de vară Mobilitate Socială și Modernizare în Europa Centrală și de Est în secolul XX, coordonată de colegii de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Petru Negură și Diana Dumitru. Organizare bună și participare selectă, atât externă: Sorin Antohi, Alexei Miller, Don Calb, Victor Carady, cât și internă: Igor Cașu, Andrei Cușco, Petru Negură. Cel mai mare atu al școlii este inter-disciplinaritatea, adică abilitatea organizatorilor de a aduna, sub acoperișul unei discuții istorici, sociologi, politologi, filosofi, critici literari, antropologi și lingviști. Întrebările vin din tot atâtea domenii. Această „Castalie” temporară va avea, promit coordonatorii, o continuitate. Cel puțin în următorii 3 ani – o oportunitate unică pentru tinerii pedagogi din Moldova de a construi și menține contacte personale cu lumea academică din afară.

Marți

Mă aflu în penultima săptămână a sejurului moldovenesc. Vacanța de vară ia sfârșit pe 16 august, când zbor înapoi în America. Intru în zona ritualică – despărțirea, ca și întâlnirea, ascultă de niște reguli stricte: să te vezi cu ăla și celălalt, să pronunți anumite vorbe, având permanent în minte subtila avertizare că cuvintele de despărțire trebuie să poarte un sens special. Amărăciunea unor despărțiri e dizolvată în cheful petrecerilor, iar a altora e consumată așa, fără îndulcitori.

Seara mă văd cu Vasile Ernu la Terasa Uniunii Scriitorilor. Unde berea e indecent de ieftină. Ne cunoaștem de pe internet, cum e cazul și cu alți oameni cu care m-am văzut săptămânile astea. Fiecare nouă întrevedere infirmă teoria că internetul, în special rețelele de socializare, ar constitui o pierdere de vreme. Din contra – am cunoscut atâția oameni noi și faini pe facebook încât am devenit prieteni și în viața reală. Avantajul internetului, îmi zice un amic, rezidă în faptul că-ți dă timp să-i cunoști pe oameni. Te apropii de ei pe îndelete. Spre deosebire de viața reală în care toată lumea se grăbește. Cu Vasile discutăm despre oameni, cărți, Chișinăul anilor 90, stânga, dreapta, stratificare, discriminare și excluziune. Are planuri mari. Și multe. Îl invidiez pentru energie.

Miercuri

Număr bobocii. Cei ai șederii în Moldova. Am răsfoit cărțile ce aveau o oarecare legătură cu subiectul tezei mele de doctor – Globalizarea religioasă – și comunitatea pe care o studiez în detaliu: baptiștii moldoveni. N-am găsit prea multe lucruri. Comunitatea baptistă e prea recentă pentru a lăsa ceva urme în bibliotecă.
Seara organizez o mică petrecere. Cu legume coapte și ceva carne friptă. Facem toate astea la balconul apartamentului pe care-l închiriez. Bineînțeles că afumăm balconul iar fumul ce se ridică  o nemulțumește pe vecina de sus care ne amenință că aduce un covor prăfuit și-l scutură peste noi și peste bucatele noastre. Zice că n-a auzit așa prostie: să faci legume coapte la balcon. Ne sugerează că am putea aduce și o vacă la etajul 8. Îi spun că alte soluții nu avem, că nu facem gălăgie și că, în afara fumului, nu văd alt deranj pentru ea la care doamna insistă să ne strice petrecerea, de data asta cu lada de gunoi pe care ar răsturna-o cu mare plăcere și furie asupra noastră. Mă uimește faptul că reușește, în doi timpi să ardă toți pașii unui dialog, inclusiv posibilitatea unei înțelegeri. În locul discuției – amenințări, în locul dialogului – și mai multe amenințări. Unde o fi linia de mijloc?

Joi
Ultima întâlnire a grupului de lectură. Vizionăm un film documentar – Sociologia ca artă marțială – ce-l urmărește pe Pierre Bourdieu în diferite ipostaze: activist, profesor universitar, intelectual angajat. Ne despărțim cu promisiunea că ne mai vedem. La alte întâlniri cu cărți. Ar fi rândul lui Karl Marx, zice lumea. Pe care trebuie să-l recitim atent. Ca să ne descurcăm cu el și cu trecutul viitorului luminos prin care a trecut întreaga țară.

Vineri
Școala de vară e găzduită de o pensiune turistică situată pe șoseaua Chișinău-Leușeni, între raioanele Ialoveni și Strășeni. Noaptea dorm în oraș – un vechi tabiet căruia îi rămân încă fidel. Ajung la pensiune în două etape: întâi până la Suruceni, spre care pornește în fiecare dimineață un microbuz de la Autogara Centrală, apoi din Suruceni iau o mașină de ocazie. Așa am făcut ieri, și alaltăieri, și marți. Așa gândesc să procedez astăzi. Dar… socotelile de la gară nu se prea potrivesc cu cele ale drumului… Întâi că microbuzul iese din autogară cu 15 min întârziere. Ceea ce înseamnă că am și întârziat deja înainte să pornim. Ajunși la Șoseaua Balcani, șoferul oprește la marginea orașului și ne anunță: Mai departe nu mergem! De ce?, îndrăznesc să-l întreb. Mașina s-a defectat, mă taie vizibil iritat șoferul. Ca și  cum automobilul n-ar fi trecut o revizie tehnică ce l-a declarat „normal” și „în funcțiune”. Absență totală a predictibilității. Din ambele capete. A pornit cu întârziere. Și nici la destinație n-a mai ajuns. Drept că nu ne-a luat bani, dar am pierdut o căruță de timp.

Mașinile de ocazie ce ar  lua pasageri întâmplători se lasă așteptate. Mă ia, într-un târziu, un flăcău ce merge spre Bacău cu care stăm la taclale. La ieșire nu vrea să-mi ia bani. Am, zice, bani destui. Aveam nevoie de cineva cu care să schimb o vorbă.

Ajung pe gratis. Dar am plătit destul din timpul meu.

*
Vitalie Sprânceană: Născut la 6 iulie 1982 in satul Coropceni, Telenești. A studiat științe politice la bulgari. După aia filosofie – la moldoveni. Acum învață sociologie la americani. Printre anii de studiu a amestecat și niște ani de muncă: reporter la un ziar, operator la un net club, funcționar public, lector la universitate. Citește. Scrie. Înoată. Blogger activ și implicat.