Mar 25 2014

politică: despre Dughin

Vitalie Sprînceană

Încerc să înțeleg popularitatea subită a lui Aleksandr Dughin (altfel un gînditor marginal) pe ambele maluri ale Prutului.
O fi din cauza că intelectualii din sfera publică moldo-română suferă de boala profesională a “intelectualismului” (caută idei și ideologii în spatele tuturor proceselor politice)?
O fi din cauza că vor să încadreze “criza ucraineană” în tiparul polemicii de idei?
O fi din cauza că nu prea cunosc realitățile politice ruse și atunci îl adaugă pe Dughin ca să obțină “coerență”? 
O fi din cauza că ideile lui Dughin se pliază pe modul cum își închipuie ei că ar trebui să gîndească un ideolog rus?
Dughin e desigur mult mai puțin important decît Vladislav Surkov, autorul (și arhitectul) conceptului Rusiei ca democrație suverană, un termen ce justifică interpretarea specifică și particulară de către statul rus a termenului democrație,  și care a fost luat la înarmare inclusiv de către Putin. Și-i mai puțin important chiar și decît Nikita Mihalkov și variațiile sale la tema conservatismului.
Dughin însă se conformează mai bine imaginii stereotipice a șovinului rus. Iar asta vinde bine în Moldova. Și în anumite cercuri în România.
Povestea că Putin îl citește pe Dughin ca să ia decizii e falsă. Dughin, de fapt, e gînditorul de curte care justifică postfactum orice capriciu militar/geopolitic al lui Putin…


Mar 25 2014

cum funcționează morile mediatice

Vitalie Sprînceană

Jon Stewart (The Daily Show) despre șirurile de apă chioară vărsate de CNN la tema avionului malayezian dispărut.


Mar 15 2014

Ce păcat dom deputat c-ai dat lira pe cvartiră…

Vitalie Sprînceană

Deputatul ”poet” PLDM-ist Tudor Deliu m-a șters din lista de prieteni (al doilea din același partid) de pe facebook pentru că i-am sugerat că era mai bine să semneze un volum de versuri decît solicitarea nesimțită pentru ‘ameliorarea condițiilor de trai”
Incă nu pricep de ce… 🙂
Probabil pentru că nu am făcut-o sub formă de poezie…
Poetul Vsevolod Cernei m-a ajutat să traduc comentariul într-o formă poetică:
Ce păcat
dom deputat
c-ai dat lira
pe cvartiră…”

Altfel, partea cea mai amorală a scandalului cu apartamentele la preț preferențial pentru deputați e că aceștia își construiesc “protecție socială de lux” particulară, pe fundalul prăbușirii sistemului general de protecție socială pentru celelalte categorii de populație (învățătorilor li s-a spus să rabde cu majorările de salariu, bursele vor fi mărite abia în iarnă, după 5 ani în care nu au crescut deloc, în timp ce noua formulă a calculului îndemnizației pentru creșterea copilului scade cuantumul acesteia, fermierii mici sunt dezavantajați la subvenții în detrimentul corporațiilor agricole și gospodîriilor colective mari), asta în timp ce tot ei înăspresc condițiile de acces ale altor grupuri la protecție socială: cetatenii nevoiași din sate și orase sunt verificati de 7 ori dacă nu cumva ascund frigidere, televizoare, calculatoare, biciclete, vaci și capre (dacă le ai îți crește punctajul – un automobil e 18 puncte, un calculator e 14 puncte, și pentru a beneficia de ajutor trebuie să ai un scor de sub 90 puncte).
În timp ce deputații pot avea case, apartamente, dosare, telefoane Vertu de 5000 euro bucata, alte apartamente preferențiale din parlamente precedente și pentru ei asta nu se ia in considerație…
La fel și cu alte clase/grupuri/clanuri (judecători, procurori, diplomați care doresc îndemnizații și pentru odraselele de pînă la 23 ani) ce-și fac “parașute de aur” similare și privilegii pe viață…
Ca să se asigure că n-o sa “cadă”, la sfîrșitul mandatului, în categoria omului de rînd, adică cel fără protectie…
Revolta, în acest caz, nu e doar morală. E și una care ține de ipocrizia discursurilor oficiale ale curentei guvernări. Care pe de o parte construiește figura malefică a femeii-gravide-care-își-umflă-salariul pentru a abuza sistemul de îndemnizații pentru creșterea copilului.
Iar pe de altă parte consideră normal ca un grup și așa asigurat cu o serie de privilegii (îndemnizație pentru chirie sau cazare la clădirea-hotel a Parlamentului, mașină de serviciu, diurne etc), să-și mai ia din domeniul public alte cîteva privilegii adiționale…
Adică, s-o spunem pe șleau, protecție socială de clasă. Cei sărăci, ”mici și neimportanți” își strîng cureaua, iar cei ”cu funcții” își mai adaugă la pantaloni două rînduri de buzunare pentru a și le umple.


Mar 14 2014

pe scurt despre Ucraina înainte de referendum

Vitalie Sprînceană

Înaintea referendumului din Crimea preconizat pentru duminică, 16 martie, Ucraina se află obiectiv într-o situație mai proastă decît în orice alt moment de la declanșarea protestelor/revoluției. Asta pentru că criza ucraineană a ieșit din faza politică, adică cea a confruntărilor interne între grupuri (categorii social-politice diferite: Ianucovici (cu familia), oligarhii ucraineni (cu interesele lor), mase urbane și rurale sărăcite în Vest și Est (categoriile perdante ale tranziției ucrainene, mobilizate totuși sub false slogane de genul UE vs Rusia), grupuri politice, radicale și moderate, ce au afilieri istorice și simbolice opuse, un fel de clasă medie (nemulțumită de arhaismul sistemului politic ucrainean, dar totuși înfricoșată de posibilitatea unor dezordini în masă ce i-ar pune în pericol siguranța fragilă), un tineret educat dar fără prea multe perspective de muncă sau trai decent, o birocrație enormă a cărei supraviețuire depinde direct de stabilitatea statului) și a intrat în faza geopolitică (cînd luptele se dau în temei în cabinete străine, în cadrul unor negocieri obscure sau la telefoanele marilor puteri, adică între alde Obama, Putin, Merkel, Fabius, Kerry și restul).

În prima fază, poporul ucrainean era actor al propriei istorii, în cea de-a doua nu e decît un spectator pasiv.

Rezistența creativă pe Maidan își avea un rost cînd adversarul era un președinte oligarh Ianucovici, lider laș și îngrijorat mai degrabă să-și acopere fundul cu Berkutul, dar e complet inutilă cînd Putin își plimbă nestingherit armata în Crimeea sau cînd senatorul militarist McCain, oricînd dornic de război după Irak și Afganistan, face apeluri la răspunsuri ”dure” din partea SUA și a Vestului.

În fine, poporul ucrainean (de dreaptă, de stînga, pro-rus, pro-occidental) a pierdut cheile de la procesul de soluționare a crizei în favoarea altor actori, externi: Rusia, UE, SUA, NATO…

M-am îngrijorat, ca toată lumea, cînd am aflat că forțele de ultra-dreapta constituie coloana vertebrală a Maidanului și că unii stîngiști sau anarhiști au fost marginalizați și au trebuit să se facă invizibili. Dar aveam o speranță: retorica grupurilor naționaliste vorbea de dreptului poporului de a-și decide soarta, de lipsa de putere a celor mulți în fața unui clan de oligarhi și politicieni, de absența unor mecanisme ce ar fi făcut auzită vocea omului de rînd.

Această paradigmă retorică era totuși suficient de largă și democratică încît să încapă ulterior în ea și platformele stîngiste/anarhiste excluse în prima fază. Se putea argumenta liniștit și cu bună dreptate că stîngiștii fac parte și ei din popor, că-s la fel de antioligarhici și la fel de principiali precum naționaliștii (nu mă refer la partidul comunist al Ucrainei, stînga-caviar, ca și peste tot în spațiul post-sovietic). În timp, naționalismul putea fi atenuat și domesticit cu programe de justiție socială ce ar fi redistribuit bogățiile oligarhilor spre clasele mai sărace.

În faza geopolitică aceste calcule complicate nu mai funcționează. Intervenția Rusiei în Crimeea înseamnă cîteva lucruri: Ucraina va căuta o umbrelă (UE, NATO sau ambele). Occidentul va oferi asistență dar resursele și marja de negociere a Ucrainei sunt foarte reduse: în fața amenințării ruse Ucraina va semna orice: acorduri cu FMI (politici de austeritate în primul rînd, căci starea financiară a Ucrainei e catastrofală), acorduri cu NATO (cheltuieli spre armată din contul altor sfere). Rusia nu face decît să consolideze opțiunea naționalistă în Ucraina și să radicalizeze sfera publică. Crimeea nu va fi mare bucurie nici pentru contribuabilul rus: regiunea se va bucura de atenție financiară specială în detrimentul altor regiuni rusești. Circula o glumă pe net că unele regiuni din Rusia, cînd au aflat ce promisiuni și planuri face Rusia pentru Crimeea, au cerut și ele să fie admise în componența Crimeii. Ivan din Saratov are de suferit la fel de mult.

În mod clar, Putin nu și-a cîștigat prieteni, dar și-a sporit numărul de neprieteni. Și a trezit la viață cîteva stafii care păreau demult moarte și uitate – rusofobia sau sperietorile cu ursul rusesc nărăvaș. Acestea, care erau pînă nu demult doar cai morți pentru partide populiste marginale, pot pune în mișcare procese importante. Unul din ele e în plină desfășurare: discuția despre dependența energetică a UE de Rusia și căutarea unor alternative. Iar asta înseamnă că gazele de șist și fracturarea hidraulică revin în actualitate. De data asta susținute de argumentul ”independenței energetice” și de riscurile ”dependenței de gazul rusesc”. Cît timp ar ține argumentul ecologist în fața unei asemenea alianței între frică, interes corporativ și populism politic?


Mar 11 2014

Deputați, apartamente, comunicare. Doar de rău.

Vitalie Sprînceană

Ca toată lumea am aflat din presă detalii despre intenția  unor deputați moldoveni de a-și lua pe degeaba o bucată de teren în Chișinău ca să -și amelioreze ”condițiile locative”.
Am făcut haz că Valeriu Guma, unul dintre cei mai bogați oameni din Moldova, a solicitat și el ”ameliorare” (deși acesta are cazare gratuită garantată într-o pușcărie din România după ce a fost condamnat de instanța de judecată din țara vecină).
Și mai mult haz am făcut că deputatul Chiril Lucinschi, feciorul unuia dintre președinții Moldovei a solicitat și el ”ameliorare”, după ce se cunoaște că deține un post de televiziune și nu-i deloc printre cei nevoiași.
Unii dintre semnatari (precum proaspăt ieșitul din PD Iurie Bolboceanu) figurează într-o altă listă din 2005, conform căreia s-au acordat deputaților din parlamentul de atunci apartamente la preț preferențial (Bolboceanu era atunci membru AMN, și ar avea nevoie de un al doilea apartament preferențial).
Mă rog, lista e hilară – sunt prezenți deputați din toate fracțiunile acolo: și luptătorii pentru adevărul istoric, și militanții împotriva sodomizării etc. Adică inși care se află în război politic: deputații comuniști spun că actuala putere e nelegitimă dar semnează cu entuziasm cereri prin care această putere nelegitimă să lea de pămînt pe gratis…
Am găsit-o acolo și pe dna Maria Ciobanu, poate unica ce avea nevoie cu adevărat de ”ameliorarea condițiilor locative”, întrucît vine din învățămînt și întrucît (din informațiile publice) nu a făcut avere în politică.
Dna Ciobanu nu e dintre deputații cei mai vizibili. Ultima sa apariție memorabilă în spațiul public chiar a fost bizară: dintre toate problemele ea s-a arătat nemulțumită de lungimea fustelor jurnalistelor.
Am provocat-o la o discuție, dacă tot dădea lecții de morală tuturor.

Discuția nu a continuat mult. Dna Ciobanu și-a asumat rapid poziția de victimă într-un caz în care ar fi trebuit să fie mai delicată. Pe urmă m-a blocat. Grozav exemplu de comunicare publică a deputatului cu un potențial alegător.
O compătimesc sincer pe dna Ciobanu că a fost jucată astfel încît nevoia ei adevărată să servească drept paravan pentru niște șmecheri ce doresc să cîștige bani mășcați. Dar, după cum nu te apuci să-ți jefuiești vecinii sub pretextul că tu n-ai casă, la fel nu ai dreptul moral să  te asociezi cu unii evident ipocriți (Guma, Bolboceanu, Reșetnicov) pentru a acapara o bucată de teren public.
Partea proastă e că din acest scandal doar dna Ciobanu iese cu onoarea murdărită. Pentru că ceilalți semnatari nu mai au demult ce murdări.


Mar 9 2014

“Un activist bun e un activist arestat”. Sau cine îl vrea pe Iurie Drăniceru la dubă?

Vitalie Sprînceană

Pe Iurie Drăniceru l-am cunoscut la protestul din Scuarul Europei în decembrie 2012, cînd încercam împreună să oprim construcția pizzeriei Sbarro, pe care primarul Dorin Chirtoacă și vice-primarul arhitect-șef al orașului Nistor Grozavu o băgau la intrarea în Aleea Clasicilor.

Șantierul ilegal apăruse subit peste noapte, în plin centru al orașului istoric, fără a avea autorizație de construcție, fără a deține aprobare din partea Consiliului Național al Monumentelor Istorice de pe lîngă Ministerul Culturii. Erau încălcate vreo 3 decizii ale primarului, cîteva legi naționale, cîteva tratate internaționale și desigur bunul simț.

Iurie a venit la protestul din dimineața zilei de 26 decembrie fiind unul din cei vreo 10-15 activiști ce au ignorat gerul de afară, korporativșile de revelion și pregătirile pentru sărbători. Am scandat atunci împreună, am fluturat lozinci, am cerut să fie stopată construcția și să fie inițiate discuții publice cu o participare cît mai largă.

Am avut noroc de o bună mediatizare, așa încît protestul și-a atins scopul: am obținut de la primărie o decizie prin care se blocau lucrările de construcție, iar antreprenorul urma să re-amenajeze terenul așa cum era în stare inițială.

Seara, cînd tocmai ne bucuram naiv de mica victorie, un prieten ne-a semnalat că pe șantier se toarnă beton. Am dat rapid sfoară în țară, pe facebook și pe alte rețele, iar cîțiva activiști au mers la fața locului. Așa era: antreprenorul a decis să toarne beton noaptea, pe furiș, ilegal și bădărănește, motivînd că încă nu-i fusese adusă la cunoștință decizia primăriei.

Printre cei care s-au dus în puterea nopții (era trecut de orele 11 seara) a fost și Iurie Drăniceru, care a avut inspirația să răscolească betonul de pe șantier în fața camerelor de luat vederi ale Jurnalului pentru a arăta că acesta fusese turnat cîteva minute în urmă.

Povestea de mai departe a pizzeriei se știe: construcția a fost întîi oprită, apoi demontată și într-un final locul a fost întors în parc, cu verdeață cu tot…

Cu Iurie ne-am mai întîlnit pe urmă la alte ședințe de organizare pe care le făceam cu alți activiști urbani din Chișinău.

L-am văzut deja mai rar – eu eram cu ochii pe Consiliul Municipal și făceam studii  despre incluziune/excluziune și participare locală pe axa bulevardului Cantemir, iar Iurie era implicat în alte proteste.

A participat, împreună cu alți activiști și asociații obștești, la o serie de proteste pentru oprirea construcției unor mansarde pe bulevardul Grigore Vieru. În acel caz, o firmă a falsificat semnăturile locuitorilor blocului și a obținut autorizația de la primărie. Iurie a luat și bătaie la unul din aceste proteste, de la ”muncitorii” firmei cu pricina, asta în timp ce doi polițiști îl țineau ca să nu poată riposta. Din acest protest s-a ales și cu un dosar penal pentru huliganism.

Pe urmă Iurie a fost implicat în acțiunile de apărare a parcului pentru copii de pe strada Mihail Sadoveanu. Apoi în cazul cu construcția unei anexe la Botanica, pe strada Zelinski 12/4.

În toamnă, Iurie Drăniceru a fost foarte activ în cazul unui șantier de pe strada Nicolae Milescu-Spătaru de la Ciocana. Acolo urma să fie construit un centru comercial, dar locuitorii cartierului s-au opus, arătîndu-se nemulțumiți că o parte a șantierului taie din terenurile de joacă pentru copii. A fost bătaie și acolo. Într-un tîrziu primăria ”a luat act” de incident și a promis că va investiga autorizațiile și certificatele. Chiar dacă conflictul e mai vechi și chiar dacă se puteau găsi căi de a stabili un compromis care să mențină şi terenul de joacă (care-i și loc de socializare pentru adulți) și șantierul.

În fine, în toamnă Iurie Drăniceru s-a implicat în poate cel mai răsunător caz de abuz: cel al bătrînului Pavel Statco din sectorul Rîșcani. Acestuia i se confiscase locuința sub pretextul  unor datorii acumulate în urmă cu 15 ani de la fabrica de dulciuri Bucuria. Omul are 85 de ani și e imobilizat la pat și a fost trimis la centrul pentru persoane fără adăpost. Iurie l-a luat de acolo și l-a dus înapoi în casa lui.

Acestea-s cîteva cazuri despre care știu eu. Probabil sunt mult mai multe.

E o biografie impresionantă a unui om curajos.

Un om care merită respect. Și-l are, mai ales din partea celor pe care i-a ajutat.

Activitatea sa i-a făcut însă și destui neprieteni. La primărie. La poliție. La procuratură. Pentru că Iurie Drăniceru a încurcat cuiva niște socoteli.

Astfel că pe 1 februarie, printr-o decizie a Judecătoriei Rîşcani, Iurie Drăniceru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru huliganism în cadrul dosarului mansardei de pe strada Grigore Vieru în care el a fost agresat  cu sprijinul angajaților MAI. Pe 27 februarie, arestul i-a fost prelungit cu încă 90 zile.

Arestul și hărțuiala la care e supus activistul Iurie Drăniceru ar trebui să ne forțeze să pornim o discuție mai largă pe cîteva teme.

Despre sistemul de justiție. De care oricum vorbim mult. Acesta funcționează într-un mod selectiv şi părtinitor nu doar în privința marii corupții (cu bănci și aeroport), ci și în privința corupției mai mici, cea care ține de construcții urbane, de primăria orașului și de preturile de sector.

În cazul lui Iurie, procuratura a lucrat într-un mod de-a dreptul idiot: Drăniceru s-a plîns că a fost agresat și inițial i s-a dat dreptate – polițiștii care au permis agresarea lui au fost amendați. Pe urmă procuratura se răzgîndește și pornește dosar pentru huliganism pe numele lui Iurie. Găsiți vreo logică? Eu nu.

Despre poliție, care în Chișinău ține întotdeauna cu cel care are ”fițuica” (autorizația/permisul) în mînă și și care nu se arată deloc interesată de modul în care unii inși dubioși ajung să posede aceste fițuici. Uneori oamenii de pe loc mărturisesc clar și cu dovezi că n-au semnat permisiuni, că sunt falsuri, că n-au fost consultați. Poliția însă alege să țină cu cel cu hîrtia. Căruia i se mai dă dreptul, cum a fost în cazul agresării lui Drăniceru, să dea la bot nepedesit.

Despre micile ilegalități, ce se întîmplă în spatele unor slogane goale precum ”integrarea europeană”, ”adevărul istoric”, ” limbă și demnitate” etc. Stăm cu ochii pe Bruxelles, dar ignorăm ce se întîmplă zi de zi sub nasul nostru. Ne indignăm de furtul aeroportului și al băncilor, dar ne arătăm nepăsători dacă un vecin parchează pe trotuar sau își îngrădește un spațiu de parcare din contul spațiului comun, de faptul că primăria dă autorizații de construcție pentru obiecte ce distrug spațiul verde dintre blocuri, parcurile, terenurile de joacă.

Despre valori: ce viitor are orașul care nimicește conștient spațiile de joc ale copiilor săi? Ori statul care își umilește bătrînii? Poate că datoria lui Pavel Statco era reală (deși juristul său zice că e un fals). Însă o decizie a unei judecăți de a scoate din casă  un bătrîn bolnav de 85 ani și de a-l trimite la azil e imorală, chiar dacă e perfect legală. Asta ne spune multe despre valorile noastre şi despre solidaritate. Iertăm datorii de zeci de milioane de lei unor firme ce repară mănăstiri, dar nu putem ierta unui bătrîn o datorie de o sută de mii de lei. Acordăm diferite facilități  fiscale sau adoptăm politici ce protejează întreprinderi de stat precum S.A. Bucuria, iar acestea nu găsesc de cuviință să ierte/reeșaloneze datoria unui bătrîn infirm?

Despre politică. Hărțuirea lui Iurie Drăniceru, delapidarea spațiilor verzi din oraș, proiectele megalomane de construcție a unor catedrale în parc sau mega-parcări subterane în centrul orașului, lichidarea terenurilor de joacă, falsificarea semnăturilor locatarilor, ignorarea părerii lor – acestea nu sunt ”scăpări tehnice” și nici erori de procedură. Numele lor corect e acte politice prin care orășenii sînt excluși de la procesul decizional, prin care cetățenii sunt ignorați cu bună știință de o primărie arogantă și coruptă, de o poliție părtinitoare și un sistem de justiție ce lucrează împotriva locuitorilor orașului.

Problema nu ține de incompetență sau de defecte ”personale”. E un stil de guvernare. Vizibil la primarul Dorin Chirtoacă, care vorbește frumos despre Ianukovicii şi corupții din guvern, dar e gata să dea trecerile subterane din oraș în grija unei firme condusă de fratele său. Vizibil și la consilierii municipali alde Victor Gurău care îi numește pe activiștii urbani  ”maidanezi”. Un stil politic care trebuie democratizat. Făcut deschis tuturor. Și responsabilizat. Dreptul la oraș e al cetățenilor, nu al primăriei.

Iar Iurie Drăniceru trebuie eliberat!