May 29 2012

tolerantei nu-i scrie nimeni…

Vitalie Sprînceană

Legea pentru Egalitatea Șanselor urma să fie un acoperiș sub care să se adune nedreptățiții din Moldova. Îs mulți. Câțiva din cei pe care îi știu: persoane în vârstă sau cu dizabilități fizice care nu pot accesa etajele superioare ale Universității de Stat; orbi ce nu beneficiază de semafoare sonore sau inscripții cu caractere Braille cel puțin în clădirile publice – cafenele, biblioteci, instituții de stat; inși cu handicap locomotor ce sunt excluși din transportul public pentru că microbuzele, troleibuzele și autobuzele nu-s dotate cu scări ce s-ar coborî; credincioși din religii minoritare ce-s persecutați aproape deschis de majoritatea ortodoxă etc.

Acoperișul a fost pus peste o construcție cu pereți șubrezi susținuți cel mult de un partid și jumătate din alianța de guvernare, câteva ONG-uri locale, niște asociații ale diasporei și alte voci tefere din interior.

Cât o să țină construcția asta nimeni nu știe. Cunoaștem însă ce ar fi de făcut ca s-o zidim mai trainică. Șansele pentru Legea Egalității Șanselor pot fi sporite.

Mai ales dacă Guvernul n-ar neglija aspectul cel mai fundamental al infrastructurii toleranței și nediscriminării: educația

Prin 2005 guvernarea comunistă încerca să promoveze, în acord cu niște înțelegeri făcute cu ONU, cursul ”Deprinderi de Viață”, care includea, o Doamne, și informație neutră, obiectivă și absolut necesară despre sex. N-a avut însă Tarlev dinți și obiectul ăsta, atât de necesar educației sexuale tefere, n-a trecut. În țara cu probabil cele mai multe femei traficate pe cap de locuitor, sex nu există și nu trebuie să existe. Așa au judecat unii. Adică tot aceeași care acum luptă cu mirajul homosexualității. Că legea ar fi ușurat munca psihiatrilor și sexologilor ce tratează disfuncții și traume sexuale, că manualul ar fi spus copiilor lucruri despre propriul corp inclusiv despre eventualele boli ce pot apărea, precum cancerul mamar sau la testicule, că copiii trebuie să știe ce e aia sex pentru a fi conștienți de riscurile activității sexuale – ce contează toate astea în economia alegerilor parlamentare…

Cum asta nu era de ajuns, cel mai mare promotor recent al drepturilor minorităților sexuale, Vlad Filat, a decis să scoată din vânzare cartea Sexul Povestit celor Mici. Așa încât chiar și părinții teferi care ar vrea să-și intruiască copiii în viața intimă, nici ei să nu fie capabili s-o facă. Veselie.

E loc în manualul de biologie pentru 3-4 teme ce țin de sexualitate, de originile și variațiile ei. Între aparatul Golgi, musca drozofilă și anatomia cocoșului s-ar putea vorbi și despre sex și gender, despre genetica orientării sexuale, factorii bio- și psihologici, rolul hormonilor și al creierului, dar și influența factorilor sociali. Ca să nu fie Marchel și Văluță unica sursă de informații cu privire la sex și viață sexuală.

S-ar găsi loc în cărțile de istorie și pentru tema robiei în Țările Românești, cu romii/țiganii ca principală victimă a acestei practici. La moment, Vasile Porojan a lui Vasile Alecsandri pare a fi unica referință. Și aia e literară.

Ar trebui să se facă și un mic spațiu pentru femei și pentru istoria situației lor pe meleagurile noastre. Până una-alta avem o ”istorie” plină de bărbați-eroi ce s-au războit, s-au trădat, și-au scos ochii, au fost înecați ori au făurit țări. Femeile apar fie ca bun pe care vitejii bărbați îl schimbă după bunul plac după ce iau cu asalt cetăți fie ca mame duioase ce pot, la limită, să inspire feciorul la fapte vitejești. Și cam atât. Poate dacă am studia mai în detaliu distribuția grijilor la domiciliu și incidența violenței familiale asupra femeii 8 martie n-ar mai părea o sărbătoare extraterestră sau marxistă.

Pentru asta însă ar trebui un ministru al învățământului care ar fi teafăr. Și nu avem din ăștia…

Probabil au dreptate unii critici ai Legii că interesul Guvernului în adoptarea acesteia e conjunctural. Motivat de rațiuni politice. Să fie. O lege nu e mai proastă dacă a fost adoptată de roșii sau de verzi, cu intenții sincere sau cu fățărnicie. Faptul important e că Legea în sfârșit există.

Și că învățăm un cuvânt nou: discriminarea. Adică începem să pricepem că situațiile ”normale” au factori ascunși, că o relație poate fi descrisă din mai multe puncte de vedere, că adevărul are mai multe fețe, că purtăm moșteniri involuntare de care ar trebui să scăpăm, că nimeni nu ne face mai mult rău decât noi înșine.


May 29 2012

victorii siriene

Vitalie Sprînceană

sursa.


May 28 2012

muze de ieri

Vitalie Sprînceană

din LIRE, nr. 406, iunie 2012


May 26 2012

copii, pokemon, idei

Vitalie Sprînceană

În Marea Britanie, copiii între 4 și 11 ani pot recunoaște vizual mai multe caractere de Pokemon decât specii de animale și plante din natura imediată.

Asta-i o poveste tristă…despre părinții lor.

Care nu-i scot la plimbări prin parcuri și păduri, nu le zic de numele copacilor pe care copiii îi văd zi de zi în drum spre școală.

Care probabil nu știu nici ei prea multe specii.


May 23 2012

Quo Vadis, Biserici Creștine din Republica Moldova? (I)

Vitalie Sprînceană

Un text mai lung, mai elaborat, de fapt ”mama” postului precedent.

A apărut pe CriticAtac.ro

Quo Vadis, Biserici Creștine din Republica Moldova? (I)

Introducere … în (i)realități.

De ceva vreme Republica Moldova își trăiește drama ”morală” obligatorie a țărilor pornite pe calea democratizării: dezbaterea cu privire la statutul și legitimitatea ”orientării sexuale”. Chestiunea a sărit în fruntea agendei publice odată cu efortul Guvernului și al unor organizații din societatea civilă de a elabora și adopta Legea privind Prevenirea și Combaterea Discriminării.

Previzibil, imediat au apărut baricadele. Pe de o parte Guvernul, reprezentat de primul ministru Vlad Filat, apoi un partid și jumătate din Alianța de guvernare, o parte a societății civile, câteva organizații ale diasporelor moldovenești din Europa și SUA. De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă din Moldova (în temei Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, de vreme ce Mitropolia Basarabiei ce stă sub Patriarhia Română tace intens), alte culte creștine non-ortodoxe, majoritatea protestante, alt partid și jumătate din Alianță.

Deși proiectul inițial al Legii cu pricina (1) prevedea eliminarea discriminărilor pe o serie de criterii – rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingere religioasă, sex, vârstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, oponenții Legii au izolat o singură ”buturugă”, orientarea sexuală, cu care au dorit să răstoarne întreg carul.

Această strategie retorică a avut ca efect principal scoaterea dezbaterii din vreun câmp posibil al realității și aruncarea ei în domenii nebănuite și ireale.

În locul unei discuții conrete ce ar fi avut abordat subiecte precum absența trecerilor de stradă pentru indivizii cu dizabilități în afara a două bulevarde centrale din Chișinău, lipsa unui transport public pe care l-ar putea accesa aceste persoane, persecuțiile la care sunt supuși unii cetățeni pentru opiniile lor, concedierile femeilor gravide de către angajatori pentru a evita plata concediilor de maternitate prevăzute de legislația muncii, discriminarea agresivă, soră cu segregarea, a copiilor de origine romă în școlile moldovenești sau marginalizarea drepturilor unor grupuri sociale din motive religioase (a se vedea cazul Menorei Evreiești din centrul Chișinăului (2) distrusă de un grup de bigoți ortodocși), adversarii Legii au preferat să bată toba patriotismului .

Cu cât mai încolo, cu atât mai fantezist. ”Homosexualizarea/pederastizarea/pedofilizarea/sodomizarea țării”, ”trădarea valorilor creștine”, ”vânzarea viitorului țării și a tradițiilor pentru avantaje materiale”, ”lepădare de Hristos”, ”amenințare a fundamentelor morale a societății” – asta ar fi o selecție limitată și subiectivă din oceanul de retorică patriotardă utilizată în temei de Bisericile creștine din Moldova. (Am lăsat o sumedenie de alte înjurături în afara acestui text, curioșii pot intra aici pentru un meniu mai copios.)

Partea patetică a fost însoțită, cum se și cuvine, și de părțile bizară, comică și nătângă.

Astfel un ieromonah ortodox se plângea pe o rețea socială că e invalid de grupa II și discriminat, de vreme ce spațiile publice moldovenești nu-s construite pentru cetățenii cu asemenea condiții, ci în spiritul unui darwinism social. Totuși, zicea ieromonahul cu pricina, ”cu toate acestea prefer să fiu discriminat decât să fiu pus într-o oală cu homosexualii”.

Mai la vale Robert Cererari, președintele Organizației Romilor din Moldova se lamenta că grupul pe care-l reprezintă are nevoie de Legea Anti-Discriminare ca de o gură de aer, din motivul că romii moldoveni nu sunt primiţi la gradiniță, adulţii nu-și găsesc de lucru, iar tinerii de multe ori nu au acces în localuri. Dar, continua reprezentatul minorității, ”nu vrem să fim puși alături de homosexuali. Noi ne dezicem de așa o lege și nu avem nevoie de ea” (3).

În fine, un blogher baptist se bucura de Decizia Consiliului Municipal Bălți de a interzice propaganda orientării sexuale netradiționale pe teritoriul municipiului (4). Faptul că aceeași decizie declara Bălțiul drept zonă de susținere deosebită a Bisericii Ortodoxe din Moldova, adică interzice activitatea cultelor non-ortodoxe, inclusiv a celui baptist, nu l-a contrariat, se pare, deloc.

Despre religie…și alți demoni.

E probabil firesc ca Biserica Ortodoxă a Moldovei, dar și celelalte culte creștine, să aibă atitudini, inclusiv critice, față de viața cetății.

Acest firesc necesită câteva explicații:

– secularizarea generală a societății a eșuat în ambele variante, atât în versiunea forțată, impusă de sus (cazul URSS ori, ceva mai moderat, Turcia sub Atatürk), cât și în cea normalănaturală care ar fi trebuit să se producă de la sine, ca urmare a efectului combinat al industrializării, birocratizării, individualismului și progresului științific. Religia e încă aici. Atât Lenin, Stalin, Hrușciov sau Atatürk, pe de o parte, cât și Max Weber, Friedrich Nietzsche, Peter Berger sau Emile Durkheim, pe de altă parte au greșit în privința iminenței dispariței elementului religios. Sociologiile și filozofiile contemporane ale religiei și-au făcut autocritica necesară așa încât la moment consensul este că religia reprezintă un factor foarte important, o variabilă independentă în interacțiunile sociale.

– în pas cu alt trend general (5), religiile din Moldova, au devenit publice, adică au abandonat sfera privată și s-au lansat în câmpul public al contestației morale și politice. Fenomenul are origini multiple: renașterea religiei în SUA și crearea Majorității Morale în anii 70, fenomenul Solidarității în Polonia și participarea activă a Bisericii Catolice la luptele politice de democratizare a țării, Revoluția Islamică în Iran.

– cum arhitectura statului modern a fost construită în afara și pe alocuri (cum e cazul Franței) chiar împotriva religiei, corpul politic nu avea vreo nișă specială pentru religie (ne amintim, religia urma să moară). În structura tripartită stat-piață-societate civilă religiile nu poate ocupa decât o nișă legitimă – cea a societății civile.

(Statul și piața se exclud din varii motive – separarea celor două lumi, a Cezarului și a lui Dumnezeu, apoi condamnarea cel puțin formală a profitului.)

– Eternul joc de-a statul secular și separarea Bisericii de Stat e, din aceste motive, cel puțin problematic. Delimitarea strictă a competențelor Bisericii și a Statului rămâne mai degrabă o utopie, decât un fapt real. Cealaltă componentă a secularismului, neutralitatea statului față de religie e la fel de discutabilă. În Franța lui Sarkozy neutralitatea statului față de culte a ajuns să însemne, în chestiunea voalului islamic, un eufemism pentru atitudinea anti-musulmană (6).

La limită nici cetățenii nu-și suspendă judecățile morale, în parte religioase, la cabina de vot sau în cadrul altor acțiuni publice precum sunt protestele stradale.

– relația generală între culte și statul pretins laic Republica Moldova e una destul de controversată. Câteva dinamici o caracterizează:

(a) religia și sentimentele religioase ale cetățenilor reprezintă un câmp de joc curent pentru interese politice și electorale. Politicienii exploatează aceste sentimente pentru a-și adăuga imagine (cum este ritualul Focului Haric adus an de an de la Ierusalim întâi de comuniști, acum de liberal-democrați), invocă numele lui Dumnezeu în declarații și acțiuni politice, se văd cu preoții, declară pe față respectul pentru valorile religioase, adaugă câte o cruce pe sigle de partid, cer susținea Bisericii în lupte politice (Valeriu Pasat, șeful Partidului Umanist, chiar s-a și fotografiat cu Mitropolitul Vladimir, dar asta nu l-a ajutat să treacă pragul electoral).

(b) în funcție de interesele puterii, unele grupuri religioase se bucură de susținerea statului iar altora le sunt puse bețe în roate prin mecanisme diverse. Biserica Ortodoxă a Moldovei, cea care ține de Patriarhia Rusă, reprezintă grupul religios ce a beneficiat în măsura cea mai mare de sprijin: reconstrucție de mănăstiri, facilități fiscale, eliminarea concurenților (Mitropolia Basarabiei, ortodoxă și ea dar care se subordonează Patriarhiei Române a fost înregistrată abia în 2004, sub presiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, deși fusese reactivată încă în 1992), marginalizarea grupurilor non-ortodoxe (în temei cultele Protestante), favoritism (în 2008, de exemplu, Primăria Chișinău asculta de doleanța ortodocșilor de a interzice adventiștilor să citească Biblia în centrul Chișinăului).

Biserică Ortodoxă a fost susținută mai ales pe vremea guvernării comuniste (2001-2009), iar venirea Alianței democratice la guvernare a însemnat o atitudine mai tolerantă față de celelalte culte. Un pas imens a fost înregistrarea cultului Islamic, căruia i se refuza recunoașterea legală de către comuniști.

Voci.

Recapitulând, e firesc ca Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) să fie critică față de anumite subiecte publice. La limită se poate argumenta chiar, că în privința homosexualității creștinismul este întrucâtva justificat să mențină o părere negativă de vreme ce Biblia ar conține niște pasaje ce condamnă fenomenul.

Drept că unele comunități luterane americane (7) nu văd contradicții între creștinism și homosexualitate, dar astea-s subtilități teologice.

Nu prea cred însă că grupurile religioase au temei să reacționeze atât de vehement precum au făcut-o.

În fapt, vocea stridentă a Bisericii Ortodoxe din Moldova pe chestiunea Legii Anti-Discriminare a răsunat pe neașteptate, de vreme ce biserica nu s-a sinchisit, pe durata guvernărilor precedente, să expună un punct de vedere diferit decât cel al puterii.

Arhiva opoziției religioase e destul de scurtă: o organizație ortodoxă a aruncat niște ouă în sediul unui ziar independent, apoi aceeași organizație a protestat împotriva proiecției peliculei ”Codul lui Da Vinci” și a spectacolului ”Monoloagele Vaginului”. Aceste acțiuni au constituit mai degrabă o excepție, lucru confirmat și de faptul că organizația cu pricina, Asociația Ortodoxă din Moldova ”Fericita Matroana” a fost calificată drept ”extremistă” de prelați ai Bisericii Ortodoxe Ruse, căreia i se subordonează.

Altfel, atitudinea BOM a fost una de tăcere. Vecină, soră și rudă bună cu lașitatea. O singură voce din ierarhia bisericească, și aia sub protecția anonimatului, a reacționat oarecum critic când președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, prin cumul și Președinte al țării, Vladimir Voronin, a declarat obraznic și arogant, în 2007, că Hristos e primul comunist!

Nu s-au găsit voci din interiorul BOM pentru a cerceta circumstanțele morții suspecte a lui Dorimedont Cecan, episcop de Edineț și Briceni, în decembrie 2006.

În fine, în tulburele zile ale lui aprilie 2009, BOM trimitea turmei un ridicol și nefericit apel la dragoste, condimentat cu o avertizare moralistă, la fel de deplasată: ”este inadmisibil să ne transformăm în robi ai patimilor şi plăcerilor lumeşti, ci trebuie să depăşim emoţiile şi pornirile distructive prin credinţă şi dragoste.”(8) Comunicatul Mitropoliei Moldovei trecea cu vederea violurile, torturile și încălcările din comisariatele de poliție, abuzurile la care era supus sistemul justiției și terorismul de stat la adresa presei și societății în general.

Prezent și Viitor

Din câteva puncte de vedere, Biserica Ortodoxă din Moldova poartă un război inutil. Mai mult, unul lipsit de orice sens.

Câteva momente importante:

– Teologic. Proiectul de compromis (9) al Legii, cel care a ținut cont și de punctul de vedere al Bisericii elimina criteriul ”orientare sexuală” și-l pomenea doar în art. 7, în legătură cu interzicerea discriminării în câmpul muncii. Au fost scoase însă, din rațiuni perfect necunoscute, și criteriile ” stare a sănătăţii”, ”avere şi origine socială”. Adică partea de milă și justiție socială a Legii. Adică, esența mesajului creștin.

Paradoxal până la lacrimi, reprezentanții cei mai vorbăreți ai BOM au insistat (10)  și după asta ca Guvernul să elimine cu totul sintagma ”orientare sexuală”.

Nici un cuvânt despre scoaterea săracilor sau a bolnavilor din criteriile de discriminare. Într-un limbaj mai simplu, Biserica Ortodoxă din Moldova a acceptat i-a jerfit pe  săraci doar ca să nu treacă homosexualii.

E un fel de creștinism fără creștinătate. După asta, BOM ar putea liniștit să se auto-dizolve.

– Politic. Inițiativele idioate ale Consiliului Municipal Bălți au venit din partea fracțiunii comuniste, și au fost votate tot de ea, ca e majoritară. Episcopul Marchel și-a descoperit virtuți de revoluționar tot de când Partidul lui Vladimir Voronin a trecut în opoziție. Legătura, dacă nu evidentă, atunci cel puțin plauzibilă. Utilizarea Bisericii în luptele politice nu dă mare câștig Bisericii pe termen lung. Ierarhii au teme de gândire.

– Strategic. Faptul că Biserica Ortodoxă e parte a societății civile din Moldova, și de departe, actorul cel mai important, de vreme ce pretinde că ar avea simpatiile formale ale celor 93 % creștini ortodocși (conform ultimului recensământ general al populației din 2004) nu ar trebui exagerat. Valeriu Pasat, în pofida susținerii masive a MitropolituluiVladimir și a mesajului său pro-ortodox (interzicerea cultelor non-ortodoxe) nu a trecut pragul electoral. Nici comuniștii lui Voronin, în pofida ajutorului clerului, n-au reușit să construiască majoritatea parlamentară în 2009.

Semn că cetățenii nu echivalează în mod automat apartenențe religioase în opțiuni politice, ci le filtrează în moduri inaccesibile Bisericii.

– Simbolic. Dintre elementele dezbaterii nimic nu a sunat mai nepotrivit decât invocarea ”tradițiilor naționale și a valorilor strămoșești”. Pentru că nici o parte a discuției nu coincide în vreun fel cu conceptul de ”național”.

a) mediul dezbaterii – presă și Internet, virtual accesibile din orice colț al lumii, apoi bloguri și forumuri, rețele sociale. Participanți de pe toate continentele. Se poate spune că polemica prilejuită de Legea Anti-Discriminare e prima discuție globală în spațiul public moldovean.

b) participanți. O parte – Biserica Ortodoxă din Moldova, susținută de Patriarhia Moskovei (11). Altă parte – Guvernul, Uniunea Europeană, organizații ale societății civile susținute de audiențe globale. A treia parte – diasporele, câteva europene și una americană. A patra parte – experți internaționali. Activiști și funcționari europeni ce predau lecții de toleranță. Apoi cruciați anti-gay americani alde Scott Lively și Paul Cameron, veniți din America să-i învețe pe localnici despre pericolele ce-i paște dacă adoptă Legea cu pricina.

Concluzie: actori transnaționali.

c) mesaj. Putem găsi ceva loc pentru argumentul că dezbaterea, pe lângă că e globală în sens spațial, mai e și globală în sens temporal, adică simultană cu alte dezbateri contemporane. Să adaug că coincide cu declarațiile lui Obama în sprijinul căsătoriilor între persoanele de același sex, cu votul din unele state americane, cu polemicile din Uganda, cu deciziile Consiliului Regiunii Leningrad din Rusia de a interzice propaganda homosexuală?

Republica Moldova, cu Biserică Creștină cu tot, devine parte a lumii globale.

Concluzie scurtă.

Biserica Ortodoxă a Moldovei s-a lăsat atât de mult prinsă în această confruntare, încât pare să fi uitat motivul inițial și acum nu face decât să lupte din inerție. E cazul să facă un pas înapoi și să-și dea seama, ca eroul lui Kobo Abe, că apără un castel imaginar de un dușman la fel de fantasmagoric.

(va urma)

 Referințe:

1. http://gov.md/public/files/ordinea_de_zi/17.02.2011/Intr18.pdf

2. http://www.rferl.org/content/Moldovan_Orthodox_Group_Warns_Against_Menorah_Display/2217795.html

3. http://m.protv.md/stiri/social/fara-gay-romii-din-moldova-vor-o-lege-antidiscriminare-dar-cu.html

4. http://www.actelocale.md/decizieview.php?l=ro&idd=3141

5. Jose Casanova. Public Religions in the Modern World. The University of Chicago Press, 1994.

6. Craig Calhoun, Mark Juergensmeyer, Jonathan VanAntwerpen. Rethinking secularism. Oxford University Press. 2011.

7. http://www.nytimes.com/2012/05/14/us/gay-marriage-issue-divides-churches.html?_r=3&smid=tw-nytimes&seid=auto

8. http://sitevechi.mitropolia.md/main/show_article/321

9. http://www.scribd.com/doc/93127583/Lege-cu-privire-la-egalitatea-de-sanse

10. http://www.union.md/uinfo/actual/episcopul-marchel-cheama-crestinii-la-rascoala

11. http://sitevechi.mitropolia.md/main/show_article/7572

 


May 22 2012

pe scurt…despre un subiect lung. cu biserica ortodoxa din Moldova

Vitalie Sprînceană

Proiectul de compromis al Legii Anti-Discriminare, cel care a ținut cont și de punctul de vedere al Bisericii elimina criteriul ”orientare sexuală” și-l pomenea doar în art. 7, în legătură cu interzicerea discriminării în câmpul muncii.

Au fost scoase însă, din rațiuni perfect necunoscute, și criteriile ”stare a sănătăţii”, ”avere şi origine socială”. Adică partea de milă și justiție socială a Legii.

Adică, esența mesajului creștin.

Paradoxal până la lacrimi, reprezentanții cei mai vorbăreți ai BOM (alde Marchel) au insistat și după asta ca Guvernul să elimine cu totul sintagma ”orientare sexuală”.

Nici un cuvânt în comunicate, declarații de presă și reportaje despre scoaterea săracilor sau a bolnavilor din criteriile de discriminare.

Într-un limbaj mai simplu, Biserica Ortodoxă din Moldova a acceptat i-a jerfit pe  săraci doar ca să le dea peste mână homosexualilor.

E un fel de creștinism fără creștinătate. După asta, Biserica Ortodoxă din Moldova ar putea liniștit să se auto-dizolve.

…Marian Lupu, președintele Parlamentului vrea împușcat că nu pricepe legătura între lege și bunul simț. Mă rog, Adrian Nichifor, pușcașul partidului, și Ion Șoltoianu, pușcașul mercenar îs după gratii.  Eu nu vreau împușcat, dar aș vrea să mi se dea o palmă să înțeleg că nu e vis că Biserica a abandoant creștinismul de dragul cruciadei (inventate) anti-homosexuale.

Ea s-a lăsat atât de mult prinsă în această confruntare, încât pare să fi uitat motivul inițial și acum nu face decât să lupte din inerție.


May 19 2012

The Dictator/Dictatorul, 2012

Vitalie Sprînceană

The Dictator (2012).

Nu e capodoperă, în mod cert. Pentru că prea puține culori se pot adăuga tabloului complet al dictatorului ieșit din minți realizat cândva de Chaplin. Nici tema ”descoperirii Americii” de către bogătași africani răsfățați nu e noutate de pe vremea când Eddie Murphy a explorat-o în ”Coming to America”. Rămâne totuși un film bun. Ce se privește de minune din America.

…Partea dificilă a filmului este înțelegerea faptului că subiectul ține de SUA, iar Wadiya, țara inventată, nu reprezintă decât un pretext de a vorbi dintr-un exterior inventat despre probleme americane. Ca-n ”Scrisorile Persane”.

(Munira Syeda, de la Consiliul de relații Americano-Islamice n-a priceput și a trăsnit pe HuffingtonPost o ditamai critică precum că filmul ar leza sensibilitățile musulmane.) La limită, în The Dictator au fost băgate și stereotipuri anti-chineze, anti-evreiești, rasism idiot și anti-feminism.

Filmul e de fapt despre insensibilitățile și nerușinările americane.

Întâi cele cu privire la Africa și Lumea Arabă (bigoții de la Asociația pentru Familie din Florida au servit, probabil drept prototip) și care adună toți musulmanii sub umbrela figurii ”urâtorului” de femei.

Doi, cele cu privire la caracterul de cartel al multor înțelegeri de la ONU prin care, sub nume frumoase, se ascund împărțiri de lume, petrol și resurse naturale. A se analiza industria petrolieră din Irak după invazia Coaliției.

Trei, o oarecare ”flexibilitate” morală a Hollywood-ului (nu-i deloc o temă nouă). Partea asta se regăsește în obsesiile paralele ale dictatorului Aladeen și ale Ambasadorului chinez la ONU de a aduce în pat starlete. Aladeen colecționează femei, chinezul – bărbați. Echivalentele în lumea reală îs cât se poate de transparente. Sting a cântat fiicei lui Karimov, președintele dictator al Uzbekistanului, Beyonce, Nelly Furtado și Maria Carey l-au distrat pe defunctul stăpân al Libiei, Muammar al-Gaddafi, iar șirul e lung-lung.

Patru, cireașa de pe tort. Obsesia ipocrită a Americii de a se considera modelul democratic par excellence. Discursul-parabolă a lui Aladeen la semnarea noii Constituții a fost copiat, probabil, din vreun program al mișcării Occupy, pentru că se găseau acolo toate revendicările lor. Într-o formă ridicolă. Imaginați-vă, americani, rostește cu emfază dictatorul Aladeen, ce ar fi să trăiți într-o dictatură. Ar însemna să oferiți unei minorități de 1 % bogății imense și scutiri de taxe, iar pentru restul să nu ajungă bani de educații, ați băga majoritatea presei în mâna unor oligarhi. Ar fi groaznic.

…Partea asta, ultimă, nu mai e comică. Nici nu mai știu cum e ca satira să fie o reprezentare mai adecvată a realității decât ”copiile” fidele de la televiziuni.