blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Month: April 2012

moskova din noi…

M-am prins de multe ori că eram abordat și apelat în limba rusă în Tailanda, cu toate că mă străduiam să țin gura închisă iar accentul meu în engleză, nu era probabil foarte perceptibil pentru urechile unui tailandez ce nu știe decât Yes și No….

Mă obișnuisem cu asta și în Istanbul, dar acolo, mi s-a explicat, localnicii strigă în rusă din motive pragmatice – majoritatea absolută a turiștilor ce împânzeau orașul la începutul iernii veneau din Federația Rusă. Localnicul care zice Privet! unui turist are certitudinea că în 2 din 3 cazuri limba maternă a turistului este cea din care Privet-ul face parte….

Unul dintre ghizii ruși stabilit de multă vreme în Pattaya mi-a oferit o explicație:

– Pentru tailandezi oamenii albi au cu toții o față unică și se deosebesc prea puțin unul de altul (mersi pentru reciprocitate, noi tot nu prea putem face diferența între 3 asiați). Totuși ei au prins un clenci care funcționează și care-i ajută să-i separe pe ruși/sovietici de restul…

Ultimii, adică europeni, americani, scandinavi au obiceiul să umble cu gura căscată de admirație pe plaje, printre palmieri și arbuști bananieri. Ei îs veseli, zâmbesc tot timpul, fac mutre prietenoase, fotografiază tot ce mișcă.

Foștii sovietici, din contra, plimbă pe plaje și prin nisipurile albe mutre sumbre și serioase, ce stau încrețite atât la masă, cât și la salonul de masaj sau la schimbul valutar. Ca și cum ar fi veșnic la serviciu, ca și cum, și în clipele de vacanță, ar rezolva probleme serioase de genul creării unei teorii unice în fizică ce ar combina relativitatea și mecanica cuantică sau rezolvarea conflictului israelo-arab.

Mutră serioasă înseamnă, în 80 % din cazuri, un ucrainean sau rus. Moldovean, în cazul meu.

După aia am încercat să mă înseninez…

religiile ce unesc (in afara Bisericilor ce despart)

Sper ca sărbătorile religioase ce vin vor crea ceva deschideri pentru sacru. Și mai multă atenție pentru lucrurile ce unesc oamenii, pentru că cele ce ne despart sunt prea la vedere și prea gălăgioase.

Imagine 1. O statuie a lui Buddha de la Wat Benchamabophit Dusitvanaram (Templul de Marmură), Bangkok, Tailanda.

 

 
Imagine 2. O icoană a Apostolului Pavel.

 

Între podurile ce leagă religii, credințe, ideologii religioase și lecturi sacre ale lumii, nimbul (aura) stă la loc de cinste.

Întâi pentru că face parte dintr-o asemănare imediat vizibilă, una care se aruncă direct în ochi atât turistului lipsit de sensibilitate teologică cât și expertului specialist în ale simțirii religioase. E la vedere imediată.

Apoi că trimite la invizibilități subtile  – energii, câmpuri, lumini – ce se conțin în unele persoane și care se adună în intuiția corectă că omul bun (Hristos, Buddha, sfinții, inșii de treabă) e mai mult decât carne și oase.

În fine, pentru că propune o aristocrație etică a aurii – spre deosebire de credințele New Age ce dau cu generozitate oricărui om o aură, indiferent de portretul său moral, credințele tradiționale oferă aură doar celor care o merită, celor buni sau indivizilor ce și-au depășit în vreun fel condiția.

Religiile gândesc și simt în termeni asemănători. Patriarhiile, mitropoliile, bisericile, diocezele, moscheile, sinagogile și templele nu-s decât garduri și țarcuri ce închid intuiții universale.

Religia e o pledoarie pentru umanitatea comună a noastră, a tuturor. Biserica e negarea acestei unități și întemnițarea ei în carnete de partid.

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén