Feb 29 2012

Fesvebi/Radacini (1987)

Vitalie Sprînceană

Fesvebi (1987), regizat de Karaman Mgeladze (împrumutat de un prieten georgian, subtitrat de el însuși, în ”garaj”).

Un film foarte atipic. Din cel puțin două motive.

Primul, e printre puținele pelicule sovietice/rusești (e făcut în 1987, deci încă consider filmul ca fiind deopotrivă Georgian și Sovietic, și ăsta n-ar fi unicul motiv) ce abordează viața în emigrație dintr-o perspectivă oarecum ”pozitivă”. Alte filme din epoca cu pricina, precum ”Vremea e frumoasă pe Deribasovskaia, plouă din nou în Brighton Beach” (1992) al lui Gaidai,  sau mai târziul ”Fratele -2” (2000) , al lui Alexei Balabanov descriu viața cetățenilor ruși/sovietici din străinătate ca una plină de corupție și degenerare morală. Ca și cum viața ”adevărată” s-ar fi putut desfășura doar la uzina ”Octombrie” sau în colhozul din sat.

Doi, filmul insistă aproape indecent pe rădăcini (”Înălțimea unui copac se măsoară de la rădăcini, nu de la nivelul solului”, zice un erou), pe legăturile primordiale ce leagă un om de un loc, pe dorul de țară ce-l urmărește pe fugar atât în Brazilia, cât și în Paris, pe nostalgia unui emigrant față de un sat în munți pe care nu-l va mai vedea niciodată, pe obsesia față de o limbă și un cântec. Asta contrazice, cel puțin, duhurile la modă ale contemporaneității, cu declarațiile ei despre deteritorializare, rupere a omului de loc, abundența relațiilor impersonale și dezagregarea comunitîților tradiționale.

Fesvebi intră deci în categoria filmelor fundamentaliste (în sensul foarte bun al cuvântului).

Văzut din 2012, Fesvebi are pe alocuri un aer prea patetic.

Dar asta constituie problema mea, nu a filmului.

Eu m-am umplut de scepticism și oarecum m-am decentrat în raport cu Patriile mele, dar filmul păstrează încă prospețimea unei pasiuni pentru un centru spiritual al lumii – țara natală.

Apoi, e o lucrare despre un dor tăcut, adică despre o tăcere.


Feb 24 2012

religioase

Vitalie Sprînceană

Preoții ortodocși care oficiază servicii religioase în armată vor grade militare. Bănuiesc că de ofițer. Că nu le ajunge gradul de ostaș al Domnului. Epoleții de locotenent al Armatei Moldovei sunt mai lucioși. Și pachetul social e mai atractiv.

Sper că cei care slujesc la Bisericile de pe lângă universități nu vor grade științifice. Ori cei care împart cuvântul Domnului în pușcării nu vor pofti și ei termene de detenție. Sau bastoane de gardieni.

# # #

Mitropolia Moldovei are probleme. Grave. Cu sinceritatea. Mai exact cu lipsa ei. După ce, prin gura oficială a unor slujitori ai ei se arată înfricoșată că Moldova ar putea să se umple cu musulmani (și de aia se opune cu toată vlaga), prin altă gură oficială se îngrijorează că creștinii din Turcia se confruntă cu discriminarea și că noua Constituție turcă, adică musulmană, ar lăsa prea puțin loc minorităților religioase non-musulmane.

Cuvintele ce sună pe tărâm moldav precum un blestem liberast – discriminare, lipsă de toleranță, minoritate religioasă, compromis, drepturi, cetățeni și drepturi ce decurg din plata impozitelor, egalitate în drepturi – în  comunicatul Mitropoliei cu privire la creștinii turci oropsiți par o muzică dulce.

Semn că Biserica Ortodoxă știe să se poarte și să vorbească omenește, dar nu vrea. Știe conceptul ”drepturi ale minorităților” dar se face a-l uita.

# # #

Tot în delta ipocriziei. Altă baltă. Una a confesiunilor minoritare. Se știe că Consiliul Municipal Bălți a adoptat o decizie prin care interzice propagandă homosexuală pe teritoriul municipiului. Și a mai și declarat municipiul Bălți drept zonă strategică ortodoxă. Mitropolitul s-a arătat bucuros că Bălțiul devine o zonă ”curată”. Cei care au văzut urme de rasism și eugenie în grija pentru curățenia ”corpului social” au minte teafără. O hotărâre care încalcă în mod flagrant normele constituționale cu privire la egalitatea cetățenilor în drepturi, indiferent de sex, origini, limbă, religie.

Reprezentanți ai comunității non-ortodoxe nu încap în piele de bucurie că ortodocșii se iau de cei cu altă orientare sexuală. Un baptist harnic nevoie mare se bucură de decizia autorităților locale de la Bălți  (ce mai, o iau în cap homosexualii, iar dușmanii dușmanilor mei îmi sunt prieteni, până una-alta). Tot el, caută rapid nod în papura Constituției să găsească motive suplimentare de hărțuire a celor loviți.

Ceea ce nu văd (adică ei puțin întrezăresc, dar își zic că-s stăpâni la ei acasă) minoritățile religioase non-ortodoxe e că BOM tocmai testează un mecanism – cel al unei presupuse autonomii locale (vreo 10 localități au proiecte din astea pe rol) ce forțează nota constituțională și care, dacă va funcționa (adică dacă neghioaba Curte Constituțională își va închide ochii), va fi aplicat și în cazul cultelor non-ortodoxe.

Cum ziceam: evangheliștii moldoveni participă activ la făurirea lanțurilor cu care le sunt legate gurile și drepturile.

post publicat pe Vox Publika.


Feb 18 2012

puterea unor “fara” putere

Vitalie Sprînceană

Un început de dezbatere:

Daniel T. de pe Contributors.ro: În lumea contemporană, caracterizată printr-o explozie a sistemelor informaţionale, s-a creat o legătură indisolubilă între conceptul de societate informaţională şi guvernare. Tehnologiile actuale, permit materializarea conceptului metaforic de Panopticon. Un control în timp real a informaţiei. Justificarea e evidentă, rapiditatea adaptării la noul context, materializarea facilă a reacţiilor. Însă tehnologiile sunt doar un instrument. Care poate fi utilizat în diferite ipostaze…China, este unul dintre statele cele mai eficiente, din perspectiva unui Panopticon modern, transformând ideea istorică de Mare Zid,  în noul Zid Tehnologic  la nivel de Internet pentru orice idee care riscă să destabilizeze ordinea socială internă…Pentru ţările occidentale  forma adoptată de Panopticon este una mai subtilă, îngrădirea se preconizează a se face printr-un mecanism mai adaptativ şi flexibil de izolare locală şi punctuală a unor entităţi care nu respectă anumite reguli impuse…Companiile private nu fac excepţie, devin o parte a noţiunii metaforice de Noul Panopticon. Twitter[ix] recent anunţa că e dispus la limitarea publicării unor hashtaguri în funcţie de cerinţele anumitor ţări. Blackberry[x] a încheiat acorduri secrete (care permit probabil transmiterea unor date encryptate din propria reţea) cu guvernele din Arabia Saudită şi India. Recent, popularul Iphone al celor de la Apple[xi] s-a aflat sub critici din cauza companiei Carier IQ. Facebook şi Google de asemeni fac faţă la provocări similare… articol complet…

Și replica mea (pe site e încă în așteptare):

Daniel, treceți și de partea optimistă a lucrurilor. Panopticon poate fi întors și împotriva “supraveghetorilor”. O face însuși Foucault, prin intermediul Groupe d’Information sur les Prisons (GIP) a cărui funcție majoră era de a demasca condițiile proaste din pușcăriile franceze și de a da voce deținuților. În acest fel supraveghetorii sunt și ei la rândul supravegheați de o parte a societății și deci în raza de acțiune a indignării publice (surveillance devine counterveillance). Mai multe detalii teoretice are Michael Welch în Counterveillance: How Foucault and the Groupe d’Information sur les Prisons reversed the optics (Theoretical Criminology, August 2011).
La modul practic, tehnologiile permit și acțiunea inversă – supravegherea corporațiilor, a statului, sporirea transparenței proceselor economice si politice (alde wikileaks). Smartphones, twitter, facebook – ele pot servi ca instrumente atât pentru cenzură cât și pentru eliberare… E adevărat ca twitter a cam blocat hashtagrile #occupy&#ows și nu le-a permis acestora să intre în Top Trends (unde vizibilitatea era mai mare), dar e la fel de adevărat că hashtagul a coagulat comunitățile ows din toată America și le-a permis să-și coordoneze acțiunile.
Există acorduri între Arabia Saudită și Blackberry dar se găsește și Tor sau alte aplicații ce pot encripta date și anonimiza rețele. Tor sparge zilnic și Marele Firewall chinez.Un alt exemplu: la 7 aprilie 2009, când puterea de la Chișinău a forțat providerii de internet să blocheze facebook, twitter, odnoklassniki și majoritatea forumurilor+site-urile ziarelor, Tor a permis internauților moldoveni să navigheze nestingherit și să transmită informație live.

În fine, bătăliile încă se duc (Linux rezistă) iar rezultatul lor e departe de a fi decis. Vezi și cartea revelatorie a lui Morozov “The Net Delusion”. El e tot de partea pesimistă a lucrurilor. Activiștii ce utilizează internetul zilnic pentru a difuza mesaje și construi comunități de protest îl contrazic însă zilnic.

P.S. Am ceva probleme cu lecturile sumbre ale lui Foucault. Ca și cum, dacă descoperi principiile de funcționare ale Panopticonului – puterea nu e posedată ci exersată, ea nu e moștenirea uneri relații ci mai degrabă creația ei imediată –  nu-ți rămâne altă opțiune decât să lași capul în jos. Partea cealaltă a ideii – știu cum merge, pot deci să urc la ”volan” întârzie să vină.

Eu cred că Foucault poate fi citit și ca un manual de ”rezistență”, ori de luptă. De victorie chiar.


Feb 17 2012

idei de protest. 1. papusi

Vitalie Sprînceană

sursă imagine



În legea cu privire la întruniri protestul păpușilor nu e reglementat. O idee cu viitor. Azi în Barnaul, mâine în orașul tău.

surse: The Guardian

Novayagazeta.Ru

p.s. ultimele 3 imagini au fost preluate de pe site-ul NG.


Feb 16 2012

feminisme ipocrite…

Vitalie Sprînceană

Nicăieri nu transpiră mai mult ipocrizia (forma moale pentru xenofobie) feminismelor occidentale variantă New York sau Paris decât în faptul de a agita pe față steagul emancipării feminine de sub dominațiile valorilor masculine patriarhale (Africa și lumea musulmană reprezintă țintele tradiționale), și de a căuta, pe dos, în piața muncii pe post de bone anume femei ce provin din lumea patriarhală. Pentru că, vezi bine, ar fi flexibile, calde, răbdătoare, ascultătoare, șantajabile, lipsite de drepturi și dotate cu multă-multă ascultare. Adică tocmai pentru că poartă în bagaj valorile ”reacționare”.

”Femeile africane sunt de nădejde. Cele asiate – reci și inexpresive, iar arăboaicele prea dure cu copiii.” – e mărturisirea unei mame pariziene ce folosește serviciile unei bone-emigrante din Coasta de Fildeș, culeasă de Caroline Ibos într-o carte ce urmează să apară în primăvară.

Parisul nu se deosebește prea mult, în acest sens de alte metropole ce participă într-o economie transnațională a ”dădacelor” – femei filipineze sau columbiene pentru New York și Washington, dar și Singapore, tinere din China continentală pentru Hong Kong.

…Chestia asta o fac și xenofobii de diferite orientări, ce nu se sinchisesc să se dea în circ moral la tema incompatibilităților culturale între nativi și străini, dar care tot preferă să angajeze un mexican să culeagă roșii (pe care, vorba unui comedian celebru, mâna invizibilă a pieței nu vrea să le culeagă singure), un român să strângă căpșunele ori o moldoveancă să aibă grijă de bătrânețile mamei, pe care copiii ocupați cu luptele pentru emanciparea lumii nu au cum să le ducă în spate.

În acest punct al schizofreniei morale, între feminismele liberale și xenofobiile occidentale nu există absolut nici o diferență.


Feb 15 2012

crestinism de mancare

Vitalie Sprînceană

Mă întreb de ce vandalizarea, arderea, distrugerea unei cruci ar fi o blasfemie, iar păparea ei – un lucru normal ce trebuie chiar încurajat (pentru că dublează avantajul: credință plus dolari)?

Crucea din imagine e una din mărfurile pascale tradiționale, cumpărată azi la o dugheană. Ciocolată plus carte poștală. Poate fi trimisă unui prieten care are copii. Poate fi trimisă copiilor direct…

p.s. Vânzarea articolelor tematice pentru sărbătoarea de Paști (sic!) e în toi în America. În fapt, magazinele americane vând simultan pentru 4-5 sărbători înainte și cu 3-4 luni anticipație. În septembrie pot fi cumpărate lucruri pentru Halloween (octombrie), dar și pentru Thanksgiving (noiembrie) sau Crăciun (decembrie). În februarie, alături de tradiționalele inimioare pentru Sfântul Valentin pot fi procurate chestii pascale.

Feb 10 2012

amenda… pentru o credinta in dumnezeu

Vitalie Sprînceană

O filă baptistă din istoria rezistențelor religioase din Uniunea Sovietică.

Documentul e prețios din cel puțin două motive:

– recuperează o istorie vie a comunităților evanghelice din Uniunea Sovietică și contribuie astfel la diluarea prejudecăților că cultele protestante și neoprotestante ar fi o prezență recentă pe ”tradițional” ortodoxe.

– nuanțează considerabil pretențiile Bisericii Ortodoxe din Moldova de a fi unicul ”disident religios” al epocii.

Nu cred că foarte mulți din cei care-și fac vânătăi acum că-s mari creștini (unii dintre ei foști securiști, oameni de încredere la partid, scriitori de scenari ide nunți comsomoliste, martiri religioși post-factum) s-ar putea lăuda cu un astfel de certificat de ”opoziție” de la regim.

Pentru cititorii blogului care nu vorbesc rusa: e o chitanță de amendă pentru ”Credință în Dumnezeu” în valoare de 50 ruble (cam jumătate de salariu) eliberată unei femei din orașul Obninsk, regiunea Kaluga.

sursa imagine (după Санников С. В. “Двадцать веков христианства )

P.S. Povestea colaboraționismului instituțiilor religioase cu statul totalitar sovietic nu este nici ea o rușine exclusiv ortodoxă.

Update: e de presupus că d-na Mișina  a fost sancționată conform art. 142 din Codul Penal al Republicii Sovietice Federale Ruse, redacția 1960, care era în 1974 încă în vigoare. Articolul prevede amendă de până la 50 de ruble sau munci publice pentru încălcarea regimului de separare a Bisericii de stat/școală. Totuși, pedeapsa a fost solicitată nu de organele de urmărire penală ci de o oarecare ”comisie administrativă”. Ar însemna că nu e vorba de răspundere penală ci administrativă.