blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Month: November 2011 Page 2 of 3

15 ganduri despre Occupy Wall Street. securitate vs libertate

1) securitate vs libertate. Trebuie să ne obișnuim cu logica primarului de New York, Michael Bloomberg ce a dispus evacuarea protestatarilor din Parcul Zuccotti de lângă Wall Street din motivul că aceștia ar pune în pericol securitatea publică. S-ar putea ca justificarea lui Bloomberg să facă un viitor strălucit.

E drept, recunoaște Bloomberg, protestatarii beneficiază și de protecția Primul Amendament al Constituției SUA ce prevede garanții pentru libertatea de exprimare, dar principiul securității este prioritar și în numele lui libertatea de expresie poate fi restrânsă.

Aceeași linie de gândire a fost urmată la adoptarea Actului Patriotic din 2001, cel care dă mână liberă serviciilor de securitate națională să verifice scrisori, e-mailuri, să asculte/înregistreze convorbiri telefonice.

Faptul că Bloomberg și orașul său aveau în calitate de ”oponenți” nu teroriști islamici sau extremiști politici, ci un grup gălăgios de oameni ce își expuneau non-violent părerea, nu mai contează.

democratia ca tusovka privata a oamenilor frumosi si spalati

Tot mai mult seamănă ”democrația” moldovenească cu un club privat de dansuri accesul în care presupune face control și dress code

Viceministrul de externe al Republicii Moldova, Andrei Popov, discută doar cu cetățenii spălați și curați. Așa reiese din pățania de ieri în care funcționarul și-a justificat lipsa poftei de vorbă cu cetățeanul moldovean John Onoje prin faptul că acesta ar fi nespălat și ar puți de la el…

Ca cetățean privat Popov ar avea dreptul să se ferească de inși dezavantajați odoric, ca demnitar public, oricât de neplăcut i-ar fi, trebuie să-și miroase contribuabilii. Și să-i respecte. Și să nu-i umilească.

A făcut viceministrul Popov afirmații rasiste? Da. În momentul în care îi zice cetățeanului moldovean John Onoje că faptul de a fi nespălat ar pune în lumină proastă ”colegii de culoare”, funcționarul public Andrei Popov recunoaște că e aproape de a comite o generalizare în minte – cea de a  judeca o rasă întreagă după un reprezentant. Ori că a și comis-o deja.

Ar mai fi ceva aroganță și un mare-mare nagâț ce îl împiedică să facă unicul pas corect – să-și ceară scuze și să recunoască că a greșit…

Acu vreun an în urmă, o femeie, activistă, blogeriță senină și cetățeană invoca mirosul urât al vagabonzilor drept pretext ca poliția să-i izgonească la mama dracului, așa încât să nu speriem turiștii.

Semn că esteticul a devenit demult, dacă n-o fi fost întotdeauna, o chestiune politică.

coperta: Richard Eckersley

O copertă foarte reușită semnată de Richard Eckersley.

islamul lor…

”Paradoxal, guvernele franceze de dreapta au încurajat construcția de moschei și case de rugăciuni în anii 60 și 70. Islamul era privit ca o tehnică de control social. Marile întreprinderi au facilitat apariția unor case de rugăciuni musulmane la locul de muncă în speranța că astfel imigranții nord-africani vor fi mai puțin tentați să adere la sindicatele de stânga.”

  După Stephen Castles, Mark J. Miller. The age of Migration. International Population Movements in the Modern World. Guilford Press, 2003, p.262.

Andrei Zviaghintev: Elena (2011)

— То есть Елена, ее пьющий сын и тупой внук — природа?
— Конечно, ведь это же стихия. У нее нет никакой рефлексии, зато есть мощный мотив — сохранить потомство. А дети так вообще ни в чем не виноваты — юридически по крайней мере, они даже не в курсе были.  

Rom. ”- Cum ar veni, Elena împreună cu fiul ei bețivan și nepotul tâmpit reprezintă Natura?

– Da, pentru că ei ascultă de stihie. Elena nu excelează în cuget, dar are o energie puternică – să păstreze progenitura. Copiii înșiși nu poartă vreo vină – din punct de vedere juridic, cel puțin, căci nici nu au știut ce s-a întâmplat.” de aici.

 

Piuneze:

– E de gândit la linia invizibilă ce îi unește pe Vladimir și Elena – dragostea, cumva oarbă, pentru copiii lor, chiar dacă raționalizată în mod diferit. Poveștile lui Vladimir despre meritele unor grupuri de oameni (celor de succes și bogați) și prostia celorlalți (care-s și săraci) n-ar fi decât infatuarea unui moșneag ce se crede înțelept. Privite ”obiectiv” caracterele copiilor celor doi, adică obiectele robiei lor pasionale, fac parte din aceeași oală, a copiilor ce abuzează de grija părinților lor.

– Elena are instinctul matern de se îngriji de copil cu orice preț de partea ei. Mai departe lucrurile-s doar detalii.

– Calul alb întins pe asfalt, trenul care se oprește pentru un moment, geanta plină de banii crimei – toate astea constituie un decor perfect pentru un eveniment ce ar deconspira ucigașul și ar arunca asupra lui pedeapsa divină. Meritată cu prisosință. Pedeapsa însă nu vine. Justiția și pedeapsa țin de întâmplare.

 – Se mai găsesc referințe spre Dostoievski, Noul Testament.

Trailerul filmului se găsește pe youtube.

lantul slabiciunilor in peisajul religios al Moldovei

Tony Blair, fostul prim-ministru laburist al Marii Britanii, cunoscut mai puțin pentru politicile sale orientate spre protecții sociale decât pentru asistența completă și necondiționată (în limba vernaculară echivalentul expresiei ar fi servitudine)  acordată lui George Bush și iresponsabilităților afgane și irakiene ale acestuia, a vorbit la Milano joi, 11 noiembrie, despre toleranța religioasă, îngăduința politică, interacțiunea dintre sacru și secular în cadrul regimurilor democratice.

Zice Blair (și ar trebui luat în serios, nu pentru că ar spune lucruri inedite ci pentru că-l ascultă multă-multă lume) că religia e aici, în lumea contemporană, și e pentru mult timp. Prezicerile Iluminismului cu privire la moartea lui Dumnezeu și secularizarea iminentă a lumii ca rezultat al industrializării agresive trebuie amânate.

Dezvrăjirea lumii nu e un fapt împlinit, iar dintre statele post-industriale SUA reprezintă exemplul cel mai convingător al posibilității coexistenței modernității politico-economice și a unei active vieți religioase. Paradoxal că în SUA marile momente ale modernizării politice au coincis cu revitalizarea religioasă – atât în lupta pentru abolirea sclaviei cât și în mișcarea pentru drepturi civile a lui M.L.King mobilizarea creștină a jucat un rol decisiv.

Mai pomenește Blair în fugă despre creștinii non-ortodocși din Moldova ca fiind prizonierii unui context al ”opresiunii generale a oamenilor credinței”. Perfect de acord. Am scris și eu de câteva ori despre discriminările pe care creștinii non-ortodocși (în temei cultele protestante și neo-protestante) le au de suferit din partea Bisericii Ortodoxe majoritare susținută părtinitor de către statul moldav. Aici despre eforturile conjugate ale Bisericii ortodoxe din Moldova, Primăriei de Chişinău, Ministerului Afacerilor Interne și Curţii de Apel de a stopa o acţiune de masă a Bisericii Creştine Adventiste din Moldova sub genericul „Urmează Biblia!”. Am mai pomenit starea precară a comunităților creștine non-ortodoxe și într-un studiu prezentat la Southern Conference on Slavic Studies care poate fi citit aici.

Tony Blair pomenește deci un adevăr. Ori, mai corect, o jumătate de adevăr. Cealaltă jumătate a adevărului se conțin în performanțele creștinilor non-ortodocși din Moldova pe post de opresori, ori de aliați conștienți ai opresorilor lor.

Nu mai pomenesc că ar fi fost tare frumos dacă Blair adăuga în tabloul intoleranței religioase soarta comunităților musulmane din Moldova, care sunt probabil minoritatea religioasă cea mai persecutată în Republica Moldova în ultimul timp. Eforturile chinuitoare ale musulmanilor moldoveni de a-și legaliza existența și de a beneficia de protecție legală întâlnesc o ripostă decisivă venită din partea Bisericii Ortodoxe dar și din partea comunității oprimate a creștinilor non-ortodocși.

Opinia publică progresistă a Europei ar trebui poate informată și cu privire la faptul că reprezentanți marcanți și gălăgioși ai comunităților evanghelice din Moldova au condiționat, nici mai mult nici mai puțin, înregistrarea cultului musulman în Moldova de eliminarea persecuțiilor creștine în țările arabe. Ca și cum nu ar fi vorba în temei de cetățeni moldoveni ce împărtășesc islamul și nu ar fi destulă aiureală să le ceri unor moldoveni din Chișinău să răspundă pentru politicile unor prinți din Arabia Saudită.

Ar mai fi de menționat și efortul considerabil al cultelor creștine non-Ortodoxe din Moldova de a preveni adoptarea de către Parlament a legii anti-discriminare ce ar oferi persoanelor de orientare sexuală netradițională, invalizilor și altor categorii discriminate ceva garanții juridice.

Ceea ce nu înseamnă că evangheliștii moldoveni – baptiști, adventiști sau de alt cult – nu ar suferi un tratament discriminatoriu și persecuții/restricții din partea ortodocșilor majoritari.

 Sunt surprins însă de abilitatea lor de a pactiza strategic și tactic, fără remușcări, cu opresorii (care-s prin extensie dușmani de doctrină) atunci când identifică un dușman comun – comunitatea musulmană moldovenească, homosexualii, legea anti-discriminare ori cursul ”Deprinderi de viață”.

La modul general participarea evangheliștilor moldoveni în lanțul ăsta pervers al intoleranței religioase, deopotrivă ca victime dar și ca agresori, ar trebui să pună pe gânduri autorii de raporturi cu privire la situația religioasă în Moldova sau pe demnitarii ce desenează schițe de politici religioase.

Această ambiguitate ar putea servi ca un avertisment cu privire la capcanele analizelor binare ale relațiilor minoritate-majoritate în societatea contemporană. Exemplul evangheliștilor moldoveni arată concludent că minoritățile se produc în multiple roluri, și că o bună parte a retoricii inflamatoare și paranoice care generează într-un final politici intolerante, discriminare, este produsă de minoritățile religioase înseși.

Mai simplu: evangheliștii moldoveni participă activ la făurirea lanțurilor cu care le sunt legate gurile și drepturile.

Chiar cred baptiștii moldoveni că dacă se opun în baza unor justificări grotești legii cu privire la eliminarea formelor de discriminare, inclusiv pe motive religioase, vor putea evita utilizarea acelorași argumente aleatorii și părtinitoare împotriva lor? Ori dacă strigă vehement și isteric împotriva musulmanilor ca fiind credință netradițională în Moldova vor putea să-și sporească șansele în fața unor raționamente similare ce vin din partea Bisericii Ortodoxe?

Diversitatea religioasă a Moldovei, în pofida cifrelor măsluite la prost-făcutul recensământ din 2004, e unica garanție a supraviețuirii cultelor creștine non-Ortodoxe în Moldova, unicul sol pe care comunitățile evanghelice ar putea activa și înflori.

E, personal nu cred deloc ca fiind înțeleapte politicile acestor culte minoritare de a-și tăia creanga pe care stau, solul din care se hrănesc.

pictorul Etienne Adolphe Piot

Etienne Adolphe Piot (1850-1910), pictorul fețelor feminine…

 

sursa.

mai multe imagini.

Page 2 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén