blog implicat

carti filme muzica idei polemici

piuneze II

– Spații de protest (Mircea Dinescu): mă fac scriitor de vagoane.

*         *         *

– Tentația ateistă a creștinismului postmodern – să declari că crezi cu pasiune în Dumnezeu, dar să acționezi iresponsabil, ca și cum El n-ar exista.

*         *         *

– Econocidul (termen împrumutat de la Arjun Appadurai) – numele corect politic și forma unanim tolerată a genocidului.  Oamenii sunt căsăpiți (de foame, boli sociale precum setea, malaria, sărăcia, războaiele civile), de data asta însă fără aparatul represiv al statului și (aparent) fără motivații ideologice. Violența e exercitată impersonal, obiectiv și neutru – așa o cere legea economia de piață, concurența ”liberă”, eficiența ori globalizarea. Peste urmașii celor pe care i-a ucis regimul ideologic trec în mod ”pașnic” și lent șenilele ”obiective” ale realității.

*         *         *

– Cu ocazia unui bilet despre minoritatea rusolingvă din Moldova și încălcarea drepturilor ei, bilet ce mi-a creat bătăi de cap, dar și o intuiție că am ochit acolo unde doare (l-am pus și pe Curaj.net și pe Laborator) am suprins o fisură în gândirea activiștilor autohtoni ce se agită pentru ”drepturile omului”.

Fisura-i un mare motiv de tristețe: privatizarea protestelor (fiecare cu protestul său) și separatismul drepturilor (eu îmi apăr doar drepturile mele, restul să și le apere pe ale lor).

Condensat, ”argumentul” tipic sună astfel:

Dacă Ghiță Boambă va protesta, apu ieșim și noi să ne solidarizăm cu el, dacă însă Ghiță Boambă nu face nică, atunci să stea acolo prost, nedreptățit și jecmănit. Noi protestăm doar pentru cauza noastră proprie.”

Ca practică asta vine cam așa:

Noi îl batem pe Ghiță Boambă (nu ne interesează că-i vinovat sau nu, de vreme ce-i în raza bâtei), Ghiță dac-o fi deștept, îl trăsnește pe Vasile Bănescu; la rândul său, Vasile Bănescu îl cotonogește pe Ion Birocratovici și tot așa, până la împlinirea vremurilor.”

Gândul că acest tip de negândire ar fi unul sporadic, ce se întâmplă o dată la o mie de ani, mi-a fost spulberat de o altă polemică cu privire la anunțatul protest al unor activiști contra ”nesimțirii șoferilor de microbuz” (nesimțire reală, dar nu generalizată). La argumentul meu că șoferii ar constitui partea de jos a unui lanț vicios și corupt ce cuprinde poliția rutieră municipală, primăria (ce nu face drumuri, nici stații, dar cere reguli și impune sancțiuni), proprietarii de rute (care iau partea cea mai grasă a veniturilor), în fine, șoferii nu-s nicidecum burjuii nesimțiți ci robii unui sistem deraiat, împuțit și putred de corupt (ori corupt de putred), e, când am zis asta, ”protestatarii” iar au sărit să zică că pe ei nu-i interesează că lucrurile-s mai complicate, că lanțul e mai lung, că-s mai mulți vinovați, atâta vrem, atâta protestăm, dacă șoferii se simt furați ori jefuiți, să-și facă și ei protestul lor, cum l-am făcut noi pe-al nostru…

De solidaritate între sărmani nici vorbă – activistul moldovean adaugă, la grămadă, victimele și călăii într-un coș, coșul lui retoric, după care scoate bățul. Dumnezeul dreptății și-i va alege pe ai săi, zice acest tip de nihilism colaborațional.

Dialogurile și colaborările întru dreptate apar ca fiind imposibile, pentru că luptătorii pentru ”drepturile omului” nu fac fronturi comune, ci celule individuale de rezistență.

Nu-i greu de arătat că asemenea nestrategii nu fac mare treabă, ca impact ori ca forță de presiune politică. Confruntat cu zeci de mișcări de protest, izolate, în competiție una cu alta, statul, ori capitalul, sau orice birocrat de la primărie îi poate (cu mare plăcere o și face) asmuța unul asupra altuia, dezbina și împiedica să se unească. Divide et impera, nimic nou de vreo două mii de ani.

p.s. ar mai fi și alte năzdrăvănii tradiționale ale comentatorilor politici de pe bloguri: să-i asuprim pe ruși că ei ne-au frecat pe noi (în calitate de ”noi” se produc în temei mucoși de 15 ani care s-au văzut din senin, stăpâni ai unor imense arhive istorice de ”victimizare și persecutare”), să plătească pentru păcatele lor colective, prezente dar mai ales trecute (chestia asta e și ilegală și mai încalcă toate principiile ce fundamentează dreptul în țările democratice, dar când e vorba de patriotism legea-i un moft). Despre aceste năzdrăvănii altă dată. Mai ales că nu-s doar patrimoniu mioritic.

p. p.s. (sper că Ghenadie Brega a aranjat setările facebook-ului așa încât mesajul să fie vizibil și celor fără cont acolo)

Previous

Si rusii au dreptul la protest !

Next

Hărțile bucătăriei

1 Comment

  1. totul-i relativ – adevar demonstrat 😉 si in marile tari democratice mai deviaza “principiile ce fundamentează dreptul”, mai ales cand sunt atinse integritatea sau interesele lor… Insistenta de a face dreptate cu orice pret, in cazul nostru, poate deveni acea grebla pe care vom calca incontinuu pana la spargerea testei, daca nu vom invata lectia…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén