Aug 28 2009

calatorie cu pasul pe loc

Vitalie Sprînceană

Am ajuns cumva in SUA. Cand spun cumva, am in vedere un tip specific de evenimente a caror aglomeratie a colorat calatoria transoceanica… Transoceanic, calatorie – sunt si ele doar moduri de a spune, in fapt, toata calatoria a constat in consumul unor chipsuri, sandwichuri, Cola si Pepsi, pentru economy class, si whiskey pentru business class, discutii, filme, muzica ceha (pentru ca zborul Praga-New York e deservit de Czech Airlines), spoturi publicitare pentru Sky Team si, imobilizare aproape fortata pe scaun, prins intr-un rand de vreo 8 oameni lateral si 150 in spate…
de la altitudinea de 10 000 m, pamantul nu e mare treaba, el pur si simplu nu se vede, acoperit fiind de straturi compacte de nori, aranjati in cele mai nastrusnice forme…

oceanul, la randu-i, e mai mult o fictiune pe harta electronica, un suport pe care se misca un punct rosu, decat o realitate palpabila…

in fapt, am stat pe un scaun un drum intreg…nici vorba de rafale de vant care sa sfichiuie fata, ori stropi de ploaie care ar sparge borurile trenciului, rau de mare care ar clatina vasul: calatoria seamana mai mult a film sau a joc electronic pe level-uri, decat a deplasare reala, si abia ajuns la destinatie, ajungi sa intelegi ca pe nesimtite (fie ai dormit, fie ai privit un film) ai ajuns in alta lume…


Aug 22 2009

La Soci ca la Mecca: intrevederea Medvedev-Voronin

Vitalie Sprînceană

o intervenţie la Europa Liberă. eventualele gafe, zăpăceli, redundanţe şi repetiţii trebuie puse exclusiv pe seama vorbitorului, adică a mea. textul reprezintă descifrarea brută, fără menajamente, a fluxului vorbit… tot acolo şi înregistrarea audio…

La Soci ca la Mecca: întrevederea Medvedev-Voronin

Semnat de  Valeriu Cațer, Elena Cioina

Sub ochii unui blogger, Vitalie Sprînceană

Preşedintele, Vladimir Voronin a plecat în această dimineaţă la Soci, unde tot astăzi va avea o întrevedere cu preşedintele rus, Dmitrii Medvedev. Avînd în vedere că nici serviciul de presă al Kremlinul şi nici cel al preşedinţiei de la Chişinău nu au făcut public scopul acestei întrevederi, analiştii politici înaintează mai multe versiuni, cea mai plauzibilă, după părerea multora dintre ei, fiind aceea că liderul partidului comuniştilor ar avea nevoie de sprijinul Kremlinului pentru a-şi consolida poziţia, înainte de negocierile cu cele 4 formaţiuni de opoziţie din coaliţia de guvernare din Republica Moldova. Cel mai interesat de această întrevedere este, cu siguranţă, dl Voronin, a declarat postului nostru de radio analistul politic Vladimir Soloviov de la publicaţia Kommersant din Moscova: „Pentru el este important să demonstreze ca este susţinut de Rusia şi că este tratat la cel mai înalt nivel. Este o vizita de imagine. A spus Soloviov, în timp ce editorialistul Petru Bogatu de la Jurnal de Chişinău crede că întîlnirea Voronin-Medvedev ar avea scopul să „intindă” nervii democraţilor, pentru că Rusia nu poate să-i ofere lui Voronin nimic mai mult decat susţinere psihologică. Iar Vsevolod Ciornei de la Moldova Suverană şi Săptămîna, presupune că scopul întrevederii lui Voronin cu Medvedev poate fi unul multiplu: „Poate fi o vizita de curtoazie, poate fi o vizita de ramas bun in calitate de presedinte, poate fi o vizita strategica vizând niste planuri de actiuni, spune Vsevolod Ciornei.
Noi vom discuta pe marginea acestui subiect cu blogherul Vitalie Sprînceană
.

Elena Cioina: Vitalie, tu ce crezi la ce-i mai serveşte preşedintelui Voronin această întâlnire, după alegeri?

Vitalie Sprînceană: Înclin să cred totuşi că această vizită este cu sens, chiar cu un dublu sens. Pe de o parte, după mine, un scop major pe care îl urmăreşte preşedintele la întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev, ar fi negocierea unei strategii a Partidului Comuniştilor la viitoarele alegeri în Parlamentul Moldovei pentru preşedintele ţării. O a doua dimensiune, mult mai importantă mi se pare mie, este oferirea unor garanţii post-electorale blocului etnic, or aceasta este o realitate curentă. Mai ales la ultimele alegeri din 2009, citeam pe internet – un blogger a făcut o analiză a distribuţiei votului etnic şi cifrele erau îngrijorătoare pentru PCRM, dar indicau o tendinţă clară de polarizare a societăţii pe paliere sau pe filiere entice. În aprilie 2009 – 70 la sută dintre minoritari au votat PCRM, în iulie – 80 la sută, în timp ce trendul pentru populaţia majoritară a fost 47 la sută.

Valeriu Caţer: Vitalie, crezi că anume minoritarii îl determină pe Vladimir Voronin să meargă să ceară bani de la Moscova, cum o făceau altădată domnitorii moldoveni care mergeau la Istanbul?

Vitalie Sprînceană: Nu ştiu dacă sunt de acord cu formularea, dar cu idea exprimată sunt aproximativ de acord, în sensul în care votul etnic, exploatat foarte intens mai ales după evenimentele din 7 aprilie, când PCRM a făcut uz de o retorică naţionalistă chiar, învinuind, cunoaşteţi acele învinuiri aduse României, arborarea drapelului României, apoi a exploatat sentimentele duşmănoase a unei părţi a minorităţii ruse, faţă de o eventuală aderare a Moldovei la NATO, trezită iată acum câteva zile de declaraţiile precipitate poate, ale unui membru al Alianţei pentru Integrare Europeană deci, după mine, votul etnic ar putea fi filiera pe care o vor exploata comuniştii în următorii 4 ani şi deci vizita lui Voronin ar fi o pregătire pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate sau regulate.

Elena Cioina: Vitalie, este Moscova într-adevăr un factor atât de important în politica moldovenească sau îi acordă prea multă atenţie politicienii moldoveni?

Vitalie Sprînceană: Deci bănuiesc, presupun, intenţionez şi cred că importanţa Moscovei în relaţiile şi în scena politică din R. Moldova depinde exclusiv de succesul Alianţei pentru Integrare Europeană. Într-un fel această alianţă constituită ad-hoc după victoria opoziţiei la alegerile din iulie 2009, ar putea anihila acest factor printr-o serie de factori. În primul rând performanţe economice în aşa fel încât presupuse ajutoare de jumătate de miliard să nu mai influienţeze viaţa politică, dar şi prin orientarea unor politici mai spre vest, deci totul se află în mânile opoziţiei acum şi de ea depinde dacă acest factor va avea o pondere sau va fi doar unul pur retoric.

Valeriu Caţer: Vitalie, dar din ceea ce spuneai tu un pic mai devreme, reiese că Partidul Comuniştilor s-ar putea transforma la un moment dat într-un partid etnic, nu îţi pare că e totuşi, din punctul tău propriu de vedere nu ar fi o strategie cam păguboasă?

Vitalie Sprînceană: Probabil din paliera de opţiuni pe care o are PCRM la moment mi se pare strategia cea mai bună dintre cele păguboase, or neavând reuşite economice palpabile, care ar motiva populaţia să voteze comuniştii, neavând alte achiziţii fundamentale, fie pe filiera transnistreană, atât de des invocată, deci Partidul Comunist nu mai are alt atu decât acest vot etnic, cât de şchiop nu ar fi el. Ceea ce ar menţine cumva sau ar oferi nişte garanţii de menţinere a puterii, altfel nu are nicio şansă cred.

Elena Cioina: Cum îţi pare, va ajunge Moldova vreodată în general să trateze cu demnitate politica sa externă în relaţia nu doar cu Rusia dar şi cu Occidentul şi cu Statele Unite şi cu oricare altă ţară?

Vitalie Sprînceană: Deci eu cred că asta e o problemă internă a Moldovei şi depinde de capacitatea guvernanţilor noştri de orice culoare de a-şi formula clar strategiile, scopurile, pritorităţile. Aceste oscilaţii în politica externă, or fluctuaţii de la declaraţii pro-europene la anti-NATO, deci ele depind mai degrabă de contextul intern decât de cel intern, şi deci eventual depinde de factorii interni.

Valeriu Caţer: Părerea ta, nu-ţi pare că poate frica cu care politicienii moldoveni, diplomaţia moldoveană tratează relaţia cu o parte sau cu cealaltă. Frica care determină aceste oscilaţii între Est şi Vest, ar trebui depăşită poate la un moment dat. De ce le este frică în general moldovenilor?

Vitalie Sprînceană: Le e frică probabil de propria ineficienţă ca politicieni şi de aceea sprijinul imagistic acordat, fie de un bloc, fie de altul, fie de Statele Unite, fie de NATO, fie de Rusia, contează atît de mult. Dacă ar fi susţinuţi de nişte succese interne, bănuiesc că ponderea acestor ajutoare imagistice ar fi mult mai mică, şi în consecinţă şi despre factorul rus nu s-ar vorbi atâta cât se vorbeşte. În general se merge la Moscova pentru sprijn, se merge la Uniunea Europeană, – deci vizite imagistice după cum aţi pomenit mai devreme.

Valeriu Caţer: Revenind la plecarea lui Vladimir Voronin la Soci unde se va întâlni cu Dmitrii Medvedev, crezi că-i va servi la ceva înainte de prima şedinţă a Parlamentului. Va reuşi să intimideze asta într-un fel sau altul Alianţa? Un sprijin cel puţin formal acodat prin această vizită comuniştilor?

Vitalie Sprînceană: Eu nu ştiu care a fost programul de acţiuni şi vizite a membrii Alianţei pentru Integrare Europeană. La un moment dat s-a vehiculat în presă că cineva dintre ei ar fi fost la Moscova. În măsura în care Vladimir Voronin va putea prezenta eventual un certificat simbolic de sprijin a Rusiei, bănuiesc că ar putea intimida cumva viitoarele acţiuni ale Alianţei pentru convocarea unui referendum cu privire la aderarea la NATO, deci unul dintre pilonii Alianţei. În măsura în care, diseară, mâine, când vor apărea, sau când se va sfârşi această vizită şi în măsura în care Voronin va obţine un sprijin clar, s-ar putea să-i intimideze. Altfel, dacă rezultatele vizitei vor fi confuze, neclare şi se vor rezuma doar la strângeri de mână, bănuiesc că va trece şi această vizită în rândul o bizarerie în plus.


Aug 21 2009

poveste proletara cu talc pentru cei maturi

Vitalie Sprînceană

Amu cică a fost odată un împărat. Într-o zi, cum sta împăratul fără treabă în sala tronului, auzi mare zgomot afară. Privi pe fereastră şi văzu un bătrânel care vindea mere: „Hai la mere dulci! Mere-Mere dulci!” În jurul căruţei bătrânului se adunase lume de peste lume, cumpărători dar şi gură cască.

I se făcu şi împăratului poftă de mere, chemă pe marele sfetnic şi-i zise: „Ţine cinci galbeni, fugi de-mi cumpără mere!”

Marele sfetnic chemă paharnicul: „Uite 4 galbeni, mergi şi cumpără mere!”

Paharnicul chemă pe maestrul de ceremonii: „Ai 3 galbeni, mergi şi cumpără mere!”

Maestrul de ceremonii chemă pe şeful strajei: „Na 2 galbeni şi cumpără mere!”

Şeful strajei cheamă un străjer obişnuit: „uite un galben, fugi şi cumpără mere…”

Iese străjerul în stradă se apropie de bătrân şi-l apucă de haină: „Hei, ce-ţi veni să urli în gura mare pe strada asta? Aici e cârciumă sau Palat domnesc? Îţi arestez întreaga căruţă cu mere şi o confisc!”

Se întoarce străjerul la palat şi merge la şeful strajei. „Şefule, am făcut un târg bun: pentru un galben – jumătate de căruţă de mere.”

Şeful strajei merge la maestrul de ceremonii: „Din 2 galbeni am reuşit să cumpăr un întreg sac cu mere.”

Maestrul de ceremonii pleacă la paharnic: „E-hei, cu 3 galbeni am cumpărat o torbă întreagă de mere.”

Paharnicul merge la marele sfetnic: „4 galbeni mi-au ajuns doar pentru jumătate de torbă de mere. Sărăcie…”

Marele sfetnic intră în sala tronului: „Măria Ta, aşa cum aţi poruncit, 5 mere!”

Stă împăratul şi meditează: „5 mere-5 galbeni. Un măr-un galben şi lumea se calcă în picioare să cumpere. Trebuie să ridic impozitele pentru popor!”

sursa: Dnevnik.bg


Aug 20 2009

schimb de carti

Vitalie Sprînceană

schimb de carti

vine cine vrea.


Aug 19 2009

rasisme juridice

Vitalie Sprînceană

DSC_0602

Bizareria juridico-politică creată în jurul unui mărşuleţ anunţat de Biserica Creştină Adventistă din Moldova, degenerată într-un alt mărşuleţ al majoritarilor ortodocşi) ar fi fost trecută la rubrica confuzii politice  dacă nu era sprijinul „dezinteresat şi patriotic” al Primăriei de Chişinău, Ministerului Afacerilor Interne, Curţii de Apel, adică instituţiile temelie ale statului moldovean, care, cu Doamne ajută!, s-au străduit să bage cât mai multe beţe în roate unei minorităţi ce şi-a disputat dreptul, altminteri perfect legal, de a organiza o întrunire publică într-un loc public…

Că Biserica Creştină Adventistă din Moldova (BCAM, numită din comoditate şi dispreţ, de către ortodocşi sectară) a mizat mai mult pe efectul publicitar decât pe cel organizatoric propriu-zis, pentru ea orice soluţie fiind câştigătoare pentru că o scotea din negura uitării şi indiferenţei, asigurându-i ceva promovare publică gratuită; că Biserica Ortodoxă din Moldova a adunat, din acelaşi motiv publicitar ceva zeci de oameni în aceeşi Piaţă în numele valorilor naţionale netrecătoare era cumva clar: Bisericile, la fel ca şi partidele politice, starurile de cinema şi sportivii lupăt pentru ari şi hectare de spaţiu public…

Neclară a fost însă reacţia  autorităţilor, întâi Primăria de Chişinău, apoi Curtea de Apel  a căror misiune formală se rezuma la a cita imparţial buchia Legii (Constituţia – art. 16 (2) şi art. 32, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – art. 9,10, 11, Legea nr. 26 privind întrunirile publice) care îi aşează pe toţi cetăţenii pe picior de egalitate în faţa Justiţiei, dar care au preferat să se împotmolească strategic în stufăriile “sfintei liturghii”, „sectarilor” şi „majorităţii ortodoxe”.

mă rog, nu e prima oară când justiţia.md e părtinitoare, dar primăria de Chişinău, declarat liberală, intrată cu cai şi purcei cu tot în Alianţa pentru Integrare Europeană, ar fi trebuit să probeze că titlul „liberal” din numele partidului nu e unul de umplutură, ci ar avea ceva consistenţă şi că, autoritatea publică fiind, primăria ar trebui să nu discrimineze cetăţenii municipiului pe criterii religioase, fie ei majoritari sau minoritari…

altfel, ar fi de văzut 2 lucruşoare:

– calitatea dezbaterii privind integrarea europeană a Republicii Moldova este îndoielnică dacă nu chiar proastă cu totul: în pofida persistenţei unui consens quasi-general al societăţii civile, partidelor politice şi cetăţenilor asupra necesităţii acesteia, tonalitatea, intensitatea, pigmentaţia şi structura discursului public pe probleme europene sunt sărace – despre Europa se vorbeşte exclusiv în termeni economici, ca o soluţie de alternativă pentru sărăcia în care s-a înglodat Ţara Moldovei.

Restul ingredientelor europene, combustibilul care furnizează energia de ardere a motorului european: garanţii privind nondiscriminarea minorităţilor din partea majorităţii, toleranţa interetnică şi interreligioasă, dreptul la opinie, respectul pentru opiniile celuilalt, libertatea conştiinţei religioase sunt pur şi simplu trecute cu vederea complice (în acest scandal de rasism religios, presa din Moldova, poreclită pe la nunţi electorale „independentă” a tăcut mâlc, ca o codană în faţa preotului – cele două tribune pro-europene şi pro-democratice Jurnalul de Chişinău şi Timpul de Dimineaţă au continuat să se masturbeze, vajnic, cu stafia lui Iurie Roşca în minte, dezghiocând, cu titlul de mari inovaţii cât de făţarnic este acesta, în loc, să zicem, să semnaleze abuzul autorităţilor sau să ceară, răspicat respectarea Legii )…

Această caricaturizare a procesului de integrare europeană, prin reducerea la o singură dimensiune, aia vizibilă, adică banii, va da, într-un viitor plauzibil, bătăi de cap moldovenilor europeni, care se vor fi trezit trăsniţi că Europa nu înseamnă doar Feta, Măsline italiene, Bere Germană şi Caşcaval Francez pe îndestulate, ci şi ceva obligaţii vis-a-vis de traiul în comun…

– tonul bătăios al Cererii Mitropoliei Moldovei de a limita libertatea întrunirilor prin invocarea unui rol preponderent al Bisericii Ortodoxe în constituirea statalităţii (poate statalităţilor?) moldoveneşti, şi reacţia laşă a Curţii de Apel, cea servilă a Primăriei de Chişinău indică alinieri ideologice de profunzime în spaţiul politic moldovean, care nu coincid deloc cu distribuţiile de faţadă. Mai degrabă decât pe axa stânga-dreapta (de aici şi dificultăţile de sistematizare sugerate de Nicu Popescu), sau pe cea liberalism-conservatism-comunism, ori la limită laic-sacru, partidele politice, Bisericile, societatea civilă (cu excepţia remarcabilă şi fericită a organizaţiei Hyde Park, care a îndrăznit, temerar să se pronunţe împotriva abuzurilor săvârşite sub masca ortodoxă) sunt grupate pe fisura societate închisă – societate deschisă, altfel spus oscilează între o societate cu adevăr absolut şi unic, limitare a drepturilor de exprimare în vederea securizării acestui adevăr unic, monogamie şi omogenitate religios-mitică, unipolară şi societatea deschisă, ca concurenţă a adevărurilor particulare, pluralism cultural şi religios. Surprinzător, aproape întreg spectrul politic moldovean băştinează în solul societăţii închise, construind proiect insulare izolaţioniste de tip naţionalist sau comunitarist, diferenţa între versiunea lights (PL) şi cea full (PCRM) fiind în marja admisibilă de eroare…

Iar dificultăţile abia încep: minorităţile sexuale, cele religioase, şi etnice vor cere tot mai insistent drepturi egale cu cele ale majoritarilor, şi autorităţile vor trebui să satisfacă aceste cereri perfect legitime şi în duh european. Europa încă urmează a fi descoperită!

e mult drum de făcut…

sursa imagine: Centrul de Monitorizare si Analiza Strategica “Moldova Noastra”


Aug 16 2009

sate sub vremi

Vitalie Sprînceană

O observaţie pe care o datorez unui amic: majoritatea comunităţilor rurale din Moldova fac dovada unui contrast paradoxal – sărăcie publică vs bunăstare individuală. De obicei, satele pot fi accesate foarte greu: drumurile sunt fie lipsă, fie într-o stare deplorabilă (drumul de la magistrala Chişinău-Bălţi spre satul Ciocîlteni, r-nul Orhei, bunăoară, are 2 „benzi”, una oficială, cu asfalt, cealaltă e drum de ţară. Calitatea drumului de praf este net superioară celui asfaltat şi deci localnicii îl folosesc preponderent), cu gropi şi râpe care ameninţă să surpe şoseaua la orice pas. Livezi abandonate, clădiri agro-industriale (ferme de animale ori parcuri de transport agricol) sau culturale (mai ales fostele librării rurale, dar, de la o vreme şi şcoli, grădiniţe) părăsite sau distruse, parcuri în paragină, copaci uscaţi gata să se prăbuşească, indicatoare rutiere absente sau schingiuite de mâini dibace, însoţesc călătorul de-a lungul voiajului. Uneori peisajul alternează cu gunoişti neautorizate, aglomeraţii de etichete şi ambalaje, vase din mase plastice şi PET-uri, fântâni abandonate…

În sat, tabloul este acelaşi, în privinţa spaţiului comun: drumuri, fântâni, şesuri şi parcuri, dar complet diferit în perimetrul curţilor individuale.

În ogrăzi – minunăţii şi acareturi de tot soiul: automobile (de obicei cel puţin o bucată), termopane şi jaluzele, antene parabolice încadrează acoperişul (fie acesta ardezie, cum e în majoritatea cazurilor, dar mai nou, apar „căciuli” de ţiglă metalică), garduri de metal sau măcar din beton, peste tot sunete acide, răzbind din interiorul caselor, semn că combinele muzicale au devenit şi ele un bun accesibil – toate aranjate cumva într-o ordine ostentativă în aşa fel încât să se vadă. Telefoanele mobile, DVD-urile şi parţial, calculatoarele, nu mai sunt deja o noutate pentru săteni: discotecile în bătătură adună sute de telefoane mobile într-un spectacol luminiscent, care de care mai sofisticat şi cu mai multe funcţii. Berea, băutură urbană prin excelenţă a devansat demult vinul local, iar consumul ei a devenit o nouă formă de socializare şi networking… Mai degrabă masa de la barul din localitate decât tocitoarea de vin băută la scaunul din faţa porţii (au dispărut demult aceste microplatforme de socializare locală, de mahala, cândva, un sociolog avid va măsura, probabil, gradul de dezvoltare a capitalului social contabilizând şi aceste fluctuaţii de „mobilier”) este platforma de comunicare între săteni, chiar între vecini. Barul, fiind un teritoriu neutru, neangajând emoţional pe nimeni dintre părtaşi, garantează protecţia spaţiului intim şi deci convine tuturor…

Acest contrast între bogăţia individuală şi sărăcia comunitară/comună este explicat, de sătenii înşişi, de dezagregarea şi deresponsabilizarea Puterii, înţeleasă fie ca autoritate locală (Primarul) fie ca instituţie centrală (Guvernul, Preşedintele, arareori Parlamentul): statul nu face nimic, nu se îngrijeşte de drumuri, nu mătură şi curăţă parcurile, fântânile, drumurile şi căile de acces…

p.s. În unele zone, populate de clasa medie, adică cei cu venituri multe şi însemnate, a apărut un germene al cooperării comunitare: 4-5 „gospodari” cu ambiţii şi bani pun mână de la mână şi fac un drum, gazifică uliţa pe care trăiesc sau o conectează la reţeaua de canalizare fără a aştepta ajutorul/implicare statului… Relaţia lor cu Puterea de orice soi e simplă: se comportă ca şi cum aceasta nu ar exista… Deocamdată însă, acest tip de relaţie este privilegiul unor răsfăţaţi, fiind imposibilă în absenţa unui background financiar solid…

antene parabolice

fostă librărie…

drum…


Aug 11 2009

comunicare inter-nationala

Vitalie Sprînceană

La punctul de trecere Basarabeasca – Seprenvoe (vezi google maps), panoul din imagine e salutul verbal al vecinilor ucraineni…. vreo 15 gafe în doar 9 rânduri, inclusiv numele ţării lor… un Google Translate făcea, probabil, ceva mai puţine greşeli decât luminata minte umană care a compilat bizareria asta care nu seamănă nici a română, nici a moldoveneasca lui Stati, nici măcar nu imită vre-un dialect local…(ne)Bănuite sunt căile Domnului…