Dumnezeu nu a fost creat intr-o zi

O propoziție sclipuită din dosarul consacrat problemelor existenței lui Dumnezeu, elaborat de revista franceză Le Point (număr dublu, 22-29 decembrie 2011): DUMNEZEU NU A FOST CREAT  ÎNTR-O ZI. La facerea lui au muncit sute de generații, de la primul homo sapiens cu unelte rudimentare, prin Einștein și Newton la credincioșii cu iPad din Memphis, Tennessee. … Read more

suntem religiosi dar nu avem o biserica pe potriva

Abia acum am pus mîna și ochiul pe acest excelent interviu al lui Vasile Ernu cu Dănuţ Mănăstireanu, teolog anglican laic. Reținut: …”După părerea mea, și aici sunt de acord cu partida lui Berger, secularizarea nu este atât un fenomen de respingere a religiosului, cât o reacție la inadecvarea bisericii față de realitatea contemporană, alături … Read more

Hristos fara crestinism

Răsfoiesc o carte destul de scandaloasă – The Family: The Secret Fundamentalism at the Heart of American Power – scrisă de jurnalistul Jeff Sharlet. Acesta s-a infiltrat timp de o lună într-o organizație religioasă semi-secretă din Washington, unde a fost acceptat ca ”membru”, a participat la ședințele ei tainice și a audiat mesajele destinate exclusiv … Read more

islamul lor…

”Paradoxal, guvernele franceze de dreapta au încurajat construcția de moschei și case de rugăciuni în anii 60 și 70. Islamul era privit ca o tehnică de control social. Marile întreprinderi au facilitat apariția unor case de rugăciuni musulmane la locul de muncă în speranța că astfel imigranții nord-africani vor fi mai puțin tentați să adere … Read more

lantul slabiciunilor in peisajul religios al Moldovei

Tony Blair, fostul prim-ministru laburist al Marii Britanii, cunoscut mai puțin pentru politicile sale orientate spre protecții sociale decât pentru asistența completă și necondiționată (în limba vernaculară echivalentul expresiei ar fi servitudine)  acordată lui George Bush și iresponsabilităților afgane și irakiene ale acestuia, a vorbit la Milano joi, 11 noiembrie, despre toleranța religioasă, îngăduința politică, … Read more

bisericile din Biserica

Gânduri tefere din sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova, aici ieromonahul Petru Pruteanu: La urma urmei, la islam sau la secte vor trece cei care vor o schimbare în viaţa lor, iar preoţii şi laicii ortodocşi nu fac nimic pentru a-i ajuta să o facă. Bineînţeles, vor trece şi o serie de oportunişti sau curioşi, dar … Read more