Jun 3 2013

sincretisme crestin-astrologice sau despre Isus Hristos, Fecioara Maria si zodia Varsatorului

Vitalie Sprînceană

 În timp ce mă plimbam ieri prin piața de vechituri de lîngă Gara Feroviară am pus mîna pe această bizară lucrare tipografică. M-a atras titlul în rusă – Calendar creștin astrologic pentru omul de afaceri (1994) – apoi am văzut că a fost tipărită la Chișinău, iar la final m-am prins că și prețul e foarte bun: 2 lei, adică echivalentul unei călătorii în troleibuz.

E un calendar-agendă pentru anul 1994, editat de un oarecare Centru pentru Medicină Populară și Dezvoltare Spirituală (CMPDS) despre care n-am putut găsi nici un fel de informație pe net.
Pe pagina 2 stă tipărită poza lui ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, iar un text sub imagine zice că agenda a fost publicată cu blagoslovirea acestuia.

 Urmează, pe cealaltă pagină, un desen ce adună sincretic, cele 12 semne zodiacale și protectorii creștini ai zodiilor (sic!). Capricornul stă sub protecția lui Isus Hristos, Racul e protejat de Maica Domnului (Fecioara Maria), Leul e ocrotit de Sfînta Treime și tot așa pentru toate 12 zodii.

Mai departe găsim un calendar pentru anii 1994-1995 care adună și el protectorii creștini ai anilor plus semnele corespunzătoare ale anilor din zodiacul chinezesc (respectiv Cîinele și Mistrețul/Porcul).

Foaia următoare (paginile nu-s numerotate) e exclusiv creștină și prezintă o listă a sărbătorilor creștine ale anului, posturile și zilele de pomenire ale morților.

Pagina ce vine a prezentat, pentru mine, interesul cel mai mare. Ea începe cu un citat al cărui autor nu-l știm ce spune următoarele: Încă din vremurile vechi se știe că sănătatea și caracterul oamenilor depind de vremea nașterii sale, care e marcată de semnul solar corespunzător al Zodiacului precum și de protecția Sfinților.

Tabelul de sub citat aranjează cronologic zodiile, apoi indică planeta sub influența căreia stă fiecare semn zodiacal dar și protectorul creștin al zodiei. Vedem bunăoară că Berbecul e sub influența planetei Marte și sub protecția lui Isus Hristos. Taurul e influențat de planeta Venus și protejat de Fecioara Maria. Leul e sub influența Soarelui și e protejat de Sfînta Treime.

Vin după asta cîteva pagini de text ce îndeamnă cititorul să respecte învățăturile aduse în lume de către Hristos, dar și să țină cont, pentru o viață plină de armonie și succese, de prezicerile calendarelor orientale și de mersul planetelor. Apare de cîteva ori noțiunea de ”știință” – prima oară în contextul unei propoziții ce cheamă la o comuniune între știință, religie și societate, a doua oară în contextul unei afirmații potrivit căreia influența planetelor și a semnelor zodiacale ar fi dovedită științific.
Prezint doar prima pagină a corpului de text. Curioșii pot răsfoi textul integral în fișierul pdf pe care l-am pus pe scribd.com.

Apare ulterior un calendar lunar:

Și un ciclu al perioadelor cosmobiologice pentru fiecare zi:

Calendarul e structurat în mod primar după zodii. Începutul fiecărei zodii stă sub semnul unui eveniment creștin. Aici Vărsătorul e prezentat împreună cu Nașterea Domnului.

Așa arată calendarul pentru ianuarie precum și agenda pentru primele zile ale lunii.

 

Nu cunosc, din păcate, evoluția ulterioară a acestui proiect. Pe ultima copertă a agendei scrie că CMPDS pregătea un calendar similar pentru 1995.

Nu am de unde ști dacă Mitropolitul Vladimir chiar a dat binecuvîntarea pentru o astfel de lucrare sau dacă această pretinsă binecuvîntare a fost adăugată de editorii cărții pentru a adăuga ceva plauzibilitate.

Retrospectiv, dacă ținem cont că anii 90 au fost marcați de reapariția, în spațiul public, a ocultismului, reabilitarea astrologiei, ”normalizarea” magiei, hipnozei  și parapsihologiei prin ședințele de tratament în direct la TV a unor Kașpirovschi, parteneriatul ”nevinovat” între creștinism și astrologie nu pare a fi lucrul cel mai neobișnuit din cele ce se întîmplau zilnic.

Cred totuși că această sursă povestește cel puțin două istorii, ambele cu continuitate și implicații interesante.

Prima istorie ține de mariajul bisericii ortodoxe cu capitalismul.

Să nu uităm că agenda era adresată în primul rînd oamenilor de afaceri, al căror timp, sănătate și armonie sufletească le organiza cu migală zi de zi.

Ca instrument de administrare a timpului, aceasta urmărea să ofere omului de afaceri (eufemism ce ascunde atît pe noii bogați ai tranziției – foști nomenclaturiști ce au pus mîna pe uzine, cît și pe bișnițarii de rînd ce tocmai descopereau portul din Odesa și containerele cu mărfuri chinezești) informații precise despre combinațiile exacte de influențe divine și cosmice ce i-ar fi sporit eficiența muncii, l-ar fi ferit de riscurile îmbolnăvirii sau de eșecuri în tranzacții.

Într-un sens, agenda oferea promisiunea subordonării Cosmosului și Divinității față de scopul de maximizare a succesului, atît cel comercial cît și cel de ”armonie personală”.

Creștină e doar retorica, pe cînd practica e eminamente capitalistă.

Mă rog, capitalismul, argumenta Max Weber, a ieșit din etica protestantă, iar teologiile prosperării sunt foarte în vogă acum, mai ales printre mișcările carismatice.

Totuși, asta e la Ei, pentru că la Noi, nu-i așa, credința e de altă factură.

Nu e, desigur.

…Încă ne lipsesc multe elemente dintr-o genealogie a simpatiei pro-capitaliste a ortodoxiei, dar cele existente ajung pentru a afirma cu certitudine că Biserica Ortodoxă moldovenească nu a criticat capitalismul, economia de piață sau mantra succesului personal ci le-a acceptat ca fiind parte din noua ordine a lumii.

Nu e de mirare că Biserica a preferat să se ralieze cu cei de succes, cu elitele vizibile în detrimentul lui Vasile și Maria cei mulți, săraci și năpăstuiți…

Începutul șchiop și oarecum ocult al acestui biserică-capitalism (mijlocit de un alt mariaj intermediar biserică-putere politică) nu s-a înglodat în sincretisme creștin-astrologice cu Hristoși și Dragoni ci s-a dezvoltat oarecum ”firesc” pînă a ajuns să-și găsească definitivarea și justificarea teoretică în teza de doctor în economie susținută de ÎPS Mitropolitul Vladimir în 2010, cu o temă la fel de ”tehnică”: Managementul activităţilor economice din sistemul eparhial al bisericii creştin-ortodoxe (exemplul Republicii Moldova).

Ierarhul (sau cel care i-a scris teza) face, în această lucrare, pasul logic următor: trece de la gestionarea eficientă a timpului și resurselor personale la administrarea eficientă a instituției bisericești. Cititorul ce nu va ști că Nicolae Cantarean e de fapt numele mitropolitului n-ar putea deosebi această lucrare de orice altă contribuție de economie neoclasică. Nicăieri în paginile tezei mitropolitul-savant nu critică fundamentele (i)”morale” ale pieței, ci scrie ca și cum preceptele pieței libere s-ar găsi printre cele 10 porunci.

Dacă agenda binecuvîntată de Mitropolit oferea soluții individuale, teza sa de doctor prescrie algoritmi și reguli pentru soluții instituționale. Cerc închis. Traseu străbătut pînă la capătul logic.

A doua istorie, la fel de interesantă, ține de evoluția creștinismului și a religiei în general în epoca contemporană.

Povestea secularizării e în mod clar, falsă. Religia nu a murit, Dumnezeu e mai viu decît oricînd iar grupurile religioase iau cu asalt, aproape pretutindeni, liniile ale ce ieri păreau absolute: cele ce separă sfera religioasă de cea laică, sfera publică de cea privată.

Altă poveste e în schimb adevărată, atît la Chișinău cît și în Nairobi sau New York. Cea a unei tranziții de la religie la religiozitate (spiritualitate), de la marile canoane religioase rigide la asamblajele individuale eclectice adunate de fiecare după gust, de la instituțiile religioase atotputernice la indivizi atomizați în căutare de soluții spirituale. Sensul și evoluția acestui proces sunt încă neclare, dar motorul e evident: individul și tendințele de individualizare. Esența distincției e că religia e sistematică, logică și tinde spre omogenitate, în timp ce religiozitatea e personală, idiosincratică, eclectică, dinamică, instabilă. E vorba de un individualism ce caracterizează deopotrivă arhitectura spațiului politic, sfera economică, cultura, raporturile sociale.

Originile acestui individualism sînt multiple (a se vedea o bună abordare a rădăcinilor și consecințelor individualismului la Ulrich Beck și Elisabeth Beck-Gernsheim) la fel ca și consecințele lui. Individualismul și procesul de individualizare rămîne probabil unicul pilon valid al teoriei clasice a secularizării (ceilalți doi, dispariția religiei sub influența științei și diferențierea sferelor sociale sub impactul revoluției liberale și economice au fost demolați demult).

Pentru a rezuma: avem un individ ce înaintează pretenții la marile sisteme religioase și intervine în ele pentru a-și extrage doar lucrurile de care are nevoie. Contradicțiile teologice – magii și astrologii sînt condamnați în mod explicit în Vechiul Testament – nu-l deranjează, ci din contra, îl provoacă.

Vrea să fie creștin, pentru că creștini sunt cei din jurul său. Dar nu-l aranjează creștinismul vag și abstract al Bisericii din cartier, pentru că Dumnezeul ortodox e mult prea departe și nu are rețete și sfaturi personale pentru fiecare zi. Stelele și planetele, pe de altă parte, deși nu-s personale și nu pot fi invocate, totuși au o influență ”directă” asupra caracterului, armoniei, sănătății, proiectelor de afaceri.

Așa ajunge să se declare formal creștin dar să creadă în reincarnare ori să nu creadă în existența iadului.

Să poarte un talisman – dragon sau șobolan – pentru noroc.

Să-și asculte zilnic horoscopul, chiar și atunci cînd merge la biserică.

Să meargă la un homeopat sau tămăduitor popular înainte de a face o rugăciune pentru boală sau a se adresa la medic.

Să aprindă o lumînare la biserică pentru sănătate și s-o tulească de la slujbă direct spre un profet local ce pretinde că-i citește viitorul.

Să se roage la Dumnezeu să-l ajute la o muncă, dar să verifice dacă nu cumva stelele sau vreo planetă nărăvașă îi stau în cale.

E o poveste despre necredință? Deloc. E despre avatarurile credinței în lumea reală a oamenilor reali.

În loc de concluzie.

Tradițiile, religioase și seculare deopotrivă, sunt prin definiție fluide și schimbătoare. Ideea că tradiția ar fi imuabilă ține de domeniul minciunii sfruntate.

Sfera sacrului e și ea una dinamică, ce cuprinde într-o epocă anumite lucruri, iar altă epocă lucruri total diferite. Granițele sacrului nu pot fi stabilite pentru totdeauna – ele-s permeabile, ca și orice alte domenii ale culturii.
Obiectele și fenomenele sacre pot fi combinate în diverse și nenumărate feluri. Epoca noastră e una în care le combinăm deosebit de ingenios și libertin. Dar trăim totuși într-o eră a sacrului, ca și celelalte.

Eu nu văd o problemă că oamenii citesc deopotrivă horoscoape și cărți de rugăciuni. Nici că se roagă la Dumnezeu dar caută să vadă ce zice zodiacul chinezesc despre anul ce vine.

În majoritatea cazurilor am probleme cu inși ce încep discuția despre credință/religie/sacru cu fraza: ”Aceștia nu cred la modul corect. Ar fi just să fie așa!”. Și cu inși care zic: ”Cartea mea spune următoarele și blestemat să fie cel care nu ascultă de ea!”.

Note:
Fișerul pdf pe scribd.
Albumul Google Picasa.


May 19 2013

niste ginduri dupa marsul comunitatii LGBT

Vitalie Sprînceană

Nici un politician moldovean n-a avut curajul elementar să vină la marșul comunității LGBT să spună măcar: sînteți și voi cetățenii noștri.

Nici unul din politicienii ce se burzuluiau sîmbătă în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet  la tema integrării europene înghițind cu poftă mici, prosciutto și bere de la organizatori, n-a găsit suficientă îndrăzneală pentru a se arăta măcar. De dragul bifei.

A venit comisarul european pentru extindere Stefan Fule singur, însoțit doar de Dirk Schuebel, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova.

Cam atît despre principii, bărbăție personală, verticalitate si valori europene.

* * * * *

Am fost la cîteva întruniri ale organizațiilor LGBT. Apoi am participat la o dezbatere organizată de ospoon.eu și Gender Doc. Azi am mers la marșul lor. Acești oameni merg peste tot cu pază particulară, pentru că sînt persecutați și urmăriți la tot pasul. În viața privată. În viața publică. Acasă. La serviciu. La școală.
E anormal și imoral ca un grup de cetățeni să fie nevoit să se păzească de alte grupuri de cetățeni cu gardieni privați pe străzile orașului.
Asta nu-i societatea liberală și democrată pe care pretindem că o construim.
Înțeleg dacă ar fi vorba de hoți, dar hoții se plimbă în libertate, și chiar sînt aleși deputați în Parlamentul țării.

* * * * *

Dezbaterile despre orientarea sexuală ce au ca punct de pornire Biblia sînt greșite din start. Chestiunea gay-ilor e una mult politică și deloc religioasă. Nu are rost să discutăm modul în care acomodăm o minoritate (LGBT) la punctul de vedere particular al altei minorități (preoții, Biblia, naționaliștii).
Discuțiile ar trebui să aibă ca scop identificarea căilor prin care aceste minorități ar putea fi integrate în corpul social general.
Pe de altă parte nu trebuie să admitem ca un grup de cetățeni să persecute un alt grup de cetățeni în baza unor considerații particulare (opinii religioase sau de orice alt gen).

* * * * *

În drum spre casă iau troleibuzul 24. La stația Gemenii urcă un cuplu, ambii adolsecenți. Ea găsește două scaune libere și se așează pe unul din ele. Celalalt e pentru el care tocmai achită biletele și ca să-l ocupe fata își pune poșeta pe el. Vine o bătrînică și-i ia violent poșeta de pe scaun, ca să stea ea. Aceeași bătrînică îi zice fetei să ofere locul altor oameni, mai în vîrstă. Fata e vizibil iritată, dar tace. 

Bătrînica își face cruce ostentativ aproape la fiecare intersecție. Apare un alt bătrînel care se așează pe locul proaspăt eliberat.
Pe drum tinerii își dau cîte un sărut, întîi fugar, apoi mai îndrăzneț.
Bătrînica îl trage pe băiat de mînă:
– Nu e frumos  ceea ce faceți, că vă văd oamenii.  În jur sînt copii și bătrîni. Chiar dacă vă e drag unul de altul, trebuie să vă ascundeți  încît să nu vă vadă nici pisicile…
Fata explică:
– Nu prea avem unde ne vedea. Cu atît mai mult să ne sărutăm. Ce, trebuie să mergem s-o facem acasă în fața părinților?
– Nu-i frumos deloc, treaba voastră unde vă întîlniți.
Și-și face iar cruce.

sursa imagine

UPDATE: Atașez și un status de pe o rețea de socializare în care îmi prezentam argumentele în favoarea desfășurării marșurilor comunității LGBT.

lgbt


May 16 2013

Toti sint uitati! Totul se uita!

Vitalie Sprînceană

Episcopul de Bălți și Fălești Markel a purtat panglica gheorghiană (zisă și panglica Sfîntului Gheorghe), în cadrul unei conferințe de presă în care a atacat comunitatea LGBT din Moldova.
Ironia (sau nesimțirea) face ca panglica să fie simbolul victoriei forțelor sovietice asupra regimului nazist, iar naziștii, se știe, au persecutat intens minoritățile sexuale și le-au trimis în lagăre de concentrare.
Tragic acest creștinism pro-sovietic cu vădite simpatii pro-Naziste.
…Scriam pe 9 mai pe o rețea de socializare că aș vrea să văd la Parada Victoriei gay cu drapele multicolore, iehoviști, romi cu dansuri, evrei cu hanuca și alte grupuri ce au fost exterminate deliberat de către naziști.
N-am văzut decît heterosexuali, creștini, și preponderent blonzi. Care celebrau victoria asupra altor heterosexuali, creștini și blonzi.
Există rasism și sexism explicit chiar în Sărbătoarea Victoriei.
Semn că nazismul încă n-a fost învins.
P.S. Titlul postului ironizează sloganul ”Nimeni nu-i uitat! Nimic nu se uită!”, de departe cel mai cunoscut slogan al memoriei războiului URSS contra Germaniei Naziste.


May 9 2013

razboiul al doilea mondial nu a avut loc

Vitalie Sprînceană

Au existat în schimb câteva zeci de razboaie, care s-au desfășurat în paralel: unele pe față – cele franco-franceze, între Franța Liberă a unor Jean de Lattre de Tassigny, Charles de Gaulle și Philippe Leclerc si cea a mareșalului regimului de la Vichy, sub conducerea lui Philippe Pétain, purtate pe fronturile din Europa, Uniunea Sovietică, Camerun, Tunisia și Algeria; ucraineano-ucrainene, între naționalistii lui Stepan Bandera și ucrainenii fideli Uniunii Sovietice; sovieto-sovietice, pe de o parte, trupele generalului Andrei Vlasov și de celalată Armata Roșie; altele invizibile, tăcute, dar prin aceasta cu nimic mai puțin mai sângeroase sau mai puțin dure: războiul tacit polono-evreiesc, cu un punct culminant în iulie 1941 la Jedwabne, în plina Polonie ocupată, și alt moment de vârf în Kielce, în 1946, pe teritoriul unei Polonii deja eliberate, apoi cel baltico-evreiesc, belaruso-evreiesc, ucraineano-evreiesc, româno-evreiesc; au fost și războaie individuale, personale, pentru păstrarea demnității și a umanității (populația care a adăpostit evrei), dar, simultan, alte traiectorii individuale au fost puse în slujba distrugerii, din motive oportuniste (averi, situație socială sau carieră politică)…

Unele războaie s-au terminat ”oficial” în 1945, altele ceva mai devreme (între cele două Franțe), câteva au continuat mult după aia (pogromul din Kielce din 1946, desfășurat de polonezi, apoi stigma sau disprețul social pe care le-au purtat…familiile de polonezi onești care au îndrăznit să salveze Evrei, mult timp după război),al patrulea tip de războaie mai durează și azi (dezbaterile cu privire la Holocaustul românesc și moștenirea Antonescu, foarte vii, apoi antisemitismul unor discursuri publice, în România, polonia dar și aiurea)…

…Sociologia Holocaustului (Zygmund Bauman, de exemplu, sau Hannah Arendt) iubește să scoată în evidență caracterul modern/industrial al acestuia: unelte și tehnologii performante, sisteme de transport, aparat birocratic superdezvoltat, raționalism modern, chiar scientism, detașat de valori morale, dar ”urăște” sau neglijează fundamentul premodern al urii față de evrei, bacground-ul emoțional care a făcut posibilă Soluția Finală… Or, majoritatea formelor de antisemitism în secolul XX au avut, ca și cele din secolul al XIII-lea, un pilon de negândire comun, transmis ca o moștenire ”scumpă” printre ani și generații: acuzația falsă că evreii ar fi furat/jertfit copii de creștini în scopuri ritualice…neconfirmată vreodată de vre-un caz real.

Conceptul ”Al Doilea Război Mondial” e mai degrabă un credit generos de încredere oferit rațiunii: nimic nu a fost Mondial în acea nebunie, cu excepția retoricii, altfel pasiunile, patriotismele, emoțiile, ura și dragostea au fost ”locale”, intrapersonale chiar…Ar fi cumva al Doilea Mare Război Individual (Personal) din istorie, când fiecare persoană, indiferent de rangul social, clasa de proveniență, sex sau vâstră a trebuit să facă alegerea taberei și cauzei (spre deosebire de războaiele medievale, care antrenau de obicei, o minoritate – aristocrați, mercenari)…

Între 1941-1945 (date convenționale care ar trebui revizuite), nu a existat posibilitatea retragerii din Istorie, eschivarea de la Alegere.

Din păcate, istoria o cam scriu întotdeauna învingătorii, tot ei fac și generalizările morale sau ideologice – agendele etice și manualele de uz corect a memoriei, astfel că nu toți luptătorii din război au statutul de eroi, unele lupte sunt mai nobile decât altele…

Încă mai aștept o istorie individualistă a acelor ani, un fel de enciclopedie a șanselor, alegerilor și tipajelor umane întâmplate în situația aia particulară…

Fac re-post al unui bilet din 2009. Nu e o bravadă revizionistă, nici încercare de a propune interpretări alternative. E un îndemn la meditație. Sper să trezesc cîteva întrebări.


Apr 30 2013

oximoroane cu minoritati sexuale

Vitalie Sprînceană

Lecturez programul celui de-al 12-lea festival al comunității LGBT din Moldova „Curcubeul peste Nistru”. Pentru ziua de duminică, 19 mai, aceștia au fixat un marș, undeva în țară (locul n-a fost precizat).
Acțiunea a fost întitulată, pompos, ”Marșul LGBT pentru valorile tradiționale”.
Unii creștini s-au revoltat deja, cum ne-am și așteptat.
Eu mă amuz.
Chiar așa, “LGBT pentru valorile tradiționale”?
Asta e ca și cum feministele ar face un marș în sprijinul familiei patriarhale, iar creștinii ar protesta împotriva încălcării dreptului ateilor de a se opune construcției de biserici...
Dragi concetățeni cu orientare sexuală diferită, ar trebui să vă asumați întîi de toate caracterul netradițional al identității voastre: faptul că ați fost persecutați întotdeauna, adică tradițional, faptul că nu vi s-a recunoscut normalitatea și ați fost considerați mereu ca fiind degenerați și devianți, faptul că majoritatea religiilor monoteiste au fost scrise și tălmăcite împotriva voastră etc.
Prea puține valori din cadrul celor ”tradiționale” vă sînt favorabile.
Dacă v-au fost recunoscute drepturile egale cu ale altor cetățeni și protecția împotriva anumitor forme de discriminare și tratament inegal, atunci fiți sigur că lucrul acesta nu a fost făcut în numele valorilor tradiționale.
Ci în numele unei idei noi, adică netradițională, de umanitate care vă include în premieră și pe voi!
Înțeleg că doriți să jucați mingea pe terenul de bătaie al tradiționaliștilor și să vă demonstrați atașamentul egal pentru valorile pe care ei le numesc tradiționale.
Doar că, în acest caz, le lăsați lor decizia în privința regulilor jocului, adică definirea valorilor tradiționale și a criteriilor de incluziune/excluziune au unor grupuri din această tradiție. Iar ei, se știe, nu sînt foarte incluzivi.
De ce nu v-ați apuca de capul ideii de tradiție în genere și de categoria ”familie tradițională”? S-ar vedea că ”familia tradițională” există în temei pe hîrtie și nicăieri în realitate.
De ce nu ați face o analiză socio-economică comprehensivă a instituției familie în Moldova contemporană prin intermediul căreia să arătați că aceasta e în criză, dar nu din cauza politicilor tolerante față de minoritățile sexuale ci mai din cauza politicilor reproductive austere (eufemism pentru lipsă) ale statului, din cauza imigrației masive, a lipsei de sprijin pentru familiile tinere, a stării economice precare a țării?
Adică, s-o spuneți pe șleau: starea proastă a demografiei în Moldova se datorează întîi economiei, apoi culturii.
Update: Să fie ”tradiția” și ”valorile tradiționale” noile mitologeme locale după ce încrederea în ”progres” și ”nou” s-a dizolvat?
Update 2. Victor Druță, foarte ironic și exact: Tradiția în Moldova nu poate fi dată jos de pe piedestal, e sfântă, strămoșească, mioritică. Deci lgbt-ii vor merge la paradă în costume populare, cu căciuli și ițari și opinci.
Update 3. Vreau mult să fiu înțeles corect: susțin în mod absolut drepturile minorităților sexuale, inclusiv dreptul de a întemeia familii și a adopta copii. Mi se pare însă cumva problematic că comunitatea se teme să-și asume ideea că ceea ce construim acum în Moldova, în toate domeniile, de la 1990 încoace, e o idee nouă, un proiect social inedit pe care ni-l asumăm și în care, pentru prima oară și netradițional, încercăm să găsim loc pentru fiecare. Un lucru pe care marșul sub steagul valorilor tradiționale îl ignoră…
Dar s-ar putea ca eu să nu am dreptate.
Update 4. Ar trebui să mai declar aici încă un motiv de nemulțumire în legătură cu acest apel la ”tradiție” – el contribuie la legitimarea tradiției drept sursă bună de inspirație și justificare pentru toleranță. Nimic mai nepotrivit, consider eu. Tradiția este anume cea care a furnizat ”îndreptățiri și scuze” pentru oprimări de tot felul: etnice, religioase, sexuale. Tradiția e, la limită, cea care trebui constestată, cea căreia ar trebui să i se ia statutul de criteriu absolut. Robia a fost ”tradițională”, la fel și ”antisemitismul” și rasismul. Am scăpat de ele anume în momentul în care am pus la îndoială autoritatea tradiției.


Mar 26 2013

discursul religios intre sex si saracie.

Vitalie Sprînceană

Motto: ”De ce Biserica Ortodoxă a Moldovei se interesează enorm de ceea ce face omul cu organul său sexual, dar nu-i pasă deloc dacă acesta mănîncă, dacă are un adăpost unde să doarmă sau un loc unde să muncească și să fie răsplătit decent?

 Orice critică dinspre stînga a religiei (mă refer aici și la alte grupuri creștine) ar trebui să pornească din gîndul exprimat în motto…

Am obosit să tot văd preoți și enoriași care se inflamează ori de cîte ori aud cuvîntul ”sex” mai ales în raport cu copiii, dar care dorm liniștiți și se fac a nu auzi alte cuvinte precum ”sărăcie”, ”foame” sau ”crimă” în legătură cu aceeași copii…

Șirul ironic de coincidențe al sorții a făcut ca ieri, 26 martie, televiziunile să fie împărțite între două subiecte: cel al preoților ce amenințau cu protestele în caz că Ministerul Educației nu retrage o oarecare carte din biblioteci și cel al fostului procuror general Valeriu Zubco, chemat la CNA să dea mărturii în cazul Vînătorii de la Pădurea Domnească din 23 decembrie 2012.

La un moment subiectele s-au intersectat chiar – un preot glăsuia, în studioul Publika despre pericolul sexului, homosexualilor și a coruperii moralei, în timp ce fostul procuror afirma, cu multă aroganță și doza obligatorie de tupeu a funcționarului moldovean că nu se simte vinovat că ar fi tăinuit, cu bună știință, omorul petrecut la acea vînătoare cu ghinion.

N-a îndrăznit preotul Văluță (el era în studio) să zică lucrurile pe care ar fi trebuit să le rostească un preot: omorul e PĂCAT, și ascunderea crimei ține la fel de domeniul PĂCATULUI.

Doar în acest caz, discuția despre subminarea fundamentelor morale ale societății de către puterea politică era relevantă.


Feb 10 2013

despre stanga moldoveneasca

Vitalie Sprînceană

Am trecut pe la RePublika lui Mihai Fusu unde am vorbit despre stînga moldovenească.