blog implicat

în una din Grădinile Muzeului Cloisters, parte a the Metropolitan Museum of Art, New York.

p.s. Muzeul Cloisters e dedicat artei și arhitecturii medievale europene, cu accent deosebit pe intervalul temporal dintre secolele XII-XV, din care provin majoritatea exponatelor: vitralii, tapiserii (inclusiv celebra Vânătoare a Unicornului), fragmente de porticuri și coloane, cărți vechi, icoane și altele. La asta s-ar adăuga niște grădini de toată frumusețea, grupate tematic: flori, mirodenii, plante otrăvitoare, afrodisiace.

atributele patriotice, alea care cresc testosteronul națiunii americane, sunt produse în China…

Nicaragua

sau Haiti

bănuiesc că o fi o logică economică la mijloc, ce ar ține de balanța cheltuielilor și veniturilor, adică de rentabilitatea procesului, dar cică ar fi greșit să măsori iubirea de neam în dolari americani și muncă (plătită mai prost) chinezească.

Întâmplare întâmplătoare întâmplată întâmplător într-un sat din nordul Moldovei (Grinăuţi Raia, raionul Ocniţa)… Am mers la magazin (de fapt o casă veche, bătrânească, spoită cu tencuială europeană, reciclată rapid în supermarket rural cu ciorapi, bomboane, pâine, praf de spălat, chiloţi, selitră, vodcă la suta de grame) să iau o sticlă de oţet… Un vânzător ursuz hamal îmi propune o sticlă verzuie, plătesc şi îmi iau marfa… pe drum, o examinez fugar:

Logo-ul „Tuborg” de pe garafă e prima surpriză…Cum n-am auzit ca danezii să facă oţet m-am gândit că e vreo măgărie autohtonă, de la Vitanta sau alt producător de bere, ce s-ar fi gândit, că tot e criză, să nu mai dea sticlele la reciclare ci să pună oţet sau alte lichide alimentare direct în şip…

O a doua surpriză sta înscrisă la rubrica tradiţională Producător – minunatul acid acetic a fost fabricat de…Centrul Taekwon Do ITF „Bolboceanu”!

Cum ar veni, printre Chagi, Jireugi, Bandae şi Baro, antre(pre)norii luptători mai bagă două-trei căldări de apă în aparat, să iasă banu, să fericească norodul cu oţet şi lupte…

cred că criza i-a atins cumva şi pe sportivi: degrabă vor vinde şi pătlăgele marca ITF sau  Kasparov pentru a-şi asigura ceva finanţe…

str. 31 august colţ cu Armenească, Chişinău, 2009.

„Hai noroc“:

– poate găseşti medicamente;

– poate ele ajută;

– poate ai norocul să scapi;

– oricum, un pahar e cea mai bună soluţie…

Este titlul unui studiu al lui Benjamin G. Edelman, Assistant Professor of Business Administration la Harvard Business School, publicat în Journal of Economic Perspectives (Volume 23, Number 1-Winter 2009-Pages 209-220).

„Cine cumpără produse ale industriei on-line pentru adulţi? Am consultat o listă a ZIP-codurilor abonaţilor  a 10 dintre liderii industriei, în perioada 2006-2008…

Coloana a patra sugerează că în regiunile unde mai mulţi oameni merg regulat la biserică, statisticile generale ale ratei abonaţilor nu se deosebesc în mod semnificativ de ratele de abonaţi din restul zonelor. Totuşi, în asemenea regiuni „religioase”, ponderea abonaţilor este semnificativ mai mică în zilele de duminică. Această analiză sugerează că cei care frecventează regulat serviciul divin transferă consumul de produse pentru adulţi pentru alte zile ale săptămânii, iar în medie, consumă aceeaşi cantitate de pornografie ca şi ceilalţi.” 

Găsiţi cel puţin 10 asemănări (să aveţi în minte faptul că unul dintre avioane este deja matur, aruncă bombe serioase, în timp ce al doilea “se învaţă” încă, e un copil de avion, avariat şi “doborât” în noaptea de revelion) :

si

P.S. n-am înţeles care e faza cu “reportul” înscris pe fuzelaj… să fie oare mini-avionul de carton atât de inteligent încât să scrie şi rapoarte de executare/neexecutare a misiunii? sau e o frumuseţe “lingvistică” adăugată de un chinez necunoscut…

Deranjat de sărbă(u)toare…ieri şi azi…poate şi mâine, ceva vreme… nu-i prea înţeleg rostul. Anul şcolar a început al 1 septembrie, deci e în toi, sfârşeşte abia în iunie. Ziua mea de naştere e undeva vara, so, cronologia mea personală, anii vechi şi noi, se schimbă iar în altă parte. Decembrie e o lună palidă, undeva la jumătatea lucrurilor.

– cozile imense. Am trecut pe lângă Piaţa centrală. Nu am intrat. Muşuroiul era prea strâns, ca în vechea zicală: nu ai unde să arunci un ac. Aveam nevoie de un lipici, să-mi înclei fereastra, că suflă vântul printre crăpături. N-am găsit nicăieri.

La ora 10.00, pe 31 decembrie, pâine nu mai era nici în magazinele Combinatului Municipal de Panificaţie „Franzeluţa”… am stat în rând, ca prostul, vreo jumătate de oră. Ultimele 15 pâini au fost cumpărate de chiar tipul din faţa mea… Când i-am cerut vânzătoarei o pâine, s-a uitat lung la mine, adicătelea: vin oameni serioşi şi cumpără  câte 10 pâini, şi tu, un puţoi, mă iei în bătaie de joc cu o pâine… Pentru o clipă m-am simţit invalid. Şi aş fi vrut să fiu discriminat pozitiv. La fel cum, în timpuri normale, invalizii sunt prioritar, doream şi eu ca direcţia să pună un anunţ: cei care cumpără doar 1 bucată pâine să fie deserviţi fără rând…

Am aşteptat altă jumătate de oră, până au adus altă pâine. În spate, foşneau pungi, saci. Oamenii cereau pâine. Eu am luat, pentru orice eventualitate, 2 kg spaghetti… Ştiam că şi la Fabrica de Pâine e sărbătoare…

– transportul a funcţionat oribil. În locul celor 30 min cât fac din centrul oraşului până acasă, călătoria mea s-a întins pe durata unei ore şi vreo 20 min. Asta la 10 dimineaţa. Seara n-am mai ieşit. Nu aveam unde, şi nici cu ce. Am sunat la Gara de Nord. Voiam acasă, la ţară… Nu sunt bilete, mi-a răspuns tanti de la biroul de informaţii. Ok, atunci mâine. Mâine nu este transport. Tuuuc-tucccccccc…

– gălăgia. Vecinii mea, cei care nu mă lasă să dorm până la 1-2 noaptea, pentru că ascultăm împreună muzică (eu cam cu de-a sila), au primit voie de sus să-şi facă de cap. Au strigat o jumătate de noapte, au urlat pe urmă, au fumat pe coridoare, s-au îmbătat, s-au certat. Sigur că nu am putut să-i calmez, nici să le fac observaţie: e sărbătoare, nu?