blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Tag: unionism

Unioniștii sînt ultimii bolșevici.

Unioniștii sînt ultimii bolșevici. Unionismul moldovenesc e ultimul milenarism politic local.
Dacă desemnăm bolșevismul ca obsesia politică de a răsturna ordinea existentă (întruchipată în stat) și de a face astfel loc unei noi lumi, radical diferită de cea actuală, dacă îl concepem mai departe ca încrederea fanatică că acest lucru (construcția unei lumi noi) nu este doar posibilă, ci și inevitabilă (pentru că așa ar fi fost scris în legile istoriei), dacă îl gîndim ca o mișcare militarizată (cel puțin verbal), construită pe modelul unei mici armate, sub formă centralizată, subordonată scopului general – atunci, dintre toate mișcările politice locale unionismul se aliniază cel mai bine acestor caracteristici. (Poate nu întîmplător cei mai fervenți unioniști au ieșit din cadrele fostului Partid Comunist al RSSM. Poate nu întîmplător unioniștii marchează toate aniversările RSSM cu o grijă pe care nici ”nostalgicii sovietici” nu o au).
Unionismul este unica mișcare politică din Moldova ce urăște cu pasiune propriul stat (nici Lenin probabil nu disprețuia atît de mult Țarul și Imperiul precum unioniștii urăsc ”avortonul pactului Ribentropp-Molotov”) și care își dorește atît de mult cît mai curînda dispariție a acestuia…
Lumea idilică ce va veni după Unire are mult din descrierile naive ale socialismului ”utopic” (și cu scenele pastorale din cărțile poștale și revistele Martorilor lui Iehova) – o lume în care toate conflictele politice vor fi abolite, problemele Moldovei se vor rezolva cumva de la sine (cam aceeași schemă cu: statul va dispărea de la sine etc), Nistrul și Prutul se vor umple cu miere și lapte. E un fel de ultim idealism politic (chiar dacă cu atmosferă retro și cu mitologie de mijloc de secol XIX) într-o eră ce se declară era calculului politic, a eficienței și a ”realismului”.
Nici o altă mișcare politică locală nu oferă o schemă ”naturalistă”, deterministă chiar, în raport cu propriile scopuri politice. În majoritatea celorlalte ideologii e vorba de procese în care contează luptele, mizele se pot schimba (cum e bunăoară în eterna luptă cu corupția). În unionism Marele Eveniment (unirea) e inevitabil, el e destinul firesc, el e unicul viitor posibil, sfîrșitul istoriei etc. Unirea e atît de iminentă încît semnele ei sînt peste tot: unionistul Chirtoacă citește unirea și în pietre.
Și dacă celelalte partide și mișcări sînt compuse din hipsteri (alde PAS), gopnici (PSRM), fraieri (PPDA), cinici (PD, Pro-Moldova), unionismele din Moldova sînt compuse din soldați, care luptă pe front un război inegal, dar vrednic și măreț (și imaginar), împotriva tancurilor rusești. Retorica militară și fantoma luptei e atît de prezentă încît…unii unioniști (Șalaru) luptă cu tancurile rusești de pe monumentele Victoriei din 1945, chiar dacă tancurile alea sînt doar grămezi de fiare, alți unioniști (Chirtoacă) luptă cu tancurile rusești instalînd gherete prin oraș iar alți unioniști (Valeriu Munteanu) chiar și atunci cînd suferă de o boală precum coronavirusul tot luptă cu virusul de parcă ar lupta cu tancurile rusești…Lupta presupune și violență, uneori violență intra-grup. Violența e evident verbală și discursivă. Deocamdată. Unioniștii nu au avut control real asupra sistemului politic și deci nu știm dacă ar face vreo mare epurare după modelul ”idolilor”. Am zis de mai multe ori că mi-i teamă de discursul despre Basarabia ca pămînt românesc care omite oamenii și vorbește despre drepturi eterne asupra unui pămînt și care ignoră oamenii care trăiesc pe acest pămînt ori îi consideră ca aflîndu-se acolo ”ilegal”. Violența e retorică și e despre purificare, dușmanii unirii, sabotare a procesului unirii etc. Se găsește și violență fizică – Țîcu tot i-a tras un șut în fund, pentru unire, unionistului Chirtoacă pentru că nu urmează ”linia generală” a unionismului…
În contrast cu acest milenarism celelalte partide îs ”tusovci” naive. Integrarea Europeană, metanarativul progresist al partidelor politice moldovenești, nu are nici încărcătura ideatică similară, nici mitologia politică, doar seducția materială. Filorusismul lui Dodon în genere nu are nici un farmec pentru că reprezintă doar o alegere tactică.
Cel mai aproape, ca încărcătură religioasă, vine discursul anti-corupție, o găselniță reciclată ce îl reînvie periodic pe Andropov, dar anticorupția nu are un trecut istoric la care s-ar putea face referință (un trecut ”glorios” cum e România Mare), și nici pretenția de inevitabilitate…

Internaționala unui singur om.

Cu acest val de sate moldovenești care ”se unesc cu România” mă gîndesc să fondez și eu o comunitate anarhist-sindicalistă moldovenească compusă dintr-un singur om: eu. Plus încă cîțiva oameni dragi.
Ori să declar că mă unesc, de unul singur sau cu prietenii, cu alte entități de acest gen… Motivația ar fi aceeași ca și în cazul satelor unioniste – dreptul istoric, aspirațiile dintotdeauna etc.

Unde dai acolo si crapa (Balti, proteste, politicieni si noi toti).

Nu era greu de prevăzut că fluviile de retorică inflamatoare, înjurături, amenințări și intoleranță obișnuită ce străbat de-a lungul, latul, deasupra și dedesubt spațiul public moldovenesc se vor transforma, la un oarecare moment, în violență fizică. S-a întâmplat azi la Bălți unde niște băieți cu mușchi și puțină minte (social-democrași, socialiști, comuniști și alți stângiști adunați sub drapele găgăuze, rusești, transnistrene, moldovean-medievale… și paradoxal niciun drapel al statului pe care cică l-ar fi apărat) au zădărnicit marșul altor băieți cu mult patos și la fel de puțină minte (ăștia îs de dreapta și se adună sub drapelul românesc și sub aripa-fusta d-nei Vitalia Pavlicenco)…

sursa imagine: Unimedia.

Pe durata procesului a curs sânge nevinovat (al unor trecători precum și a unei reporterițe de la Jurnal TV), au zburat pietre și ouă spre polițiști, s-a scandat și abuzat.

Despre eroi și (lipsa de) minte.

Social-democratul Victor Șelin nu e o problemă reală pentru stabilitatea țării ori pentru pacea interetnică. Șelin e un afacerist care face politică. Pentru a-și proteja interesele și afacerile. A procurat un partid de buzunar. Pe cel social-democrat. Putea să cumpere oricare altă dugheană politică – naționalistă, conservatoare, liberală ori reformistă.

Pericolul legat de Șelin vine mai degrabă din oceanul de ipocrizie ce însoțește procesul politic local și dorința suspectă a politicienilor moldoveni de a se angaja în lupte. Mai ales din alea false. Parțial pentru a proteja alte interese și afaceri. Parțial pentru a acoperi cu patriotism vanitos deficitul de inteligență politică și lipsa unui proiect de țară.

Un exemplu: cât timp junele primar din Chișinău luptă cu influența geopolitică a Rusiei, se bagă în bazine în care scăldatul e interzis, se urcă la volanul unor mașini pentru care nu are permis, ticluiește planuri de a construi o replică a catedralei Sfânta Sofia la Chișinău, desenează metrou/ tramvai rapid, adică face exact ceea ce nu trebuie, alde Șelin și băieții șmecheri au pus mâna pe  4 ha de proprietate publică – un lot de pământ în zona centrală a orașului –  Parcul Valea Morilor printre care, atenție, și plaja din jurul lacului. Adițional, buticurile de flori de pe strada Bodoni, care printr-un miracol îi aparțin tot social-democratului nr. 1 din țară, zice-se plătesc mult prea puține impozite.

Chirtoacă nu a apropiat cu vreun cm Moldova de România nici n-a îndepărtat-o cu vreun milimetru de influența Rusiei. Doar a făcut ceva valuri în două pahare cu bere. Concomitent Șelin a privatizat vreo 400000000 de cm pătrați de teren. Din care va scoate bani. Cu care ar plăti autobuze de inși cu mușchi și fără minte gata să dea în bot oricui.

Povestea asta de (in)succes nici nu ar fi avut loc dacă primarul și primăria își căutau de treabă la modul serios și nu dădeau cu japca pământ municipal și plaje publice…

Nici Vitalia Pavlicenco nu reprezintă vreo amenințare pentru statul moldav. E doar un politician nătâng care se vrea luat pe sus în lumina reflectoarelor.

Trebuie să fii suficient de stupid și dotat cu o considerabilă încărcătură de tupeu ca să te bagi cu marș unionist și pro-român într-un oraș în care comuniștii câștigă invariabil votul mizând pe retorica etnică, într-un loc care acu vreo 10 zile solicita mai multă autonomie față de autoritățile centrale, într-un context politic în care niște consilieri locali votau acu câteva luni niște legi de autonomie religioasă, în fine, într-o eparhie în care Marchel, șeful creștinilor locali amenința cu secesiune și răscoală împotriva puterii de la Chișinău pe care o considera vândută (României și Occidentului).

În multe privințe Bălțiul reprezintă o rețetă sigură de violență politică atunci când sunt combinate trei ingrediente: unionism steril, amenințare românească/ fascistă inventată și motiv de scandal căutat cu lumânarea. Un butoi permanent de pulbere pe care nu-i greu deloc să-l aprinzi. Mai mintios e să-l stingi încetul cu încetul, dar de asta nu are nevoie nici d-na Pavlicenco, nici Șelin, Tkaciuc și Grișa Petrenco.

Despre (lipsa de) dialog.

Violența fizică se trage, prin mai multe fire, din violența retorică a sferei publice moldovenești a cărei meteahnă principală e inabilitatea de a dialoga.

Tinerii nu știu să comunice cu bătrânii (boșorogi pro-comuniști vs tineri pro-europeni – asta e tropul dominant). Rușii nu pot să dialogheze cu românii, și reciproc (trop: fascist vs comunist). Creștinii ortodocși nu discută cu alți creștini ortodocși (trop: vânzători de credință (Mitropolia Basarabiei) vs emisari ruși (Mitropolia Moldovei). Apoi, creștinii ortodocși în general nu au chef să-i vadă în ochi și nici să schimbe două vorbe liniștite cu creștinii protestanți (trop: sectari vs ”dreapta credință”). După, toți creștinii împotriva musulmanilor și evreilor.

Linia incapacității de a discuta trece și printre clase sociale: cei bogați ori cei cu stare nu-i înghit pe cei săraci (trop: oameni muncitori vs paraziți sociali), printre cei sănătoși și cei bolnavi, cei cu orientare sexuală ”teafără” și ”perverși”.

Pozițiile politice, opiniile religioase și chiar trăsături social-fiziologico-culturale: vârsta, starea socială, sex, avere nu reprezintă în Moldova opțiuni subiective, ci chestiuni geopolitice și de siguranță națională. Cel care face o alegere ”greșită” nu e om cu altă opinie ci neapărat emisar al Rusiei, sau trimis al serviciilor secrete românești, agent de influență al UE, trădător, vândut, kgb-ist etc.

Discuțiile se poartă în două registre ce se exclud reciproc: al laudei sau al condamnării. Băiatul nostru e bun indiferent cât de mult rău ar face. Al lor, dacă e rău, poate să ridice munți de lucruri bune, că tot rău a rămas.

Pozițiile politice se constituie, aproape invariabil, în baricade. Și amvoane imaginare din care preoți inventați ai adevărului inventat (aici unul, încă unul, plus unul de la ei) condamnă, judecă și aruncă anateme.

Înjură patrioții, înjură creștinii, înjură rusofilii, înjură rusofobii, înjură pro-europenii, înjură pro-CSI-știi, înjură ateii, înjură politicienii, înjură ziariștii. Dar nu discută. Nu ascultă. Nu înțeleg.

În loc de concluzie.

Partea proastă a repetării acțiunilor precum cea de la Bălți (acu ceva vreme prostie similară s-a adunat și la Cahul) e că acreditează și legitimează judecata eronată că ar fi vorba de poziții politice ireconciliabile. Că în afara violenței stradale, a pumnilor distribuiți de cei mai puternici celor mai slabi sau tuturor, nu există o altă soluție pentru rezolvarea conflictelor legate de opțiuni politice. Că dilema unionism vs atitutine pro-Rusia nu poate fi soluționată decât cu sânge. Că nu există o linie de mijloc.

Bălți-ul, ca și toată țara, are nevoie de detașamente de activiști de la Chișinău. Dar nu din cei ce scandează și declară politică de toleranță zero față de ruși (cum ar veni intoleranță zero față de prostie), din cei care ar căuta sfada cu lumânarea ori din cei ce vor sângele nostru pentru a-și proteja afacerilor lor. Din contra, ar trebui trimiși din cei care s-au învățat să construiască poduri de înțelegere, care dau argumente și discuții în loc de pumni. Care știu, la limită, cel puțin să asculte.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén