Feb 20 2021

Despre tinichele…

Vitalie Sprînceană

Aflu că președinta Maia Sandu i-a retras tinicheaua ”Ordinul Republicii” lui Vlad Plahotniuc. 

Citez din comunicatul de presă al președinției: ”O persoană care a furat țara, a atacat și slăbit instituțiile statului și a construit un regim autoritar nu se poate bucura de distincții de stat.”

Multă zarvă pe rețele și în presă – în sfîrșit s-a făcut un act de dreptate, în sfîrșit a fost restabilit prestigiul distincției, un act curajos și hotărît în lupta cu oligarhia…

Fiind mai sceptic, eu zic să nu confundăm lupta cu oligarhia și lupta cu tinichelele. 

Pentru că îs lucruri complet diferite. 

Tinicheaua aia (zisă și Ordinul Republicii) nu e mare treabă dacă o are și Erdogan, și Iurie Leancă (cel care a girat furtul miliardului din impostura de simplu prim-mistru), și Ivan Bodiul (Stalin-ul moldovenesc din RSSM), și Petru Lucinschi și o mulțime de alte persoane dubioase. 

(Cam toți demnitarii moldoveni care au prins o funcție cît de mică și-au dat-o ca un fel de supliment. S-au apreciat ei singuri pe sine, fără să aștepte ca ”dragostea” populară să le dea după merite).

Mai degrabă decît lupta goală cu tinichelele aș prefera lupta cu procesele care fac „tinichelele” posibile. 

Retragerea ordinului lui Plahotniuc ar fi, de exemplu, o nimica toată în comparație cu un act precum pedepsirea celor care i-au eliberat pașapoarte pe diverse nume lui Plahotniuc (și i-au permis astfel să fugă din țară), cei care l-au ajutat să-și scoată banii în off-shore, cei care l-au ajutat să facă tranzacții de oameni cu alde Erdogan (faptul că fostul șef SIS a plătit o simplă amendă nu mă încălzește deloc iar faptul că instanța refuză să desecretizeze hotărîrea mă răcește simțitor). 

Apoi, ar fi și mai bine dacă actuala putere nu ar fi continuatorul practicilor regimului contra căruia cică se luptă – nu l-ar proteja pe fostul șef SIS care a vîndut cetățenii turci, nu ar continua construcția matahalei de Arenă la Stăuceni, care a înghițit deja bani suficienți cît să acopere costul vaccinurilor pentru o bună parte a populației dar pentru care, grijuliu, an de an guvernările anti-oligarhice de toate culorile găsesc bani… 

Pe toate fronturile astea noutățile sînt triste. Iar epatajele cu tinichele nu sînt mai mult decît un fel de ritual vodoo sau o încercare de a alunga spiritele dintr-o casă bîntuită. 


Jan 14 2016

martori

Vitalie Sprînceană

Cîteva zile în urmă mergeam pe blvd. Moscovei. În întîmpinare veneau două femei de  vreo 50-55 ani fiecare. S-au oprit în fața mea și una din ele m-a întrebat dacă m-ar interesa o discuție pe teme religioase.
”Sunt ateu”, am răspuns.
”În acest caz poate luați această revistă, și îmi întinde un ”Turnul de Veghe”. Ca ateu puteți găsi ceva ce vă interesează.”
Iau revista, și mă uit pe copertă. Tema numărului este onestitatea. ”De ce să fim cinstiți?” scrie pe copertă.
O îndoi și o bag în buzunar…
Ieri eram pe strada Alba Iulia, în drum spre o licitație cu pămînturi publice pe care, împreună cu alți cîțiva oameni, încercam să o oprim. Mă opresc iar alte două Martore ale lui Iehova.
Mă întreabă același lucru: dacă m-ar interesa o discuție pe teme religioase.
”Sunt creștin ortodox, răspund. Sunt foarte atașat de credința mea.”
Îmi vine același răspuns: ”În acest caz poate luați această revistă, și îmi întinde un ”Turnul de Veghe”. Ca creștin ortodox puteți găsi ceva ce vă interesează.”
Oarecum ciudat.


Jan 12 2016

.

Vitalie Sprînceană

Azi dimineață m-am trezit năprasnic: subit și lucid aproape imediat (mă scol oricum rapid, dar de data asta chiar a fost trezire imediată). Nu visasem nimic noaptea (cel puțin ceva ce mi-aș aduce aminte!), dormisem adînc și odihnitor, eram proaspăt. Și totuși am încercat un sentiment de bucurie că m-am trezit, că sunt în realitate (nu în vis!), că începe o nouă zi…
Oarecum ciudat: de multe alte ori vreau să mă întorc în somn.


Nov 3 2014

D`ale politicului

Vitalie Sprînceană

Oleg Brega a fost totuși înregistrat în calitate de candidat independent, cu numărul 21, după două ședințe ale Comisiei Electorale Centrale și multe confuzii în privința interpretării Regulamentului. Un membru al CEC, Ștefan Urîtu, într-o altă viață membru al unui ong pentru apărarea drepturilor omului, a insistat pe refuzul înregistrării lui Oleg Brega din motiv că pe unele liste de susținere oamenii nu au scris cu mîna lor numele și prenumele. Iar Regulamentul zice că oamenii ”indică” în listă… Și de aici o întreagă polemică halucinantă despre sensurile verbului ”a indica”… Cu DEX-ul și cu bunul simț. În fine, s-a sfîrșit.
Mă gîndeam că, dacă-i refuză lui Oleg înregistrarea, atunci eu boicotez alegerile – mi se pare arbitrar și total nedemocratic ca o autoritate publică să jongleze cu sensurile unor termeni așa încît să anuleze semnătura mea de susținere și să aprobe altele, date pentru alți candidați.

* * * * *

Și Anatol Mătăsaru, artist și activist politic,  a fost eliberat. Direct din sala de judecată (sper că asta o să i se întîmple și lui Iurie Drăniceru)… O altă veste bună pentru azi…
În toată această istorie cu arestul lui Anatol, tăcerea organizațiilor  zise “de creație” (am în vedere mai ales Uniunea Artiștilor Plastici dar și alte uniuni) mi se pare cea mai suspectă. Și mai gravă. Pentru că, în temei, Mătăsaru este persecutat pentru un act artistic, oricît de controversat ar fi el – cel de a instala în fața procuraturii un falus gigantic prin care sugera coruptibilitatea instituției –  adică, pentru că a realizat o intervenție artistică într-un spațiu public.
Un act de creație perfect legitim.
Și dacă în această situație, cînd un artist este persecutat, iar alți artiști, organizați formal și recunoscuți ca un fel de supraveghetori ai breslei, păstrează tăcerea, se fac că plouă sau le e frică să ia o atitudine, înseamnă că își vor merita soarta de a fi cenzurați și persecutați și ei la rîndul lor…
În afara breslei, nimeni nu păzește granițele expresiei artistice. În cazul lui Mătăsaru ele au fost călcate în picioare iar dinspre artiști (dar și dinspre scriitori, bunăoară) e doar multă tăcere.

* * * * *

Am mers la Schönbrunn săptămîna trecută fiind în trecere prin Viena. Dimineață friguroasă dar senină, cu un soare cu dinți ce mi-a apărut în față cînd eram deja în vîrful dealului, lîngă pavilionul cu lac. Deși era abia 7 și jumătate dimineață (aveam doar un interval de 3 ore pînă la conferință), locul deja mustea de lume – grupuri de turiști, grădinari, inși care aleargă, gură cască alde mine…
Am parcurs parcul de vreo 2 ori în sus și în jos, m-am pierdut printre alei, am mers printre coridoarele de arbuști tăiate vertical și în linii la milimetru…
Mă gîndesc că anume în asemenea momente ajungem să înțelegem transformarea radicală a cîmpului de putere în doar 100 ani – pe la 1914 în grădina aia se plimba doar împăratul iar un muritor ca mine, cu atît mai mult fiu de țăran, nu ar fi sperat în veci să ajungă să se plimbe prin palat sau în grădina de la palat. Cred că vreun Franț Iosif sau Maria Tereza s-ar întoarce în mormînt dacă ar ști (vorba vine!) că pe aleile parcului unde se decidea soarta lumii (îmi imaginez un Metternich care primește instrucțiuni de la împărat înaintea Congresului de la Viena) se plimbă acum un oarecare dintr-un sat dintr-o fundătură din Moldova… (Am avut o senzație similară la Topkapi, în Istanbul). Mai adaug și că, atît la Topkapi cît și la Schönbrunn există expoziții cu chestii intime și private ale împăraților – lenjerie, veselă, mobilă… Un fel de live post-factum, o dezvrăjire post-mortem a figurii monarhului suveran.
…Povestesc ulterior unui prieten toate astea și el îmi răspunde că schimbarea e mai mică și că noile locuri ale puterii – Parlamentele, Guvernele – sunt la fel de închise și păzite și excluzive. Aproape, îi răspund, pentru că în aceste noi spații ale puterii fiecare, cel puțin la modul teoretic și formal, are șanse de a ajunge.

 


Oct 27 2014

Fraternite. Acum și în arabă

Vitalie Sprînceană

Dincolo de sfera internet și de limbajul aferent ce l-a creat (și care a colonizat sau ”acaparat”  înțelesurile unor cuvinte și expresii) , rețelele sociale funcționează cam așa:  un Cineva, care deține o informație despre un raid al poliției, face truda de a traduce anunțul și în arabă (principala limbă a imigrației în Franța) și îl lipește mai ales în cartierele în care aceștia locuiesc sau muncesc. Ca să fie preveniți, să se ferească, să scape.
Fraternité vorbește și araba. Ceea ce-i mai mult decît bine. Înseamnă că Revoluția Franceză a avut un sens.


Oct 22 2014

farmaceutică

Vitalie Sprînceană

Cred că am început  să (și îmi e frică încă să rostesc cuvîntul acesta) îmbătrînesc. M-am prins că, pe neobservate, m-am pricopsit cu o întreagă farmacie ambulantă pe care o port cu mine oriunde aș merge. Nu îmi amintesc cînd a început treaba asta dar văd că se tot adună constant in rucsacuri, genți de călătorie preparatele medicale sub formă de pastile, prafuri, unguenți etc. Întîi a fost Ibuprofen pentru dureri de cap, apoi cărbune activat pentru indigestii, pe urmă pancreatin pentru facilitarea digestiei, halls, inițial, pentru răceală, iar acum Rinzasip…

Momentul plin de disconfort psihologi cînd înțelegi că organismul începe să nu se mai isprăvească cu felurile boli și infecții. Și începi să-l ajuți.


Aug 4 2014

odihna cu fumuri

Vitalie Sprînceană

Sîmbătă eram pe malul Nistrului. Zăpușeală.
Ajunseserăm acolo încă de vineri – cu corturi, focuri, saci de dormit, carne, vodcă, bere etc.
Băteam o carte (jucam belotă) într-o poieniță situată chiar pe malul rîului – făceam doi pași și eram în apă – și discutam despre una-alta.
Pe la o vreme a zilei s-a apropiat de noi un băiețel de vreo 10-11 ani. A dat rînd pe rînd mîna cu noi toți (6 bărbați adulți). Îl priveam uimiți.
După ce s-a salutat copilul ne-a cerut o țigară.
Am rămas cu gura căscată. L-am mai întrebat o dată ca să fim siguri că am înțeles corect:
– Ce-ai spus?
– Dați-mi o țigară, a repetat la fel de liniștit băiatul, cu un ton de adult dar cu voce de copil…
– Băiete, tu fumezi? Dintre noi, un singur ins fumează și încercăm să se lepede de țigară. E dăunător pentru adulți iar pentru copii înseamnă boală curată.
Copilul tace. E admirabil curajul de a aborda o companie de bărbați necunoscuți. Ne așteptam să se întoarcă și să plece imediat. El însă a așteptat o vreme.
Unul din noi îi propune o felie de harbuz.
Copilul o acceptă bucuros. Și o mănîncă. Noi continuăm să jucăm cărți.
Băiatul face o raită prin poienița noastră – se uită la sculele de pescuit, topor, căldare, foc, corturi, minge și alte lucruri pe care le-am împrăștiat neglijent în poiană.
După o vreme pleacă.
Noi rămînem uimiți și povestim impresii, emitem judecăți.
Cineva presupune că copilul e unul din mulții care trăiesc cu un părinte (de regulă tata sau chiar unul dintre bunici) în timp ce celălalt părinte se trudește pe undeva prin străinătăți.
Altcineva zice că e trist că viitoarea generație se strică atît de devreme.
Eu îmi amintesc că deja prin clasa 7-8 (12-13 ani) în grupul meu de prieteni și colegi, mai mult de jumătate deja fumau regulat. La 15 ani, adică în clasa 10, din cei 9 băieți din clasa mea doar doi nu fumam în timp ce restul băieților, deși nu-și cumpărau regulat țigări, reușeau să adune chiștoace sau bicioace (resturi de țigară) pe locul unde se făcea hora sau în jurul discotecii. Cei care trăiau lîngă locul în care se desfășura hora, aveau grijă să treacă dimineața devreme și să adune cu grijă bicioacele sau chiar, în cazurile cu noroc, cîte o țigară întreagă..
Cineva zice că băiatul are curaj de vreme ce s-a apropiat de un grup de necunoscuți cu o așa rugăminte. Pe urmă ne gîndim că e logic și că de fapt asta era soluția optimă – băiatul știe că dacă ar cere de fumat unui adult din satul său, acesta l-ar certa și poate chiar l-ar pîrî părinților săi. Cu necunoscuții nu există nici un risc – noi nu-i cunoaștem pe părinții lui, suntem acolo doar în trecere – 1-2 zile și înapoi la Chișinău … Cel mult riscă să fie dojenit. Sau privit cu curiozitate. Și poate cineva chiar o să-i dea o țigară sau două – pe malul rîului se găsesc destule companii de tineri cheflii care l-ar servi cu o țigară…
La vreo jumătate de oră după incident, băiatul trece din nou la deal, în compania altor copii. Se joacă, se ceartă cu o fetiță cu 1-2 ani mai mare, face nazuri. De data asta e copil. Între alți copii.
Nouă de aruncă doar o privire fugară, lipsită de orice complicitate… Nimeni n-ar bănui că acum jumătate de oră am avut treabă unii cu alții. Cîțiva copii în trecere, cîțiva adulți la odihnă.