blog implicat

Un fenomen interesant al vieții religioase în RSSM până prin anii 60, unul care nu a încăput încă în studiile ce se ocupă cu vremea aia, sunt preoții ambulanți, inși lipsiți de către Biserica Oficială de dreptul de a efectua servicii religioase, ori fără certificatul de înregistrare la Comitetul pentru Relațiile cu Biserica al RSSM.

Un fel de ilegaliști religioși ce umblau din loc în loc și botezau copii, cununau cupluri, sfințeau locuri sau instaurau răstigniri lă răscruci.

Documentele vremii (unele din ele adunate cele patru volume ”Ortodoxia în Moldova: Statul, Biserica, credincioșii”, apărute la Rosspen, Moskova, și elaborate de Valeriu Pasat) păstrează și niște nume: Rubică Gheorghe, Doroftei Ursul, Filaret Lundiac (a activat în regiunea Bălți și apare de foarte multe ori în rapoarte – era insistent).

Raportul informativ din 11 februarie 1957 (vol. II, pp. 407-423) al lui P. Romenskii, reprezentantul pentru relațiile cu Biserica Ortodoxă Rusă din RSSM numără 28 de asemenea ”aferiști” (în limbajul autorităților). Dar autorul presupune că ar fi mai mulți.

Preoții ambulanți se mai fac responsabili și de ”ațâțarea” credincioșilor la acțiuni ce sfidează sau subminează politica antireligioasă a statului – mobilizează cetățenii să strângă semnături pentru deschiderea unor biserici în localitățile lor, asigură respectarea calendarului bisericesc ori se îngrijesc de patrimoniul bisericesc amenințat de demolare, închidere sau re-utilizare.

Alte documente relatează practici populare de rezistență contra secularizării de sus: ba muncitorii dintr-un sat adună bani pentru reconstrucția Bisericii din localitate, ba kolhoznicii din alt sat nu ies pe câmp două zile la rând pentru că respectă ”hramul”, ba preotul din sat nu vrea să dea cheile lăcașului, ba un altul rostește predici antisovietice la o înmormântare.

O concluzie oarecum bizară și paradoxală ce se desprinde la un anume tip de lectură a documentului ar fi că ortodoxia a supraviețuit în Moldova Sovietică mai degrabă în pofida instituției Bisericii  decât datorită ei.

Continuitatea vieții religioase în Moldova sovietică s-a datorat într-o foarte mare măsură persistenței unor forme de religiozitate populară ce au compensat colaboraționismul  instituției religioase oficiale.

Vladimir Beșleagă a recuperat deja o asemenea istorie ”de jos” în ” Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959”.

Ar trebui să urmeze și altele.

Care ar evita greșeala metodologică de a se concentra exclusiv pe instituții: Stat vs Biserică, KGB vs Mitropolia, și ar explora domeniul relațiilor informale, cel al rezistențelor spontane, al continuității în subterană a practicilor și tradițiilor religioase precum și cel al mobilizărilor populare.

Volumele I și II se găsesc cu acces liber pe scribd.com (fără opțiunea Donwload): aici și aici.

(vezi ediţia din 15 anuarie)

Am participat la o adunătură de idei (pentru o adunare lipsea dialogul), replici şi păreri despre cei 200 de ani de vecinătate cu Moscova.

Svetlana Stalin, tot ea și Svetlana Alilueva, apoi tot ea Lana Peters, unica fiică a lui Stalin a încetat din viață la 22 noiembrie, într-o clinică din Wisconsin (SUA).

Din necrologul  publicat în New York Times: ”Nu poți să-ți regreți soarta, deși eu aș fi preferat ca maică-mea să se căsătorească cu un tâmplar. Voi fi veșnic o prizonieră politică a numelui tatălui meu.”

A fugit din URSS prin India și a ajuns la New York în aprilie 1967.

Pe pământ american Svetlana Alilueva a organizat o conferință de presă în care a condamnat vehement regimul comunist. Între altele a spus despre tatăl ei că ar fi fost un monstru ”moral și spiritual” și și-a ars în public pașaportul sovietic.

În 1984, după o altă căsătorie nereușită, se întoarce în URSS unde se plânge că nu ar fi avut nici o clipă de libertate în Vest.

Doi ani mai târziu revine în America, unde regretă cele spuse la Moskova…

Ultimii vreme a vieții, se zice, i-ar fi trăit în sărăcie lucie.

Cariera spirituală e la fel de spectaculoasă, căci Svetlana Alilueva a trecut dinspre ateismul științific prin hinduism spre scientologie.

O viață dezorientată, ca și cea a regimului pe care tatăl ei l-a construit cu dibăcie (și multă violență).

Pe marginea unei cărți

 A scrie istorie rurală, adică istoria unor grupuri sociale ”analfabete” e, din toate punctele de vedere, o muncă extrem de complicată. Măcar din acest motiv Eugen Weber a scris o lucrare monumentală. Pe care, mare mi-a fost nedumerirea, n-am găsit-o încă tradusă în traducere românească. Nici rusească, dacă asta ar consola pe cineva undeva.

Ce zice Eugen Weber:

a) Franța anilor 70 ai secolului 19 nu se găsea în vreo stare de omogenitate. Cum nu se găsește nici azi decât în închipuirea unor ideologi certați cu realitatea.

Proiectul național francez, copt cu atâta patos, sânge și suferințe pe durata Revoluției Franceze, nu era implementat decât parțial, în Paris și în ceva centre urbane. Restul țării, și mai ales provincia, trăiau într-un timp incert și difuz, în care vechile structuri politice și de loialitate co-existau cu altele născute de revoluție (pentru o analiză excelentă a continuităților și schimbărilor administrative în preajma revoluției vezi excelenta carte semnată de Lynn Hunt ”Politică, cultură și clasă în Revoluția Franceză”). Diversitățile lingvisitice, etnice și regionale, tradițiile locale, mizeria, foamea, insecuritatea circulației,  înapoierea tehnologică, arhaismul unor obiceiuri și practici – toate astea făceau extrem de dificil procesul de construire a națiunii franceze. Sentimentele patriotice, scrie Weber la pag. 114, departe de a fi instinctive, trebuiau învățate.

b) În termenii modernizatorilor parizieni Franța rurală reprezenta un fel de tărâm barbar ce trebuia civilizat. Atitudinea lor poate fi rezumată, sugerează Weber, la una de coloniști. Franța rurală ar fi fost colonizată de Franța urbană și Franța politică.

c) Proiectul francez de modernizare – Frenchification îi zice Weber, e rezultatul acțiunii combinate a unor factori politici – centralizarea statului francez, dorința elitelor pariziene de a implementa proiectul național al revoluției – și tehnologici: construcția de drumuri și șosele, apariția și dezvoltarea căilor ferate,  revoluția industrială, introducerea în uz a îngrășămintelor chimice…

d) Agenții schimbării:

- constituirea unui sistem uunic monetar și de măsurare. Zice Weber că unele monede din vremea de dinaintea Revoluției au supraviețuit și funcționat până hăt în la începutul veacului 20. Sistemul metric s-a impus cu greutate și a luat locul unităților locale de măsurare – leghe, picioare – abia în primii ani de după 1900.

-  drumurile și șoselele

- căile ferate

- școala universală, gratuită și obligatorie

- migrația internă

- serviciul militar obligatoriu

- politicizarea țăranilor și difuzarea practicilor electorale

- eroziunea tradițiilor locale și a celor religioase și impunerea unor tradiții laice, naționale

- secularizarea și anti-clericalismul

- Războiul I Mondial.

- impunerea limbii franceze la limbă unică de comunicare oficială, culturală și politică.

Ce e de zis despre ce zice Eugen Weber:

- Relația cauzală între tehnologie și schimbare socială trebuie argumentată în ambele direcții. Or, tehnologia nu a venit pur și simplu în Franța și în provincia franceză. Ea a fost adusă, implementată, investită cu un sens – cel al progresului.

- Deși subiectul formal al cărții sunt țăranii, ei nu apar decât vorbiți fiind de alții, rezultat al unor discursuri cu alte origini. Țăranii francezi sunt construiți. Eroarea subtilă a lui Weber este de a lua drept bune și de bună credință discursurile funcționarilor administrației centrale, cei care au efectuat modernizarea. Or, funcționarii nu descriu veridic o realitate. O descriu interesat și cu pasiuni partizane.

- Problema izvoarelor. Weber utilizează o mulțime de surse. Majoritatea scrise. Jurnale de călătorie, scrisori ale slujbașilor, mărturii ale unor folcloriști, ziariști, politicieni, polițiști. Izvoare care nu au fost scrise de țăranii înșiși. Acolo unde Weber pretinde că aude vocea țăranilor – în proverbe, zicători, cântece – această voce e suspectă. Cum poți determina autorul, vârsta și contextul în care a apărut un proverb sau un cântec?

- Cartea spune o poveste paralelă a unui proces politic prin care din țăranii barbari, cu ajutorul combinat al tehnologiei și intervenției politice, ies francezi autentici. Ca atare, și cumva împotriva voinței sale, Eugen Weber reușește să recupereze lentilele prin care administrația franceză vedea provincia. Aceste lentile constituie mai mult decât o curiozitate discursivă. Ele reprezintă discursurile și descrierile realității utilizate de autoritățile centrale, motivația intervenției lor la periferie. Oricât de false ar fi fost – se poate de argumentat că unele părți ale provinciei se găseau integrate în Franța mult înainte de perioada vizată – aceste discursuri devin importante pentru că consecințele lor au fost reale. Discursurile au devenit programe de acțiuni, manuale de luptă cu barbaria, închipuită sau inventată.

- Weber lasă în afara povestirii variabile improtante precum: imigrația constantă în Franța, din colonii și din alte părți ale Europei, luptele politice la Paris – proiectul de modernizare e descris ca  și cum ar fi un soi de forță impersonală ce se impune asupra satului francez fără legătură cu fierbintea viață politică franceză. Afacerea Dreyfuss ar fi un asemenea moment crucial în care se decide cine e francez și cine nu e.

- Rescrisă azi cartea ar trebui, în mod  necesar, să descrie și modalitățile de rezistență, pasivă sau activă a țăranilor. În forma actuală, cercetarea sugerează că țăranii au acceptat aproape cu bucurie procesele de mdoernizare pentru că acestea le oferea posibilități economice de mobilizare socială sporite.

…O lucrare fundamentală…

Pentru cei fără acces la biblioteci americane funcționează link-ul de download.

…Pe unii dintre tinerii poeți îi mai obsedează patriarhalul:

De vrei să-nveți un cântec bun

Cu murmur de izvoare

Tu vin la codrul meu străbun

Și spune ce te doare.

…scrie Mihail Garaz. Și autorul ține același ison până la punctul final al acestei bucăți și susține, că un cântec bun pentru epoca sateliților artificiali ai Pământului izvorăște numai din coroanele codrului strămoșesc…

Multe din versurile pe care le primim de la tineri, sunt cam abstracte, rupte de viață, plasându-se nu pe linia preocupărilor de bază ale poporului, ci paralel cu ea. În economia și cultura republicii, mai cu seamă după Congresul XX al PCUS au avut și au loc transformări istorice. Tânăra Moldovă Sovietică s-a ridicat la nivelul unional, pășește alături de vechile republici.

Meleagurile noastre s-au făcut vestite prin vitărit, vii, conserve, zahăr, prin noi construcții. Toate acestea le înfăptuiește omul nou. Cum sunt astăzi relațiile oamenilor în colectiv, ce se petrece în sufletele lor, ce le frământă mințile, ce e nou în traiul, în viața de toate zilele, în familia oamenilor muncii? Toate acestea sunt puțin oglindite în versurile celor tineri…

(Emilian Bucov, ”Poezia Tinereții”, Moldova Socialistă, 22 noiembrie 1957)

Umflarea cifrelor se manifestă, pe plaiul meu natal, ca o boală ereditară, moștenită fiind din tată în fiu, din regim în regim.

Sursa: ziarul Tinerimea Moldovei, 1955.

Material brut pentru o viitoare arheologie materială a epocii sovietice…

1. Pălării.

2. Reclama la o revistă nouă, destinată agricultorilor.

3. Publicitate pentru Magazinul Universal din Chișinău, primul mall sovietic.

4. Mărfuri de larg consum.

5. Cosmetică sovietică.

6. Asigurarea de stat a bovinelor…

7. Asigurarea de stat a terenurilor agricole.

8. Semințe.

9. Anunț turistic – se vând foi de vânzare la sanatoriile din URSS.

10. Afiș ce publicitează serviciile poștei și descrie beneficiile coletelor (posâlcilor).

11. Anunț cu privire la achiziționarea de către stat a surplusurilor agricole.

12. lemn.

13. Țesături.

14. Încălțăminte.

15. Împrumutul de stat.

16. Un fel de magazin de tehnică.

17. Publicitate alimentară.

18. Patiserie.

19. faimosul Gastronom.

20. Altă publicitate turistică. O fi acest tip de publicitate cel mai aproape de reclama contemporană. Peisajul oarecum idilic desenat neglijent – munți, arbori – anticipează peisajele photoshopate cu palmieri și plaje. Se va găsi în ea, fie și în fașă, ingredientul cel mai important al publicității – seducția.

21. O altă publicitate apropiată ca duh de zilele noastre. La ciorapi trainici, frumoși și igienici.

22. Afișul filmului Misiunea (Misia) Secretă. .

23. Afișul filmului chinez Frontul Nevăzut.

24. Literatură politică.

sursă imagini: presa scrisă a anilor 50, în temei ziarul Moldova Socialistă.