blog implicat

Umberto Eco în The Guardian: ”Șovinismul European poate fi combătut doar printr-o revoluție sexuală. Programele de schimb universitar Erasmus au creat mai mulți europeni decât subsidiile culturale generoase ale Uniunii Europene.

Un tânăr catalan poate întâlni în cadrul lor o fată flamandă. Ei se îndrăgostesc, pornesc o familie și devin europeni. La fel și copiii lor. Această idee ar trebui făcută obligatorie – nu doar pentru studenți, ci și pentru șoferi de taxi și muncitori. Majoritatea europenilor ar trebui să petreacă ceva timp în alte țări din cadrul Uniunii.”

Uniunea Europeană și-a pierdut pe undeva pe drum bagajul său de idealism și a ajuns să târâie după sine doar trei geamantane de calcule materialiste.

E cumva ”firesc” ca logica socotitului rentabilităților să vadă o prăbușire a ”visului european” în primul moment în care progresul economic al unor membri e îndoielnic sau absent. În așa momente, zic calculele ”materialiștilor”, Uniunea Europeană nu e rentabilă, deci viabilă, deci cu drept la existență.

Cealaltă bucată pusă la fundamentul Uniunii Europene – idealismul unui destin comun, dialogul culturilor, evitarea războiului este încă sacrificată de dragul PIB-ului și menținerii în anumite limite a deficitului bugetar. Mai ales că, în aceste domenii ”idealiste” și ”spirituale”, performanțele UE par infinit mai bune.

Pe orice scară a ”necesităților” europene prevenirea războiului și înlesnirea dialogului cultural stau mai sus decât cei trei A ai Germaniei ori criza greacă. Păcat că Europa a uitat Războiul al Doilea Mondial. Și pe cele din Balcani, mult mai recente.

Pe o undă similară cu mine (vezi postul anterior) pluteste un text minunat semnat de Oana Marinescu, publicat în ediția din 24 august 2010 a cotidianului ADEVĂRUL. Bucata-i ca un duș rece peste ochii încleiați de somn (al rațiunii, ăla care naște…se știe ce).

De reținut mai ales:

Printre romi sunt stiluri diverse de viaţă şi, implicit, destine diferite, ca şi în alte grupuri. Dar la nivel de percepţie publică, imaginea romilor este uniformizată, stereotipizată şi negativă: romii sunt răi, periculoşi, infractori.

Din păcate, asocierea dintre stereotipurile negative şi tema siguranţei, pentru a fundamenta politici publice, a pus sub semnul întrebării valorile şi principiile democratice. Asimilarea comunităţii rome cu infracţionalitatea înseamnă generalizarea culpei individuale la nivelul grupului; or, într-o societate democratică, individul este judecat după faptele sale, nu după etnie.

Alungarea romilor dintr-un loc în altul, fără a le da o alternativă, agravează lucrurile, chiar dacă imaginea transmisă este că „se rezolvă problema”. Fără a fi prinşi în ţesutul de relaţii sociale care să le permită să-şi găsească locul, vor face ce au mai făcut: o altă tabără ilegală şi acelaşi stil de viaţă.

Uniunea Europeană nu este doar un spaţiu de eficienţă economică si de bunăstare personală. Este un spaţiu al valorilor. Indiferenţa şi pasivitatea faţă de creşterea spiralei urii între ne-romi şi romi contravin acestor valori şi şubrezesc fundamentul proiectului european. În final, aceasta se va întoarce tocmai împotriva siguranţei şi bunăstării pe care unii vor să le apere gonind romii cu escavatorul.

E totuși și multă lume teafără în această lume…