May 15 2014

Imagini aleatorii

Vitalie Sprînceană

Mormînt ironic în Times Square.

Artă.

Un fel de parc public pentru un fel de public (Manhattan. NY).

Oracolul din Delphi astăzi…

Din Zuccotti Park, leagănul mișcării Occupy Wall Street, n-a rămas decît un parc bine amenajat.

Cafenea…

Monument ecumenic (New Brunswick, NJ).

Globalizarea politicilor memoriei – panglica Sfîntului Gheorghe pe un pedicab în New York…

 


Sep 13 2012

moldo-italiene (5)

Vitalie Sprînceană

Vine vorba cu o prietenă ce locuiește în Italia de ceva vreme și despre reîntoarceri. Benevole și forțate. Primele foarte rare. Al doilea tip e frecvent chiar dacă cu variații: întoarcerea poate fi prilejuită de bătrânețe, neputință, planuri de viitor în Moldova ori lipsă de loc de muncă în Italia.

Prietena povestește despre un asemenea caz de revenire:

E vorba de un cuplu. Ea încă are de lucru că bătrâni bolnavi și neputincioși se mai găsesc în Italia dar pentru el visul apenin e pe sfârșite. Cu criza asta nu se prea construiește și deci nu e nevoie de forță de muncă. Așa că e nevoit să se întoarcă. Mă rog, nu vine pe loc gol – au casă la Ialoveni, mare, cu 2 etaje, cu ogradă și grădină. Casa-i și bucuria și buba. Bucurie pentru că e un loc de trai dar bubă pentru că întreținerea ei costă mult – încălzire, lumină, transport, menținere și amenajare. El va trebui neapărat să lucreze dar probabil nu va fi suficient. Ea va trimite bani că altfel nu se descurcă…

E a doua istorie de acest gen pe care o aud și mă gândesc că o fi vorba de mai mult decât un incident izolat. O fi vre-un trend. Cu familii ce trăiesc la distanță. Cum au trăit și până la momentul imigrației. O schimbare însă: atunci cei care rămâneau pe loc, în Moldova, trăiau în bojdeuci de lut și case cu olane iar acum așteaptă pachetul cu euro și măsline în case cu termopan și țiglă metalică.

Cum ar veni se mai schimbă vremurile.


Aug 30 2012

moldo-italiene (4)

Vitalie Sprînceană

Doruri și nostalgii. După ceva vreme, mâncare și bere (vremea e universală, mâncarea este chinezo-italiană iar băutura – olandeză) discutăm cu fostul meu coleg de bancă despre nostalgii. Eu nu prea am. Prietenul le are – față de vrea dinainte, față de timpurile de aur ale adolescenței când urnitul munților din loc părea o treabă de copil, când viața era mai simplă iar lumea mai puțin stricată. Pomenim și despre dor. Despre cel de țară.

– Nu merg acasă pentru țară. Nici măcar pentru sat, dealurile lui ori pădurile ori iazul ori vreunul dintre drumurile unde mi-am petrecut copilăria. Mă duc pentru părinți și câțiva  prieteni.

…Adică un dor ce încape într-o ogradă.

Așa arată probabil noua geografie transfrontalieră a Moldovei – o rețea  de ogrăzi (în care încap feciori și fiice, soți și soții, părinții și bunei) conectate global la suflete de bone și zidari în Roma, Paris, Madrid, Lisabona și Moskova.


Aug 29 2012

moldo-italiene (3)

Vitalie Sprînceană

Gusturi.

…La Roma mă văd, într-un restaurant italiano-chinez cu colegul de bancă din gimnaziu. Să se fi făcut vreo 12 ani de când nu ne-am întâlnit deși am comunicat ”oarecum” pe internet. Depănăm amintiri, trecem în revistă oameni, locuri și acțiuni. Pe unii foști colegi din aceeași clasă îi pomenim spre sănătate, pe alții spre țărână ușoară (avem și câțiva decedați)…

Când ni se aduce mâncarea (somon copt, calmari) plus alte câteva feluri de pește și salate tragem vorba mai spre latura gastronomică. Eu laud intens farfuria mea și prin extensie întreaga artă culinară italiană, de la alegerea ingredientelor la modurile de a le potrivi. Dintre multele locuri unde am mâncat Italia mi se pare ca fiind cel mai gustos.

Prietenul mă contrazice:

– Zeama cu găina de acasă e mult mai gustoasă. Drept că noi mâncăm în Moldova mai gras, mai necioplit, dar chiar și așa tot zeama aia e mai gustoasă.

Îl întreb contrariat:

– Și în Italia lucrurile de acasă par mai gustoase?

– Eh, păcat, îmi zice el, că stai la Roma doar trei zile. Te-aș fi dus sâmbătă ori duminică la locul unde opresc microbuzele ce vin din Moldova. Să vezi atunci priveliște: vreo 40-50 mașini adunate grămadă într-o piață și toate vând ardei de la Moldova, roșii de la Moldova,  carne de la Moldova, vin de la Moldova și tot așa…

 (Ironiile – să aduci vin în țara vinului și roșii în locul unde acestea sunt pe post de religie culinară – rămân ironice).

Despre gusturi nu doar că nu se discută – pentru ele se plătește.


Aug 28 2012

ape romane

Vitalie Sprînceană

Așa cum se văd lucrurile azi, în 2012, râul Tibru, cel care taie Roma, are  mai multă istorie decât debit de apă.


Jul 10 2011

viata la tara (Coropceni, Telenesti – vara 2011)

Vitalie Sprînceană

Doi copii care tocmai au cumpărat 2.5 l de lichidități pentru părinții lor.

Pescar…ce încearcă să ademenească niscaiva pește la fatcă – două prajini încrucișate ce fixează cele patru colțuri ale unei plase. În plasă este aruncată de obicei mămăligă, boțuri de făină și semințe presate de floarea soarelui, alte hrănuri…

Rațe burzuluindu-se…

Troleibuze acvatice între două sate – Coropceni și Suhuluceni. Localnicii utilizează aceste bărci improvizate, construite de obicei din scândură și care sunt puse în mișcare prin manipularea/împingerea unei prăjini lungi (șoști), pentru a merge pe calea cea mai scurtă în satul vecin…Iarna apa iazului îngheață și distanța dintre cele 2 sate devine infimă.

 

Drum de țară după ploaie. Apa a săpat, după cum i-a fost puterea, șanțuri și gropi…

Alt drum de țară…La fel de neregulat…

Un semn rutier ce păzește o băltoacă de glod…Sau invers…Fragment de drum pietruit…Asemenea drumuri, pe timp de toamnă, se cheamă mocirlă. Și-și merită numele.

Drum cu suflete vii…

Oameni, animale, mingi…Se joacă fotbal…Atât de captivant e jocul încât și vacile-l privesc.

Troiță…

Detaliu al troiței…În 1943 bunicul meu făcea încă instrucție în centrul satului…

Fragment de sacru…

Oameni și animale, tehnică și natură…Simbioze…

Grădinița…Aici am stat din 1985 până în 1988…Aici am făcut, între 1988-1989 clasa întâi. Tot aici am învățat să scriu. Și să citesc.

Sala în care am fost educat…Alături se găsea cantina.

Fragment de perete. Făcuse sovhozul ”Boris Glavan” grădiniță nouă în 1985 și eu am făcut parte din prima generație ce urma să fie internată acolo. Pereții exteriori aveau zugrăvite fragmente din povești…Asta era gogoașa. Care-mi plăcea cel mai mult.

Jucărie. I se spunea Racheta. Și din ea se trăgeau visele mele de a deveni cosmonaut. Ori măcar pilot. Pentru maică-mea atracția fiului față de zboruri și spații însemna lucruri ceva mai triviale: pantaloni și cămăși rupte cu regularitate în partea dorsală (că agățam, în calitate de obstacole și ținte, bucăți de sârmă metalică), haine pătate abundent de rugină – trebuia să șteargă cineva cu fundul pantalonilor rugina adunată pe rachetă din zăpada iernii…Eu eram acela.

Altă jucărie. Cu nume la fel de spațial – Soarele. Acolo făceam echilibristică, încercând să mă cocoțez în vârful ei fără mâini. Reușeam. Alții nu. Un prieten și-a fracturat piciorul încercând să mă imite. Eu am făcut un cucui. Încercând să imit pe altcineva.

Stadionul școlar. După ploaie.

Gimnaziul…Am mers aici 7 ani…S-au mai schimbat niște lucruri. Bunăoară lipsește cada imensă în care ne spălam, dimineața devreme, înainte de a intra în clase, toamnă sau primăvară, cu apă călduță, cizmele și ciubotele…Mai e glod…Primarul a pus termopane în locul vechilor ferestre. A schimbat și ușa.

 

p.s. Fotografiile cu rezoluție mai mare pot fi găsite pe albumul public Picasa.


Jun 27 2011

Cetatea Alba – Akkerman – Belgorod-Dnestrovsky – Bilhorod-Dnistrovskyi

Vitalie Sprînceană

Mărturiile fotografice ale unei vizite. Istoricul (inexistent) din mine n-a prins prea multe din legendele şi specificul fiecărei bucăţi de zid… Sper că fotograful să fi surprins ceva…

Amplasată la gura de vărsare a râului Nistru în Marea Neagră, într-un loc frumos şi de importanţă strategică evidentă, Cetatea Albă a fost atestată arheologic încă din atichitate. Astăzi, Cetatea Albă, (în ucraineană Білгород-Дністровський / Bilhorod-Dnistrovschi) este un oraş în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa)…

La sfârşitul secolului XIV-lea (1392), Cetatea Albă a intrat sub stăpânirea moldovenilor, dobândind o mare importanţă în timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi mai ales, a lui Ştefan cel Mare, ca fortăreaţă de apărare împotriva turcilor.

sursa text: istoria.md

Fragment de zid…Alături un fragment de fostă lume industrială.

Turnuri…De metal, de piatră.

Turn de observație.

Șanțul mare din afara zidurilor care, zice-se, avea până la 20-25 m adâncime.

Altă vedere a șanțului mare.

Șanțul mare…cu tot cu ziduri

Intrarea principală (profil)

Intrarea principală (frontal)

Blazon. S-ar putea să fie al cetății, s-ar putea să fie stema raionului.

Bucată de zid.

Vedere spre limanul Nistrului

Foc!

Turnul de la intrarea în cetate

Curtea interioară a cetăţii.

 

Nume pe piatră…O fi “urma unor apărători ai cetăţii” 🙂

Pământ pârjolit…Se vede că aşteptau năvălirea tătarilor.

 

Citadela. Ultimul refugiu în caz că cetatea cade. În citadelă se găsea de obicei tezaurul.

Două oraşe, unul vechi şi unul.

 

 

Urme de schije…

Fragment de minaret…