blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Category: occupy Page 1 of 2

Ce este #occupyguguta

Deocamdată, încă nimic prea clar și prea concret. Dar poate deveni orice.
Pentru moment e încă un proces, fără multe finalități specifice, însă e deja suficient. Și important. Procesul, în acest caz, este la fel de important precum rezultatele. Sau poate chiar mai important (ar fi poate pentru prima oară cînd procesul e mai important decît finalitățile concrete ale acestuia).
Întrucît sînt doar unul dintre zecii de participanți și participante, guguțieni și guguțiene (ori guguți, cum a zis altcineva) – nu pot vorbi decît în numele meu (și partea faină la #occupyguguta e că fiecare vorbește exclusiv în numele său personal, fără instituții, titluri și regalii).
Ceea ce urmează, deci, e viziunea mea personală asupra ce este #occupyguguta, ce ar putea deveni, ce putem construi acolo, rostul etc.


Deci, ce este #occupyguguta?
Întîi de toate un spațiu fizic – scuarul din fața Cafenelei Guguță, locul în care oligarhul (care tocmai a anulat alegerile) și acoliții săi (tocmai a vîndut spațiul unui apropiat, Ceslav Ciuhrii) vrea să construiască un hotel/business centru de vreo -sprezece etaje în Grădina Publică. În jurul acestui spațiu o comunitate de activiști locali de diverse etnii și orientări duc deja de vreo patru ani bătălii prin instanțe, în media, în diverse cercuri și grupuri. În felul acesta #occupyguguta se conectează la o istorie locală de lupte și proteste veche de cîțiva ani. De asemenea, în contextul în care Finpar/Regata și-au anunțat intenția de a continua proiectul cu construcția, #occupyguguta ar putea deveni o platformă pentru viitoarele bătălii pentru Guguță și Grădina Publică și alte spații publice din oraș.
Apoi e o idee – a unui spațiu politic și civic alternativ, în care ne propunem să învățăm să mediem viziuni politice diferite, să organizăm dialoguri între grupuri care nu se văd și nu discută nicăieri, să propunem idei și utopii, proiecte de oraș și țară, să formulăm critici și să avansăm alternative. Un spațiu din care nu sînt în această țară. Un spațiu care ne lipsește.
#occupyguguta e și o universitate politică  în aer liber, un spațiu educațional liber în care ne învățăm reciproc să facem pliante, să alcătuim lozinci, să ne ascultăm reciproc, să gîndim împreună, să inventăm tactici și strategii, să vorbim în public, să scriem și să distribuim ce scriem, să filmăm, să discutăm, să cădem de acord ori să ne certăm pe idei. Un fel de laborator experimental în care testăm diverse idei, co-planificăm scenarii (pe care nu le implementăm neapărat dar asta e și frumusețea #occupyguguta – putem crea și inventa liber), citim cărți (pe viitor urmează să amenajăm și o bibliotecă politico-civică), scriem texte, proiectăm și discutăm filme, lucrăm (da, scriem de acolo), învățăm lucruri noi (urmează în viitor să organizăm diverse ateliere practice dar și lecții)…Adică, deopotrivă bibliotecă, cinematograf, spațiu de lucru, spațiu de întîlniri.


Apoi #occupyguguta mai e și un spațiu politic în care se constituie și se intersectează diverse agende: civice, politice, electorale, economice etc. Locul în care se revendică anularea anulării rezultatului alegerilor locale din Chișinău, locul în care se protestează împotriva acaparării spațiilor publice de către mafiile imobiliare, dar și locul în care se fac revendicări pentru înălțarea unui busturi pentru femei pe Aleea Clasicilor și pentru implementarea reală a egalității de gen în Moldova. Un spațiu politic care e deopotrivă anarhist, socialist, libertarian, liberal etc. Și care, în toate privințele – mai ales în cadrul adunărilor generale – e mai deschis, mai respectuos, mai tolerant și mai sigur decît parlamentul Republicii Moldova…ori decît Guvernul sau Consiliul Municipal Chișinău. Și precis mai deschis și mai democratic decît adunările Partidului Democrat.
#occupyguguta e și un spațiu cultural alternativ, unul în opoziție radicală cu alte spații culturale locale (și cu cultura oficială). Un spațiu în care creația se face fără bani și bilete de intrare, în care intrarea la film nu costă nimic, în care organizăm jocuri intelectuale, privim fotbal, discutăm cărți – toate de dragul socializării, nu pentru profit… În acel spațiu ar putea încape și un teatru, și recitaluri de poezie, și concerte de tot soiul, și dansuri, și teatru politic și …orice altceva.
Și nu în ultimul rînd, #occupyguguta e o invitație deschisă pentru utilizarea spațiului, dezvoltarea creativității și imaginarului politic și a repertoriului de proteste, o oportunitate de educație politică…

Cartea, prietenul cel mai bun al crimei

Ne-am opus anul trecut construcției bisericii-necropolă privată din parcul de lângă clădirea Kentford. Nu pentru că nu ne-ar plăcea bisericile ori cimitirele. Ci pentru că credem că ele pot fi și trebuie construite în alte părți decât puținele spații verzi din oraș. Bunăoară pe locul fostelor spații industriale care acum stau pustii – depozite, hale, fabrici, garajuri.
Ne-am opus în primăvară construcției unui ficțional centru pentru copii de 16 etaje la Buiucani pe care-l dorea foarte mult fostul consilier municipal Valerii Klimenko. Nu pentru că nu am iubi copiii sau comunitatea rusă a cărui președinte este dl. Klimenko. Ca să șterg orice urmă de anti-rusism prezent la proteste voi menționa doar că participantul cel mai activ al lor a fost moldoveanul de limbă rusă Vitalie Voznoi.  Am protestat pentru că credem că e imoral ca cineva să folosească ”centrul pentru copii” (căruia îi revenea o mică cămăruță) drept acoperire și să înalțe un întreg bloc locativ în mijlocul parcului.
Acum ne opunem construcției unei librării pe bd. Moskovei. Nu pentru că nu am iubi cărțile. Ci pentru că nu credem că e corect ca librăria să se întindă până în stradă peste întreg trotuarul.
Dragi autorități, populația orașului e compusă doar din șoferi și cumpărători. Adică inși cărora să le faceți parcări și magazine, cum procedați voi. În afara magazinului cumpărătorul e bunică, mamă, copil, student, om ce se grăbește. Și fiecare din persoanele astea are nevoie de un spațiu în care să se plimbe, să meargă, să aștepte, să stea în fața blocului.

Am vorbit despre acest caz pentru ziarul Moldavskie Vedomosti.

Cazul cu construcția direct pe trotuar de pe bd. Moskovei nu este, din păcate, unul singular și nici măcar excepțional. Din contra, el ține de un fenomen ajuns ”tradițional” pentru Chișinău – comercializarea spațiului public. Fenomenul comercializării are multe fațete – acapararea spațiului verde al orașului pentru construcția de obiecte comerciale (restaurante, hoteluri), acapararea unor bucăți de infrastructură publică cum sunt trotuarele pentru terase și cafenele, transformarea altor bucăți de trotuar în spații de parcare, amenajarea ilegală a gheretelor și altor forme de comerț stradal în parcuri, pe străzi, în spațiul pietonal. În Chișinău comercializarea se întâmplă cu acordul tacit, iar uneori chiar cu permisiunea explicită a autorităților de diferit rang – primăria, inspecția de stat în construcții etc. 
Efectul direct al acestui proces de comercializare constă în reducerea spațiului public (trotuare, spații verzi, infrastructura sportivă și culturală) accesibil pentru activități non-comerciale de socializare, odihnă și comunicare. Adică dispar locurile în care ne putem întâlni ca cetățeni, în care interacționăm ca egali și se multiplică locurile în care ne întâlnim ca și cumpărători.

 

Imaginile vin de la Andrei Benimețchi.

invitatie la protest: Scuarul Europei, miercuri, 26 decembrie, ora 10.00

Am scris, vreo 10 zile în urmă, un bilet despre proiectul terasei de vară din Grădina Publică. Oarecum neșteptat, postul a avut o mulțime de cititori și comentarii, pe rețele publice și în schimburi private de scrisori. Sunt plăcut surprins că s-au găsit atâția oameni în Chișinău preocupați de soarta Grădinii Publice și m-am bucurat nespus că împărtășim cam aceeași părere în privința terasei în construcție: nu-și are locul în Grădina Publică!

Printre cititori se numără, și asta iar e prilej de bucurie, și primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă care a citat direct anumite pasaje ale biletului în ședința Primăriei din 17 decembrie.

Între timp s-au mai mișcat niște lucruri.

– Am pornit un blog dedicat acestei construcții unde adun toată informația relevantă.

– Am bătut pragul Camerei Înregistrării de Stat (luni și miercuri) unde am solicitat și obținut extrasul cu datele de bază ale companiei beneficiar al construcției. Marți și miercuri am fost la Primărie unde am depus 3 cereri – una la Direcția de Urbanism, una d-lui viceprimar Nistor Grozavu, căruia i-am solicitat copii ale avizelor și certificatelor de construcție și una d-lui primar Dorin Chirtoacă, pe care l-am rugat să verifice legalitatea executării muncilor de construcție și conformarea lor cu cadrul legal, cu Legea privind Protecția Monumentelor în primul rând.

– Vineri a apărut în sfârșit, pe site-ul Primăriei, un act oficial privind construcția de pe adresa bd. Ștefan cel Mare, 101. Documentul a confirmat o presupunere – e vorba de o terasă de vară. Și o ilegalitate preliminară – obiectul urmează să aibă cel puțin 2 nivele iar asta încalcă Dispoziţia 1289-d din 04 decembrie 2012 “Cu privire la amenajarea spaţiilor publice la staţiile transportului urban de pasageri şi pasajele pietonale subterane, anularea unor acte referitoare la proiectarea şi executarea lucrărilor de amplasare a obiectivelor comerciale pe acoperişurile pasajelor pietonale subterane”, în care se stipulează că construcțiile din stații nu trebuie să aibă mai mult de un nivel.

Din document nu e clar dacă construcția are avizul Ministerul Culturii și altor instituții relevante conform legilor cu privire la protecția monumentelor sub incidența cărora cade Grădina Publică. O să aflăm și asta când Primăria va prezenta răspuns la solicitări.

Între timp și Agenția de Inspectare și Protecție a Ministerului Culturii a solicitat pachetul de acte.

– Vineri-sâmbătă a apărut, ca urmare a unor dezbateri pe rețelele sociale, o inițiativă a unor cetățeni de a protesta în scuar împotriva construcției. Inițial am discutat ideea de a ne aduna luni, la 10.00, în fața Primăriei, înainte de începerea ședinței ordinare. Apoi am decis totuși că e mai bine să lăsăm pe miercuri.

– Duminică s-a trezit în sfârșit mass-media ”oficială”. Întâi unimedia a publicat o știre despre documentul afișat pe site-ul primăriei. Apoi subiectul a fost discutat în ședința Primăriei (vezi după min. 70), iar ziarul Adevărul i-a dedicat un articol critic…

…Miercuri, 26 decembrie, ne vom aduna în scuar. La 10.00.

Să ne spunem părerea. Că terasa de vară trebuie demontată.

Să discutăm cu autoritățile, dacă doresc.

Să le zicem că e imoral să se construiască, fără dezbateri publice și poate un referendum local, în locurile sacre ale Chișinăului și țării.

Că terasele de vară nu pot fi construite chiar oriunde – mai ales în Aleea Clasicilor.

Să îi informăm și pe ceilalți locuitori ai urbei despre problemă.

15 ganduri despre Occupy Wall Street. spatii “publice”

2) spații ”publice”. Protestatarii au instalat corturi în Parcul Zuccotti pentru că-l percep ca un spațiu public, accesibil și deschis oricui.

În seria de justificări a actului de evacuare Michael Bloomberg și Departamentul de Poliție a orașului New York au făcut trimitere tot la un spațiu public ce ar fi fost blocat de niște cetățeni care ar fi împiedicat accesul altor cetățeni în parc. În intervenția sa Bloomberg a mai amintit că acționează și la solicitarea  Brookfield Properties, proprietarii juridici ai parcului.

O explicație similară, dar mai cinică a fost oferită și de Antonio Villaraigosa, primarul de Los Angeles: protestatarii au trezit conștiința națiunii dar au și strivit iarba din fața clădirii Primăriei. Parcul, a continuat primarul, trebuie curățat de protestatari și re-deschis publicului larg.

Ce rămâne atunci din ideea de spațiu public dacă ea poate fi folosită atât pentru declanșarea unui protest democratic cât și pentru înnăbușirea lui? Al cui spațiu e mai public, al primarilor și poliției, sau al protestatarilor ce au decis să-l folosească ca loc pentru articularea și elaborarea protestului?

Zuccotti Park, cunoscut vreme de 50 ani ca Liberty Plaza (Piața Libertății) –  perimetrul din New York pe care mișcarea Occupy Wall Street și-a înșirat corturile reprezintă un excelent studiu de caz pentru evaluarea transformărilor suvernite în concepția de spațiu public în ultimii ani (neoliberalism și ceva mai înainte).

Zuccotti Park este, în termeni legali și politici, un POPS (privately owned public space). Ceea ce înseamnă următoarele – parcul a fost creat ca urmare a unui agreement între o companie privată și autoritățile orașului, adică cetățenii din New York. Cetățenii, prin autoritățile locale, au permis companiei să construiască zgârîie-nori ce depășeau barierele urbanistice de înălțime, cedând din ”bucata de cer senin” ce li se cuvine, obținând în schimb ceva spațiu ”jos”, adică la sol – un parc accesibil publicului. Atât autoritățile cât și compania ce gestionează parcul poartă obligația de a menține parcul în sfera publică.

Decizia primarului Bloomberg de a-l evacua, plus justificarea că gestul ar veni la rugămintea ”proprietarului” (care este doar gestionar) contravine deci principiilor legale ce au stat la baza parteneriatului public-privat ce a născut parcuri precum Zuccotti.

Cine este publicul?

Brookfield Properties, compania ce gestionează Zuccotti Park motiva astfel solicitarea către primarul de New York: protestatarii încalcă legea, încalcă regulamentul de utilizare a parcului și îi privează pe restul cetățenilor de dreptul de a petrece în liniște timpul în parc”.

Liniștea presupusă a celorlalți cetățeni, care nu participă la protest, și a căror opinie n-o cunoaștem, reprezintă totuși pentru primarul Bloomberg o rațiune suficientă de a lichida o mișcare de protest a unor cetățeni.

O logică paradoxală ce postulează că unii cetățeni sunt un public iar alți cetățeni nu sunt un public (cimilitura aia moldovenească cu cineva e cineva iar cineva nu e cineva apare ca neașteptat de adevărată).

Și doar mânia orientată ideologic a primarului ar avea dreptul să discearnă între diferitele categorii de public.

Într-o serie la fel de ironică stă și permisivitatea autorităților față de alte grupuri de cetățeni ce ocupă spații publice – inșii ce au instalat corturi în fața unor mari magazine în așteptarea marilor reduceri de Black Friday.

aici partea 1, securitate vs libertate.

twitterul lor…revolutia noastra…

În ultimele 15 luni (iulie 2010-octombrie 2011) numărul mesajelor în limba arabă pe twitter a crescut de 22 ori (aproximativ 2 milioane pe zi). Semn că instrumentul devine util și foarte util în anumite contexte cum e Primăvara Arabă.

În afara acestor situații particulare twitter funcționează ca o mașină de tocat bârfe. Una ce risipește deliberat bârfe pentru a nu lăsa vorbele tefere să se răspândească. Cum e cazul cu mișcările #Occupy în care twitter a blocat hashtag-ul #ows din secțiunea trends…

Cu #pman povestea se spunea în mod diferit – țară din lumea a treia, dictator  comunist, tineri. Chit că twitterul moldovean avea pe vremea aia doar 70 useri.

Ar mai fi de meditat și la faptul că engleza încă are 40 % din mesaje – dacă există o audiență globală angajată – aceasta poate fi găsită doar în limba engleză.

China, după cum se știe, a blocat  twitter. De aia limba chineză nu se găsește acolo. Încă.

sursa imagine/studiu – Semiocast.

Occupy DC, Occupy Wall Street, Occupy Everything…Partea 2.

Partea 1 se găsește aici.

 

gaseste un computer! scrie despre noi!

În țara în care asigurarea dreptului la exprimare a indivizilor a devenit o religie, cu precepte inclusiv pentru cei care n-au ce spune, unele exprimări nu ajung la urechi mai generale și-s înăbușite în fundături de urechi. Sau sunt trecute cu auzul…

Așa înțeleg eu discuția cu Dave, un tip ce vociferează aproape necontenit în ritm de vuvuzela ”Banks Got Bailed Out, We Got Sold Out!”.

Dave mă scrutează niște momente, îmi permite să-i iau o poză după care mă roagă. Nu, mă imploră:

– Du-te acasă și găsește un computer. Ori un telefon mobil. Scrie despre noi. Trimite un mesaj lumii. Împrăștie cuvinte. Sădește vorbe. Spune și prietenilor…

Vorbește în parabole și metafore. Îmi place. Mai și înțelege că-n lumea aia americană a singurătăților dispersate între două oceane cele mai grozave bătălii se duc pentru cuvinte.

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén