blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Category: internet

despre nelocuit

Oameni invizibili trăind vieți invizibile în case invizibile…Geografia poate fi o știință politică. Regimurile de vizibilitate: ce e la centru, ce-i la margine, ce-i pe hartă, ce nu e, locurile însemnate cu roșu, cele hașurate în gri – atâtea feluri de a aranja mental spațiul până la a-l face ”călduț și comod” sau dimpotrivă, rece și periculos…

În poze: locuințe comunale la Moskova și locuitorii lor – emigranți ilegali din Asia Centrală, în particular Tadjikistan… Conform autorului reportajului, casa cu pricina e oficial ”nelocuită”.

sursa imagine: Ya Plakal

”Nelocuitul” înseamnă:

– juridic – o instituție ce a atribuit clădirii cu pricina un anume statut, colaborarea altor instituții care trec zilnic sau regulat prin zonă – poliție în primul rând – și care ”închid suspect” ochii. Orbirea, în mod sigur, e forțată și voluntară deci, plătită.

Tot juridic, ”nelocuitul” înseamnă un spațiu ilegal, scos din circuitul juridic, în care trăiesc niște oameni (care oficial nu trăiesc și care cel mai probabil n-au acte în regulă), care inși plătesc cuiva pentru ”chirie” (care nu există oficial) și protecție.

– economic – circuitul de mai sus sugerează cel puțin 4-5 buzunare de reper care învârt o oarecare parte a banilor…

– social – oameni care nu există în nici un registru, necetățeni, deci într-un veșnic statut de excepție (cum ar zice Agamben), față de care orice tratament – abuz, exploatare, înșelăciune – este posibil, tocmai din motivul că-s în afara mecanismelor legale de protecție…

Supliment politic: rasismul vizează exclusiv pe muncitorii ilegali, nu și pe sistemul care, pe de o parte îi exploatează, pe de altă parte le refuză drepturile umane cele mai elementare…

Mod de utilizare: a se aplica și în cazul lucrătorilor moldoveni în Europa și aiurea.

Mai crede cineva că vizibilitatea e o chestie ”fiziologică”?

 

 

Internetul si gandirile inchise

M-a întrebat zilele astea un amic, pe care nu-l pot bănui de gândire închisă, de ce, la o adică, aș fi dat pe facebook un like unui grup eterogen de baptiști, ortodocși, păgâni (inși cu culte dacice în minte) și alți habotnici care se opun adoptării unei legi tare progresiste…Am fost inițial nedumerit că ar trebui să mă justific pentru gesturi care mă privesc, mai ales că, în legătură cu Alianța pentru Salvarea Familiei aveam și un interes personal: pentru că studiez fenomenul religios, de-secularizarea și religia în p(r)ostmodernitate, reacția unită a religioșilor de toate culorile față de problema ”orientării sexuale” constituie o ocazie perfectă de a studia elementul religios în apele lui dar și în apele societății…

Ieri, la o lecție, un coleg îmi povestea că a fost șters din lista de prieteni internetici de un cunoscut îndepărtat care tocmai aflase că colegul meu ar fi simpatizant democrat al lui Obama (insul cu pricina era conservator, activist Tea Party, spectator înrăit al Fox News, Bill O’Reilly și Glenn Beck)…

Colegul primise și un mesaj cu justificare de la cunoscutul în cauză și asta l-a determinat să se apuce să cerceteze, pentru un curs pe care-l facem împreună, diferitele moduri în care oamenii își construiesc cunoașterea personală, își aranjează selectiv sursele de informare, eliminând pe alea ce oferă informație incomodă, sau care intră în contradiție cu weltanshauung-ul personal, își configurează rețelele de prieteni după rețetele homofiliei politice și culturale, adică inși cu preferințe politice și ideologice asemănătoare…

Am fost fascinat, zicea el, să văd, că dincolo de promisiunile oficiale ale Internetului de a promova cosmpolitanismul, multi-culturalismul și sferele publice generalizate (un fel de hibrid al societății civile globale) stau realități ceva mai banale și chiar opuse ”ideologiei oficiale”…

Că oamenii preferă să se închidă în orizonturile de cunoaștere și preferințe ideologice pe care le au, iar asta înseamnă că frecventează doar site-uri ”neutre” ca Amazon, iar pentru noutăți merg doar pe site-ul televiziunii preferate și a ziarelor ce împărtășesc platforme ideologice comune… Că naziștii merg aproape exclusiv pe site-uri naziste, conservatorii (americani) pe site-uri conservatoare, democrații – pe site-uri democrate, libertarienii – pe site-uri libertariene…Că unii privesc doar un tip de emisiuni, alții alt tip…

Că multlăudata capacitate a internetului de a fi maleabil și susceptibil la modificări idiosincratice poate fi utilizată nu doar pentru transcenderea unor granițe culturale și ideologice, ci…surprinzător, și pentru întărirea lor…

Că unele comunități religioase protestante din SUA recurg la softuri de filtrare a web-ului așa încât informația ce ar dăuna ”sensibilității religioase” sau cea cu privire la ”subiecte delicate” este ținută departe de mintea membrilor comunității…

Că alte comunități religioase ”cunosc” lumea prin lentilele Conservapedia, adică cu prejudecăți deja incluse…

Șirul ar putea continua aproape la nesfârșit, pentru că-s nemărginite posibilitățile și tertipurile la care recurge omul pentru a-și băga un gard între el și lume, și a se pune la adăpost de informația incomodă…

Nu cred că mă apuc să fac generalizări, cu atât mai mult că cazurile cu pricina reprezintă practici ale unor grupuri în afara mainstreamului…Dar, pe de altă parte, fiecare dintre noi face cam asta: își aranjează, din infinitele posibilități tehnologice, o anumită configurație a gusturilor, o specifică ordine a surselor de informație, o listă selectivă de prieteni și tot așa…Semn că Internetul nu reprezintă forța aia impersonală ce poate aduce, cu de la sine putere, schimbări sau transformări radicale, ci se integrează și este integrat în practici sociale și modele de acțiune deja existente. Pus în slujba binelui, Internetul/Facebook-ul poate zidi comunități și societăți deschise, poate mobiliza oameni pentru acțiuni bune. Pus în slujba răului, Internetul poate consolida regimuri autoritare (apud Morozov), poate perpetua rasismul, sexismul, ura, intoleranța și restul ”bucuriilor” umane…

Așa că, subscriu la concluzia colegului: A se slăbi cu predicile despre forța eliberatoare a Internetului și cu ideologii de genul: aducem o căruță de internet în comunitate și locul cu pricina se va transforma într-un paradis economic dublat de o democrație de vis…

Ivaylo Ditchev, nationalisme

Naționalismul secolului 21 este diferit de întrupările sale anterioare: nu are legătură cu solidaritatea sau apartenența, ci cu emblemele și aparențele; nu etică, ci estetică. Nu îl trăiești, ci îl ai, dupa cum spunea Erich Fromm. Popularitatea sa nu are legătură cu comemorările care induc un sentiment apăsător de vină – încă prezente la televiziunea publică – ci cu o infiltrare a naționalului în cultura consumistă globală. Să scrii email-uri cu caractere chirilice, sa mănânci castraveți murați „Țarul” (Czar în original) sau să asculți muzică folk-pop ține de stilul de viață al fiecăruia. În plus, pe măsură ce globalizarea amestecă populațiile se creează o nevoie crescândă de a te diferenția de restul printr-o emblemă simplă și fără echivoc…

Un alt vector al noii fantasme naționaliste este internetul. Dacă aveți impresia că acest instrument extraordinar va lumina mințile oamenilor, vă înșelați. El de fapt cauzează fragmentarea spațiului public și împărțirea sa în săli virtuale semi-private, semi-publice, în care zvonurile circulă cu viteza luminii iar poveștile aiuritoare concurează neîngrădit cu secole de tradiție științifică. Unul din subiectele preferate – pe lângă vânătoarea de software gratuit – este naționalismul, iar aici nu există cenzură căci nimeni nu folosește un limbaj vulgar și nimeni nu fură proprietate intelectuală. Astfel înfloresc în aceste spații tot felul de teorii nebunești bazate pe jumătăți de adevăr luate din manualele școlare, metafore îndrăznețe, stereotipizarea agresivă a celorlalți și premisa paranoică conform căreia politicienii corupți ascund totul la presiunea Occidentului.

Ivaylo Ditchev, citește mai mult pe criticatac.ro

teritorii

Bune. De pe net.

Ivaylo Ditchev și Tomas Kavaliauskas în Eurozine despre granițe, identitate, Balcani, teritoriu etc.

Reținut :

Trăim într-o lume în care teritoriile reprezintă mai degrabă o povară decât un atu (cu excepția teritoriilor bogate în resurse, desigur). Dacă Șanghai ar putea să scape de China, sau Londra de partea rurală a Marii Britanii, ele ar face-o negrșit. Ar fi un dezastru, atât pentru Bulgaria cât și pentru România ca ele să primească înapoi (dacă pot să zic ”înapoi”) Macedonia sau respectiv, Moldova. Vor fi probabil revolte politice, probabil manifestații, prețul economic va fi imens, eforturile de integrare – masive, și tot așa.

Fantasma teritorială are doar valoare simbolică. Mai degrabă aș spune că oberv o tendință contrarie – disoluția solidarității teritoriale și redistributive în cadrul statelor înseși – un fel de feudalizare, ca să-i zic așa. Bogații doreau să scape de săraci în Iugoslavia și Cehoslovacia. Acum asta se întâmplă în Belgia. Conflictul între bogata municipalitate a Sofiei și restul țării e iar un exemplu…

E un fel de retorică ce n-a lipsit după campania electorală când cică restul țării ar fi făcut o alegere proastă. Asta dacă uităm că aproape 1/3 din voturile ”rele” (eufemism care recuperează o parte din gunoiul retoric al situației) au venit din Chișinău.

E un fel de retorică ce nu lipsește și din discursurile ”tehnice”. Mi-a fost dat să-l aud într-o conversație privată cu un economist moldovean aflat cu treabă în Washington. Cineva care se plângea că restul țării nu contribuie cu nimic la economia republicană și că n-ar fi decât o povară pentru capitală (parțial are dreptate – de când logica globală a economiei ”libere” a ajuns și după Prut, agricultorii locali s-au pomenit după prag. Roșiile turcești și cartofii din Polonia sau Belarus nu doar că au construit o nouă situație de piață, ci și una socială. Că, dacă satul nu asigură orașul cu legume, fructe și carne, cine mai are nevoie de el? Marea funcție a complexului agricol tradițional – de a furniza produse agricole orașului – e îndeplinită cu succes de producătorii turci, polonezi sau ecuadorieni. Uneori cu subsidii importante de la stat. Statul lor, am în vedere. După, Chișinăul a fost integrat în alte rețele și piețe. Regionale, europene, mondiale. Bănci, servicii, internet, aeroport. Restul țării n-a fost legat cu nimic, decât cu propria soartă.)

site-uri noi la oameni vechi: revista Contrafort

Revista Contrafort are pagina electronică nouă. Pe aceeași adresă: http://www.contrafort.md/

M-am bucurat că numărul curent stă chiar pe site și poate fi citit/downloadat în format .pdf, așa încât pot distribui link-ul direct și să-mi economisesc niște mustrări de conștiință că trimiteam .pdf-ul ”de autor” prietenilor și fanilor…

Altfel, categoria Autori (stânga jos)  ar trebui să înșire o listă a contributorilor, și chiar se cheamă că o face, dar algoritmul facerii e cam neînțeles. Fiecarea refresh al paginii scoate o listă diferită de autori, numele cărora sunt aranjate haotic. Poate că o pagină aparte, Autori, cu numele așezate pe poziții alfabetice ar soluționa problema. Poate că ar fi mai bine ca această secțiune să conțină doar autorii publicați în ultimul număr.

Apoi, posibilitatea de a comenta articolele autorilor încă lipsește (precum absentează și pe site-ul revistei Sud Est, și pe cel al revistei Semn, dar și la case mai mari precum România Literară ori Convorbirile Literare sau Conteporanul), dar ceva mă impune să cred că-i în drum. Adică pe venite.  Eu sper în forța dialogului.

Mai e:

– o secțiune cu actualitate literară

– niscaiva topuri cu filme și cărți (lipsește, evident, opțiunea: adaugă un film/carte proprie)

– galerie foto

– butoanele de urmărire…pe facebook și twitter. Asta-i chiar frumos.

Urez Contrafortului să aibă cât mai mulți oaspeți ce vor sta cât mai mult timp pe noul site…

update 1. Uitasem: tare-ar sta bine, undeva într-un colț, un motor de căutare.

update 2 de duminică. A apărut și posibilitatea adăugării comentariilor…Discuțiile cu scriitorii pot începe chiar azi…

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén