blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Antenele 5G și conspirațiile.

Acum că unii cetățeni atacă antenele 5 G iar alții pornesc petiții pentru stoparea implementării tehnologiei 5 G iar un al treilea grup de netoți leagă antenele 5 G de coronavirus și alte molime și boli (sterilitate, moartea păsărilor etc) e ușor să rîdem de ei și să zicem că..îs niște înapoiați ce cred unor prostii.
Mai greu e să acceptăm că isteriile și conspiraționismul ”maselor” e o reflecție simplificată și o reacție populară la o direcție de propagandă foarte sofisticată. Conspirațiile unor Vărăniță, Mihalkov și alți ”besogoni” reprezintă oglinda simplistă a unor discursuri ”experte”, în care au încăput șefi de stat, ambasadori, experți, ingineri etc.
Chiar dacă cei care distribuie petițiile și conspirațiile sînt majoritatea fără diplome, cei care au pornit isteria ce a stat la baza conspirațiilor sînt inși cu diplome, inclusiv de la Ivy League. Trei pași și cîțiva ani în urmă SUA și China intră într-un război comercial, tehnologic și politic pentru controlul asupra tehnologiei 5 G.
Chinezii au avantajul tehnologic – Huawei e la ani lumină în fața tuturor pe această chestiune.
Americanii au avantajul ”moral” și ”politic” – ei, ca ”gardieni” ai libertății nu pot permite ca ”comuniștii” chinezi să le-o ia înainte…
(Cam cu multe chestii – lucrurile-s bune dacă sînt sub controlul Impreiului Binelui și sînt foarte rele dacă aparțin altora).
Cum Huawei tot cîștigă teren tehnologic iar americanii nu sînt obișnuiți să piardă, apar tot felul de experți (inventați și ”reali”) care povestesc cît de periculoasă e tehnologia 5 G dacă e implementată de chinezi. Ba că e cu potențial de supraveghere și control (care e ok dacă e făcut de NSA dar e nedemocratică dacă o face comitetul central al partidului comunist chinez), că are alte defecte tehnologice și e chiar dăunătoare pentru mediu.
Experții (cu diplome) scriu studii, articole, note de politici etc…Alde Trump și alții povestesc generos despre amenințarea Huawei (administrația Trump suspectează Huawei că ar fi ajutată de guvernul chinez dar nu suflă o vorbă de ce companii private americane precum Google ajung să blocheze telefoanele Huawei în toiul acestui război)….
Așa ajunge mass-media globală să preia necritic istoria despre pericolul ”tehnologiei chineze”…
Ca să scurtăm istoria: vine pandemia de Covid-19…și isteriei despre dauna tehnologiei 5 G chinezești i se adaugă și o istorie complementară, cu virusul…Dacă era plauzibil, în povestea expertă, ca tehnologiile 5 G să fie dăunătoare pentru oameni și mediu, de ce nu ar fi la fel ”de plauzibil” ca ele să transmită și coronaviruși și comunicații cu extratereștrii.
Deci, înainte să ne rîdem de ”proștii” care cred în minciuni și aiureli despre tehnologie și despre antenele 5 G, hai să vedem de unde cresc picioarele acestor minciuni și aiureli. Și să cerem de acolo onestitate, discernămînt și bun simț.

Previous

Măștile pandemiei

Next

9 mai ca sărbătoare incompletă: Fascismul este încă viu

1 Comment

  1. octav

    “Deci, înainte să ne rîdem de ”proștii” care cred în minciuni și aiureli despre tehnologie și despre antenele 5 G, hai să vedem de unde cresc picioarele acestor minciuni și aiureli. Și să cerem de acolo onestitate, discernămînt și bun simț.” Total de acord cu prima fraza. Cu a doua, mai putin. Nu cred ca acolo unde “cresc picioarele” la fel de fel de teorii de asa gen se poate in genere de astetat la raspunsuri, si inca si mai putin la onestitate… Doar prin educarea maselor, inclusiv prin asa articole de blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén