May 21 2018

viitorul fără viitor: școală, șanse, oameni.

Vitalie Sprînceană

Azi în sat, într-o scurtă vizită.
Am ajuns, cu Teatru Spălătorie la școală, unde vorbim cu copiii despre Holocaust, memoria istorică, stereotipuri, discursuri de ură etc.
Interlocutorii noștri sînt elevii de clasa a IX, ultima clasă din gimnaziu, care își petrec ultimele zile pe băncile acestei școli.
Le ia puțin pînă să se deschidă – chiar dacă îi anunțăm că vrem o discuție liberă cu ei, fără profesor, fără note și fără ”răspunsuri corecte”, faptul că sînt într-o sală de clasă, în bănci, că sala e aranjată ca la lecție, toate astea îi fac puțin reticenți la început. Dar ulterior, după ce discuția iese din cadrul: ce știți despre? și începem cu: cum credeți?, ei se încălzesc și avem o discuție destul de personală…
După discuție vorbim cu cineva din administrația școlii, întîi despre discuția însăși apoi despre elevi.
Sînt clasa a IX, în două zile termină anul școlar (mai au examene, dar astea-s formalități: anii lor de școală în gimnaziul Coropceni sînt gata). Mă interesează ce vor face mai departe.
Întreb:
– Vor merge în satul vecin?
Mi se răspunde:
– Nu, că acolo tot gimnaziu de 9 clase e.
– Și la Sărăteni, acolo era un liceu?
– L-au închis că nu erau elevi. Nici la Negureni nu mai e.
– Deci a rămas doar la Telenești?
– Da, doar acolo.
– Bun, să zicem că un copil/o copilă vrea să meargă la liceu, ca să ajungă după asta cumva la universitate, asta înseamnă că ar trebui să meargă la liceu la Telenești?
– Da, așa e.
– Liceul dă cămin?
– Nu cred, majoritatea stau pe la gazde. Dar poate fi și un cămin acolo.
– Vor avea burse?
– Nu, era o discuție dar nu a mers prea departe.
– Deci depinde de buzunarul părinților?
– Da…
Ca să fac un rezumat, copii dintr-un gimnaziu de genul celui din Coropceni au cîteva ”alegeri”:
– să meargă la munci în afară (un drum ales de mulți, mai ales din cei care au adulți – părinți, frați mai mari – în afară)
– să meargă la o școală profesională (toată lumea le cere acestor copii să se decidă în privința viitorului, adică, la nici 15 ani deja să facă ”alegeri” despre ce vor să fie în viață). Eu nici pînă la 20 ani nu eram sigur ce vreau să fac. Nici azi nu-s sigur că ceea ce fac e ceea ce vreau să fac și în viitor.
– să meargă la liceu (pentru a ajunge ulterior la universitate). Pentru asta părinții trebuie să fie suficient de avuți ca să-și permită gazdă+întreținere+bani de transport+bani de buzunar+bani pentru manuale pentru un suflet în plus…
Evident, astea nu-s alegeri. Pentru că lipsește cel mai important element – cel de a avea alegerea de a alege. Copiii ăștia nu au această alegere. Pentru că din cele trei opțiuni doar ultima – universitatea – ar fi o alegere care ar permite alte alegeri și ar deschide alte orizonturi, posibilități de creștere etc. Celelalte sînt opțiuni de supraviețuire ce pot fi ulterior schimbate cu greu…
E o istorie tipică pentru un sat sărac din Moldova. Și pentru copiii săi. Și pentru sistemul educațional al țării. Care creează clase și privilegii pe loc gol. De fapt, pe criteriu de loc de trai. Pe de o parte, copiii din localități mici, departe (și scumpe) de centrele raionale, care-s forțați să aleagă nealegînd școli vocaționale sau calea migrantului. Pe de altă parte copii din locații urbane sau mai centrale care au un liceu și au alegerea de a-l absolvi sau nu, de a merge la universitate ori nu.
Între timp, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării discută despre uniforme școlare (peste lipsa de licee, peste condițiile din toaletele liceelor, peste lipsa de profesori). Pe care tot părinții urmează să le cumpere…


May 16 2018

fățărniciile noastre cele de toate zilele…

Vitalie Sprînceană

V. îmi povestește despre un fel de scandal ce a răscolit mica lume culturală din Moldova. O actriță de la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, Mihaela Strâmbeanu, a moderat concertul de 9 mai a lui Igor Dodon. Și cică o bună parte din lumea ”bună” s-a inflamat și i-a reproșat actriței că ar strica imaginea Teatrului Național, că nu ar avea dreptul să apară la concerte ”incorecte”, că…
T., care ia parte la discuție, îmi zice că el a trecut la o vreme prin piață și a stat puțin la concert.
Spune: ”De ambele părți ale scenei stau cîteva instalații publicitare cu Coca Cola, Om și alți sponsori ai evenimentului. Curios că nimeni nu a anunțat că-i boicotează și nu va mai cumpăra în veci ape de la ei pentru că au apărut la concertul lui Dodon.”
Cam așa: corporația are dreptul să apară unde vrea (și de ea nu se ea nimeni), iar actorii trebuie să-și ceară voie de la Asociația Moraliștilor de pe facebook.
V. mai zice: ”Alături de scriitori, bloggerași cu veleități literare, și niște ziariști s-au înscris în lista celor fără de păcat și care au dreptul să arunce cu piatra. Eu m-aș fi așteptat de la ei să investigheze de unde-s banii pentru concert, cine a arvunit și cine a plătit muzicanții…”
S. răbufnește: ”Blin, cînd artiștii se înghesuie la concerte unioniste în piață atunci ca și cum e ghini și e ”de suflet”. Dacă e o altă opțiune ideologică apu atunci se începe ”Artiștii trebuie să fie în afara politicii. Fățarnici!”…
Cele mai tefere atitudini le-au avut directorul Teatrului Național, Petru Hadîrcă, și actorul/regizorul Mihai Fusu, care le-au amintit tuturor că ”actorii angajaţi în teatru nu trebuie să ceară permisiunea conducerii pentru a-şi organiza timpul petrecut în afara teatrului sau pentru a-şi investi talentul în alte proiecte, pentru care fiecare poartă o responsabilitate personală de ordin moral, intelectual, estetic, financiar., etc. Noi nu suntem nici anchetatori, nici procurori, nici duhovnici, nici responsabili cu ideologia de la partcom, ca să supraveghem ce zace în mintea fiecărui artist sau să cenzurăm deciziile personale ale fiecărui angajat.”
… De fiecare dată cînd ajung să cred că vina pentru situația în care sîntem aparține în totalitate oligarhatului/Rusiei/mentalității/istoriei/furtunilor stelare și că, în absența acestor factori am fi o țară prosperă și democratică, realitatea vine și îmi amintește, prin cazuri de genul celui povestit mai sus, că monogîndirea nu e doar la partidul oligarhului ci și în rîndurile celorlalte grupuri, printre oameni ce-și zic elite: scriitori, jurnaliști, critici literari etc care se străduie să nu rămînă în urma oligarhului în procesul de a arunca cu piatra în oamenii care gîndesc altfel…
Au venit vremuri interesante, și vor sta mult aici.
Oligarhii se duc și vin, fățărniciile noastre rămîn. (În primăvară am povestit despre cazul unui angajat al unui ziar ”democratic” care a fost dat afară pentru un like ce nu corespundea politicii editoriale a redacției).

Actualizare: Mihaela Strâmbeanu tocmai a apărut într-un spot de promovare a campaniei #FărăFrică a comunității LGBT din Moldova.
Cîți dintre criticii ei ar putea să aibă curajul să apară într-un clip care sprijină unul dintre grupurile cele mai demonizate din societatea moldovenească?


May 15 2018

”Consultații publice” privind demolarea Cinematografului Gaudeamus

Vitalie Sprînceană

Consultatii publice” pe 22 mai privind demolarea Cinematografului Gaudeamus…

 

Între timp Ministerul Culturii ridica Arene pentru copii lui Candu si Hub-uri “Creative” pentru companiile de publicitate…