carti filme muzica idei polemici

Despre rasismul social în mediul său natural: societatea civilă

Mi-a semnalat cineva că l-ar fi văzut pe Cornel Ciurea (expert în politici publice, fost politician) vorbind la TV în rol de ”trecător” despre reforma anunțată a sistemului de pensii care prevede, între altele, majorarea vîrstei de pensionare pentru femei și bărbați cu respectiv 5 și 3 ani (femei – de la 57 la 62 ani, bărbați – de la 62 la 65 ani). Intervenția cu pricina (vezi intervalul min.2-4) a fost făcută în cadrul unui vox populi realizat în cadrul emisiunii Mesager, de la televiziunea națională, ediția din 30 noiembrie.
După un calup în care prezentatorii emisiunii au povestit despre intenția Guvernului de a majora treptat vîrsta de pensionare aceștia au difuzat un material ”din stradă”, în care ”oamenii ordinari” s-au pronunțat în privința chestiunii. (Trebuie să o spunem odată: așa-zisele materiale din stradă reprezintă un act pur de manipulare discursivă și simbolică: 2-3 inși găsiți în grabă în vreun spațiu public hipercentral și ușor de accesat pentru jurnaliști, ca să nu se chinuie, sînt în mod fals prezentați ca fiind ”poporul” și ”vocea poporului”.)
Printre ”simplii trecători” a fost acostat și Cornel Ciurea. Care zice, cu referire la majorarea vîrstei de pensionare: ”Eu accept chestia asta. Moldovenii trebuie să bea mai puțin și să fie mai sănătoși și să reziste mai mult. Este o idee care e promovată de FMI și de organizațiile internaționale și noi trebuie să ajungem la standardele occidentale.”
Atîta o avut de comentat expertul – un clișeu cu puternic iz de rasism social (moldovenii îs bețivi și de aia mor ca muștele la 50 de ani), acoperit, ca să nu pută, cu un ambalaj de standard internațional promovat de FMI și ”organizațiile occidentale”.
Ar fi aici de discutat destul de mult despre ignoranța, în materie de cauze ale mortalității în Republica Moldova, a lui Cornel Ciurea. Ar mai fi încă cîteva zeci de discuții despre cauzele care împiedică cetățenii țării să trăiască mai mult – de la accesul la hrană calitativă, serviicii de sănătate la condițiile de lucru.
Însă e o discuție pentru altă ocazie.
Pentru că afirmația lui Cornel Ciurea de la tv nu a dorit să transmită o informație (în care caz am fi discutat conținutul ei de adevăr) ci o atitudine. De aroganță. Și ură socială.
Bun, rasismul social (derivat dintr-un fals sentiment de elitism) în rîndurile societății civile nu e un lucru nou. Scriam acu vreo 5-6 ani în urmă despre o marcantă membră a societății civile care se pronunța la tv, în direct, pe marginea problemei cerșetorilor și cerșetoriei din orașul Chișinău (care, conform stereotipului mic-burghez – ok, schimb termenul, să fie clasă mijlocie – se datorează lenii, parazitismului, lipsei de sănătate socială, minciunii) în termenii următori: vai, dar mă stresează cerșetorii când vin la terasă/restaurant să-mi ceară ruble, of, da-i aiurea că dorm la intrarea în blocul meu, că eu mă simt în nesiguranță, că ei emană miros urât, aoleu, da dacă vrem turiști în oraș și-n țară atunci trebuie să-i alungăm la mama dracului (nahren s pliaja pare o direcție potrivită), poliția să-i numere și izgonească, să nu se simtă relaxați…(Nebunia asta a fost rostită după una, alta adică, ce prevedea ca poliția să prindă oamenii ce nu dispun de o locuință în Chișinău și n-au unde dormi în oraș (alde mine, bunăoară) și să-i trimită la ei acasă…adică…acolo unde-i nicăieri).
Am mai surprins ulterior și alte manifestări ale acestei uri sociale printre alți membri ai ”societății civile” la adresa femeilor gravide (că prea le-ar fi lung concediul de îngrijire a copilului și ar trebui să fie scurtat), la adresa cerșetorilor, votanților ”retrograzi” care nu pun ștampila acolo unde ar vrea onegiștii, muncitorilor care-și apără drepturile (care ar încurca economiei să se dezvolte dinamic pentru că îndrăznesc să ceară să fie salarizați decent) etc.
E un fenomen mai vechi, cu origini deopotrivă în trăsături generice ale modului în care funcționează societatea civilă, dar și în anumite idiosincrazii culturale și personale.
La nivel generic, prin însăși felul ei de a funcționa, mașinăria numită ”societate civilă de proiect” generează și alimentează un sentiment de aroganță personală și de grup în mai multe feluri:
– depersonalizarea subiecților cu care interacționează organizațiile societății civile (osc) prin intermediul limbajului. Un întreg vocabular de lemn mijlocește (și distorsionează) comunicarea între osc și publicul general. Cuvinte ca ”beneficiari” (oamenii pentru binele cărora se implementează proiectul), ”servicii de asistență și consultanță” (cînd e vorba de sprijin și ajutor), ”campanii de sensibilizare” (în loc de simplu informare) creează distanțe inutile între cel care primește ajutor și cel care oferă.
– construirea unor relații simbolice implicite de superioritate între ”experți” și ceilalți cetățeni. Expertul e cel care știe, are mijloacele, instrumentele și resursele (că doar de asta i-au dat banii donatorii să facă proiect, pentru că știe!). El e cu necesitate subiectul schimbării – el e ”deasupra” lucrurilor prin faptul că intervine din afară, are ghid de intervenție, are instrumente de evaluare și indicatori de performanță. Ceilalți cetățeni, ”beneficiarii”, sînt obiectul intervenției. Ei trebuie să vorbească doar ceea ce îi cer rapoartele și chestionarele experților, el trebuie să își schimbe comportamentul într-un anume fel ca să-l ajute pe expert să detecteze schimbarea socială, el e cel care e monitorizat și evaluat. Expertul  e cel care instruiește, cetățenii sînt instruiți. Și tot așa.
Majoritatea proiectelor au în imaginarul instituțional figura unui ”barbar naiv”, un ins într-o stare de sălbătăcie și ignoranță (sau cel puțin infantilitate) care, deși se confruntă cu o problemă nu o poate rezolva pentru că fie nu are educația potrivită (de aia el trebuie educat și instruit), fie trebuie sensibilizat (că altfel e nesimțit). Iar această ”muncă ignobilă” de educare revine expertului.
– încrederea ”instituțională” a superiorității cunoașterii ong-istice asupra altor tipuri de cunoaștere – academică, de stat etc. Expertul pretinde că deține un soi de cunoaștere generală și universal valabilă (spre deosebire de cea academică care e fragmentată sau cea de stat care e părtinitoare): un soi de instrumente standard (eficientizare, optimizare), campanii de informare și sensibilizare, capacitare. Puterea falsă (și pericolul) acestui tip de cunoaștere este absența totală a unei autocritici, a reflexivității și a lipsei de nuanțare în funcție de context și situație. Pentru experți, optimizarea va fi soluția magică și în politicile de tineret, și în educație și în agricultură.
– solidaritatea puternică de grup datorată mai ales mecanismelor foarte slabe de autocontrol intern al comunității de experți. Cum unica condiție prealabilă pentru a fi expert este să fii recunoscut ca atare de ceilalți experți și de mass-media prietenă, experții se critică între ei dar nu-și contestează aproape niciodată poziția și legitimitatea lor de experți.
– pretenția deideologizării: experții nu au ideologie, ei au expertiză. Ideologie au și sînt ideologizați eventualii lor critici. Instrumentele lor, valabile și utilizabile în toate contextele, nu sînt, pretind ei, ideologice. (Chiar dacă discursul despre optimizarea cheltuielilor, creșterea eficienței, sporirea competitivității, colonizarea de către  rațiunea economică a unor zone ale vieții care ar trebui sustrase logicii profitului și cheltuielilor: relațiile de familie, protecția socială și medicală, educația, deci, chiar dacă toate acestea urmează aproape în mod fidel definiția standard a ideologiei neoliberale, expertul pretinde că nu e legat, în vreun fel, de vreo ideologie anume. Ceea ce-l face ajutor fidel și entuziasmat al intereselor economice ale organizațiilor internaționale/statelor străine. Pentru că, e una cînd vine Chevron sau Gazprom să zică – vrem să extragem de la voi gaze de șist – în care caz cetățenii i-ar trimite de unde au venit și mai departe, iar alta e să vină un expert local înarmat cu instrumente de analiză ”sofisticate”, neutru și imparția și care zice același lucru: e nevoie să diversificăm sursele de hidrocarburanți pentru a crește independența energetică.)
– absența cvazitotală a resurselor interne de finanțare face osc din Moldova dependente de agendele donatorilor, atît cele politice cît și, mai ales, cele economice.
– o puternică înclinație antietatistă (osc moldovenești se ocupă toate de reformarea statului, văzut ca rău suprem, și ignoră total sfera de afaceri bunăoară și reglementare ei) ceea ce îi face să aibă în mod ”natural” preferințe de dreapta.
La acestea se mai adaugă și diverse particularități culturale sau personale:
– mulți experți tind să se învîrtă doar în cercuri de experți, în contexte destul de elitiste – recepții la ambasade, conferințe în hoteluri, prînzuri sau mese rotunde cu politicieni – de unde și sentimentul că ar fi cumva aleși și merituoși de vreme ce stau atît de aproape de oamenii cu putere.
– munca tipică a multor experți este scrierea și diseminarea de hîrtii, un proces care presupune un contact mediat (prin cifre și indicatori) și foarte redus cu realitatea. Ulterior, odată finalizate, hîrtiilor li se asigură circuit și semnificație publică prin organizarea unor mese rotunde, conferințe de presă, intervenții la tv și radio etc. Ceea ce nu poate să nu creeze un sentiment de importanță.
Adunați laolaltă sau în diverse combinații, acești factori (și probabil mulți alții) alimentează și întrețin o aroganță personală și instituțională care se auto-percepe pe sine ca deținătoare a unei cunoașteri/expertize speciale, una cu potențial de aplicabilitate nelimitat. Aroganță care se manifestă, în multe cazuri, sub forma urii (rasismului) sociale.
De unde că nu mă miră neapărat că Cornel Ciurea face astfel de afirmații. Doar mă întristează, pentru că l-am văzut pe la tusovci social-liberale, social-democrate și în genere de centru-stînga (și m-aș fi așteptat măcar la ceva compasiune sau solidaritate)…
M-aș mai fi așteptat la o atitudine critică față de celălalt aspect al chestiunii majorării pensiilor – modul în care a fost negociat, semnat și implementat acordul cu FMI și ”organizațiile internaționale”.
Că bunăoară acest acord cu FMI a fost negociat în mod absolut secret și a fost facut public abia după ce a fost semnat, adică cînd nu se mai putea face nimic.
Că documentul a fost plasat pe pagina Parlamentului abia cu două-trei zile înainte de aprobare, urmînd să fie avizat de comisiile parlamentare și de ministere….A acumulat doar trei avize de la trei ministere (cel al afacerilor externe, justiției și finanțelor). Ministerul muncii, protecției sociale și familiei nu a avut nimic de zis.
Că FMI a transferat prima tranșă de bani înainte ca acordul să intre în vigoare (aratand ca i se rupe de procedurile legale și politice din Moldova).
Că Parlamentul a adoptat proiectul de legi în două lecturi în vreo 10 min, fără dezbateri, fără avizele comisiilor parlamentare și într-o formă distorsionată (au fost adoptate condițiile financiare ale creditului, nu și anexa de conditionalități, adică Acordul).
Că măsura cu majorarea vîrstei de pensionare oricum va fi adoptată, indiferent de argumentele împotriva ei, pentru că a fost deja negociată cu FMI și Parlamentul se va rupe în 7 dar oricum o va trece iar aceste consultații publice care se întîmplă acum au loc doar de dragul procesului.
Că întreg procesul poate fi rezumat simplu: non-participare+netransparenta+ilegalitate. Asta e noua realitate politică din Moldova, în sfera politică care contează. ”Democrație expeditivă” . Democratură.
N-are Cornel Ciurea probleme cu asemenea chichițe democratice. Dacă donatorul financiar (FMI) și cel politic (PD/guvernul) vor, atunci expertul nu are decît să…promoveze ideea. 

This entry was posted in polemici and tagged . Bookmark the permalink.
  • Octavian

    profund, bine scris si adevarat!