democratia ca tusovka privata a oamenilor frumosi
Esteticul a devenit demult, dacă n-o fi fost întotdeauna, un proiect politic: o femeie, activistă, blogeriță senină și cetățeană invocă (1) ceva argumente estetice pentru a provoca niște soluții politice. Zice ong-ista cu privire la problema cerșetorilor și cerșetoriei din orașul Chișinău (care, conform stereotipului mic-burghez – ok, schimb termenul, să fie clasă mijlocie – se datorează lenii, parazitismului, lipsei de sănătate socială, minciunii): vai, dar mă stresează cerșetorii când vin la terasă/restaurant să-mi ceară ruble, of, da-i aiurea că dorm la intrarea în blocul meu, că eu mă simt în nesiguranță, că ei emană miros urât, aoleu, da dacă vrem turiști în oraș și-n țară atunci trebuie să-i alungăm la mama dracului (nahren s pliaja pare o direcție potrivită), poliția să-i numere și izgonească, să nu se simtă relaxați… (Nebunia asta a fost rostită după una, alta adică, ce prevedea ca poliția să prindă oamenii ce nu dispun de o locuință în Chișinău și n-au unde dormi în oraș (alde mine, bunăoară) și să-i trimită la ei acasă…adică…acolo unde-i nicăieri).
O fi venit timpul când ”frumosul” se transformă în subiect de polemică politică? Grozav pentru epoca de după sfârșitul esteticii (îmi vine-n minte Adorno)…
Nu-i tare novatoare ideea d-nei/d-niței Fonari – privatizarea spațiilor publice urbane de către proiectele și gusturile clasei mijlocii în detrimentul altor categorii sociale – nefrumoase cum ar veni (cerșetori, vagabonzi, muncitori, contra-culturile) – e un fenomen tare în vogă, aplicat atât în marile orașe mondiale (ca la New York, unde segregația estetică-i de tip spațial – urâții sunt închiși în zone hidoase alde Bronx) cât și în cele mai obișnuite (ca în New Delhi sau Pretoria unde cartierele curate, securizate și ”frumoase” ale bogaților reprezintă adevărate cetăți în cadrul orașelor, păzite bine de armate private și garduri electrice)… Asta ar fi consecința logică a aplicației principiilor estetice de tip ONG-ist…ong-ist moldovean, adică.
Parodia cu drepturile cetățenei Fonari la miros frumos și priveliști curate nu ține mai departe de gardul televiziunii prin intermediul căreia ”mesajul” a fost lansat către popor… Asta pentru că…așa se cuvine. Întâi din motivul că cerșetorii ar fi niște oameni și cetățeni (drepturile civile deja nu depind de cens sau proprietate, și nici de mirosul emanat – îmi amintesc că într-o vreme nu chiar îndepărtată toți locuitorii Chișinăului puțeau a rahat, dar nimănui nu i-a trăsnit în cap să-i lipsească de drepturi). Apoi că, spațiul urban e un bun public, ce aparține tuturor, și celor ce răspândesc mirosuri de Coco Chanel și celor ce au pete de balegă în fund, și a celor ce emană arome de usturoi și a celor ce mănâncă pătrunjel…Iar spațiul public presupune, pe lângă multe alte libertăți/slobozii, și dreptul de a-l folosi în mod comun, adică intrarea blocului, parcul și terasele pot fi accesate și de inși ce nu au mireasma potrivită…
Tot mai mult seamănă ”democrația” autohtonă cu un club privat de dansuri accesul în care presupune face control și dress cod. Asta chiar și în varianta zisă democratică a societății civile.
p.s. Datorez o explicație la evidenta întrebare: ce facem, totuși, cu cerșetorii? Nimic, până una-alta. (cu-ul e o prepoziție lunecoasă, desemnând deopotrivă, în acest context particular, atât relația subiect-subiect cu cerșetorii, cât și cea subiect-obiect). Tovarășa ONG-istă utilizează cu-ul în cel de-al doilea sens, eu mă adaug la primul.
Așa încât, soluția mea zice să-i ascultăm întâi pe cerșetori. Să vedem cine-s dincolo de stereotipurile: urât miroșitori (îs săraci, mănâncă de la gunoi, nu de la terasă, n-au duș, doar apă în Lacul din Valea Morilor, pardon că l-au secat și pe ăla), potențiali criminali (în fapt, o minusculitate în comparație cu criminalitatea oamenilor normali, cu casă și frumos mirositori) și leneși (unii îs calici, alții n-au nici o meserie, și mai alții sunt pur și simplu refuzați la angajare – cine dracu ia la muncă un ins care arată ”altfel”) . Apoi construim problema ca una socială, adică a tuturor, că nu-i vorba doar de destinul individual al unor oameni, ci de grupuri întregi de cetățeni ce cad în grupul de risc. Adică, cerșetoria e produsă. Și reprodusă. De școlile orfelinat, dar și de familie, structura economiei, situația asta socială zisă tranziție, sistemul judiciar ș.a.m.d. În fiecare-i de săpat.
Note:
1. Emisiunea e din 26 decembrie, datată greșit pe site ca fiind 19 decembrie, al doilea 19 decembrie, de fapt.