Aug 31 2014

Jurnal de calatorie: Cehia, Polonia, Ucraina

Vitalie Sprînceană

Ironie: în Cieszyn (Polonia), la o întîlnire cu stîngiști din Europa și Rusia, fac cunoștință cu un Alioșa. Îl întreb dacă vine din Rusia. Zice că e din Italia. Că mai are două surori: pe una o cheamă Mitia, pe alta Ivan.

Cum au ajuns toți Karamazovii într-o familie?

Cică bunica sa a fost foarte activă în Partidul Comunist italian și era îndrăgostită de literatura rusă, în special de Dostoievski.

Pravoslavnicul Dostoievski pe post de ”dragoste literară” a ateilor comuniști italieni.

Dublă ironie.

* * * *

Stau lîngă ”Luminiță” – magazinul de cărți+club de discuții al Krytyka Politiczna – pe podul între două Cieszyn-uri: cel polonez și cel cehesc, care odinioară, înaintea Primul Război Mondial, alcătuiau un singur oraș.

Clădirea ”Luminței” a aparținut cîndva poliției de frontieră și marca granița dintre cele două țări. Fostul hotar e reprezentat printr-o panglică luminoasă albastră și un marcaj pe asfalt… Pentru un neinițiat panglica luminoasă ar trece drept o simplă ghirlandă.

Se circulă liber acum între Cehia și Polonia. Lecturile le facem în librărie, care e în Polonia. Pentru unele grupuri de lucru ne ducem în parcul din partea cehă – e mai mult spațiu. Și mai mult soare.

După atelierele din cursul zilei obișnuim să mergem, așa cum fac majoritatea polonezilor din zonă, să bem o bere în Cehia. Pentru că e indubitabil mai bună.

Vin și cehii în partea poloneză a orașului – în temei să cumpere fructe și legume care-s mai ieftine aici. Și tot așa.

Magazinele de comerț cu amănuntul – jucării, haine, încălțăminte, alcool tare – aparțin chinezilor.

Mă descurc cu un amestec de rusă și engleză – localnicii știu cîte puțin din ambele: rusă pentru că au învățat-o cîndva în școală, engleza – din cauza turiștilor…

Copleșit cumva de un anume simbolism al momentului: oamenii trec liber podul dintr-o parte în alta, cum au făcut-o înaintea apariției statului național. Clădirea fostei vame e acum librărie și club de discuții.

Am și un fel de clenci personal: un unchi din partea tatei și-a făcut serviciul militar într-o bază sovietică în fosta Cehoslovacie tot undeva la granița dintre Cehia și Polonia. Tatăl meu, la rîndul său, a făcut armata într-o altă bază sovietică în Germania de Est (pe unde a trecut acum vreo două luni).

La rîndul meu, stau într-o lume care arată mult mai bine decît pe vremea lor.

* * * *

Ne ducem la Příbor, orășelul de naștere a lui Sygmunt Freud. E sîmbătă dimineața și orașul e pustiu: centrul, cartierele, bisericile, străduțele mici, gara, magazinele. Casa lui Freud e situată, desigur, pe strada Freud. Alături de brutăria Freud, de pub-ul irlandez Freud și de firma de servicii funerare Freud.

* * * *

Praga-Kiev-Chișinău. Mă cam strînge în spate să trec printr-o țară în plin război. Cineva mă consolează pe facebook: Kievul e sigur. Prefer să rămîn îngrijorat: războiul civil e, de obicei, nelocalizat și fiecare metru pătrat poate deveni un potențial front oricît de sigur ar părea.

Aplauzele de la aterizare, obișnuite în estul Europei, pe care le aud și acum, mi se par foarte la locul lor.


Aug 4 2014

odihna cu fumuri

Vitalie Sprînceană

Sîmbătă eram pe malul Nistrului. Zăpușeală.
Ajunseserăm acolo încă de vineri – cu corturi, focuri, saci de dormit, carne, vodcă, bere etc.
Băteam o carte (jucam belotă) într-o poieniță situată chiar pe malul rîului – făceam doi pași și eram în apă – și discutam despre una-alta.
Pe la o vreme a zilei s-a apropiat de noi un băiețel de vreo 10-11 ani. A dat rînd pe rînd mîna cu noi toți (6 bărbați adulți). Îl priveam uimiți.
După ce s-a salutat copilul ne-a cerut o țigară.
Am rămas cu gura căscată. L-am mai întrebat o dată ca să fim siguri că am înțeles corect:
– Ce-ai spus?
– Dați-mi o țigară, a repetat la fel de liniștit băiatul, cu un ton de adult dar cu voce de copil…
– Băiete, tu fumezi? Dintre noi, un singur ins fumează și încercăm să se lepede de țigară. E dăunător pentru adulți iar pentru copii înseamnă boală curată.
Copilul tace. E admirabil curajul de a aborda o companie de bărbați necunoscuți. Ne așteptam să se întoarcă și să plece imediat. El însă a așteptat o vreme.
Unul din noi îi propune o felie de harbuz.
Copilul o acceptă bucuros. Și o mănîncă. Noi continuăm să jucăm cărți.
Băiatul face o raită prin poienița noastră – se uită la sculele de pescuit, topor, căldare, foc, corturi, minge și alte lucruri pe care le-am împrăștiat neglijent în poiană.
După o vreme pleacă.
Noi rămînem uimiți și povestim impresii, emitem judecăți.
Cineva presupune că copilul e unul din mulții care trăiesc cu un părinte (de regulă tata sau chiar unul dintre bunici) în timp ce celălalt părinte se trudește pe undeva prin străinătăți.
Altcineva zice că e trist că viitoarea generație se strică atît de devreme.
Eu îmi amintesc că deja prin clasa 7-8 (12-13 ani) în grupul meu de prieteni și colegi, mai mult de jumătate deja fumau regulat. La 15 ani, adică în clasa 10, din cei 9 băieți din clasa mea doar doi nu fumam în timp ce restul băieților, deși nu-și cumpărau regulat țigări, reușeau să adune chiștoace sau bicioace (resturi de țigară) pe locul unde se făcea hora sau în jurul discotecii. Cei care trăiau lîngă locul în care se desfășura hora, aveau grijă să treacă dimineața devreme și să adune cu grijă bicioacele sau chiar, în cazurile cu noroc, cîte o țigară întreagă..
Cineva zice că băiatul are curaj de vreme ce s-a apropiat de un grup de necunoscuți cu o așa rugăminte. Pe urmă ne gîndim că e logic și că de fapt asta era soluția optimă – băiatul știe că dacă ar cere de fumat unui adult din satul său, acesta l-ar certa și poate chiar l-ar pîrî părinților săi. Cu necunoscuții nu există nici un risc – noi nu-i cunoaștem pe părinții lui, suntem acolo doar în trecere – 1-2 zile și înapoi la Chișinău … Cel mult riscă să fie dojenit. Sau privit cu curiozitate. Și poate cineva chiar o să-i dea o țigară sau două – pe malul rîului se găsesc destule companii de tineri cheflii care l-ar servi cu o țigară…
La vreo jumătate de oră după incident, băiatul trece din nou la deal, în compania altor copii. Se joacă, se ceartă cu o fetiță cu 1-2 ani mai mare, face nazuri. De data asta e copil. Între alți copii.
Nouă de aruncă doar o privire fugară, lipsită de orice complicitate… Nimeni n-ar bănui că acum jumătate de oră am avut treabă unii cu alții. Cîțiva copii în trecere, cîțiva adulți la odihnă.