blog implicat

Ne-am opus anul trecut construcției bisericii-necropolă privată din parcul de lângă clădirea Kentford. Nu pentru că nu ne-ar plăcea bisericile ori cimitirele. Ci pentru că credem că ele pot fi și trebuie construite în alte părți decât puținele spații verzi din oraș. Bunăoară pe locul fostelor spații industriale care acum stau pustii – depozite, hale, fabrici, garajuri.
Ne-am opus în primăvară construcției unui ficțional centru pentru copii de 16 etaje la Buiucani pe care-l dorea foarte mult fostul consilier municipal Valerii Klimenko. Nu pentru că nu am iubi copiii sau comunitatea rusă a cărui președinte este dl. Klimenko. Ca să șterg orice urmă de anti-rusism prezent la proteste voi menționa doar că participantul cel mai activ al lor a fost moldoveanul de limbă rusă Vitalie Voznoi.  Am protestat pentru că credem că e imoral ca cineva să folosească ”centrul pentru copii” (căruia îi revenea o mică cămăruță) drept acoperire și să înalțe un întreg bloc locativ în mijlocul parcului.
Acum ne opunem construcției unei librării pe bd. Moskovei. Nu pentru că nu am iubi cărțile. Ci pentru că nu credem că e corect ca librăria să se întindă până în stradă peste întreg trotuarul.
Dragi autorități, populația orașului e compusă doar din șoferi și cumpărători. Adică inși cărora să le faceți parcări și magazine, cum procedați voi. În afara magazinului cumpărătorul e bunică, mamă, copil, student, om ce se grăbește. Și fiecare din persoanele astea are nevoie de un spațiu în care să se plimbe, să meargă, să aștepte, să stea în fața blocului.

Am vorbit despre acest caz pentru ziarul Moldavskie Vedomosti.

Cazul cu construcția direct pe trotuar de pe bd. Moskovei nu este, din păcate, unul singular și nici măcar excepțional. Din contra, el ține de un fenomen ajuns ”tradițional” pentru Chișinău – comercializarea spațiului public. Fenomenul comercializării are multe fațete – acapararea spațiului verde al orașului pentru construcția de obiecte comerciale (restaurante, hoteluri), acapararea unor bucăți de infrastructură publică cum sunt trotuarele pentru terase și cafenele, transformarea altor bucăți de trotuar în spații de parcare, amenajarea ilegală a gheretelor și altor forme de comerț stradal în parcuri, pe străzi, în spațiul pietonal. În Chișinău comercializarea se întâmplă cu acordul tacit, iar uneori chiar cu permisiunea explicită a autorităților de diferit rang – primăria, inspecția de stat în construcții etc. 
Efectul direct al acestui proces de comercializare constă în reducerea spațiului public (trotuare, spații verzi, infrastructura sportivă și culturală) accesibil pentru activități non-comerciale de socializare, odihnă și comunicare. Adică dispar locurile în care ne putem întâlni ca cetățeni, în care interacționăm ca egali și se multiplică locurile în care ne întâlnim ca și cumpărători.

Imaginile vin de la Andrei Benimețchi.

Mare tam-tam la Chișinău: un fals prinț (și o prințesă fără regat) au fost huiduiți și bruscați de niște falși patrioți moldoveni în momentul în care au dorit să depună flori la monumentului lui Ștefan cel Mare.

Primarul Dorin Coștereață Chirtoacă a declarat că prin acest incident Moldova, nici mai mult nici mai puțin, ”s-a făcut de râs în fața Europei” (ca și cum activitatea primăriei orașului – trocurile interpartiinice cu loturi, sistemul semi-mafiot de chioșcuri și rute de microbuze – ar fi un mare prilej de mândrie continentală!).

Cum mă consider republican (ca și constituțiile Moldovei și României), festivismul vizitei ”princiare” mă lasă rece.

Aș comenta pe scurt două lucruri:

1. Despre drepturi. Cel de a protesta este unul fundamental, indiferent dacă suntem de acord cu cauza ori nu prea. Am tolerat protestul celor care și-au exprimat dezacordul față de vizita patriarhului Chiril, față de celebrarea sărbătorii 9 mai în PMAN, acum ar fi cazul să tolerăm și acțiunea de protest a unor cetățeni, chit că aceștia sunt comuniști, cretini sau ”bolșevici” (cum zice, fără sinchiseală corectul politic Deutsche Welle). Democrația stă pe principiul egalității și libertății opiniilor, așa că nu te întreba, frate Alexandre, unde era poliția să împiedice cetățenii (chiar dacă-s cu rea intenție) să exprime o poziție.
2. Despre consecvență. E destul de trist să văd oceanul de mânie ”legitimă” ce a curs peste incidentul de azi, invocarea demnității naționale, a drepturilor omului, prestigiului extern al țării, respectului pentru nobilitate (wtf?). Pentru că aceleași principii sunt încălcate în mod regulat când e vorba de alte grupuri ce și-ar dori să facă simbolic același lucru. Comunitatea gay-ilor bunăoară – aceasta a fost împiedicată de ”simpatizanți creștini” să-și depună omagiul la monumentul domnitorului. Și pentru că e liniște atunci – monarhiștii de serviciu, apărătorii ocazionali ai drepturilor omului și patrioții de colivă păstrează suveran tăcerea, sau vorbesc despre cum drepturile pot și trebuie încălcate de dragul ”tradiției locale”.

Desigur, la limită îmi pare rău că fostul actor Radu Duda si Margareta de  Hohenzollern nu au avut posibilitatea să depună flori la monument cum au dorit, dar nu-i mare tristețe, căci s-au văzut în schimb cu Gheorghe Duca de la AȘM, cu mitropoliții, cu primarul de Chișinău și primul ministru… Gay-ii si lesbienele nu se vor vedea cu nimeni. Doar cu poliția, eventual.

Au re-apărut, în unele zone ale Republicii Moldova, lupii – animalele alea mitice ce supraviețuiseră pe teritoriul țării doar în povești și amintiri ale bunicilor. Acum iar fac parte din cotidian. Inclusiv în zona din jurul satului meu natal, Coropceni, raionul Telenești. Adică Leușeni, Văsieni, Suhuluceni și Ghermănești.
În noaptea dinspre joi spre vineri lupii au încolțit un vițel al unei familii sărmane, ce-l creștea pentru a-l vinde (una din cele mai răspândite forme de supraviețuire și de dobândire a lichidităților în satele Moldovei). 180 kg de carne și oase vii (alte două zile înainte de joi, au venit câțiva negustori să-l cumpere, cu ocazia asta l-au și cântărit, dar familia a spus că nu-l vinde încă – e prea mic și ar trebui să mai crească puțin)…
Bietul animal a fost sfâșiat pe toloaca de lângă sat: alături erau și alți viței dar aceștia au rupt pripoanele și au fugit în sat. Ăsta nu a reușit să se smulgă din lanț – stăpânul său îl legase gospodărește. (Ironia lucrurilor făcute bine care au deznodământ tragic).
Dimineața, din speranța celor câteva mii de lei, n-a rămas decât un morman de ciolane, piele și mațe…
Anterior lupii au mai păpat alți câțiva viței, mânji, niște oi și capre ce pășteau, conform unei practici vechi, pe câmpurile din jurul satelor.
Nu-i vorbă, sunt destui vânători în satele vecine – stufărișul de pe iazul dintre Coropceni și Telenești ”găzduiește” aproape în fiecare zi amatori de rațe sălbatice, lișițe, găinușe de apă – dar lupul e o specie protejată. Și nu se cuvine să tragi cu glonțul în el…
Între timp, oamenii din sat au început să-și vândă vacile pe un cap (expresie locală ce înseamnă cu duiumul). Cireada s-a micșorat în ultimii ani de la 160 vite la 38. Au mai îmbătrânit sătenii, copiii au mai crescut și nevoia de lactate s-a redus (numărul nașterilor e atât de mic încât cererea de lapte și brânzeturi e acoperită deja de cele câteva magazine-baruri din sat).
Costul întreținerii unei vaci a crescut enorm. Primul preț e cel al cirezii. El se măsoară în zile-muncă – fiecare familie paște cireada câte o zi pentru fiecare vită pe care o trimite la cireadă. Cu 160 de capete în cireadă, faci o zi-muncă la fiecare 160 zile scurse (1 data la 5 luni șu jumătate). Cu 38 vite în cireadă, faci ziua-muncă lunar. Sau plătești pe cineva să o facă în locul tău. Câteva sute de lei. Bani din care cumperi o cantitate impunătoare de lapte și brânzeturi la bar. Alt preț e cel al vițeilor și vițelelor ce sunt crescute pentru a fi vândute. Atunci când le poți lăsa să pască liniștite pe toloaca de lângă sat e o socoteală. Dacă însă lupul dă buzna și ți-o mănâncă pe toloacă socoteala e alta: un membru al familiei ar trebui să fie veșnic alături de vită. Ceea ce l-ar scoate din circuitul muncii de familie. Mă rog, vaca poate fi ținută și acasă dar în acest caz un membru al familiei ar trebui să aibă grijă de hrana ei.
… Așa încât lupul (și mai ales frica de el) ajunge să joace un rol important pe piața de bovine din Moldova și pe  cea a produselor alimentare. Și mai e, pentru unele familii sărmane, nenorocirea ”naturală” ce dublează nenorocirea socială a sărăciei.

O fi doar ironie? Sau e vorba de o sacralizare laică a unor locuri și practici?
Ar fi o bună prefață la Feuerbach (în privința creării dumnezeilor de către Om).