Dumnezeu, Liga Campionilor si TV 3

Vitalie Sprînceană

Dumnezeu să-l bată pe cel care a oprit fotbalul pe Moldova 1 și l-a mutat pe alt canal, pe TV 3, se vaită nenea Grigore, un uncheș de vreo 70 de ani, locuitor al unui sat de sub Florești. Mă chinui să așez antena așa ca să pot prinde postul ista, dar nu pot. E veche antena. Cred că ar trebui schimbată.

Antena am ridicat-o prin 1965 și mă slujește de atunci. A petrecut vreo 5 televizoare, sărmana. Avea mai multe brațe, dar cu vremea a tot ruginit metalul, se mai urcau și cioarele pe ea și i-au căzut brațele unul câte unul

…Nenea Grigore e pensionar cu un staj de peste 40 ani de muncă. Statul moldav i-a stabilit o pensie de 1200 lei. Una sută dolari per suflet…

Îi ajung?

Îmi ajung. Strâng vara pentru iarnă.

Și-a tras gaz prin 2006, cum au făcut-o mulți moldoveni, ca să-i fie mai usor să se încălzească. Gazul însă s-a scumpit și de aia e folosit doar la bucătărie. Cumpără cărbuni și lemne.

Câțiva ani în urmă a suferit un atac de cord –  se  mișcă puțin mai greu și mai cu grijă decât odinioară, dar e foarte vioi. Revine la antenă. Și la fotbal.

Mă uit la fotbal de vreo 40 ani. Campionate europene, mondiale, cupe europe – toate le urmăresc. Cu antena asta, că alta n-am avut. Mai prinde încă 3 canale: Moldova 1, TVR 1 (care la moment difuzează o emisiune în limba maghiară, subtitrată în română dar uncheșul nu vede literele mărunte așa că televizorul continuă să lucreze în fundal) și Prime-ul. Farmazonii! Ce mă fac eu serile fără fotbal?!  Am găsit un băiat din sat să mă ajute să mut antena dar nu iese nimic. Trebuie schimbată și gata. O farfurie (antena parabolică V.S.) ar face treaba. Chiar mâine mă duc la Florești.

Mâine, adică pe 21 noiembrie, e zi de hram. Dar și zi de fotbal.

Și cablu?

Este televiziune prin cablu în sat. Asta însă l-ar costa pe lună cam 150 lei. De 3 ori mai mult decât la Chișinău. Peste 10 % din pensie…

Nu prea găsesc cuvinte de consolare. Nici de ajutor.

Decizia de a lua Liga Campionilor de la Moldova 1 (accesibil pe tot teritoriul Moldovei) și a o da postului TV 3 (accesibil doar în unele rețele de cablu) n-o înțeleg nici eu. Și nici nu cunosc, chit că mă pretind a fi om informat, toate detaliile de bucătărie. Zice o gazetă de la Chișinău că procesul n-a fost tocmai curat și că niște oameni ar fi tras niște sfori…Sforile nu se văd deloc din Florești, cum nu se văd nici din Chișinău…

Televiziunea publică, cea care a transmis zeci de ani Liga Campionilor, însemna promisiunea unui acces democratic pentru toți cel puțin la nivelul ecranului.

Fotbalul aparținea tuturor ce-l priveau – celor cu farfurii, celor cu furculițe înfipte în spatele televizorului și celor cu antene metalice sau de sârmă urcate în copaci sau pe acoperiș cu 30 ani în urmă.

Așa a fost înainte.

Acum fotbalul e al celor care privesc spoturile publicitare dintre reprize și sunt suficient de bogați și naivi încât să dea un ban pentru lucrurile scoase la vânzare.

Deștepții care au făcut transferul de la Moldova 1 la TV 3 au furat fotbalul de la cei mai pasionați fani ai lui – inșii cu căciulă, cizme și glod și l-au dat celor cărora nu le prea pasă de el – inși cu frac, bani, acces la Internet și televiziuni digitale.

Eu nu mă bucur că TV 3 a angajat comentatori profesioniști aduși de peste Prut. Nu mă încântă faptul că au și streaming online pe site-ul lor. Nici că pot fi găsiți în orice rețea de cablu din orașe.

Pentru că eu oricum, dacă am chef, găsesc 10 alte moduri de a privi meciurile. Pot să caut un streaming britanic, american sau german cu comentatori mai buni. Pot să scot meciul de pe torente, cu tot cu comentarii. Pot să citesc analize ale meciurilor publicate în presa de pe continent.

Eu pot. Uncheșul Grigore nu poate.

Eu nu mă prea uit la fotbal deși am posibilitate. Hrănesc alte pasiuni.

Uncheșul Grigore nu se uită la fotbal, deși asta e pasiunea lui…

Dumnezeu probabil nu-l va bate pe Constantin Marin, preşedintele Companiei Teleradio Moldova pentru nedreptatea ce a comis-o multor mii de fani din satele prăpădite și înglodate – cadrul legal al țării nu presupune amestec divin în treburile de administrare a proprietății publice.

Nici pe Vlad Plahotniuc, despre se spune că ar fi șeful TV 3 și omul ce ar fi tras sforile scandalului. În Biblie despre lobby nu se pomenește nimic.


10 Responses to “Dumnezeu, Liga Campionilor si TV 3”

  • B. Says:

    Numai un mic comentariu, Vitalie.

    Sa cadem mai intai acord ca media este, in sine, un mijloc de a face oamenii obedienti. De a-i indobitoci, ca sa o spunem pe sleau. Ok, o sa spui, da ce are asta cu faptul de a avea posibilitatea de te uita la un meci de fotbal? Ce, a te uita la fotbal, prin televizor, inseamna indobitocire?

    Parerea mea e ca te pune cu curu-n fotoliu pentru cateva ore de pasivitate si a te transforma intr-un pur spectator inseamna alienare (a gandirii, ca sa dau un exemplu). Sunt gata sa ma “bat” pentru a argumenta aceasta afirmatie.

    In fine, Unchesul avea si el o pasiune, vei spune tu, si pe aia i-au ras-o. Asta e mare paradox, de fapt… Cred (parerea mea!) ca nu exista pasiuni, pasiunile se inventeaza… Nu exista pasiuni gata date si pe care anumiti oameni rautaciosi le sufoca, le reprima, etc. Pasiunile mai intai se creaza, dupa care se reprima… Unchesul a avut o pasiune pentru ca aceasta pasiune i-a fost bata “in suflet” (prin televizor). Odata bagata acolo, Unchesul sufera… Asta e marele paradox…

    Pentru a rezista puterii, nu trebuie sa dam apa la moara pasiunii Unchesului. Pentru a rezista puterii, trebuie sa stim cum sa inventam alt tip de pasiuni.

    Pe curand,
    B.

  • leonea Says:

    ne-am obisnuit sa facem din tot politica! ve-ti ajunge curing sa spuneti ca Plahotniuc e vinovat de tot ce se intimpla in lume, or chiar si in politica totul are o limita! si in cele din urma sa lasam mass*media cu ale lor cu societatea civila si daca vorbim de politica sa ne preocupe mai mult ceea ce se face decit ceea ce nu se face. p.s. rau im ipare ca filat strica relatiile cu partenirii strategici si tema mie ca UE nu va sari sa ne rezolve problemele noatsre. sintem o tara mica si trebuie sa fim constiinciosi

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Leonea, in locul lui Plahotniuc puteam pune orice alt nume de antreprenor-oligarh moldovean: Stati, Filat, Ciornii. Era un nume, cel mai vehiculat, pe care niste mass-media l-au numit ca fiind proprietarul din umbra al Prime Tv si Tv 3…Asta nu altereaza nicicum mesajul postului – fotbalul a fost privatizat si dat la insii cu bani ce-si pot plati abonamentul la cablu. Nenea cu pricina nu poate. Pe el nu-l consoleaza povestile cu UE si Filat si partenerii strategici.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    B., ma provoci sa dezlegam cum merge teoria critica&Foucault la Marculesti…
    pe rand:
    – n-am sub mana o istorie a fotbalului ca sport de masa in Moldova dar partea mediatica e foarte recenta. Personal fugaream mingea prin curte mult inainte sa inteleg ca meciurile pot fi privite la televizor. In cazul meu privitul unui campionat la TV insemna in fapt o prelungire a ocupatiilor mele si o transferare a lor in alta lume – cea a profesionistilor. Vedeam cum joaca insii cei mai buni si asta nu facea decat sa ma inspire. Ce legatura are aceasta incursiune personala cu cazul nostru? Una directa – media nu a creat o realitate ci s-a pliat pe ea, s-a asezat si a continuat-o la alt nivel. Fotbalul in general a aparut mult inainte de radio, tv sau internet.
    – ai perfecta dreptate cand sugerezi ca unchesul ar putea sa-si dezvolte o alta pasiune. pentru cititul cartilor, bunaoara. ca asta l-ar scapa de indobitocire. In acest moment contextul de la Marculesti, Floresti da la bot teoriei critice: biblioteca in sat nu e si daca se gaseste atunci dispune de un fond de carti invechit cu literatura despre razboiul civil rus si Oleko Dudnici, scoala a fost probabil optimizata adica inchisa. Pensia e mica, internetul costa, scriitori si intelectuali nu mai merg de la Chisinau in provincie sa lumineze masele. eu nu m-as baga cu recomandari la acest unches…si ar mai fi un motiv – nu cred ca pot scrie prescriptii despre ocupatii si pasiuni. asa cum le are, unchesul Grigore a fost un om teafar, un inginer-tractorist sarguincios, nu a facut puscarie, a educat niste copii sanatosi si teferi si ei – un Om, pe scurt. Cunosc pe de alta parte insi cu carti dar fara scrupule.
    – La fel sunt de acord cu tine ca televizorul, in general, adica asa cum exista el – orientat spre profit, indobitoceste. Dar ar fi o generalizare excesiva sa afirmam ca face doar asta. Ca tv-ul si educa si ofera informatie si stiri si filme documentare si emisiuni de dezbateri. Asta in general ca in particular, postul moldovenesc public a devenit destul de bun de la o vreme.
    – Miza postului meu este totusi alta: privatizarea si elitizarea unui tip de sport, in cazul meu fotbalul. Si limitarea accesului la el a persoanelor fara resurse materiale suficiente.

  • B. Says:

    Faina, cred, observatia ca media elitizeaza anumite tipuri de sport (fotbalul, de pila) in detrimentul altor tipuri de sport. Intr-adevar, mi se pare si mie ca exista un soi de punct orb al alegerilor facute de media: de ce mediatizarea unui anumit sport si nu al altuia? S-ar putea sa trebuim sa facem referinta la factorul economic, dar poate ca nu doar asta e decisiv… Pe scurt, trebuie insistat un pic in sensul asta…

    Probabil ca punctul cel mai interesant al discutiei ar fi asta: ce statut acordam termenului “realitate” ? Sa nu cadem imediat prada unor speculatii vide, fara obiect si finalitate. Imi pun intrebarea intr-un mod cat se poate de simplu si serios. Tu zici ca exista o realitate prealabila mediei: si anume faptul ca fotbalul exista inainte de media. Nu media a inventat fotbalul ca realitate, dimpotriva: media s-a pliat pe o realitate prealabila, practica fotbalului. Ar fi cu siguranta mai serioasa discutia daca am avea cateva cunostinte despre istoria fotbalului (care, din pacate, imi lipsesc cu desavarsire…). Sa zicem doar atat: ce fel de realitate este asta, practica fotbalului? Ea nu poate fi in nici un caz confundata cu realitatea legilor naturii, sa zicem. Sa zicem, deci, ca am avea o realitate culturala (fotbalul) care trebuie distinsa de o realitate naturala (legile naturii in general, de pilda). Si atunci intrebarea este: ce anume a generat aceasta practica culturala, fotbalul? Dorinta de a juca fotbal? (accent pe “dorinta” ca instanta generatoare de o anumita practica). Dar cum poate dorinta sa stie ce vrea in absenta experientei lucrului dorit? Caci fotbalul nu exista dintoteauna, deci dorinta ar dori ceva ce nu a experimentat inca. Asta ar fi o prima incercare de raspuns.

    O alta incercare de raspuns ar fi: nu exista ceva exterior dorintei, ceva ce o fasoneaza intr-un anumit fel, care ii da o directie, si mai mult un obiect de dorit?

    Cum sa iesim din aceasta circularitate? Problema fiind, asa cum spuneam: ce statut acordam termenului de “realitate” pe care l-ai utilizat inainte.

    O ultima remarca: nu stiu de ce il pomenesti pe Foucault in toata aceasta treaba. Banuiesc ca ai vrut sa fii un pic ironic. Practica la care nu particip.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    @B,
    banuiesc ca sunt televizate mai ales sporturile cu element de spectacol. Ulterior acesta vinde publicitate. Sahul nu e televizat aproape deloc. Fotbalul european nu e deloc popular in SUA in pofida unor imense eforturi ale unor televiziuni de nisa si comunitati etnice. S-ar putea ca motivul sa stea nu neaparat in idiosincraziile americane ci si in faptul ca fotbalul european e compus din reprize ce dureaza cate 45 min fara intreruperi regulate in care se pot baga spoturi publicitare. Ultimele incap de minune in pauzele frecvente in fotbalul american.
    Chestiunea soccerului in America e si un caz interesant cand, in pofida unor eforturi imense, incununate chiar cu un campionat mondial organizat pe teritoriul SUA, sportul in cauza are dificultati sa se prinda.
    Chestiunea privind geneza sportului in genere e destul de complexa si majoritatea explicatiilor au, cum bine zici, puncte oarbe. Exista o genealogie ce leaga sportul de propensiunea omului pentru ludic. Alte teorii (Norbert Elias si Eric Dunning) leaga aparitia sportului de “civilizarea” (in sensul de diminuare a violentei) relatiilor sociale si de constituirea sportului ca un spatiu in care o anumita doza de violenta si o mare doza de adrenalin&testosteron&catharsis este permisa.
    In mod general sportul a avut o istorie si pana la televiziune, dar la fel de adevarat e ca televiziunea si mass-media l-a alterat in mod fundamental.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Ar mai fi un punct de discutat in legatura cu televiziunea si sportul.
    Cel al locului sportului in procese precum educatia si socializarea. Or, sportul face parte “legitima” din programele scolare, e trecut la rubrica obiectelor obligatorii, e utilizat in calitate de instrument pentru cultivarea unor valori – spirit de echipa, co-dependenta interpersonala, fiind un fel de antrenament pentru viata reala…Toate astea fac parte dintr-o realitate pre-mediatica a sportului . Si contribuie la perceptia ca sportul reprezinta mai mult decat un capriciu mediatic.

  • B. Says:

    Ma gandesc la un lucru: spui ca sunt televizate (mais ales) sporturile cu element de spactacol. Desigur, cel putin asta ar fi si prima mea intuitie.

    Dincolo de asta, as vrea totusi sa revin la o idee pe care am lasat-o de-o parte. Si anume: spuneam ca media creaza pasiuni (si numai dupa acest fenomen constitutiv putem vorbi de reprimarea pasiunilor). Or aceasta observatie poate fi facuta, cred, in urma afirmatiei tale (pe care o citam un pic mai sus): “sunt televizate sporturile cu element de spectacol”. Sa insistam putin: putem spune ca nu exista spectacol in afara spectatorului (esti de acord?). Daca suntem de acord cu acest lucru, atunci putem sa ne intrebam: cum putem intelege faptul ca unele sporturi sunt mult mai frecventate (=televizate) decat altele? Tu spui ca pentru ca au element de spectacol. Ok, dar aici cred ca avem o dificultate: spectacolul este 1) rezultatul unei inscenari media sau 2) se inradacineaza in pasiunea spectatorului? Unde localizam originea spectacolului: in subiectul spectator sau in tehnicile media?

    Eu ziceam ca in tehnicile media. Dar s-ar putea obiecta: cum poate o tehnica media sa aiba succes daca subiectul spectator nu adera la acest spectacol, fie el si orchestrat, lucrat, construit? Subiectul spectator trebuie sa fie implicat, partash la ce se vede prin media, altfel media nu ar avea nici un succes.

    Si atunci cum iesim din aceasta circularitate: suntem, din cate inteleg, de acord cu doua afirmatii: sportul se origineaza atat in noi cat si in tehnicile media.

    Ar fi, cred, prea simplu sa lasam balta aceasta problema spunand ca ea nu are solutie (ca in intrebarea fara raspuns: “cine a fost primul, oul sau gaina?”). Accelerarea/multiplicarea tehnicilor si “crearea” de noi subiecti corolari acestor tehnici mi se pare un subiect de dezbatere interesant.

    Dar poate ca am fost prea ambigu. Te las sa vad ce parere ai.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    Majoritatea televiziunilor opereaza intr-o logica comerciala de scurta durata, adica fara implicatii ”pedagogice”. Detaliez: in mod obisnuit televiziunile transmit sporturi deja populare, cu un numar considerabil de spectatori stabilit in prealabil: fotbal, hochei, atletism, schi etc. In mod direct, prea putine din televiziunile sportive prin cablu se ocupa de popularizarea unor sporturi marginale. (E clar acum ca avem in vedere un context local, cel moldovenesc, pentru ca structura contextului variaza de la o regiune/tara la alta).
    Popularizarea sporturilor marginale, adica crearea pasiunii e munca marilor corporatii media precum eurosport, ce a inceput sa marginalizeze fotbalul si sa acorde o importanta tot mai mare unor sporturi precum bibliardul, dartsul si curling. Asa se creaza ”pasiunea” televizata…
    Dar sursele pasiunilor sportive stau si in afara televiziunii: sporturile se impart dupa criterii de clasa. Golful bunaoara e popular nu atat ca urmare a milioanelor de dolari investite in televiziuni ci ca un mod de odihna si socializarea a unor elite financiare si politice. Cel mai dezolant spectacol sportiv ce mi-a fost dat sa-l vad a fost un teren de golf in pustiul Arizona, unde, intre nisipuri si roci, instalatii de irigare udau un petec verde de iarba pentru golf… Cred ca era costisitor, dar oamenii aveau
    – “Dar s-ar putea obiecta: cum poate o tehnica media sa aiba succes daca subiectul spectator nu adera la acest spectacol, fie el si orchestrat, lucrat, construit? Subiectul spectator trebuie sa fie implicat, partash la ce se vede prin media, altfel media nu ar avea nici un succes.”
    cred ca avem dreptul sa ridicam polemica cu o treapta mai sus si sa ne interogam nu asupra popularitatii sportului ca spectacol ci asupra popularitatii spectacolului in genere, ca un element ce a afectat atat sportul, cat si politicul (nu ma refer doar la Guy Debord si a sa Societate a Spectacolului, ci si la nenumaratele forme prin care politicul ne e prezentat fie ca joc fie ca spectacol dramatic, fie ca joc spectaculos sau ca spectacol ludic), cat si economicul, si cultura. Si aici ajungem la intrebarea ta initiala cu privire la spectacol in calitate de instrument de docilizare/imbecilizare/control (aici e referinta la Foucault). De ce suntem atat de prinsi de spectacol? cred ca e nevoie de o ontologie aici…

  • B. Says:

    Reiau ultima idee: nu cred ca este cu totul gresit sa ne gandim la un demers ontologic atunci cand vorbim despre tehnicile media. Desigur, nu poate fi aici vorba de un tratat “clasic” de ontologie (cu o intrebare mare si lata gen “ce este fiinta?”). Si totusi, in tehnicile media iti este livrat, mai fatzis sau mai voilat, un mod de a fi. Un mod de a fi. Cand te uiti la un meci de fotbal in care joaca si cineva precum Ch. Ronaldo, nu vezi numai driblinguri, goluri spectaculoase si spinturi impresionante sau mai stiu un ce strategii de atac. Il vezi si pe Ch. Ronaldo ca model de a fi, o anumita coafura, o anumita atitudine fata de partenerii sai (si invers): ai impresia ca inainte de a intra pe teren a fost la un salon de frumusete. Eu in sensul asta ma gandeam la “ontologie” (adica ai acolo, pe teren, si moduri de a fi, nu numai prestatii de joc). Dar termenul e poate exagerat, e poate mai corect sa folosim niste termeni precum “etica” sau “estetica” si, pornind de aici, sa ajungem cumva la ontologie.

    In masura in care media iti da si moduri de a fi, ea te “indobitoceste”: vreau sa spun: ea se substituie propriei tale reflexii, iti livreaza modele gata facute, ceea ce ramane fiind pur si simplu consumul. Sa zicem ca dupa un spectacol mediatic (pardon pentru termenii foarte generali), nu ma voi pune pe ganduri si ma voi intreba “oare ce mai este si ala un mod de a fi?”; nu, voi merge direct la coafor si voi spune : “vreau sa fiu asa cum e Ronaldo”, fara a ma intreba de ce si cum se face ca am ajuns la aceasta conclueiz.

Leave a Reply

CommentLuv badge