Regimuri banilor si al oamenilor…la Chisinau si aiurea

Vitalie Sprînceană

Mama mea e angajată în sat la una din multele dughene ce au apărut ca ciupercile în ultimii ani. Locului i se zice bar, și e drept că are două mese  și comercializează alcool. Dar mai îndeplinește și alte funcții – cea de magazin industrial (detergenți, articole chimice, ceva haine), magazin alimentar (lapte, pâine, zahăr, conserve), aprozar. Uneori mai e și piață ambulantă – când vin vânzătorii ambulanți din Telenești cu haine și încălțăminte.

Poposește uneori și câte un inspector fiscal, tot de la raion. Flămânzi, cum le zice maică-mea. Pentru că au, așa cum mărturisesc ei înșiși, plan. Să dea cât mai multe amenzi. Îs bani puțini la bugetul de stat. (O fi adevărat de vreme ce zilele astea guvernul se plângea că s-au strâns mai puțini bani la bugetul de stat decât prevedea planul).

Inspectorii hrănesc o mare curiozitate, de obicei și oarecum firesc, față de așa-zisul aparat de casă. Mă rog, legea prevede ca fiecare cumpărătură să fie însoțită de un cec și lucrurile astea-s scrise negru pe alb. Legea însă a fost scrisă la Chișinău. Mai exact într-un anume cartier al orașului și e valabilă tot cam pe 3 străzi.

Pentru că la Coropceni, Telenești și în multe alte locuri pe care le știu, legea cu pricina pare cel mult o curiozitate. Dacă aceasta s-ar respecta o bună parte a satului ar muri de foame iar businessurile locale ar muri de asfixie.

Pe îndelete: majoritatea sătenilor ce vin să cumpere de la bar nu poartă cu sine bani în vreun sens al cuvântului (bancnote sau monede). Cel mult aduc promisiunea banilor. Din multe motive: unii se întorc de la prășit și, cum era firesc, nu și-au luat parale cu ei și ”cumpără” în drum spre casă o pâine, un salam. Cu promisiunea că vor aduce banii ”acuș”. Asta poate însemna peste 10 min, 10 zile și chiar 10 luni. Alții nu au bani pentru că chiar nu au. Adică fie că sunt dependenți de calendarul agricol și au bani doar toamna când vând roada, fie că primesc banii de la feciori, soți sau tați în străinătate și atunci sunt dependenți de calendarul acestora din urmă. Care e variabil – poate fi legat de câteva sărbători mai măricele precum Crăciunul, Sfintele Paști sau Hramul Satului (la noi e 8 noiembrie) ori poate fi legat de orarul plăților (muncitorii din construcție sunt plătiți de obicei atunci când finisează un obiect, iar asta poate fi peste o lună, peste două ori peste cinci).

…Calendarul fiscal, cel de care se țin inspectorii, e lunar. Calendarele rurale, cele de care se țin sătenii, nu au durate fixe și pot fi influențate în egală măsură de criza de la Italia și de seceta ce a prăjit satul vara aceasta...

Vânzătoarea, adică maică-mea, înscrie toate aceste promisiuni mijlocite de calendare diferite și singulare într-un caiețel special. Caietul de datorii. Verde, în pătrățele, de 12 pagini. Din cele pe care le folosesc copiii la școală.

…În primăvară suma cumulată a acestor datorii era de peste 22 mii lei. La câteva zeci de familii. Ea descrește, apoi crește, dar niciodată nu e egală cu zero. Pentru că calendarele plăților sunt variate…

Atunci când dă cuiva pe datorie maică-mea nu eliberează bon fiscal deoarece banii nu intră în hazna, iar promisiunile nu sunt încă recunoscute oficial drept mijloace de plată (drept că guvernul emite obligații/promisiuni, dar asta e din altă poveste).

Ea acordă un împrumut, crucial pentru familia celui care se împrumută. Din punct de vedere legal, însă, ea înalcă legea deoarece eliberează marfă fără a elibera și bon de plată. Din acest moment devin imposibile o serie de alte prevederi ale Codului Fiscal și altor legi deștepte: returnarea mărfurilor, reclamații.

Pe de altă parte, din același moment, devin posibile alte serii de prevederi informale – onoarea de bun sau rău datornic e un factor crucial în deciziile ulterioare de a da pe datorie, onoarea oamenilor capătă și un echivalent în caietul verde. Și altele. Multe.

În celălalt moment, al întoarcerii datoriilor, maică-mea iar se află în ilegalitate, deoarece ia bani fără a elibera marfă. Cel mult taie un nume în Caietul de datorii. Sau o parte din suma ce stă în dreptul numelui.

Așa și trăiește satul. În ilegalitate perpetuă.


One Response to “Regimuri banilor si al oamenilor…la Chisinau si aiurea”

Leave a Reply

CommentLuv badge