Occupy DC, Occupy Wall Street, Occupy Everything…Partea 1.

Vitalie Sprînceană

 

La etapa asta nu prea există un răspuns clar în privința identității protestatarilor, la fel cum nu e limpede nici adeziunea lor ideologică, programul de acțiuni, scopurile, revendicările ori alternativele propuse. Din acest motiv gândurile ce urmează își asumă conștient o mare doză de provizorat…

Mai adaug și precizarea că observațiile mele se referă în primul rând la mișcarea-clonă Occupy DC (Washington), și mai puțin la mișcarea-mamă Occupy Wall Street (New York). Asta pentru că în relația cu Occupy DC sunt martor ocular, iar informațiile despre occupy Wall Street îmi vin încă prin canalele media…

Gândurile ce urmează își vor fi asumat, în mod conștient, un titlu de provizorat urmând a fi revizuite imediat ce vor fi survenit careva schimbări.

– anti-sistem.

Ipoteza că fenomenul Occupy Wall Street/ Occupy DC ar fi inspirat ori creat de Partidul Democrat și de Barack Obama pentru a-l contrapune altui fenomen de politică populară/populistă, The Tea Party Movement, se ține pe un singur temei. Timpul. Cum ar veni, protestele anti-capitaliste au loc acum, în toamna lui 2011, pentru ca Barack Obama să fie ales președinte în toamna lui 2012.

Celelalte argumente stau cel puțin de-a curmezișul dacă nu chiar împotriva unei asemenea interpretări.

Ideologicește, lozincile de genul ”Capitalism – we are coming for you!”, ”Imperialism – we are coming for you!” nu țin loc de comunism ori fascism (cele două etichete-aiureli pe care activiștii Tea Party și susținătorii lor mediatici Beck și O’Reilly le aplică democraților). Nu-s măcar suficiente pentru fundamentarea unei noi ideologii. Ele nu țin în genere de polemica tradițională a celor 2 partide…

E cumva de înțeles rostul strategiei Tea Party/Republicani de a-i băga pe rebeli cu forța în ograda democraților.

Întâi că asta trece cu vederea și deci cu atenția radicalismul Occupy DC. Care s-ar transforma astfel dintr-o plaformă anti-sistem în una partizană, închisă perfect în logica jocului celor 2 partide și astfel ar deveni un actor interesat de păstrarea și reproducerea status quo-ului politic. Apoi, construcția mediatică a fenomenului Occupy DC ca prelungire populistă a Partidului Democrat are și meritul de a face nefamiliarul familiar, necunoscutul cunoscut, adică același fenomen de integrare a rebeliunii în cadrele de interpretare și luptă politică deja existente.

Toate astea însă neglijează comlet ignoră una din trăsăturile fundamentale ale mișcării – protestul anti-sistem.

Anti-dominația tradițională a celor 2 partide mari, republican și democrat.

Împotriva politicii electorale partizane.

Împotriva negocierilor de coridor între birocrațiile de partid ce se soldează de obicei cu măsuri lipsite de dinți și eficiență.

Împotriva corporațiilor și a capitalismului.

Împotriva unei stări de prizonierat al jocului politic bi-partiinic pe care o simte o bună parte a societății americane.

Sunt lozinci radicale ce nu-și găsesc locul în tabăra lui Obama. Poate doar în visele conspiraționiste cu comuniști și fasciști ale unui Glenn Beck.

Sunt lozinci orientate deopotrivă împotriva lui Obama și a Partidului Democrat…

Protestele însăși par să se alimenteze, până una-alta, adică în faza lor presupus revoluționară, din energia nemulțumirii generale. Ce pornește din surse diferite, inclusiv din lagărul democrat. Obama și Democrații nu-s deloc cei menajați. Dimpotrivă.

Revoltele îl vizează pe Obama pentru că nu a provocat și promovat schimbarea, așa cum promisese în campania electorală.

N-a încheiat războaiele externe costisitoare din Irak și Afganistan, cum zicea în 2008. Din contra, între timp SUA a mai participat activ la un război, chiar dacă acest răzbel a purtat alt nume oficial. Războiul din Libia. Unde, zic calculele, armata americana a aruncat doar în primele zile peste 160 rachete Tomahawk, fiecare a câte 1 milion și jumătate de dolari bucata. Bani pe care protestatarii de la Occupy Wall Street și Occupy DC i-ar fi dorit investiți în sistemul de educație, ori în cel al sănătății.

Mai stă încă neîndeplinită o altă promisiune a lui Obama. Cea de a lichida Pușcăria Guantanamo, de pe insula Cuba.

S-ar mai adăuga și supărarea față de modul în care administrația Obama a gestionat criza financiară – pachetul de salvare pentru bănci a reușit să salveze cumva sistemul financiar, dar a agravat situația clasei mijlocii și a muncitorilor americani.

Lista poate continua…

Așadar, cel puțin în acest moment provizoriu și incert, mișcarea Occupy DC se poziționează radical în afara câmpului politic american tradițional. Afilierea ei ideologică cu Partidul Democrat e încă foarte problematică și deocamdată puțin credibilă.

Grupurile ce protestează în Washington DC și New York nu par să fie constituite din democrați fierbinți. Ci din inși ce nu se regăsesc în schimbarea promisă de democrați. Până una-alta.

va urma

 

 

 

 


Leave a Reply

CommentLuv badge