viata la tara (Coropceni, Telenesti – vara 2011)

Vitalie Sprînceană

Doi copii care tocmai au cumpărat 2.5 l de lichidități pentru părinții lor.

Pescar…ce încearcă să ademenească niscaiva pește la fatcă – două prajini încrucișate ce fixează cele patru colțuri ale unei plase. În plasă este aruncată de obicei mămăligă, boțuri de făină și semințe presate de floarea soarelui, alte hrănuri…

Rațe burzuluindu-se…

Troleibuze acvatice între două sate – Coropceni și Suhuluceni. Localnicii utilizează aceste bărci improvizate, construite de obicei din scândură și care sunt puse în mișcare prin manipularea/împingerea unei prăjini lungi (șoști), pentru a merge pe calea cea mai scurtă în satul vecin…Iarna apa iazului îngheață și distanța dintre cele 2 sate devine infimă.

 

Drum de țară după ploaie. Apa a săpat, după cum i-a fost puterea, șanțuri și gropi…

Alt drum de țară…La fel de neregulat…

Un semn rutier ce păzește o băltoacă de glod…Sau invers…Fragment de drum pietruit…Asemenea drumuri, pe timp de toamnă, se cheamă mocirlă. Și-și merită numele.

Drum cu suflete vii…

Oameni, animale, mingi…Se joacă fotbal…Atât de captivant e jocul încât și vacile-l privesc.

Troiță…

Detaliu al troiței…În 1943 bunicul meu făcea încă instrucție în centrul satului…

Fragment de sacru…

Oameni și animale, tehnică și natură…Simbioze…

Grădinița…Aici am stat din 1985 până în 1988…Aici am făcut, între 1988-1989 clasa întâi. Tot aici am învățat să scriu. Și să citesc.

Sala în care am fost educat…Alături se găsea cantina.

Fragment de perete. Făcuse sovhozul ”Boris Glavan” grădiniță nouă în 1985 și eu am făcut parte din prima generație ce urma să fie internată acolo. Pereții exteriori aveau zugrăvite fragmente din povești…Asta era gogoașa. Care-mi plăcea cel mai mult.

Jucărie. I se spunea Racheta. Și din ea se trăgeau visele mele de a deveni cosmonaut. Ori măcar pilot. Pentru maică-mea atracția fiului față de zboruri și spații însemna lucruri ceva mai triviale: pantaloni și cămăși rupte cu regularitate în partea dorsală (că agățam, în calitate de obstacole și ținte, bucăți de sârmă metalică), haine pătate abundent de rugină – trebuia să șteargă cineva cu fundul pantalonilor rugina adunată pe rachetă din zăpada iernii…Eu eram acela.

Altă jucărie. Cu nume la fel de spațial – Soarele. Acolo făceam echilibristică, încercând să mă cocoțez în vârful ei fără mâini. Reușeam. Alții nu. Un prieten și-a fracturat piciorul încercând să mă imite. Eu am făcut un cucui. Încercând să imit pe altcineva.

Stadionul școlar. După ploaie.

Gimnaziul…Am mers aici 7 ani…S-au mai schimbat niște lucruri. Bunăoară lipsește cada imensă în care ne spălam, dimineața devreme, înainte de a intra în clase, toamnă sau primăvară, cu apă călduță, cizmele și ciubotele…Mai e glod…Primarul a pus termopane în locul vechilor ferestre. A schimbat și ușa.

 

p.s. Fotografiile cu rezoluție mai mare pot fi găsite pe albumul public Picasa.


Leave a Reply

CommentLuv badge