blog implicat

carti filme muzica idei polemici

Month: January 2011 Page 2 of 3

Ceausescu si …decorul

M-am îndrăgostit, cu o oarecare frică, de o scenă-cadru ce se întâmplă undeva pe la minutul 59. Ceaușescu mergea, cu vizită de lucru, la o fabrică de automobile. În limuzina deschisă, dictatorul și încă cineva ce-l însoțea, traversează un drum pustiu, cu gropi, străjuite, pe laturi, de șantierele în construcții ale unor blocuri, dar și de băltoace imense în care se reflectă, în înghesuială, blocurile gri și cerul sumbru. Și nu e țipenie pe drum în vremea aia mahmură. Iar tovarășii merg înainte. Spre fabrică, acolo unde, pregătit de activiști locali și centrali îi așteaptă decorul pe potrivă, adică mulțimile ce urlă în neștire cât îi țin bojocii: Ceaușescu și poporul! Ceaușescu – PCR!

Acest decor viu împlinește, poate, cea mai importantă funcție a scenografiei politice, mai importantă decât Partidul, Doctrina și Comitetul Central!

Ce-ar fi fost Ceaușescu fără decorul de mulțimi ce-i cântau osanale și-i adorau numele?

S-a văzut pe 25 decembrie 1989 – ar fi fost un moșneag ramolit și jalnic, ca unul din mulții ce se pot găsi la orice crâșmă sătească. Atât de goale-s vorbele despre Mari Adunări Naționale, Istorie și Lovituri de Stat atunci când decorul lipsește!

E revelatoriu să surprinzi goliciunea arhitecturii politice a dictaturii (șmecherul tunisian ce tocmai a fugit din țară ca urmare a unor tulburări publice, e un exemplu concludent – dictaturile au o construcție mai slabă, pilonii, chiar dacă verticali, pot să se rupă oricând).

O constantă a filmului: hârtiile cuvântărilor…Nixon le primește de la un consilier, exact înainte de a urca pe podium, Ceaușeștii le au deja în buzunar, și le folosesc cu orice ocazie: momentul cel mai hilar e faza când Lenuța citește de pe foaie despre cum ea are niște ani buni (vreo 40) de activitate revoluționară în cadrul Partidului Comunist român în spate, dar și norocul de a-l fi întâlnit pe actualul tovarăș de viață Nicolae Ceaușescu. Unicul, de Gaulle nu folosește foi ci improvizează, dar el vine de pe altă planetă.

M-am prins la ideea că, în definitiv, politicienii, adică inșii ăia de la care noi așteptăm o groază de lucruri și soluții ar fi de fapt, niște simpli cititori de bilețele, hârtiuțe, ciorne și foițe. Atât despre competența lor.

P.S. Vorbesc despre filmul ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” realizat de Andrei Ujică.

rasism cu fata umana

…Pe la sfârșitul anilor 80 se fredona, în Bulgaria, un cântecel al formației ”Lotos”  , cu un titlu năstrușnic  – ”Vreau să fiu negru” – pe versurile lui Nikolai Iskârov. Primele două rânduri sunau cam așa: ”Vreau să fiu negru, negru în Alabama, negru, negru, negru, în statul Alabama” și transmiteau un mesaj subversiv: trăiești mai bine negru fiind în Alabama, decât alb în Bulgaria socialistă a lui Todor Jivkov”…

Nu că, să zicem, în Alabama viața negrilor ar fi fost dulce-dulce. Din contra: cântecul miza pe contrapunerea unui standard ab solut al Răului în epocă – situația cetățeanului de culoare în SUA în general, și în statele din Sud în particular,  între care Alabama deținea o faimă chiar proastă – și un standard al Binelui Suprem – condiția trăitorului socialismului multilateral dezvoltat. Comparația ieșea prost pentru Jivkov…Și pentru viitorul luminos…

Alabama a revenit din nou în centrul atenției. Tot cu problema rasială. Vorba vine că  edituraNewSouth Books a decis să unească sub un acoperiș comun (și nou-nouț) două romane celebre ale lui Mark Twain ”Aventurile lui Huckleberry Finn” și ”Peripețiile lui Tom Sawyer” (primele exemplare ale cărții vor fi puse în vânzare în februarie 2011)… Decizia curioasă a editorilor de a grupa cele două povestiri între coperțile aceleiași cărți putea fi o inovație importantă în raport cu alte ediții ale cărții, dar alt pas, mai ”inovator”, a atras grosul criticilor și disputelor literar-politice: anume faptul că editorii s-au hotărât să cearnă limbajul povestirilor și să-l curățe de ”nigger” (the n-word) pe motiv că acesta ar leza sentimentele rasiale corecte ale americanilor contemporani.

continuare pe Criticatac.ro

o nunta in Basarabia…

Întâi despre faptul cum ar trebui să vorbim dacă filmul ar avea pretenția să relateze fidel o realitate culturală.

– Prea lung – ar fi trebuit să se termine imediat după scena tentativei de ruletă rusească.

– Nu-i capodoperă, dar nici nu cred ca depășește pretenția de a pune cap în cap niște stereotipuri curente despre cele două țări și de a le aduna împreună. De a le întâlni, cum ar veni. Întâlnirea a ieșit așa, frumușică…

– Figura Poetului, adică tata socru, e o găselniță fantastică. În ea încape orice versificator de duzină. Unul de la ”Literatura și Arta”, bunăoară sau altul din multitudinea de bloggeri, poeți amatori și alți artiști pe apucate ce cred că poezie înseamnă a aduna cuvinte în versuri cu rimă. Andrei Strâmbeanu, de exemplu.

– Scena cu moartea câinelui și doliul legat de eveniment apare cel puțin forțată. Că nu mai suntem noi, basarabenii/moldovenii chiar așa de inimoși cu animalele. Dovada-s legiunile de câini vagabonzi ce fac plinul străzilor orașelor republicii țării noastre…Și tratamentul general ce li se aplică, de la vlădică (Primar) la opincă (orășenii).

– Clișeul Johhny n-are vreo treabă cu șmecherii de București. E mai degrabă un Ostap Bender din Odesa cosmopolită a anilor 30, decât naționalistul de show…

– Ruleta rusească nu se practică în Moldova. Oamenii au frică de Dumnezeu. Cei ”neînfricați” își trag gloanțe în plină stradă, fără chichițe etetice…

Am uita însă faptul că filmul folosește referințele culturale în calitate de pretext pentru a construi o istorie hazlie, în nici un caz pentru a țese istorii morale…Cum într-o istorie hazlie, hazul e cel mai important, figurile grotești, uneori exagerate și colorate excesiv (cum e Valera cu naționalismul său de vodă feudal), nu îndeplinesc decât funcția de a stârni râsul. Așa-i regula umorului: exagerarea, săritul peste cal… Clovnul poartă haine caraghioase doar pe scenă, în restul timpului fiind om obișnuit.

Cei care au crezut că-i vreo morală dincolo de adunătura caraghioasă de tipi imposibili – au căutat degeaba. Nu se găsește morală. Nici moralizări.

Argumentul principal contra criticilor moralizatoare se hrănește din faptul că filmul nu face vreo sinteză nouă sau originală a identității culturale românești (în acest caz judecata morală ar fi cumva legitimată), nici nu creează vreun fel de basarabenitate necunoscută nouă, ci doar pune niște prejudecăți să se bată cap în cap…Eu nu prea pricep cum ar arăta o neutralitate într-un asemenea film, pentru că, mi s-a părut mie, românii regățeni și basarabenii apar, în acest film, egali în fața ridicolului…

Despre filmul însuși (că tot am vorbit despre lucruri inexistente până acum – ba o fidelitate a relatării, ba un conținut moral) – el agață.

Pentru că joacă abil cartea ambiguităților culturale între două lumi ce se consideră a fi proxime, dar și clișeele exoticismului local…Un fel de Balcanism de consum intern. Din acest motiv, intranslabil în alte limbi/culturi. Ideea de a-l trimite la Oscar (născută poate din interesul de a trimite cât mai mulți oameni în cinematografe) e una deplasată. Filmul n-are nici o referință ”universală”, ci doar mâncăruri locale…

Dar e o rețetă internă cu multe-multe variații posibile: nunta în România (cu mire basarabean, nuntași cu marșutcă, țigani și lăutari, vodcă și urși, plus un oaspete turc ce aduce în dar tinerilor însurăței o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt), nunta în Oltenia/Transilvania (cu unguri și secui, pălincă), nunta în Italia (cu varză murată, veri primari inventați, nuntași-gastarbeiteri)…

p.s. Am vizionat filmul furat de pe torrente…n-am cinematograf românesc aici la Washington…nu consider c-am făcut mare ispravă, dar cred c-ar fi timpul pentru un Netflix românesc cu streaming on-line…așa ar fi corect.

nu-i de azi de ieri…oportunismul

Intrat în lecturi. Citesc, beau bere, iar citesc. Cu întârziere, recuperez din infinitatea de cărți necitite ”Jurnalul” lui Mihail Sebastian…Cartea-i și ea ca o beție…Una tristă.

Citat scump:

Ce oameni! Din caș, din iaurt, din apă…

Îmi vorbea despre libertate, despre rezistenta individului în fața statului, despre stupiditatea ideii de ”colectiv”, exploatată de dictatură….Și astăzi, uite-l antisemit, raliat ”revoluției naționale”…

apel catre…oameni buni

Din 31 ianuarie voi preda limba română pentru începători unor adulți americani curioși… Foarte curioși chiar.

Lecțiile au loc sâmbăta, la The George Washington University, Washington DC cu suportul și sub egida organizației non-profit The Global Language Network. Muncă pe gratis, cum ar veni.

Activitățile de predare se inspiră din filosofia full-immersion: misiunea profesorului e să ”creeze” o senzație de mediu lingvistic străin și să-i acomodeze pe studenți în acel mediu (mai multe, și mai bine elaborate se găsesc aici). La modul general, șablonul didactic imită modelul de învățare a limbii de către … copii, adică însușirea unor fraze întregi, internalizarea unui simț al limbii, expunere și multă-multă interacțiune. Voi avea grijă să furnizez detalii pe parcursul semestrului școlar…

(Poate găsesc cu astă ocazie și niscaiva timp să descriu și alte activități de voluntariat pe care le practic în America.)

Până una aș avea nevoie de ajutorul vostru, dacă cunoașteți locuri bune pe net cu resurse didactice, site-uri cu audio, video, texte dedicate limbii române și studierii ei.
De asemenea aș fi recunoscător pentru orice alt tip de sfaturi, sugestii, link-uri, experiențe..

revolutii sexuale cu involutii

”Jed era un băiat mai degrabă drăguț, dar scund și subțite, deloc pe gustul femeilor – imaginea brutei virile bune în pat a revenit în forță în ultima vreme și, s-o spunem pe șleau, e mai mult decât o schimbare a modei – mai degrabă e o revenire la temeliile naturale, la atracția sexuală cea mai elementară și cea mai brutală. Revenirea e însoțită și de apusul erei idealului feminin întruchipat în manechine anorexice…Femeile exagerat de pline nu mai fac deliciul decât unor Africani și câțiva perverși; în toate domeniile mileniul al treilea revine, după diverse oscilații a căror amploare n-a fost niciodată prea mare, la adorarea unui tip simplu și încercat: frumusețe exprimată în plenitudine la femeie, și forță fizică la bărbat.” (Michel Houellebecq, La Carte et le territoire, Flammarion, 2010)

democratie, filme. terorism

Trăim într-o epocă paradoxală în care aparent toată lumea preferă democrația, dar prea puțini mai cred că guvernarea democratică poate face ceva (Iris Marion Young). Semnele-s multiple: lumea (1+1) vrea politcieni tehnocrați, adică miniștri cu cifre și rigle, că vorbăraia despre ”alegere și compromis” dăunează, altă lume – religioasă – se jură că-i place democrația, dar totuși consideră că-i mai bine un baston la paza libertății cultelor și convingerilor religioase…

Four Lions” (2010). Un must see. Despre stupiditate. Cea generală. Poliție stupidă: am înpușcat omul corect, dar alt ins, greșit, s-a detonat în mulțime (‘As I understand it, we shot the right man, but the wrong man blew up’). Atenție: teroriștii sunt și ei tâmpiți. Dar au bombe.

Les hommes et les dieux” (2010). Ar trebui văzut înaintea Oscarurilor, căci s-ar putea, ca reprezentant al Franței, să ia unul. Răvășitor, despre o alegere, toleranțe, ecumenisme locale și nebuniile teroriste ale unei lumi…Favoritul meu pentru anul trecut.

Page 2 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén