Jocul de-a Paunescu (2)

Vitalie Sprînceană

Cu referință la Păunescu. Nu neapărat poetul ci restul chestiilor ce au fost asociate cu poetul: politică, iar politică, poezie politică, ținută morală. Un fel de atitudine fals conciliatoare: să-l lăsăm în pace, timpul le va rezolva pe toate, istoria literară va așeza lucrurile la locul  lor cuvenit. Și alte variații…

Ar fi o atitudine de bun simț dacă:

– am uita ce reprezintă istoria literară. Care, în nici un caz nu stă sub semnul impersonalității. Ea nu vine pur și simplu, nici nu se scrie singură. Și nici măcar nu se autorealizează pentru sine ca Spiritul hegelian. Din contra. E o chestie lumească. Făcută. Construită. Care nu vine ci este venită, nu se naște ci este născută. În chinuri și dureri. Nu întotdeauna literare. Bătălii întregi se duc pe o pagina de istorie critică. Lupte care nu se duc neapărat cu arme estetice. Vezi secțiunea ”Elemente de clasă în basm” în Istoria (edițiile mai vechi) lui Călinescu. Multe genii n-au încăput în istoria asta literară pentru că nu era loc în hatârul unor critici. Istoria literară are și o parte umbrită…Care-i de fapt partea ei cea mai adevărată – cimitire de cărți prăfuite pe care nu le mai citește nimeni…Cimitire care-s mai triste, cum zicea di Lampedusa, pentru că în ele nu se organizează un Paște al Blajinilor în care viii și-ar aminti și ar cinsti morții.

– n-am uita că Păunescu e mai mult decât un poet. Ceea ce o fi probabil valabil pentru orice alt scriitor de versuri, dar pentru Păunescu totuși mai mult. Pentru că s-a produs întotdeauna mai mult decât poet, pentru că a lucrat nenumărate câmpuri și a prășit nenumărate ogoare: politice, parlamentare, cultura de masă. Deținem dreptul moral și cel politic de a evalua roadele. Adică de a cântări recoltele. Cei care ne îndeamnă să revenim la poezie și să ne ținem exclusiv de grila poetică împărtășesc un acord tacit în privința calității unor produse păunesciene nepoetice. Dar ne propun auto-cenzură. Ori, ca să cităm din clasicii zilei, un trecut utilizabil

Și încă ceva: în unele cazuri (Celine fiind cel mai ilustru), istoricul literar are o problemă, să reușească să-l scoată pe scriitor din blestemele și înjurăturile contemporanilor săi. În cazul Păunescu e invers: acesta trebuie separat mai ales de armatele de lăudaci.


One Response to “Jocul de-a Paunescu (2)”

  • m Says:

    Vitalie, la care laudaci te referi acum? La cei spre care ai dat linkuri in prima postare despre Paunescu? Daca da, cred ca putem sta linistiti: o fi istoria literara construita, dar nici chiar din articole gen tabloid..

Leave a Reply

CommentLuv badge