Seria de posturi ce urmează va fi un jurnal de bord al sejurului meu în zona Los Angeles. Ce se va întinde preț de o săptămână. Până lunea viitoare. Noaptea. S-ar putea să fiu mai laconic decât de obicei. Pentru că nu prea am timp, și scriu în fugă printre vizite, întâlniri, poze și alte lucruri de făcut în Los Angeles.

1. Zbor și texturi

Orice fel de transport e o ruptură. Ori un paradox. Sau o invalidare subtilă a mașinăriei fizice a planetei. Barca/vaporul pentru că, în pofida aranjamentelor de scufundare obligatorie a unor corpuri în apă (zămislite încă la facerea lumii), vasele maritime reușesc să se țină la suprafață, să plutească, să ignore chemarea adâncurilor. Avionul, într-un sens, ar fi cel mai scandalos dintre toate. Pentru că produce o ruptură cu totul și cu totul radicală: ieșirea din mediu. Vaporul rămâne  în apă, oricând și oriunde. N-o părăsește niciodată… În rarele momente când rupe legătura cu solul, adică ”zboară”, automobilul se prăbușește rapid și violent peste sol… Avionul se strecoară iscusit printre legile naturii și fuge de îmbrățișarea pământului. La aterizare, reușește să intre viclean în brațele calde ale pământului. Nepedepsit…

Un alt păcat comite zburătorul. Trufia. Privirea de sus. Rezervată odinioară doar Creatorului. Ochiul lui Dumnezeu a fost înlocuit cu mii și mii de alți ochi, laici și nesacri, ce sfredelesc geamurile hublourilor, țăcănesc aparatele de fotografiat, clipesc a mirare sau a nedumerire…A vedea de sus înseamnă cumva să relativizezi lumea. Din avionul Boeing al companiei American Airlines pot oricând să compun o Carte a lui Iov…În care aș fi adăugat ceva venit vocii Creatorului. De jos, aș fi scris doar laude. Eventual monologul lui Iov…

Ispita de a huli e atât de mare acolo sus, pe atât de mare pe cât e jos cea de a lăuda. Înțeleg: hula e legea zborului sus. Lauda și oda populează lumea de jos, cea de la sol…