blog implicat

carti filme muzica idei polemici

prietenul de pe facebook ti-i tot prieten

Malcolm Gladwell în ”The New Yorker” despre activismul social pe internet (scurt sumar subiectiv):

”tipul de activism asociat cu rețelele sociale virtuale (Facebook, Twitter) este construit pe legături slabe, în contrast cu relațiile personale face-to-face, fundamentate pe relații puternice, întărite de interacțiunea fizică  a partenerilor. Rețelele sociale virtuale sporesc participarea, prin reducerea costului implicării, dar nu produc (încă, V.S.) activism de risc înalt, cu potențiale escaladări de violență. Altă problemă a rețelelor este natura lor fluidă, structura flexibilă și slaba diviziune a reaponsabilităților și coordonării, ceea ce le face mai degrabă spații de discuție contradictorie, decât centre de acțiuni și decizii, cum ar fi de exemplu organizațiile formale.”

Mă găsesc undeva la jumătatea drumului dintre net-entuziaști și net-sceptici. Nu cred că Internetul ar putea cauza, pe cer senin, schimbări de mentalități, atitudini sau regimuri politice. O petiție virtuală cu 12 milioane de semnături nu va reuși să creeze ceva efecte instituționale sau juridice pentru, să zicem, guvernul Moldovei, până când nu se găsește o formulă de instituționalizare juridică. Să zicem guvernul să o recunoască ca atare, adică ca o petiție validă. Nu-s însă semne că vre-un guvern s-ar grăbi să culeagă toate petițiile de pe facebook. Iar asta înseamnă că impactul lor e minim. Adică nul.

Aproximativ aș fi de acord cu Gladwell că numerele mari ce exprimă tendințele protestatare  “virtuale” ale cetățenilor nu sunt traduse neapărat în cifre similare de participare reală. Și asta ar fi un motiv  suplimentar omis de Gladwell: protestul virtual jefuiește protestul real de întreaga simbolică și valoare eroică, dar îi lasă ultimului riscurile fizice. Adică: slava protestului virtual costă doar un click (ca timp, preț și distanță), slava unui protest real echivalează  cu participarea fizică (efort) plus riscul violenței (insecuritate) plus cel al timpului consumat. Preferința-i clară, și, dacă-l întrebați pe Oleg Brega, vă spune că are evenimente cu câteva sute de participanți virtuali, dar în realitate omul suflă singur cuc în vuvuzea în fața Guvernului…

Totuși, ca să fiu puțin și cu dracul, tehnologiile chiar contează în procesul de schimbare politică, doar că n-o fac singure și ex nihilo, așa cum crede Morozov, care-i un Putnam pe dos (ăla credea că tehnologiile ucid capitalul social). În sensul acesta cred că Gladwell a luat-o cam pe arătură: se ia de Morozov, ca de un caz extrem, aruncând la coșul de gunoi nu doar apa, ci și copilul. Adică atitudinea moderată. Relațiile de internet, la sigur, nu-s în general mai trainice decât cele reale (să evităm și plasa seducătoare a relațiilor fizice, care la sigur nu-s lipsite de fisuri, neînțelegeri, trădări și impreviziuni). În fapt între ele ar exista o complementaritate. Sugerată de studii cross-naționale ale relației dintre capitalul social și uzul tehnologiilor. Zis pe scurt: internetul nu substituie relațiile fizice, dar le suplimentează și lărgește. Și prieteniile virtuale cresc rareori altfel decât din solul unor interacțiuni ori relații reale.

Am prieteni virtuali ce costă mai mult decât unii prieteni fizici. Dar nu ne leagă virtualitatea, ci interese și pasiuni reale pe care le împărțim. Virtualitatea nu înlocuiește (încă, și nu se vede la orizont) realitatea, ci doar o lărgește și-i oferă mai multe oportunități.

Previous

.

Next

mai bine mai tarziu, decat tare-tare tarziu

5 Comments

  1. “…dar nu produc (încă, V.S.) activism de risc înalt, cu potențiale escaladări de violență. Altă problemă..” de ce ar fi faptul ca nu escaladeaza la violenta fizica o problema?

    petitiile on-line nu genereaza efecte juridice deorece in Moldova efect juridic produce ceea ce e pus pe suport fizic, de hirtie. ele insa pot produce si chiar produc (chiar si in moldova) efecte in mod non-formal, prin vizibilitate prin manifestarea unei dorinte sau relevarea unei probleme.

    am impresia ca morozov (scepticul, nu?) se cam bate cu morile de vint, da cu baioneta in paiate internet-optimiste care practic nu exista. poate e doar o metoda socratica asta, de a indoi o extrema (int timp ce ceilalti o indoaie pe cealalta) astfel incit sa se ajunga la un echilibru, o cale de mijloc.

    dupa cum bine spui, internetul este un instrument, el trebuie folosit, nu va face nimic de la sine. totusi internetul are un rol foarte important in schimbare, in educare, generare de sub-culturi etc., la fel (dar mai mare) cum l-au avut si inca il mai au alte mass-medii: televiziunea, radioul,presa scrisa.

  2. m

    cred ca ideea centrala a lui Gladwell nu e atit diferenta dintre participarea virtuala si cea reala (si proportia in care in care a doua e urmata de prima), ci distinctia dintre lucruri care pot fi schimbate/influentate cu particupare virtuala, si schimbari care necesita o implicare activa, disciplinata si sistematica. Internetul a largit posibilitatile pentru prima categorie de proiecte dar mai putin pentru a doua. Exista in continuare lucruri care nu se schimba doar sub presiunea opiniei publice exprimata pe net.

  3. m, posibil sa ai dreptate: numarul de tweeturi cu privire la riscul unor inundatii nu va reusi sa miste o piatra/sac de nisip pentru un dig. la fel petitiile cu milioane de semnaturi anonime ce vizeaza un anume tip de politici (anti-abuz, de exemplu), nu par sa aiba prea mare influenta asupra politiei. dar e prea mult, in opinia mea, sa cerem asta de la retelele sociale virtuale, care nici macar n-au fost concepute pentru asta.
    ele-s, vorba lui Ghenadie, un instrument (departe de mine gandul ca ar fi un instrument “neutru”) ce poate amplifica, transmite si mobiliza anumite doleante, a caror finalitate ultima poate, si trebuie sa fie, participarea fizica, unica care, pana una-alta, genereaza presiuni sistematice ce pot crea schimbare.
    nu-s pentru tehno-optimism, dar nici tehno-nihilismul nu imi e aproape.

  4. am gasit textul lui gladwell abia dupa ce am postat comentariul. mi s-a parut ca incearca sa compare mere cu pere, sa iei lupta pentru drepturile civile in SUA din anii 60 ca etalon pentru implicare sociala ‘for real’ inseamna sa treci cu vederea tot ce nu scoate fum si nu trage cu pistolul. multe din afirmatiile lui mi se par problematice, probabil pentru ca par sa raspunda unora si mai si. sa incepem cu faptul ca problemele lumii actuale sunt diferite de cele acum un secol, incalcarile de drepturi nu sunt la fel de crase si respectiv nu cer acelasi tip de implicare. e greu de estimat care este rolul internetului in formarea realitatilor actuale, pentru ca el a devenit o parte a imaginii de ansamblu, eu nu i-as subestima importanta. dar iarasi, totul depinde de genul de probleme abordate, unele nu merita decit un click, altele necesita ceva mai mult, iar aceasta diferenta nu este noua. fiecare are limite de resurse (timp, energie, atentie), iar internetul ajuta la exprimarea acelor griji care in mod normal poate nu ar ajunge sa umple o piata, dar care sunt totusi importante.

    cit priveste rolul internetului in rezolvarea problemelor mari ale lumii (democratizare, non-discriminare, eradicare a saraciei, drepturile omului), iarasi, tind sa cred ca rolul acestuia este unul ‘soft’ si greu de evaluat (parerea mea este ca nu e neglijabil), de aceea si genereaza aceste discutii in contradictoriu intre cele doua tabere. poate pentru ca atit pentru unii cit si pentru altii a imagina o lume fara internet este un exercitiu de imaginatie prea greu.

  5. Gladwell mai face, dupa mine o eroare: se ia dupa doua-trei declaratii desantate ale unor net-entuziasti, adepti ai determinismului tehnologic (aceeasi care cauta peste tot revolutii facebook, twitter ori sms) ca sa discrediteze intreaga idee potrivit careia instrumentul tehnologic ar contribui la schimbarea politica sau sociala…
    ca patosul “twitteristic” e daunator, pare evident…in cazul Moldovei, “fericirea” a fost ca evenimentele din 7 aprilie sa coincida cu o mare relatie de dragoste a occidentului cu twitterul, asa incat conexiunile intre cele doua evenimente au fost fortate din afara, mai degraba decat din interior unde operatorii de telefonie mobila si ISP au deconectat pur si simplu site-urile de socializare, laolalta cu twitterul si sms-urile…
    dar entuziasmul fara fundament al unor rataciti nu-i suficient sa anuleze alte evidente empirice…Gladwell citeaza in treacat un studiu al lui Granoveter (cica-i cel mai citat studiu in sociologie, peste 10000 pana acum), caruia nu-i acorda prea multa atentie si-i pacat. pentru ca ipotezele lui Granoveter stau in picioare, legaturile slabe (weak ties) amplifica uneori puterea legaturilor puternice (strong ties)…studiul poate fi accesat aici (evident in scopuri non-comerciale): http://www.spranceana.com/uploads/2010/10/granoveter.pdf

    alta “buba” e discreditarea inovatiei sociale, sau neglijarea procesului de imbogatire si diversificare a mijloacelor de protest. or, Martin Luther King a construit solidaritati si relatii personale, dar cand a venit in Washington Dc si s-a adresat multimii, tot a folosit microfoane, televiziune si alte instrumente mediatice…care n-au inlocuit atasamentul personal dar l-au amplificat…
    exista si un fel de fetisizare a instrumentului in detrimentul scopului, pozitiva la net-entuziasti, si negativa la Gladwell…or, internetul nu e neaparat scopul-tinta sau valoarea mobilizatoare din spatele unei miscari de protest, ci doar instrumentul prin care aceasta construieste punti de dialog, discutii, actiuni, mobilizeaza protestatari etc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén