blog implicat

carti filme muzica idei polemici

regimul supravegherii nationale

Zic știrile că Panopticonul (Sistemul video) din Piaţa Marii Adunări Naţionale și zonele aferente (Aleea Clasicilor, wc-ul din Parc, altarul din Catedrala Mitropolitană, unde tare vrea lumea să aibă acces pentru a vedea cum numără nanu popa banii) va fi perfecţionat, înțelege reînnoit, înțelege instalarea unor noi dispozitie de supraveghere video mai performante.

Noul sistem, zice-se,

va permite o mai bună identificare garantată a participanţilor la manifestaţii şi transmiterea imaginilor video on-line la MAI, Comisariatul general de Poliţie şi SIS.

Asta nu înseamnă, neapărat, că forțele de ordine se vor zgâia în regim non-stop, 24/24 ore la statuia lui Ștefan cel Mare și (ne)Sfânt, ori vor asculta, la camerele de rezoluție înaltă foșnetul teilor din spatele bustului lui Mihail Eminescu. Cu atât mai puțin aș crede că slujbele religioase din Catedrală ar interesa slujbașii de la Ministerul de Interne sau Serviciul de Informație și Securitate.

Vorba-i de un pas înainte, mic pentru autorități – e doar 100 de mii și ceva de dolari – dar mare pentru implementarea politicilor de supraveghere. Nu că ele ar fi o raritate: supermarketele moldovenești au pus demult la punct sisteme video care înregistrează comportamentul oamenilor în anumite zone (ceea ce mi se pare cumva ok, dacă țin cont de esența spațiului comercial și de tentațiile trezite de aglomerația de mărfuri și bunuri), parcările au și ele asemenea sisteme, ambasadele, băncile evident unele obiecte de importanță națională, unele comunități particulare (gated communities, mai ales în zonele top din Valea Morilor, chestionabil aici actul atât moral cât și juridic). Cu excepția comunităților îngrădite – zone închise de garduri, păzite de firme de securitate – restul spațiilor sunt fie comercial-private (magazinele), fie obiecte de importanță majoră a căror securitate este esențială (ambasadele, parcările).

Piața Marii Adunări Naționale, pe de altă parte, este un spațiu public, bun comun pe care-l pot consuma toți locuitorii orașului sau ai țării indiferent de sex, status social, etnie, orientare religioasă. Valoarea simbolică a spațiului pieței, determinată de proximitatea față de centrele puterii politice (guvern, primărie, parlament, președinție) și ale surselor de legitimitate națională și culturală  (aleea clasicilor, monumentul lui Ștefan) conferă o greutate specifică întâmplărilor ce au loc în perimetrul ei. Unele grupuri sociale accesează spațiul pieței pentru a promova anumite mesaje politice/sociale/culturale (proteste, mitinguri, flash moburi) utilizând vizibilitatea pieței în geografia politico-culturală a urbei ca amplificator al mesajelor și discursurilor. E, această vizibilitate, din punctul de vedere al puterii politice, trebuie limitată, supravegheată și, în cele din urmă, controlată. Așa ca orice gură-casă ce a trecut prin piață să aibă mutra înregistrată în arhivele a trei instituții de stat. Așa ca oricine are ideea de a produce ceva ”ilegal” în spațiul pieței, inclusiv acțiuni non-penale (a scuipa, a perturba circulația publică, a striga idei incomode, a citi în piață, a se juca de-a prinselea,  a arunca ambalajul de la înghețată/gumă/ciocolată) să poată fi urmărit în detaliu, până la părul din nara dreaptă a nasului…

Comparativ, ponderea crimelor săvârșite în spații supravegheate (bănci, magazine, parcări) nu-i neapărat mai mică decât indicatorii similari ai unor spații lipsite de supraveghere video (parcuri, păduri, sate și orașe).

Cu excepția evenimentelor din noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie, PMAN nu a fost martora vreunor violențe de amploare. Mă rog, în parte, procesul contră lui Iacob Gumeniță, fost comisar de Chișinău care ar fi lovit niște protestatari în plină față și-n plină noapte în plină Piață, e zidit pe înregistrările video ale unor camere aflate pe clădirea Guvernului. Dar mi se pare hilar să instalezi camere de supraveghere în oraș doar ca să eviți gesturi de genul celui al lui Gumeniță. Dacă fostul comisar de Chișinău a dat cu tifla-n lege, n-a făcut-o pentru că camerele de supraveghere din clădirea guvernului ar fi fost de slabă calitate, ci pentru că avea permisiune de la sine, superiori și sistemul juridic corupt, să-și facă de cap știind că legea e de partea celui cu puterea, adică, credea el, a lui.

Etatizarea acestui spațiu (de fapt privatizarea lui de către niște instituții ale statului) și instaurarea unui regim al supravegherii înseamnă nu doar descurajarea eventualelor rezistențe politice, ci mai ales, imixtiunea nevăzută și omniprezentă a puterii de stat în gesturile și comportamentele intime ale cetățenilor și intimidarea lor: fetele cu mini-fuste, busturi generoase ori picioare lungi (ca exemplu) ce traversează spațiul pieței își vor vedea probabil chiloțeii cu dantele afișați pe ecranele cu rezoluție maximă ale ministerelor, sau în colecțiile private ale funcționarilor, din care uneori vor transpira bucăți (cum este această înregistrare a unei convorbiri private, indubitabil haioasă, făcută de un vigilent de la Moldtelecom); inșii cu comportament ”anti-social” – cerșetorii, milogii, sărmanii vor fi băgați la registru și persecutați, chit că unii o fac pentru că efectiv mor de foame…Un fel de random emotional terror, construit cu scopul de a disciplina și mai ales de a induce auto-disciplina în rândul cetățenilor ca aceștia să fie cuminți în spațiile publice. La tine acasă, în spațiul privat, poți face orice, zice orice, proceda oricum, în stradă, că-i loc public supravegheat, să fii cuminte, că-s mulți ochi ce te văd și urechi ce te-ascultă.

Partea cea mai proastă a experimentului video în PMAN, care trebuie în genere oprit, după mine, este înlocuirea unor interacțiuni umane (polițist-cetățean), cu teroarea impersonală a mașinilor (camerele de supravegheat). Camera video nu completează poliția, nici nu sporește colaborarea dintre cetățean și forțele de menținere a ordinii, ci o înlocuiește complet. De la asta, încrederea în autorități nu crește neapărat

Previous

rusofobii de meserie

Next

Liuba, deserveste strainul!

2 Comments

  1. Corelaţia între dimensiunea publică şi cea privată este un subiect care trebuie abordat din perspectiva trendurilor “pandemice” şi nu poate fi înţeles doar ca o ecuaţie “regularizare-deregularizare”. Cu alte cuvinte, “regularizare-deregularizare” este instrumentul care serveşte anumitor scopuri, iar aceste scopuri trebuie sa derive din înţelegerea, “aniticiparea” şi racordarea la tendinţe.

    De fapt, noi trăim cu iluzia că înţelegem cum se aranjează piesele realităţii şi în aceasta iluzie facem “miscări”.

    Problema este ca in orice societate/colectivitatea sunt destuli masculi-alfa care vor face uz de instrumenete publice in interes personal, adica in detrimentul intereselor publice.

    In genere, problema este cu mult mai complicata, or definirea intereselor publice şi a intereselor personale nu poate fi făcută decît prin opoziţie – unele versus altele…
    Iurie´s last blog post ..Justiţia- Guvernul şi “Comanda de Stat”

  2. Problema este mult mai complexa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén