Sub vremi (farsa in doua acte)

Vitalie Sprînceană

(fragment dintr-o nescrisă critică a gândirii ideologice)

Cum întoarce politica istorică lucrurile…Acu mulți ani în urmă (în 1957), Milovan Djilas, un  comunist iugoslav care se întâmpla să fie în opoziție față de Tito, publica o cărțulie incendiară despre structura socială în comunism, ” The New Class: An Analysis of the Communist System” (nu știu dacă a apărut în română) în care argumenta că sistemul comunist nu a abolit clasele și lupta de clasă, că sistemul era departe de pretențiile  egalitariste afișate, că nomenklatura reușise să corupă idealurile mișcării muncitorești și cauzei proletariatului, că…comunismul era un fals comunism.

Alți ani mai târziu (1980), un rus fugit în Occident, Mihail Voslenski scria un opus dedicat birocrației de partid, ”Nomenklatura”, văzută ca o nouă clasă privilegiată ce exploatează proletariatul. Voslenski risipea iluziile dispariției antagonismelor de clasă în Uniunea Sovietică, demasca existența de tip stat în stat (dictatură chiar) a nomenklaturii comuniste…

Un fel de refren similar răsuna și din gura activiștilor de partid, de la cei mai înalți la komsorgul din sat: nu suntem încă în comunism, ne mișcăm spre visul lui Lenin, poate ne găsim aproape dar mai e de muncit, au mai rămas atâtea etape pe drumul victoriei definitive, spre scopul final. Chiar și Nicolae Dabija, vestit disident retroactiv moldovean scria scenarii de nunți comsomoliste în care cerea respectarea unor ritualuri și reguli așa încât viitorii soți să pășească direct în visu lu Lenin, măcar ei, că generațiile mai vechi erau încă în așteptare.

Consens general că ”mai e de mers”, că URSS nu a construit nici pe departe visul lui Marx, că e un autoritarism cu false pretenții democratice, că nu-i destul de comunistă, nici destul de marxistă, că…

Iacă-tă că se prăbușește imperiul și foștii activiști de partid și luptătorii de pe frontul ideologic din vest și din Est, deveniți peste noapte dizidenți sau experți se dau de trei ori peste cap halei-hap (ca licuriciul din ”Veronica”) și se apucă să convingă ”lumea bună” că, apu dacă-i vorba de comunism, în URSS se găsea, în formă curat-cristalină, că ei realizaseră pe deplin promisiunea marxistă (asta o zic mai ales cei care afirmau contrariul, nu degeaba l-am citat pe Nicolae Dabija, vestit…), că acolo era societate fără clase (și ați văzut la ce-au ajuns), că…cine vrea comunism să ia seama la ruși…

În prima etapă, unei pretenții economico-politice – comunismul, îi era refuzată existența din motive obiective (nu avea atribute suficiente). În a doua, stafia marxistă e chemată din neant și băgată rapid și retroactiv în istorie ca să acopere necesitățile luptei ideologice…


Leave a Reply