cu harletul prin paraginile gandirii

Vitalie Sprînceană

Există un complex de negândire pe plaiurile mioritice, un fel de scurtătură morală, care blamează victima pentru răul ce I s-a întâmplat. Fetele violate sunt singure vinovate, conform acestei logici de puț(ă): Că, adicătelea, cine-a scos-o pe Ileana din casă, nu putea să stea și ea, ca o femeie de treabă, după horn. Că de ce are două picioare și între picioare…Că, de ce trăiește ea în genere? La noi morții sunt vinovați că i-ar fi impus pe ucigași să-I omoare, pietonii – că s-au băgat la zebră când e verde pentru ei da nu au văzut Jeep-ul unui șmenar local care venea pe contrasens, copiii sunt vinovați că îi provoacă pe părinți să-I snopească în bătăi…

Evreii sunt vinovați că și-au instalat ”obiectul” (zic creștinii, Unu, altul într-o frumoasă limbă a la Eichmann) în parcul Central, altfel loc public. Apoi, mai sunt vinovați că ar fi evrei iar asta, zice marele monument de xenofobie, nepărintele cibric e o contradicție ontologică, adică zidită în ”esențe ”, cum ar veni, de rasă…

Altă abureală:

Cel mai recent moștenitor direct al testamentului lui Ștefan cel Mare (l-o fi scris pe numele lui  ăla mic, iute la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat) – tot nepărintele Cibric, umblă ziua amiaza mare cu ciocanul în mână prin centrul Chișinăului de stau 20 falnici polițiști și-l admiră ca niște fete mari ce-și așteaptă mirele, apoi condamnă statul că nu ar trăi după canoanele bisericești, amenință că nu se va supune legii, face conferințe de presă, poze, declarații. În direct sau la telefon, cum îi vine.

Ultimul nătâng, vicecomisarul de Chișinău, Silviu Mușuc, povestește, cu aplombul unui soldat al regelui Leonidas, care tomai a venit de pe câmpul de luptă și spune poporului cum o mână de viteji au oprit oastea persană la Termopile și au ținut-o în trecătoare ceva zile, acest nătâng zice, și el în direct, ca tot omul cu funcție, că polițiștii au fost incapabili să intervină, că ar fi încercat să-I convingă pe cei 150 de băbuțe, moșnegi și niște sutane negre (da, da anume Черносотенцы, trupele paramilitare ale Bisericii – la Chișinău doar Ministerul Agriculturii și Stația de Purificare a Deșeurilor nu dispun de trupe ”special”) să lase treaba aia urâtă, dar nu le-a reușit… Bine, măi nene, înțeleg dacă Otto Skorzeny parașuta un desant de pistolari în parcul Catedralei și polițiștii nu ar fi putut face nimic, da să stai tu, ditamai viceșeful poliției municipale și să te bocești că nu ai reușit să oprești un preot cu ciocanul în mînă și două steaguri pe laturi…  Mai lipsea puțin ca polițiștii în genere să-și ceară scuze că s-au arătat p-acolo…

p.s. după povestea aceasta tristă, întâmplată la Chișinău, consider cu o încredere și mai mare, că acel curs de religie trebuie întrodus în școală, dar golit de dogmatici, eshatologii și alte lucruri despre care am zis.  Toleranța religioasă trebuie învățată în sălile de clasă, nu în stradă, predată de indivizi onești, nu de idioți alde cibric care afirmă, culmea prostiei, că Ștefan ar fi apărat țara de jidovi. S-a văzut cât costă lecțiile de stradă, care e valoarea lor pedagogică și mai ales, pilda lor etică.


11 Responses to “cu harletul prin paraginile gandirii”

  • Oleg Says:

    încă un liberast pseudo-democrat, bătut în cap de Europa “Liberă”…

  • Oleg (Bernaz) Says:

    Dar aia cu scurtatura morala nu cred ca este caracteristica doar moldovenilor. Mi se pare ca fiecare dintre noi ajunge sa se blameaze un pic pentru raul ce ni s-a intamplat. Si asta, cred, pentru ca pur si simplu e o posibilitate de luat in calcul: “daca n-as fi fost acolo, nu s-ar fi intamplat… Deci, ce naiba faceam acolo?”.

  • Vitalie Sprînceană Says:

    @Oleg Bernaz, autoblamarea individuala e cumva de inteles…ea tine de o economie complicata a motivelor si dispozitiilor de actiune cunoscute fiecarei persoane…atunci cand ai facut o alegere proasta te poti blama ca nu ai luat in calcul si alte posibilitati…dar ceea ce am eu in vedere este un fel de “scurtatura morala” pe care nu ne-o aplicam noua ca si comunitate, ci Altuia…el cel care a suferit, el se face vinovat ca nu a tinut cont de agresiunea noastra eventuala (ridicola dar legitima), de pofta noastra de viol sau de setea noastra de violenta…asa-i trebuie, zicem noi in gand, impacati…asta deranjeaza…

  • Oleg B. Says:

    pardon, nu intelesesem corect. da, sunt de acord: la noi se blameaza, indeobste, celalalt. nu stim cum sa ne asumam esecul. e un fenomen, cred, ce are loc la toate nivelele: intre indivizi (mai degraba spun ca celalalt e pur si simplu hotz decat faptul ca eu am fost acela care nu a luat anumite masuri de prevenire), la nivel institutional (Ministerul Educatiei da vina pe Ministerul Finantelor: de aia si numai de aia merge prost in invatamant; asta din urma, la randul sau, da vina pe pe alte structuri mai generale), in cadrul propriei istorii si culturi (pai au venit rusii si ne-au ocupat: deci n-am avut timp de cultura), etc.

    in fine, morala perdantilor: trebuie sa ne salvam cumva. deci blamam vecinul.

  • Mario Says:

    Excelent text, Vitalie.

  • dorel curtescu Says:

    Vitalie,

    exemplele tale sunt mult prea “idealizate”, altfel spus, sunt exemple-limita. but let me explane what i mean: asemnea unui scenarist ai creionat initial niste roluri fixe (“victima” si “calaul”/ “vinovatul” si “asupritorul”) dupa care introduci asertiunea “complexului de negandire specific plaiurilor mioritice” (de factura unui “criteriu geografic” montesquieuian, postulat intr-un alt cap de pod) pentru a contura o situatie concreta. pe de o parte, asta poate fi numita speculatie pe fagasul tezaurului folcloric 🙂

    pe de alta parte:

    (1) vina in cazul dat (“cazul” fiind uniformizat ipotetic la unul singular) nu poate fi impartita colectiv. si nu pe motiv ca nu-mi place mie personal, ci pentru ca astfel fiecare individ e retribuit, cumva oblic, (“de catre” victima) cu o “povara” – o ciosvarta din intreg – pe care rareori o constientizeaza adecvat ca i-ar apartine: cu cat sporeste nr. insilor “maziliti”, cu atat e mai mica povara pe care fiecare trebuie sa o poarte in mod individual, iar culpa se minimalizeaza.

    (2) ex. in oglinda e acela cand fiecare individ a fost realmente partas la savarsirea unor ilicitii, a.i. pomenirea lor, la un moment dat, devine tabu, iar memoria evenimentelor e “pierduta” partial: discursurile istorice au cunoscut asemnea vremuri cand “o realitate” obiectiva trebuia interpretata in fel si chip pentru a legitima niste “schimbari” social-politice. in postmodernism cu re-formularea si re-interpretarea faptelor “reale” se ocupa nu doar istoria, ci si mass-media si PR-ul (last but not least), in limita posibilitatilor. racul, broasca si o stiuca.

    (3) se intampla ca vina sa nu fie asumata in mod individual de cineva anume. aici preiau ex. tau cu soferul jeep-ului care merge pe contrasens: daca peste tot vezi “sistem” care functioneaza dupa un algoritm bine stabilit – ca in jocul de sah – si o atare deviere de la normele sale reprezinta pericol pentru intregul sistem, atunci normal ca culpa isi gaseste tinta (e suportata spiritual de o/ niste persoane – zic doar spiritual, pentru ca fizic ne intereseaza mai putin odata ce sunt interzise purificarile prin foc. tzeapa!).

    daca insa in sistem isi fac aparitia germenii haosului care se impac de minune cu organismul din care s-au ivit, atunci fapta cu caracter ilicit/ i(a)moral(?) isi pierde logica proprie (or, dimpotriva, am putem spune, si-o cunoaste pe viu). in acest caz se pot isca felurite neintelegeri “rationale” si dificultati legale in a o aduce in albia-i proprie – asta e cazul nostru pursange. (cred ca ex. satiric cand un sofer mergand pe contrasens e tamponat de altul din spate ramane clasic.)
    _____

    pe toate aceste trei cazuri le pandeste “monotonia scenariului” dat fiind faptul ca se pliaza dupa aceeasi logica “negativa” ascunsa: ele nici nu pot pe deplin clarifica “causa sui” a unor evenimente care au fost realmente posibile, nici nu ofera argumente plauzibile care sa spuna ceva mai mult decat autolegitimarea conceptiilor la care adera.

    in my opinion,

    exista “situatii de criza” (procesul lui Socrate, intr-un atare context, imi pare un ex. relevant pentru a caracteriza o “situatie de criza” exemplara). aceste situatii pot fi declinate la toate cele trei timpuri (istoria le cunoaste forma declinarilor la timpurile trecut si prezent, iar mitologiile eshatologice, par example, o cunoaste si pe cea de-a treia forma de declinare – viitor), ele sunt schimbatoare si “evoluiaza” depasindu-se.

    cunoscandu-ti predispozitia fata de “personajele” (livresti) cu caracter dinamic (daca gresesc, ma poti corecta), cred ca ar trebui sa pomenesti ceva si despre comportamentul “alienator” al lor in niste situatii respective. in argumentarea proprie nu zici nimic despre “logica situationala” – despre care cred ca ar fi cazul sa mentionezi macar un rand 🙂 – si “inversarea rolurilor” – alt truc scenic adecvat oricarei naratiuni, fie ea si una tangenta la realitatea traita in mod autentic.

    mai explicit. in ex. tale figurile “anonime” (nenea cu jeepul versus pietonul/ violatorul-victima, parintele nevrotic si copilul, dar si in multe alte ex. pe care le putem inventa impreuna sau gasi prin cartile de istorie sau prin internete), toate sunt mai mult niste roluri decat personaje. rolurile ne par credibile deoarece sunt foarte clar conturate, iar logica pe care si-o asuma fiecare personaj poate fi una “situationala” (“situationala” – adica tine de rol, fiind improprie “caracterului” complex al personajului, luat la modul general).

    o mica bresa: in cazurile ex. pe care le propui asa reese ca personajele dispun de o alegere fara alegere: “calaul” e rau inainte de a deveni calau, “victima” ranita e nevinovata, respectiv, prin definitie. tratand prea simplist problema evident trebuie ca in scena isi face aparitia “complexul de negandire mioritic” (un fel de “salvatoar” nevazuta care animeaza “triunghiul perfect” punand in miscare schema: victima-calau-salvator).

    2 omisiuni:
    – cred ca ai ironizat pe nedrept pe seama “salvatorului” – caruia, dimpotriva, as zice sa-i acordam cea mai mare atentie;
    – odata ce ai adus pe “cineva” in rolul calaului si pe “altcineva” in rolul victimei ar trebui luat in calcul fapt ca relatia celor doi – chiar si in acea situatie de criza! – ramane partial imprevizibila, deci poate suferi niste transformari majore, a.i. e posibila inversarea rolurilor.

    sa-ti dau un exemplu de triumf: (1) cui ii revine rolul de “victima” si cui ii revine rolul de “calau” in situatia cand: un absolvent liceal vine la sfarsit de an la profesor si ii ofera un plic – in care o suma de bani – pentru nota maxima (asta, pare-mi-se, “mita” se numeste) + studentul nefiind unul codas?

    dupa aia putem reveni si asupra culpei.
    .-= dorel curtescu´s last blog ..Forma conteaza =-.

  • Lupul Sur Says:

    Ăştia suntem noi, haideţi s-o recunoaştem. Nişte oameni care nu ştiu să gândească independent şi care consumă fără să se gândească, un junkfood non caloric valoric care curge la început, din mediul de familie, pe urmă, din gura profesorului, şi în sfârşit din televizor. Nepărintele Cibric (c), de fapt, ne reprezintă. Grotescul nepărinte nu este decât o caricatură la ceea ce suntem noi, în general, ca portret colectiv.
    .-= Lupul Sur´s last blog ..Despre blogurile nesărate, scurtături de negândire şi menora evreiască =-.

  • Lupul Sur » Blog Archive » Despre blogurile nesărate, scurtături de negândire şi menora evreiască Says:

    […] început, din mediul de familie, pe urmă, din gura profesorului, şi în sfârşit din televizor. Nepărintele Cibric (c), de fapt, ne reprezintă. Grotescul nepărinte nu este decât o caricatură la ceea ce suntem […]

  • mihai Says:

    De fapt incidentul cu menorah este un argument impotriva introducerii cursului de religie in scoala. 🙂 Si a venit la țanc, ca să confirme ceea ce spuneam în comentariile mele, inclusiv teza cu năucii 🙂

  • cu harletul prin paraginile gandirii | Madame Blogary Says:

    […] Publicat de Vitalie Spranceana pe Dec 22nd, 2009 și clasat la Basarabia, Featured. Poți urmări orice răspuns prin RSS 2.0. Comentariile și pingurile sînt închise. VN:F [1.7.8_1020]please wait…Rating: 0.0/10 (0 votes cast)De pe: blog implicat […]

  • De ce nu trag clopotele, Vladimire? | PLATZFORMA Says:

    […] indivizi inepți alde Anatolie Cibric și Viorel Cibotaru, ambii plini de stupidități – unul se crede moștenitor al lui Ștefan cel Luptător Inventat cu Jidovii, altul cu apariții insipide la TV în care zice, […]

Leave a Reply

CommentLuv badge