blog implicat

La Gara Auto Chișinău SUD-VEST
WC-ul e cu plată, 3 lei,
Cît o călătorie în microbuz
Jumătate din prețul unei butelii de plastic cu apă.
Deși autogara e întreprindere de stat
WC-ul e privat
(a fost vreo licitație? ce argumentare are
faptul de a da unei firme căpușă
posibilitatea de a stoarce bani din nevoia firească a oamenilor de a merge la WC?)
noi am plătit azi vreo nouă lei.
(licența de la intrare a fost eliberată unei firme
Gaby & Travel, care conform registrului
se ocupă de transportul auto de călători).
Doamna care percepe taxa la wc
nu eliberează bonuri fiscale sau alte dovezi
că plata a fost făcută.
Doamna care percepe taxa la wc
citește dintr-o biblie în chirilică –
ceva din Epistolele către Romani.
Isus îi vorbește printr-o limbă care
conform savanților nu există științific.
(un fel de poezie social-activistă)

Revoluția a fost abandonată de popor – 

acesta a plecat acasă 

și privește liniștit protestele pe live-uri
de calculator.

Revoluția a fost părăsită de propriii lideri
- 

în locul poporului aceștia au preferat 

microfoanele și studiourile de televiziune. 
(poporul a servit drept fundal pentru decor și selfie-uri).

Revoluția a fost abandonată de cancelariile
străine - 

interesul poporului a fost considerat mai puțin
valoros 

decît stabilitatea în regiune.

Revoluția a fost în stradă și nu mai e.

În satul meu dintre dealuri

nu a mai fost ridicată o casă nouă

de vreo 10 ani.

Paragini au crescut din grădini și

lacăte permanente au apărut pe unele uși –

păzesc singurătățile să nu iasă pe uliță.

Copii fără viitor frământă glodul

spre școală, spre cireadă ori spre magazin,

adulți și bătrîni fără bani duc sape pe umăr

și saltă țărîna din câmpuri pentru a sădi

un bob-două de fasole cu nădejdea

că vara le va înmulți.

Patru lucruri au rămas stăpîne în sat:

Deznădejdea, Alcoolul, Dumnezeu și Moartea.

Deznădejdea – traiul la nesfîrșit al trecutului,

Alcoolul e pentru prezent,

Dumnezeu e speranța unui viitor

iar Moartea joacă de nevoie rolul realistului.

se impune să avem cîțiva homosexuali în Moldova

doar cîțiva dar să fie cît mai vizibili cu putință

ca să ne spunem ce ființe morale sîntem în comparație cu ei

avem nevoie de un păcat grav în Moldova

unul împotriva căruia să luptăm cu înverșunare

un păcat atît de mare și atît de dincolo de omenesc

încît să ascundă celelalte mici desfrînări pe care

ni le permitem cu indulgență zi de zi

avem nevoie să răscolim cu labele noastre murdare

lenjeriile și dormitoarele lor

să mirosim emoțiile dosite printre intimitățile lor

ca să păstrăm nevăzută putoarea pe care o facem

și în care trăim.

Ce soir,

Si j’écrivais un poème

pour la postérité?

fichtre

la belle idée

je me sens sûr de moi

j’y vas

et à la postérité

j’y dis merde et remerde

et reremerde

drôlement feintée

la postérité

qui attendait son poème

ah mais

(din ciclul  “L’Art Poétique” Poésie/Gallimard)

Mă tot chinui să scriu un poem

Despre faptul că nu pot scrie poezie

Despre cum se sparg versurile în drumul meu

Despre rușinea cuvintelor de a mi se arăta

Ori poate despre lumea care îmi apare

Doar ca sunete și litere disparate

Despre lucrurile care nu reușeșc să se adune în cuvinte.

( o versificare nu neapărat reușită construită ca un refugiu într-o perioadă a-poetică).

Cu referință la Păunescu. Nu neapărat poetul ci restul chestiilor ce au fost asociate cu poetul: politică, iar politică, poezie politică, ținută morală. Un fel de atitudine fals conciliatoare: să-l lăsăm în pace, timpul le va rezolva pe toate, istoria literară va așeza lucrurile la locul  lor cuvenit. Și alte variații…

Ar fi o atitudine de bun simț dacă:

– am uita ce reprezintă istoria literară. Care, în nici un caz nu stă sub semnul impersonalității. Ea nu vine pur și simplu, nici nu se scrie singură. Și nici măcar nu se autorealizează pentru sine ca Spiritul hegelian. Din contra. E o chestie lumească. Făcută. Construită. Care nu vine ci este venită, nu se naște ci este născută. În chinuri și dureri. Nu întotdeauna literare. Bătălii întregi se duc pe o pagina de istorie critică. Lupte care nu se duc neapărat cu arme estetice. Vezi secțiunea ”Elemente de clasă în basm” în Istoria (edițiile mai vechi) lui Călinescu. Multe genii n-au încăput în istoria asta literară pentru că nu era loc în hatârul unor critici. Istoria literară are și o parte umbrită…Care-i de fapt partea ei cea mai adevărată – cimitire de cărți prăfuite pe care nu le mai citește nimeni…Cimitire care-s mai triste, cum zicea di Lampedusa, pentru că în ele nu se organizează un Paște al Blajinilor în care viii și-ar aminti și ar cinsti morții.

– n-am uita că Păunescu e mai mult decât un poet. Ceea ce o fi probabil valabil pentru orice alt scriitor de versuri, dar pentru Păunescu totuși mai mult. Pentru că s-a produs întotdeauna mai mult decât poet, pentru că a lucrat nenumărate câmpuri și a prășit nenumărate ogoare: politice, parlamentare, cultura de masă. Deținem dreptul moral și cel politic de a evalua roadele. Adică de a cântări recoltele. Cei care ne îndeamnă să revenim la poezie și să ne ținem exclusiv de grila poetică împărtășesc un acord tacit în privința calității unor produse păunesciene nepoetice. Dar ne propun auto-cenzură. Ori, ca să cităm din clasicii zilei, un trecut utilizabil…

Și încă ceva: în unele cazuri (Celine fiind cel mai ilustru), istoricul literar are o problemă, să reușească să-l scoată pe scriitor din blestemele și înjurăturile contemporanilor săi. În cazul Păunescu e invers: acesta trebuie separat mai ales de armatele de lăudaci.